Legenda întemeierii Romei

Roma, supranumită și 1„Capitala lumii”, 2„Orașul etern”, 3„Pragul apostolilor” sau 4„Orașul
celor șapte coline” este un oraș întemeiat în Antichitate, în secolul VIII A. Chr. Roma este un
oraș faimos, îndeplinind astăzi funcția administrativă de capitală a Italiei.
Durabilitatea Romei este impresionantă întrucât această așezare umană continuă să existe și
după circca 26 de secole de la fondare, bineînțeles purtând asuprăși amprenta timpului și a
evoluției organizării urbane.
Roma este situată în partea central-vestică a Peninsulei Italice, pe cursul inferior al
fluviului Tibru, fiind fondată în 735 A. Chr., pe colina Palatin, întinzându-se apoi pe celelalte
colinele legendare: Capitoliu, Viminal, Quirinal, Esquilin, Celian și Aventin.
Timp de aproape o mie de ani de la întemeiere, a fost cel mai mare, mai bogat și mai
important oraș al lumii occidentale, fiind capitala Regatului Roman (753-509 A. Chr.),
a Republicii Romane (509 A. Chr. - 27 A. Chr.), și, pentru un timp, a Imperiului Roman (27
A. Chr.- 476 A.Chr.). Orașul și-a păstrat această poziție și după scindarea Imperiului, când și-
a pierdut statutul de capitală în detrimentul orașului Milano și, apoi, Ravenna, fiind depășită
ca prestigiu de capitala Imperiului Roman de Răsărit, Constantinopol. Imperiul Roman de
Apus a cedat, în final, în fața invaziilor barbarilor din secolul V, căderea sa marcând
începutul Evului Mediu.
Cu toate acestea, la baza longevității și prosperității Romei stă ceva mai mult decât relațiile
politico-economice cu statele vecine, extinderea sferei de dominație asupra majorității
teritoriului european și a bazinului mării Mediterane și supunerea și asimilarea populațiilor
cucerite ; stă legenda. Deși întemeierea cetății antice poate fi atestată prin prisma dovezilor
arheologice, începuturile Romei sunt învăluite în legendă și mit, zidirea cetății căpătând,
astfel, caracter sacru.
Legenda fondării Romei, relatată de istoricul roman Titus Livius în prima carte a lucrării „Ab
Urbe Condita”, constituie unul dintre cele mai cunoscute mituri ale lumii antice.
După încheierea războiului troian, ilonii, în frunte cu Aeneas, pleacă, din porunca zeilor, în
căutarea unui nou teritoriu pe care să-l locuiască. După mulți ani de pribegie, troienii ajung în
Peninsula italică, în regiunea Latium- țara laureților- care se afla sub stăpânirea regelui
Latinus. Acesta a pornit război împotriva invadatorilor troieni, însă, aflând povestea lor,
regele a renunțat la arme și a semnat un tratat de pace cu Aeneas. Cele două căpetenii s-au
împrietenit, Aeneas s-a căsătorit cu Lavinia, fiica lui Latinus, a întemeiat o cetate, iar la
moarte regelui laureților, a unificat cele două popoare sub numele de latini. Fiul său, Iulius
Ascanius, a întemeiat cetatea Alba Longa.
Alba Longa era condusă de o monarhie ereditară, astfel, devenea rege cel dintâi născut al
conducătorului. Veacuri s-au scurs până la domnia lui Proca, tatăl lui Numitor și a lui
Amulius, care lăsă cetatea fiului mai mare, Numitor. Amulius, din dorință de putere, își
1
Caput mundi
2
Città Eterna 
3
Limen Apostolorum
4
Septem montes Romae
alungă fratele de la domnie și îi luă locul. Speriat că fiica lui Numitor, Rhea Silvia, ar naște
copii care într-o zi l-ar putea detrona ca rege, o forțează pe Rhea sa devina o vestală,
preoteasă a zeiței Vesta, care era obligată să jure că va rămâne fecioară.
Cu toate acestea, zeul Marte s-a îndrăgostit nebunește de fată care a născut doi
gemeni: Romulus și Remus. Amulius a întemnițat vestala și i-a condamnat pe sugari la
moarte. Copiii au fost abandonați de către servitorul însărcinat cu executarea sentinței pe un
teren mlăștinos, pe malul fluviului Tibru, sub un smochin sălbatic ce poartă numele
Ruminalis.
Pentru un timp, gemenii au fost alăptați de o lupoaică, până când păstorul Faustulus i-a găsit
și i-a luat acasă, unde avea să-i crească împreună cu soția sa, Larenția (după alte variante ale
legendei, fiind poreclită „Lupoaica”). Pe măsură ce creșteau, nașterea nobilă se arăta în
mărimea și frumusețea lor încă de copii.
Când au ajuns la vârsta bărbăției erau de un curaj și o îndrăzneală invincibile. Au urmat
scopurile oamenilor născuți nobili, fără a pune valoare pe lene și trândăvie, dar exersând și
vânând, apărând pământul împotriva tâlharilor și răzbunându-i pe cei care suferiseră fără să
greșească. Și astfel au devenit cunoscuți în întregul Latium.
Într-o zi, pe când se desfășura sărbătoarea Lupercaliilor, dedicată zeului Pan- păzitor al
ciobanilor- Romulus și Remus sunt atacați de hoții pedepsiți de frați. În luptă, Romulus s-a
putut apăra, dar Remus este capturat și adus în fața regelui Amulius fiind învinuit pe nedrept
de prădarea ogoarelor lui Numitor. Astfel, Remus este dat lui Numitor, spre a fi pedepsit.
Faustulus, bănuise de la început descendența regească a băieților, dar, voise să dezvăluie
fiilor acest fapt într-un moment prielnic. Împins de teamă, păstorul îi dezvăluie adevărul lui
Romulus. Între timp, Numitor, cercetând tânărul în legătură cu obârșia sa, cântărind atât
vârsta, cât și înfățișarea, și-a dat seama că Remus este nepotul său.
Astfel, este urzită din toate părțile uneltirea împotriva regelui Amulius. Atât Romulus și
ceilalți păstori tineri, cât și Remus și o altă ceată strânsă din palatul lui Numitor au atacat
palatul regal, omorându-l pe rege.
După ce faptele josnice ale lui Amulius sunt scoase la iveală, Numitor este repus pe tron de
nepoții săi. La rândul lor, Romulus și Remus au dorit să întemeieze un oraș în locurile în care
au crescut, căci, populația albanilor5 și a latinilor era prea numeroasă. Însă, pe frați i-a cuprins
„păcatul strămoșesc” și anume să rămână unul singur la conducerea noii cetăți.
Pentru a alege care dintre ei va fi întemeietorul, frații au invocat zeii- care aveau în grijă acele
meleaguri- spre a le da un semn. Astfel, Romulus își alege loc de observație colina Palatin,
iar Remus, colina Aventin. Remus vede primul semnul- 6 vulturi zburând pe cer- însă
Romulus vede 12 vulturi. Din această pricină, oamenii lui Romulus îl aclamau pe el rege, iar
oamenii lui Remus îl considerau pe acesta rege.
Există două variante ale legendei : una dintre ele povestește cum, în timpul unei încăierări
sângeroase pornite din ură, Remus este rănit și moare ; alta conform căreia, Remus, dorind
să-și bată joc de fratele său, trece peste zidurile (hotarele) cetății, iar Romulus, mâniat, își
ucide fratele. Astfel, Romulus a ajuns la putere, iar cetatea a preluat numele său, el fiind, de
altfel, primul rege legendar al Romei.
Acest rit fondator este urmat de diverse evenimente care concură la popularea inițială a
Romei: înființarea unui azil, răpirea sabinelor, războiul contra regelui sabin Titus Tatius,
pacea cu sabinii, împărțirea puterii cu Titus Tatius. După moartea lui Tatius, Romulus acordă
5
Cetățeni ai orașului Alba Longa
cetățenilor romani numele de „quirites”. Romulus este sanctificat, moarte lui fiind, de fapt, o
dispariție, o înălțare la cer. Se spune că Romulus s-a arătat, după un timp, unui cetățean
spunându-i că zeii vor să facă din Roma capitala lumii, că romanii trebuie să se deprindă cu
îndeletnicirea războiului, că nicio forță omenească nu se va împotrivi cetății romane.
Așadar, legenda întemeierii Romei abordează tema predestinării Romei ca cetate cu destin
strălucitor, plin de succese. Lucrarea lui Romulus devene durabilă prin faptul că era
consimțită de zei și că Romulus își sacrifică fratele în numele creației (mitul jerfei pentru
creație), dar și din respect față de zei și din devotament pentru poporul său. Începuturile
legendare ale Romei reflectă aspecte ale mentalității poporului roman : FIDES- credința,
MOS, MAIORUM- obiceiul strămoșilor și PIETAS- respectul față de zei, patrie, iar apoi față
de familie, precum și caracterul războinic al poporului roman. De asemenea, în legendă se
face simțită prezența simbolurilor destinului : lupoaica- animal sfânt al zeului războiului;
vulturii-mesageri ai zeilor, numărul 6- neîmplinire, numărul 12- cifră sacră, puterea supremă.
Astfel, legenda întemeierii Romei ține drept mărturie existenței cetății, dar și ca mărturie a
unei culturiri și unei mentalități aparținând unuia dintre cele mai prospere popare- poporul
roman, a cărui descendenți suntem și noi, românii.

Surse : „De la fundarea Romei”- Titus Livius, Editura Științifică

www.wikipedia.org
https://mythologica.ro/
https://www.historia.ro/
https://www.descopera.ro/