Fondarea Romei - legendă si istorie

1. Legenda fondării Romei

O tradiție consemnată abia în timpul lui
Augustus , fixează fondarea Romei pe Tibru în anul 753
î.Hr. (21 aprilie)
După distrugerea Troiei, Eneas, fiul lui Anchise şi
al Afroditei ajunge, însoţit de fiul său Ascaniu (Iulus), după lungă călătorie pe mare, pe coastele
Italiei. Eroul troian se căsătoreşte cu fiica regelui Latinus şi fondează oraşul Lavinium, iar
Ascaniu întemeiază cetatea Alba Longa; al doisprezecelea rege al acesteia este Numitor.
Regele Amulius, care îşi detronase fratele, pe Numitor, o sileşte pe fiica acestuia, Rhea
Silvia, să devină preoteasă a zeiţei Vesta. Numai că aceasta naşte doi gemeni – Romulus şi
Remus, fiii zeului Marte. Amulius îi aruncă pe cei doi copii în Tibru. Salvaţi şi alăptaţi de o
lupoaică, sunt găsiţi la poalele Palatinului şi crescuţi de păstorul Faustulus. Ajunşi la vârsta
adolescenţei, cei doi fraţi află care le este originea, reuşesc să îl pedepsească pe uzurpator şi
să îl repună în drepturi pe bunicul lor, Numitor. Se hotărăsc apoi să înalţe o cetate; consultă
semnele prevestitoare, care îl avantajează pe Romulus, iar acesta îl ucide pe Remus, devenind
regele Romei.
În concluzie: această tradiție este de fapt o rescriere a istoriei cetății Roma.
De ce? Pentru că Roma, conform „legendei”, a fost încă de la începutul ei
ocrotită de zei și predestinată să devină o mare putere a lumii antice.

2. Istoria fondării Romei

Începuturile Romei sunt plasate nu înainte de 650 îHr într-un spațiu locuit de triburile
de păstori indo-europeni (latini și sabini) și de etrusci. Se presupune că etruscii, ar fi fi avut o
contribuție decisivă la nașterea Romei (organizați similar cu orașele-stat grecești, aveau
alfabet propriu, tehnici edilitare, rituri religioase, însemne ale puterii etc). Alături de ei în zonă
s-au așezat sabinii și mai ales latinii a căror limbă s-a impus la Roma.
În concluzie: Roma s-a formt în urma unei evoluții istorice la care au contribuit
etruscii, sabinii și latinii.