Arta greco romană

Arhitectura Greciei Antice este dominată de templu. El este locul în care comunităţile
venerează zeitățile care le protejează. De aceea cele mai renumite realizări arhitectonice sunt
clădirile de pe Acropola Atenei. Impresionează şi astăzi: Parthenonul, Erechteionul, templul
Atenei Nike şi Propileele. Cel mai celebru dintre templele greceşti este Parthenonul, numit aşa
după atributul zeiţei Atena, căreia îi era dedicat. Existau şi alte construcţii care aveau să
marcheze istoria arhitecturii: mausolee, porticuri, teatre, gimnazii, stadioane.

Mausoleele erau dedicate celebrării suveranilor elenistici divinizaţi.

Porticurile sunt clădiri care includ spaţii de plimbare acoperite, susţinute de colonade aflate
de jur împrejurul pieţelor.Unele dintre ele au şi un etaj. În afară de spaţiile de plimbare,
existau şi magazine şi birouri care funcţionau înăuntrul lor. Cel mai celebru portic este Stoa
poikile (Porticul pictat) din Atena, unde îşi ținea prelegerile întemeietorul stoicismului,
filosoful Zenon din Cition. Romanii au preluat planul porticului în clădirea lor
multifuncţională pe care au numit-o basilica, de la Stoa basilike (Porticul regal) din Atena,
unde se ţineau şedinţe de judecată.
Teatrele sunt locuri destinate spectacolelor publice. Pentru a realiza cu uşurinţă gradene
pentru public şi totodată o bună acustică, grecii au folosit pante naturale. Romanii nu au mai
folosit pantele pentru teatrele lor, gradenele fiind susţinute de zidărie.

Gimnaziul era o instituţie publică destinată exerciţiilor fizice pe care grecii le făceau
dezbrăcaţi. Se practicau aici diferite sporturi: aruncarea discului, aruncarea suliţei, alergarea,
săriturile si altele. Instituţia era prevăzută cu terenuri de sport în aer liber şi acoperite, cu săli
de baie, cu vestiare, cu locuri dedicate cultului religios. La gimnaziu se puteau lua şi lecţii, în
special de filosofie. Lumea elenistică a transformat gimnaziul într-o instituţie destinată
educaţiei sportive, dar şi intelectuale.

Arhitectura Romană îmbogăţeşte repertoriul de clădiri publice. În oraşele romane apar:

forurile, băile, amfiteatrele, arcurile de triumf, columnele, apeductele. Locuinţele particulare
ale celor bogaţi devin adevărate palate care adăpostesc sculpturi, mozaicuri şi fresce originale
sau reproduse după marile creaţii ale Greciei.

Forul este piaţa unde se vând şi se cumpără diverse produse. Foarte de timpuriu însă, în
Grecia, ca şi la Roma, piaţa devine domeniul activităţii cetăţeneşti. Aici se întâlnesc cetăţenii
pentru a discuta problemele statului în care trăiesc. La Roma, acesta e locul în care se ţin o
parte dintre adunările poporului.
Băile erau băi publice unde, după spusele unui autor grec din epoca imperială, unii dintre
cetăţenii oraşelor mergeau şi de două ori pe zi. Cei care le foloseau treceau întâi prin saună ,
apoi se răcoreau puţin în bazinul cu apă călduţă şi apoi, la sfârşit, în bazinul cu apă rece.

Arcurile de triumf purtau în perioada republicană numele fornices (arcade) şi puteau fi

construite de orice general care obţinuse triumful, adică primise dreptul de a organiza o
ceremonie religioasă care să marcheze o victorie importantă împotriva unui popor duşman.
Nu s-a mai păstrat niciun astfel de arc. Arcuri de triumf s-au construit începând cu perioada
Renaşterii în multe colţuri ale lumii. Cel mai cunoscut este Arcul de Triumf din Paris.

Columna este o coloană ridicată pentru a celebra victoria într-un război. Este însoţită de
inscripţii şi adesea este decorată cu basoreliefuri. De multe ori, în vârful ei se află o statuie.
Cea mai celebră este Columna lui Traian de la Roma, ridicată în anul 113 d.Hr. pentru a
marca victoria romanilor împotriva dacilor.
În sculptura greacă, reprezentative sunt portalurile şi capitalurile.Tematica este de inspiraţie
biblică şi cu influenţe orientale .Sculptura se face în diferite forme: portret, statuia si relieful
istoric. Cel mai celebru sculptor al acestei perioade este Fidias, care se distinge prin operele
de pe Acropola Atenei şi prin statuia lui Zeus de la Olympia.Apar statui cu corpul uman,de
exemplu- Venus din Milo, Victoria din Samothrace, Discobolul, Doriforul,Afrodita din
Cnidos,Taurul Farnese. Sculptura romană se află în prelungirea directă a acestei arte grecești
bazându-se pe trăsăturile chipului.
Cel mai important și mai vechi dintre scriitorii greci și romani este Homer. Epopeile sale,
Iliada şi Odiseea, sunt considerate capodopere ale genului epic şi, în Antichitate, erau folosite
ca manuale de şcoală. Poetul roman Vergilius i-a dat replica în epopeea naţională a Romei
Antice, Eneida. Teatrul Greciei Antice este reprezentat de marii autori de tragedii din epoca
clasică: Eschil, Sofocle, Euripide. Comedia greacă l-a avut ca reprezentant de seamă pe
Aristofan, dar autorul cel mai gustat de către posteritate a fost Menandru, de la care ni s-a
păstrat doar piesa Mizantropul. Romanii au contribuit la literatura universală,mai ales prin
inventarea satirei de către Ennius şi Lucilius. Aceasta era la origine un amestec de proză şi
versuri cu caracter dramatic. Popoare democratice, grecii şi romanii aveau nevoie să rostească
discursuri în viaţa publică, dar şi în faţa curţilor de judecată.