LEGENDA ÎNTEMEIERII ROMEI

După legenda latină, Romulus a fondat orașul Roma pe

amplasamentul muntelui Palatin, pe Tibru la data de 21 aprilie 753
î.Hr.
Pornind de la această dată imaginară romanii au socotit anii.
Această convenție necesita o justificare legendară pentru a-i afirma
caracterul sacru; două narațiuni sunt cunoscute în literatura greco-
latină privitoare la această fondare:
 Titus Livius (59 î.Hr. - 17) a scris o istorie a Romei: în latină Ab
Urbe condita (AUC), care semnifică în latină „de la fondarea
orașului”.
 Dionis din Halicarnas (anii 50 î.Hr.)
Potrivit legendei raportate de Titus Livius, Procas, regele Albei
Longa, avea doi fii: Numitor și Amulius. La moartea tatălui lor,
moștenirea a fost împărțită în mod egal: cel mai mare, Numitor, a
obținut tronul, iar Amulius, cel mai tânăr, a primit bogățiile și banii
părintești.
Decepționat de această împărțeală, Amulius l-a detronat pe
fratele său și l-a ucis pe fiul lui Numitor, Lausus. Pentru a fi sigur că
descendența lui Numitor dispare, a făcut-o pe nepoata sa, Rhea
Silvia (fiica lui Numitor), o vestală, al cărei sacerdoțiu o obliga să
rămână fecioară pe tot timpul vieții sale.
 Cu toate acestea, zeul Marte s-a îndrăgostit nebunește de fată
care a născut doi gemeni: Romulus și Remus. Amulius a dispus
zidirea vestalei și i-a condamnat pe sugari să fie aruncați în Tibru.
Copiii au fost abandonați pe un teren mlăștinos, pe malul fluviului, de
către servitorul însărcinat cu executarea sentinței.
Copiii au fost adăpostiți de o lupoaică care i-a alăptat în
grota Lupercal, la poalele Palatinului. În continuare,
păstorul Faustulus, martor al acestei minuni, i-a adăpostit pe gemeni
sub un smochin sălbatic situat la intrarea în grotă și i-a crescut, alături
de soția sa, Acca Larentia.
Deveniți adulți, Romulus și Remus au hotărât să fondeze un
oraș. Nereușind să hotărască cine dintre ei îi va da numele noului oraș,
ei s-au încredințat augurilor. Remus a fost primul care a văzut
șase vulturi zburând pe cer. Îndată după aceea, Romulus a văzut
doisprezece vulturi. Remus avea, prin urmare, primatul, în timp ce
Romulus avea numărul cel mai mare. De aceea Romulus a fost
desemnat în final.
În timp ce trasa brazda sacră ce delimita orașul, ridicând plugul
pentru rezervarea porților, fratele său, Remus, pentru a-și bate joc de
slăbiciunea noului oraș, a trecut cu un pas acest zid de apărare
simbolic. Îndată Romulus l-a ucis gândindu-se la zicala Insociabile
regnum („Puterea nu se împarte”) care marchează astfel, în mod
simbolic, intransigența trufașă a Romei în fața oricărei incursiuni
răuvoitoare.