Iulius Cezar

Gaius Iulius Cezar (n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15 martie, 44 î.Hr.) a fost un lider politic şi militar roman şi
una dintre cele mai influente personalităţi din istorie. Rolul său a fost esenţial în transformarea Romei
din Republică în Imperiul Roman. Cucerirea Galiei, infaptuita de Cezar, a extins lumea romană până la
Oceanul Atlantic.

Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind

dictator al lumii romane, și a inițiat o vastă acțiune
de reformare a societății și a guvernării acesteia.

Primul Triumvirat
În anul 60 î.Hr. Cezar ia decizia de a candida pentru
funcția de consul. Acesta a format o alianță
impreuna cu Pompei cel Mare și Crassus, alianță ce a
rămas secreta pentru o buna perioada de timp. In
urma acesteia, Cezar reușește sa câștige funcția
dorita. Odată instalat în funcție, în anul 59 î.Hr.,
primul obiectiv din agenda lui Cezar l-a reprezentat
crearea unei legi care stipula ca toate dezbaterile și
procedurile din cadrul Senatului să fie făcute
publice. La vârsta de 40 de ani, deși deținea cel mai
înalt post din Roma și continua să își înfrângă adversarii la fiecare întoarcere, adevărata sa grandoare
avea să vină mai târziu. Mărșăluind cu rapiditate prin siguranța relativă a provinciilor aflate în subordinea
sa, pentru a își invoca imperiumul și a evita judecata, Cezar avea să modifice platforma geopolitică a
lumii antice.

Războiul civil
În anul 50 î.Hr., Senatul condus de Pompei i-a ordonat lui Cezar să se întoarcă la Roma și să-și
demobilizeze armata pentru că termenul său ca proconsul se încheiase. În plus, Senatul îi interzice lui
Cezar să candideze pentru un consulat secund în absența sa. Cezar a crezut că va fi judecat și marginalizat
politic dacă ar fi intrat în Roma fără imunitatea pe care i-o conferea poziția de consul sau fără puterea
armatei sale. Pompei l-a acuzat pe Cezar de insubordonare și trădare. Pe 10 ianuarie 49 î.Hr. Cezar
traversează cu trupele Rubiconul (granița de atunci a Italiei cu Galia) și atacă propria patrie, Republica
Romană, cu gândul de a se instala dictator. Istoricii se contrazic în privința spuselor lui Cezar la
traversarea Rubiconului. Acesta ar fi spus „Alea iacta est”.
Cezar și-a atribuit diverse titluri care reflectau puterea și autoritatea sa. Printre cele mai semnificative
titluri pe care și le-a acordat se numără:

Dictator perpetuu: După ce a obținut o putere

considerabilă în Republica Romană, Cezar și-a acordat
titlul de "dictator perpetuu", ceea ce însemna că el era
dictator pe viață, depășind limitele tradiționale ale
funcției de dictator, care erau temporare și acordate doar
în perioade de criză.

Pontifex maximus: Acest titlu era cel mai înalt preot al

Romei și avea autoritate asupra practicilor religioase.
Cezar și-a asumat acest rol, consolidându-și astfel
controlul asupra sferelor religioase și politice.

Titluri militare și onoruri: Pe lângă aceste titluri majore,

Cezar și-a atribuit și alte titluri care îl onorau ca lider
militar și politic, cum ar fi "Imperator" (un titlu militar ce
semnifica victoria în luptă) și "Pater Patriae" (tatăl țării),
menit să sublinieze rolul său în aducerea stabilității și
prosperității în Republica Romană.

Aceste titluri reflectau dominanța lui Cezar în diferitele

domenii ale societății romane și au fost utilizate pentru a
consolida poziția sa de lider suprem, provocând
îngrijorare și opoziție din partea unor membri ai elitei politice romane de atunci.

Iulius Cezar, un general și lider roman remarcabil, a condus mai multe campanii militare semnificative în
timpul vieții sale. Iată câteva dintre cele mai importante campanii ale lui Iulius Cezar:

Campania din Galia (58 î.Hr. - 50 î.Hr.):

Cezar a petrecut o mare parte din cariera sa militară în Galia (zona care include astăzi Franța, Belgia,
Elveția și părți ale Italiei, Olandei, Germaniei și Spaniei).

Această campanie a durat aproximativ opt ani și a avut ca scop extinderea influenței romane în regiune.

Cezar a obținut victorii notabile, cum ar fi Bătălia de la Alesia (52 î.Hr.), care a dus la cucerirea Galiei și la
consolidarea puterii sale în Republica Romană.

Campania din Britannia (55 î.Hr. și 54 î.Hr.):

Cezar a efectuat două expediții în Britannia (Marea Britanie) pentru a consolida controlul roman în
insulă.

Cu toate acestea, campaniile sale în Britannia nu au dus la o cucerire permanentă a teritoriului, ci mai
degrabă la întărirea legăturilor comerciale și politice cu triburile locale.
Campania din Războiul Civil (49 î.Hr. - 45 î.Hr.):
În 49 î.Hr., Iulius Cezar a trecut cu armata sa Rubiconul, un act care a declanșat un război civil cu forțele
senatoriale conduse de Pompei.

A avut loc o serie de bătălii notabile, inclusiv Bătălia de la Farsalus (48 î.Hr.), unde Cezar a obținut o
victorie decisivă.

Cezar l-a urmărit pe Pompei în Egipt, iar acesta din urmă a fost asasinat. Cezar a petrecut ceva timp în
Egipt, stabilind relații cu Cleopatra.

Asasinatul
Faptele lui Cezar, lichidarea democrației și posibila proclamare a lui Cezar ca rege au amplificat spiritele
antidictatoriale mai ales după depunerea unei diademe pe statuia lui Cezar de pe Rostra. Cezar a
convocat Senatul în Teatrul lui Pompeius(d) (construit de către Pompeius), la Idele lui Marte, pe 15
martie 44 î.Hr. Cu puține zile în urmă, un prezicător îi
spusese lui Cezar: „Ferește-te de Idele lui Marte!“. În
ziua întrunirii Senatului, Cezar a fost atacat și
înjunghiat de moarte de către un grup de senatori,
care se intitulau Liberatores (Liberatorii); aceștia și-
au justificat acțiunea spunând că au comis tiranicid,
nu crimă, apărând Republica de ambițiile monarhice
pretinse de Cezar. Printre asasinii care s-au închis
în Templul lui Jupiter se aflau Gaius
Trebonius, Decimus Junius Brutus, Marcus Junius
Brutus și Gaius Cassius Longinus; Cezar le grațiase majoritatea crimelor și chiar îi avansase în carieră.
Marcus Brutus era un văr îndepărtat al lui Cezar și fusese numit ca unul dintre moștenitorii săi
testamentari. De asemenea, se speculează că Marcus Brutus era fiul nelegitim al lui Cezar.