Miturile fondatoare.

Legendele originii poporului roman

Legendele originii poporului roman şi ale întemeierii Romei

- Enea (Aeneas în latină) a fost un nobil troian, fiu al zeiţei Afrodita (Venus la romani) – zeiţa frumuseţii şi
a dragostei – şi al muritorului Anchise. A fost căsătorit cu Creusa, una dintre fiicele regelui Priam al
Troiei, cu care are un fiu, pe Ascanius/Iulus. (Ginta romană Iulia pretindea că se trage din Iulus.)
- Legenda lui Enea este relatată de poetul latin Vergilius în epopeea „Eneida”.
- Enea a scăpat din Troia cucerită de ahei/greci, împreună cu fiul şi cu tatăl său şi cu alţi troieni. A călătorit
pe mare. Un popas semnificativ a fost în Cartagina (nordul Africii) unde a fost iubit de regina Dido/Didona.
Când a fost nevoit să o părăsească, pentru a-şi urma destinul, aceasta s-a sinucis, nu înainte de a-l blestema
pe Enea şi pe urmaşii lui. Legenda plasează aici originea duşmăniei dintre Cartagina şi Roma, care a generat
cele trei războaie punice.
- Ajuns pe ţărmul Italiei, în Latium, Enea obţine mâna Laviniei, fiica regelui Latinus (descendent al zeului
Saturn (Saturnus) – vechi zeu italic al pământului, al vegetaţiei şi al agriculturii, trăitor cândva în Latium şi
de la care latinii au învăţat să cultive pământul. Lavinia îi fusese promisă iniţial lui Turnus, regele rutulilor,
iar Enea se căsătoreşte cu ea după ce îşi ucide rivalul în luptă.
- Enea întemeiază cetatea Lavinium (numită astfel în cinstea soţiei sale), iar fiul său, Ascanius, cetatea Alba
Longa, devenind primul ei rege.
- Descendenţii lui Ascanius conduc Alba Longa. Al 13-lea rege, Proca, a avut doi fii: pe Numitor, care
devine al 14-lea rege, şi pe Amulius care îl va detrona. Amulius îi omoară pe fiii lui Numitor, iar fiicei
acestuia, Rhea Silvia, îi oferă cinstea de a fi vestală (preoteasă a Vestei, zeiţa focului sacru, ocrotitoare a
căminului şi a cetăţii). Scopul lui a fost să scape de eventualii urmaşi, pretendenţi la tron, întrucât vestalele
trebuia să-şi păstreze castitatea.
- Dar Rhea Silvia dă naştere la doi gemeni, Romulus şi Remus, a căror paternitate este atribuită, printr-un
miracol, zeului Marte (zeul războiului) care a fost atras de frumuseţea ei. Amulius pune să fie înecaţi cei
doi copii, dar ei sunt abandonaţi pe malul Tibrului, unde o lupoaică îi găseşte şi îi alăptează. (lupul fiind un
animal consacrat lui Marte, se poate spune că zeul a intervenit miraculos pentru salvarea copiilor).
- Cei doi sunt găsiţi şi crescuţi de păstorul Faustulus şi de soţia acestuia, Larentia. La maturitate, aflându-şi
originea, îl ucid pe uzurpatorul Amulius şi îl repun pe tron pe bunicul Numitor. Primesc, drept răsplată,
pământ pe malul Tibrului, unde să întemeieze o nouă cetate.
- Pentru că o cetate trebuie să aibă un singur conducător, pentru a fi unită şi puternică, și pentru că, fiind
gemeni, nu se putea aplica dreptul întâiului născut, cei doi fraţi aleg să consulte voinţa zeilor. Remus urcă pe
colina Aventin şi vede pe cer 6 vulturi. Apoi Romulus, de pe colina Palatin, vede 12 vulturi. (Vulturul este
pasărea lui Iupiter, zeul suprem, asimilat lui Zeus al grecilor. Consultarea zeilor se făcea prin observarea
fenomenelor într-un spaţiu sacru – templum, delimitat pe cer şi pe pământ).
- Într-o variantă a legendei, partizanii celor doi fraţi nu se înţeleg (unii susţin că Remus a văzut primul
vulturii, ceilalţi că lui Romulus i s-au arătat mai mulţi) şi se iscă o luptă în timpul căreia Remus este ucis de
Romulus.
- A doua variantă este mai plină de semnificaţii. Romulus se declară alesul zeilor şi, ca rege şi ctitor al noii
cetăţi, purcede la săvârşirea ritualului de întemeiere. Acesta consta în marcarea hotarului cetăţii printr-o
brazdă trasă cu un plug la care erau înjugaţi un taur şi o vacă albi: taurul spre exterior, urmând a da cetăţii
puterea de a se apăra, iar vaca în interior, simbol al prosperităţii şi al fecundităţii prin care cetatea să
dăinuiască. În dreptul porţilor plugul era ridicat din brazdă, iar hotarul, reprezentând zidul cetăţii, nu trebuia
trecut de nimeni, pentru a rămâne de netrecut în faţa duşmanilor. Se spune că invidia l-a făcut pe Remus să
sară peste brazda trasă (sau chiar peste zidul care începea să fie ridicat) şi să-l ameninţe pe Romulus. Gestul
său nu a fost doar o sfidare la adresa fratelui, ci a regelui ales, o nesocotire a voinţei zeilor şi o pângărire a
teritoriului sacru şi inviolabil al cetăţii, pus sub ocrotirea zeilor. Prin fapta sa, Remus a tulburat ritualul şi a
pus în pericol viitorul noii cetăţi, de aceea a plătit cu viaţa. Romulus, care jurase că va apăra cetatea şi că
zidurile ei nu vor fi trecute de duşmani, a arătat prin uciderea lui Remus că jurământul va fi respectat. Iar
sângele vărsat pe hotarul cetăţii care se va numi Roma, după numele lui Romulus, poate fi interpretat şi ca
o jertfă menită să-i asigure trăinicie.
1
 - Conform tradiţiei, data întemeierii Romei este 21 aprilie 753 a.Chr.
- Lupoaica şi vulturul (acvila) au devenit simboluri ale Romei, ultimul regăsindu-se şi pe steagul legiunilor
romane.
- Romanii au ştiut să-şi înnobileze originea mitică prin descendenţa din zei – Venus, Saturn, Marte – de la
care se presupune că au moştenit calităţi de care erau mândri: frumuseţea şi pasiunea, iubirea pentru
pământ şi hărnicia, priceperea şi vitejia în luptă.
- Despre Romulus se mai spune că, în timpul unei furtuni, a dispărut, înălţându-se în cer, lângă zei, şi a fost
venerat de poporul roman sub numele de Quirinus.

Realizările lui Romulus

Conform tradiţiei istorice romane, lui Romulus i se atribuie următoarele realizări:

- A instituit însemnele puterii regale: cei 12 lictori (însoţitori purtând fasciile – un mănunchi de nuiele şi o
secure, cu care aminteau şi aplicau pedepsele pe care le putea da regele; funcţionau şi ca bodyguarzi);
scaunul curúl (un scaun pliant din fildeş); toga praetexta (albă, cu o dungă lată de purpură, violetă);
coroana şi sceptrul; aceste însemne au fost preluate de la etrusci.
- A pus bazele senatului, alegând 100 de senatori dintre cei mai nobili şi mai bogaţi cetăţeni, şefi ai ginţilor,
care au fost numiţi patres şi din care descind patricienii.
- A sporit numărul locuitorilor, acordând adăpost străinilor, oameni liberi sau sclavi, doritori de o viaţă nouă.
Pentru a întemeia familii, a pus la cale răpirea fiicelor sabinilor, ceea ce a dus în final la contopirea celor două
neamuri (roman/latin şi sabin) într-un singur popor.
- A împărţit populaţia în 3 triburi (Rhamnenses/Rhamnes, Titienses/Tities, Luceres)
şi 30 de curii (câte 10 de fiecare trib) din care care s-a născut cea mai veche adunare a poporului – comitia
curiata.
- A alcătuit 3 centurii (300) de cavaleri – celeres cei iuţi – care au format baza armatei romane; tradiţia îi
atribuie lui Romulus şi formarea legiunii, din trupe de infanterie.
- A stabilit, pe colina Capitoliu, locul unde se va construi templul lui Iupiter.

Regele deţinea puterea militară, religioasă şi judecătorească: era înzestrat cu imperium – comanda
supremă militară; avea atribuţii religioase – ca augur şef, deţinând puterea de a lua auspicii (de a
interpreta semnele divine), ca mediator între popor şi zei; era de asemenea judecătorul suprem, în orice
pricină civilă sau criminală.