Îndrumări pentru efectuarea exerciţiilor

1. Verificarea sau relizarea acordului unui adjectiv cu substantivul

a) Când verificăm acordul:

- observăm genul substantivului (din dicţionar) şi declinarea (după terminaţia cazului G. sg. - a doua
formă din dicţ.);
- cu ajutorul tabelului declinării, identificăm numărul şi cazul substantivului (după terminaţie);
- observăm tipul de adjectiv ( cu 3, 2, sau 1 terminaţie) şi gradul de comparaţie (pozitiv, comparativ - cu
sufixele -ior sau -ius, superlativ - cu sufixul - issim);
- cu ajutorul tabelului corespunzător, identificăm genul, numărul şi cazul adjectivului.

b) Când realizăm acordul:

- observăm genul substantivului (din dicţionar) şi declinarea (după terminaţia cazului G. sg. - a doua
formă din dicţ.);
- stabilim tema subst. (înlăturând terminaţia cazului G. sg.);
- cu ajutorul tabelului declinării, urmând modelul, adăugăm la temă terminaţia ptr. numărul şi cazul
cerute;
- observăm tipul de adjectiv ( cu 3, 2, sau 1 terminaţie) şi gradul de comparaţie la care trebuie folosit;
- cu ajutorul tabelului corespunzător, stabilim tema adj. la respectivul grad de comparaţie şi adăugăm
terminaţia de număr şi caz, în acord cu substantivul.

2. Identificarea categoriilor gramaticale ale verbului sau punerea unui verb la modul, timpul, numărul şi
persoana cerute

a) Când identificăm categoriile gramaticale ale verbului:

- observăm conjugarea verbului (după vocala finală a temei prezentului, înlăturând terminaţia -re a
infinitivului; la conj. III-a, observăm tipul - vocalică sau consonantică, după sunetul/litera din faţa desinenţei
-o a pers. I. sg.);
- recunoaştem numărul şi persoana verbului /după desinenţă);
- căutăm în tabel, pe coloana conjugării respective, forma asemănătoare modelului, recunoscând-o după
sufixul specific; acesta ne va indica modul şi timpul.

b) Când punem un verb la modul, timpul, numărul şi persoana cerute:

- observăm conjugarea verbului (după vocala finală a temei prezentului, înlăturând terminaţia -re a
infinitivului; la conj. III-a, observăm tipul - vocalică sau consonantică, după sunetul/litera din faţa desinenţei
-o a pers. I. sg.);
- în tabelul conjugării respective, observăm forma verbului model la modul, timpul numărul şi persoana
cerute; La tema verbului nostru, adăugăm sufixul specific şi desinenţa verbului model.

Exemplu

Amicum sapientem habebat.

Dicţionarul indică:

amicus, -i (s, m.) - prieten 1

sapiens, -tis (adj.) - înţelept
habeo, -ēre (vb.) - a avea

Observăm că subst. masc. amicus este de decl. a II-a (genitivul în -i - amici, cu tema amic).
În tabelul decl. a II-a (ptr. subst. masc.), găsim forma asemănătoare a modelului la cazul Ac. sg. - lupum.

Observăm că adj. sapiens, sapientis are 1 terminaţie (N. sg. - sapiens, pentru toate genurile; a doua formă
este G. sg.; tema este sapient). Lipsa sufixelor de comparativ sau superlativ indică gradul pozitiv, deci
urmează decl. a III-a parisilabică. În tebelul corespunzător, găsim forma asemănătoare a modelului la
cazul Ac sg. - fortem (pentru masc. şi fem.).

Deci adj. sapientem este acordat în gen, nr. şi caz cu subst. amicum (masc., sg., Ac.).

Dacă dorim să trecem sintagma amicum sapientem la plural, tot cu ajutorul tabelelor, vom înlocui
terminaţiile de Ac. sg. cu cele de Ac. pl., adăugându-le la temă: amicos sapientes.

Verbul habēre, cu tema prezentului în terminată în ē lung, este de conj. a II-a. Forma dată - habebat -
este la pers. III-a sg. (desinenţa -t).
Căutăm în tabelul conj. a II-a forma asemănătoare a vebului model şi o vom găsi la indicativ imperfect -
videbat, recunoscând-o după sufixul specific -ba-.

Deci verbul habebat este la indic. imperf., pers. a III-a sg.

Dacă dorim să punem verbul la plural, păstrând celelalte categorii gramaticale neschimbate, înlocuim
doar desinenţa, urmând acelaşi model: habebant (cf. videbant).

Dacă dorim să schimbăm modul şi/sau timpul, urmăm tot modelul:

- pentru indic. prezent, pers. a III-a sg., modelul este videt; deci verbul nostru va avea forma habet.
- pentru conj. imperfect, pers. a III-a sg., modelul este videret; deci verbul nostru va fi haberet.

3. Traducerea în limba română

Când traducem un text:

- identificăm întâi predicatul (verbal sau nominal);

- căutăm subiectul;
- identificăm complementele (dircte, indirecte, circumstanţiale) şi atributele subst. sau pronominale;
- observăm cu cine se acordă adjectivele (atributele adjectivale).

În cazul formelor gramaticale omonime procedăm logic şi prin eliminare.

Exemplu

Se dă enunţul:

Populus Romanus puerorum honestos mores sapientissimis praeceptis colebat.

Se caută cuvintele în dicţionar şi se identifică verbele ( predicative sau copulative) la moduri personale.

Vom ţine seamă că, în latină, topica obişnuită plasează predicatul la sfârşitul propoziţiei.

Observăm că, într-adevăr, ultimul cuvânt - colebat - este singurul verb: colo, -ĕre - a cultiva.
2
Identificăm conjugarea: a III-a (tema prezentului terminată în ĕ scurt - colĕre), cu temă consonantică (la
pers. I sg., înaintea desinenţei -o se află o consoană (colo).

Identificăm persoana şi numărul: p. a III-a sg. (desinenţa este -t - colebat).

În tabelul cu modurile şi timpurile verbelor, pe coloana conj. a III-a cu temă cons., urmărim formele de
pers. a III-a sg. ale verbului model, căutând-o pe cea care se aseamănă cu colebat. Vom descoperi forma
vendebat, unde înaintea desinenţei se află acelaşi sufix (- ba -) şi vom recunoaşte modul indicativ, timpul
imperfect.
Deci colebat = cultiva.

Având un P. V. exprimat prin verb la pers. a III-a sg., vom căuta subiectul propoziţiei: un pronume sau
un substantiv, la nr. sg., în cazul N.
Ne vom opri la populus Romanus.

populus, -i (s. m.) = popor; Romanus poate fi adjectiv cu 3 term. (Romanus, -a, -um - roman, -ă), sau
substantiv (m.) - Romanus, -i (un) roman.

Întrucât există un substantiv în N. (populus), deducem acesta este subiectul, iar Romanus este adj.
acordat cu populus în gen, nr. şi caz (m., sg., N.).
Deci, până acum, traducerea este: Poporul roman cultiva.

Ce cultiva? Logica ne îndeamnă să căutăm un C. D., în Ac. Vom descoperi că acesta este mores, de la
mos, moris (s. m.) - obicei, comportament. Este un subst. cu G. sg. în -is (moris), de decl. a III-a
imparisilabică, în Ac. pl. (are term. -es). Desigur, mores are aceeaşi formă şi la N. sau V. pl., dar aceste cazuri
nu se justifică în context,

Lângă el se află un adjectiv: honestos (honestus, -a. -um - cinstit, virtuos. Este un adj. cu 3 term., iar
forma honestos, cu term. -os, arată că este la masculin, urmând decl. a II-a, în Ac. pl.
Reiese că se acordă în gen, nr. şi caz cu subst. mores (AT. adj.).
Deci: Poporul roman cultiva comportările virtuoase.

Forma puerorum vine de la puer, -i (s. m.) - copil. G. sg. în -i (pueri) indică decl. a II-a, iar în terminaţia -
orum, recunoaştem cazul G. pl., deci puerorum este atribut genitival.
Deci: Poporul roman cultiva comportările virtuoase ale copiilor.

A rămas sintagma sapientissimis praeceptis. În dicţionar vom găsi praeceptum, -i (s. n.) - învăţătură, sfat.
Este de decl. a II-a şi poate fi la D. sau Abl. pl. (termin. -is).

Sapientissimis vine de la sapiens, -tis - înţelept. Recunoaştem un adj. cu 1 term. şi cu G. sg. în -is.
Observăm însă sufixul - issim, deci adj. este la gradul superlativ, iar terminaţia -is indică tot D. sau Abl.
pl., ca la subst. praeceptis. Este, evident, vorba despre sfaturi foarte înţelepte.

Încercăm să legăm această sintagmă de restul propoziţiei: Poporul roman cultiva comportările virtuoase ale
copiilor sfaturi foarte înţelepte. Înţelegem despre ce e vorba, dar ceva nu se leagă. Aceasta deoarece în
limba română avem nevoie, în această situaţie, de un cuvânt de legătură - o prepoziţie.

Forma corectă este deci: Poporul roman cultiva comportările virtuoase ale copiilor prin sfaturi foarte înţelepte.

Substantivul praeceptis şi adj. sapientissimis, acordat cu el, sunt în cazul Abl. pl. Ablativul este , de
obicei, cazul complementelor circumstanţiale şi, în latină, este folosit adesea fără prepoziţie.

3
Aici este vorba de un circumstanţial care există şi în limba română, dar nu este studiat în şcoală. Astfel,
în propoziţia Scriu cu stiloul se consideră că avem un C. I. În realitate, cu stiloul reprezintă instrumentul
prin care se realizează acţiunea.

Trebuie să ne obişnuim cu această valoare a cazului Abl. în limba latină (Abl. instrumentului).

În contextul dat, pentru praeceptis, cazul D. pl. (cui? - în înteresul sfaturilor...) nu se justifică.

Observaţie

Întrucât în limba latină nu există articol, substantivele se vor traduce în limba română fie articulate
hotărât sau nehotărât, fie nearticulate, în funcţie de context.