Sunteți pe pagina 1din 3

ORA DE ISTORIE

historia magistra vitae

Legenda întemeierii Romei


Multe sunt legendele ce învăluie originile unor popoare, localități sau culturi antice,
dar niciuna n-a ajuns la celebritatea istorisirilor privind nașterea Romei. Legenda
formării Romei este atât de frumoasă încât ne creează sentimentul regretului că nu
corespunde realității.

În jurul originii Romei s-au făcut foarte multe speculații și s-au creat mai multe
legende evocate de autori antici greci și latini cu scopul scoaterii la lumină a unui
fondator mitic care să dea naștere unei aure speciale viitoarei capitale a lumii antice
din jurul Mării Mediterane și nu numai. Se poate constata o adevărată concurență
între creatorii latini ai legendei fondatoare a Romei și versiunile autorilor greci care
au fost preocupați să desemneze ca întemeietor o figură ilustră conațională.

Creatorii miturilor grecești leagă fondarea Romei de figura legendară a


conducătorului Arcadiei, pe numele său Evandru, care, înainte de războiul Troian, a
condus un grup de imigranți din Arcadia pe malurile Tibrului unde a întemeiat o
cetate numită Palanteum (Pallanteon), încercând să justifice astfel numele colinei
Palatin.

Există și versiunea grecească a formării Romei conform căreia adevăratul fondator


al Romei ar fi fost un oarecare Romus, fruct natural al relației de dragoste dintre
celebrul Odiseu și vrăjitoarea Circe, scenă amoroasă petrecută pe o insulă în
apropierea coastelor italice. Această versiune este considerată de unii autori ca o
dovadă de imperialism cultural prin care i se conferea Romei un ascendent grecesc.

Cea mai importantă contribuție greacă la mitul fondării Romei o constituie


implicarea eroului troian Aeneas (Enea) a cărui legendă a fost cunoscută în Etruria,
dovadă fiind statuile votive ale eroului purtându-l pe tatăl său, Anchise, în timp ce
fuge din Troia și mai multe vase pictate din sec. al V-lea și al VI-lea î.Cr.
reprezentându-l pe Aeneas în scene de luptă.

Încercând o sintetizare a acestor legende se pot distinge două etape în formarea


mitică a Romei.

www.oradeistorie.ro
ORA DE ISTORIE
historia magistra vitae

Prima etapă vizează colonizarea Latiumului și întemeierea primei cetăți de către


colonizatorii conduși de Aeneas. După căderea Troiei (Illion) – în anul 1184 î.Cr.,
după unii, 1193 î.Cr., după alții – Aeneas, purtându-l pe tatăl său, Anchise, în
spinare și însoțit de un grup de refugiați se îmbarcă pe niște corăbii cu care vor
peregrina prin bazinul Mării Mediterane până în ziua în care ajung să eșueze pe
țărmul italic în zona Latium, la gurile de vărsare în mare a Tibrului. Aeneas o ia în
căsătorie pe fiica lui Latinus, rege local, pe nume Lavinia și fondează cetatea
Lavinium. Fiul lui Aeneas, Ascanius (căruia romanii îi spuneau Iullus sau Iulius
pentru a-l consacra pe strămoșul gintei Iulia), întemeiează orașul Alba-Longa unde
vor domni, conform tradiției, 12 regi. Nepoata ultimului dintre acești regi, Rhea
Silvia, vestală albană, rămâne însărcinată în urma întâlnirii cu zeul Marte și dă
naștere gemenilor Romulus și Remus.

A doua etapă a legendei începe odată cu nașterea celor doi gemeni, fapt ce va
provoca pedepsirea mamei lor (legenda spune că a fost condamnată la moarte, dar
la insistențele fiicei regelui uzurpator, Anto, pedeapsa i-a fost comutată în
închisoare pe viață). Cei doi gemeni au fost puși într-o albie și abandonați pe apele
fluviului Tibru și salvați ca prin minune și alăptați de o lupoaică în peștera Lupercal,
undeva la sud-vest de Palatin. Salvați de către un cioban, pe nume Faustulus, au fost
crescuți de către acesta și soția lui, Acca Larentia. Ajunși bărbați, își află originile și
organizează un complot împotriva lui Amulius pe care îl suprimă și reîntronează pe
Numitor ca rege, hotărându-se să întemeieze un oraș pe meleagurile unde au fost
abandonați și crescuți, dar nu s-au înțeles cine să fie fondatorul, cine să aleagă
numele noii cetăți și cine s-o cârmuiască. Până la urmă au căzut de acord ca fiecare
să se urce pe câte o colină, iar câștigător să fie cel ce va vedea mai multe păsări pe
cer. Remus a urcat pe colina Aventinului, iar Romulus pe cea a Palatinului, acesta
din urmă numărând douăsprezece păsări în zbor, cu șase mai multe decât a numărat
Remus.

Romulus a înjugat doi boi albi și a tras brazda delimitatoare, ridicând și un zid pe
colina Palatinului, dând astfel naștere Romei, jurând că va ucide pe oricine va
încălca fără permisiunea sa împrejmuirile noii sale urbe. Fratele său, Remus,
nemulțumit de soarta ce i s-a hărăzit a trecut peste linia de demarcație, bătându-și
joc de lucrarea lui Romulus, motiv pentru care acesta, credincios jurământului făcut,

www.oradeistorie.ro
ORA DE ISTORIE
historia magistra vitae

l-a pedepsit ucigându-l.

Toate acestea, conform tradiției, s-au întâmplat în anul 753 î.Cr., pe data de 21
aprilie, zi intrată în istorie ca dies natalis. Această dată se pare că își are originea
într-o menționare făcută de Atticus într-o lucrare a sa intitulată Cartea cronologiei,
lucrare care nu ni s-a păstrat, dar în care acest autor fixează fondarea Romei de
către Romulus în anul al treilea din al șaselea ciclu de Jocuri Olimpice, respectiv în
anul 753 î.Cr..

Personajele, mai mult sau mai puțin legendare, întruchipate de Aeneas și de


Romulus au folosit romanilor și istoricilor antici pentru a evidenția unele calități
esențiale atribuite romanilor. Astfel, atașamentul pios față de părinți dovedit de
Aeneas prin salvarea tatălui său din ruinele incendiate ale Troiei va fi folosit pentru
a explica virtutea cetățeanului roman exprimată prin cuvântul pietas ce semnifica
sentimentul de datorie absolută atât față de divinități, cât și față de părinți și de
patrie.

Romulus Întemeietorul (conditor), unicul fondator, a înflăcărat sentimentul național


roman, simbolizând gloria Romei, oraș născut în condiții umile, dar aflat sub
binefăcătoarea grijă a zeilor. Romulus a fost considerat Pater patriae și asimilat
zeului Quirinus căruia i s-a dedicat un templu pe colina care și astăzi poartă numele
de Quirinal.

Vreme de secole, copiilor și tinerilor romani li s-a inoculat ideea de patriotism


tocmai prin sentimentul de mândrie că aparțin unei cetăți aflate sub oblăduirea
zeilor (precum Venus și Marte) care și-au adus contribuția la întemeierea orașului
lor.

Cât adevăr și câtă fantezie există în istorisirile legate de fondarea Romei nimeni nu
poate stabili cu exactitate, chiar dacă marele istoric al Romei, Th. Mommsen, este
foarte tranșant în această privință, negând orice valoare istorică poveștilor
fondatoare.

www.oradeistorie.ro

S-ar putea să vă placă și