Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu

Ion Barbu (pseudonim al matematicianului Dan Barbilian) este considerat, în

contextul literaturii române, un poet fără precursori și fără urmași, statut dobândit în urma
realizării unei sinteze inedite între poezie și geometrie. I. Barbu ilustrează, în perioada
interbelică, alături de T. Arghezi, L. Blaga sau Bacovia, direcția modernistă în poezie.
Numele său se leagă de ermetism și de ”poezia pură”, prin care se înțelege tendința
încifrării la maximum a mesajului poetic în simboluri. I. Barbu este reprezentantul
autohton al poeticii promovate la nivel european de Mallarmé sau Paul Valéry.
Publicată în 1924, integrată apoi în volumul ”Joc secund”(1930), poezia ”Riga
Crypto și lapona Enigel” face parte din a doua etapă de creație barbiană, fiind o
capodoperă a ciclului baladic-oriental. Subintitulată ”Baladă”, creația barbiană răstoarnă
conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de
cunoaștere și poem alegoric, o poveste de iubire din lumea vegetală. Autorul păstrează
din specia tradițională schema epică și personajele antagonice, dar evenimentele narate
sunt de natură fantastică (dialogul în vis dintre rigă și laponă) și alegorică.
Opera este încadrabilă modernismului interbelic prin: încălcarea convențiilor
constitutive ale genurilor și ale speciilor literare (balada preia o formulă specifică
epicului în proză, aceea de povestire în cadru, dar păstrează intacte resursele filonului
liric), ambiguitate (balada poate fi citită – la un prim nivel – ca legendă despre nașterea
ciupercilor otrăvitoare, dar se deschide spre un nivel superior de interpretare, ca o
alegorie a ființei), intelectualizarea emoției, imaginar poetic inedit, înnoiri prozodice.
Un prim element de modernitate îl reprezintă titlul: compus după un model clasic
ce exprimă motivul cuplului, el conține două nume, anticipând astfel ideea întâlnirii a
două entități ce apațin unor lumi incompatibile.
Numele Crypto are dublă semnificație: cel tăinuit, ”inimă ascunsă”, provenind din
adjectivul ”criptic” (ascuns, tăinuit), dar sugerează, în egală măsură, apartenența sa la
familia ciupercilor, numite științific ”criptogame”. Numele cu sonoritate nordică Enigel
sugerează aspirația spre depășirea condiției, prin semnificația cuvântului din limba
suedeză care se traduce prin ”înger”(provenit din latinescul angelus). Precizarea
statutului social, care precedă numele personajelor, pune în lumină o altă serie de
incompatibilități. Exponentul lumii vegetale are statut regal, crăiesc (rigă), în timp ce
personajul uman este definit prin proveniența din regiunile extrem-nordice ale Europei,
din ținuturile înghețate ale Laponiei.
Subtitlul (Baladă) reprezintă, de asemenea, un element de modernitate, căci pe
de o parte trimite la elementele de romantism ale poeziei (filonul fantastic, inspirația din
folclor, antiteza dintre două ființe), pe de altă parte conferă aventurii de cunoaștere a cărei
protagonistă este lapona o valoare de exemplaritate, recontextualizând astfel specii cu
tradiție în literatura populară și cultă.
Tema o reprezintă iubirea ca modalitate de cunoaștere a lumii. Considerat un
”Luceafăr întors”, poemul prezintă drama cunoașterii și a incompatibilității dintre două
lumi (drama omului de geniu în opoziție cu trăirea instinctuală a omului mediocru).
Tipul de lirism este cel obiectiv prin prezența unui vag fir narativ, a dialogului ca
modalitate de expunere, a măștilor lirice (personajele au semnificație simbolică). Epicul
devine un suport al liricului, al semnificațiilor profunde.
Din punct de vedere formal, poezia este alcătuită din două părți, fiecare dintre
ele prezentând câte o nuntă: una consumată, împlinită, cadru al celeilalte nunți eșuate,
urmată de o nuntire în cercul plantelor nebune (căsătoria lui Crypto cu măsălarița). Din
”Ritmuri pentru nunțile necesare”, un alt remarcabil text barbian, știm că nunta reprezintă
un simbol al cunoașterii, al evoluției, al comunicării cu misterul Universului sub forma
unei călătorii interioare.
Formula compozițională este aceea a povestirii în ramă, a poveștii în poveste, a
nunții în nuntă.
Primele patru strofe - în care este redat dialogul dintre un menestrel și ”nuntașul
fruntaș” - reprezintă prologul și constituie rama viitoarei povești, în care este conturată
atmosfera de la finalul unei nunți trăite. Grija poetului merge spre relifarea unei stări de
spirit; atmosfera e lumească, de ”chef” cu cântece de lume care zic despre tainele inimii.
O particularitate a incipitului este formula de adresare folosită de nuntașul care
încearcă, într-un registru protocolar și persuasiv, să convingă trubadurul să zică
”încetinel”, ”un cântec larg” despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali, reprezentanți
a două regnuri diferite, Enigel și riga Crypto. Invocația este repetată de trei ori, ceea ce
determină intrarea în starea de grație necesară zicerii acelui ”cântec”.
Partea a doua, istorisirea propriu-zisă, este compusă dintr-o serie de secvențe
poetice, care relevă multe similitudini cu Luceafărul.. Prima dintre acestea, cuprinzând
trei strofe, reprezintă un portret al lui Crypto, exponentul lumii vegetale, surprins în
mediul său (”în pat de râu și-n humă unsă”, alături de vegetalul reprezentat de mânătarcă,
”răi ghioci și toporași”), sugestiv pentru materia fragilă, dar lipsită de spiritualitate În
acest univers, Crypto are o poziție privilegiată: sintagmele ”des cercetat de pădureți”,
”crai Crypto” ce ”împărățea peste bureți” exprimă condiția sa de ales; epitetul ”nărăvaș”
îi este atribuit pentru că refuză statutul dat, vrea să îl depășească, ceea ce explică și
calificarea ”sterp”. Suspectat de un pact secret cu vrăjitoarea mânătarcă, riga are o
proastă relație în lumea lui, mai ales din cauza refuzului de a înflori, semn al încercării
disperate de a se sustrage timpului și, implicit, condiției sale. Numele său (raportat la
adjectivul criptic) accentuează ideea că aspirațiile sale sunt enigmatice, de neînțeles
pentru ceilalți.
Următoarele două strofe cuprind portretul laponei. Ea este o reprezentantă a
regnului uman și se definește prin motivul transhumanței, resemantizat: călătoria de la
polul înghețat, simbol al cunoașterii aflate sub semnul rece al intelectului (Mercur), spre
sud (nostalgia Sudului este un motiv barbian) reprezintă aspirația spre cunoașterea aflată
sub semnul soarelui, o cunoaștere totală, dar din această desăvârșire a ființei nu poate
lipsi o etapă, respectiv cea a cunoașterii afective. Ființă superioară ce se definește prin
două atribute, rațiunea și afectul, lapona poposește pe ”mușchiul crud”, simbol al ispitei
pe care aleșii trebuie să o depășească. Întâlnirea nu este posibilă decât la nivel oniric, în
visul laponei, ea fiind cea care problematizează. Cele trei chemări ale lui Crypto
reprezintă tentația.
La prima chemare-descântec, Crypto își îmbie aleasa cu ”dulceață” și cu ”fragi”,
elemente ale existenței sale vegetative, dar care aici capătă conotații erotice: fragii trimit,
conform dicționarelor de simboluri, la ispitele carnalului. Refuzul laponei (”Eu mă duc
să culeg / Fragii fragezi mai la vale”) îl pune într-o situație dilematică, dar opțiunea lui
este fermă și merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: ”Dacă pleci să
culegi,/Începi, rogu-te, cu mine”. Lapona refuză nuntirea dorită de Crypto ”în somn
fraged și răcoare”, opunându-i argumentele modelului ei existențial. Primul refuz
sugerează tentația solară, prin indicele spațial ”mai la vale”, adică spre sud. Al doilea
refuz - susținut de enumerarea atributelor lui Crypto: ”blând”, ”plăpând”, necopt – este
formulat cu superioritate:”Lasă. Așteaptă de te coace”. Opoziția copt-necopt, reluată în
al treilea refuz prin antiteza soare-umbră, pune în evidență incompatibilitatea peste care
nici unul dintre ei nu poate trece fără să se piardă pe sine. Imaginii de fragilitate a lui
Crypto, lapona îi opune aspirația spre absolut (”Mă-mchin la soarele-nțelept”), cu toate
că tentația este copleșitoare. Soarele este simbolul existenței spirituale și împlinirii
umane, în antiteză cu ”umbra”, simbol al existenței instinctuale, sterile, vegetative.
Pentru a-și continua drumul către soare și cunoaștere, lapona refuză descântecul
rigăi, ce se întoarce în mod brutal asupra celui care l-a rostit și-l va distruge. Făptura
firavă e distrusă de propriul vis, cade victimă neputinței și îndrăznelii de a-și depăși
limitele, de a încerca să intre într-o lume care îi este inaccesibilă.
Finalul este trist. Riga Crypto se transformă într-o ciupercă otrăvitoare, obligat să
nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: ”Laurul balaurul” și ”măsălarița-
mireasă/ Să-i ție de împărăteasă”. Otrăirea/nebunia lui Crypto trebuie înțeleasă ca o
pedepsire, căci făpturile firave / ființele inferioare nu pot suporta duritatea probelor
inițiatice, nu-și pot depăși limitele.
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în operă: al soarelui
(absolutul), al nunții și al oglinzii. Drumul spre sud al laponei are semnificația unui drum
inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunții pe o
treaptă inferioară. În poemul ”Ritmuri pentru nunțile necesare”, este înfățișată înaintarea
sufletului prin trei etape cosmice, trepte ale inițierii, până la desăvârșirea spirituală.
Drumul trece prin cercul Venerei (iubirea ce reduce omul la ipostaza de ființă
instinctuală), apoi sufletul trebuie să mai urce o treaptă, cercul lui Mercur, mai pur, al
intelectului, al cunoașterii raționale. Inițierea completă are loc prin adevărata nuntă a
trupului și spiritului cu însuși focarul vieții, prin trecerea omului în cercul Soarelui
(cunoașterea absolută). Aspirația solară a laponei sugerează faptul că, în momentul
întâlnirii cu riga Crypto, aceasta se află pe treapta lui Mercur, fără ca ea să fi trăit
experiența iubirii. Chemările lui Crypto o atrag spre cercul Venerei. Ea trăiește iubirea ca
experiență inițiatică, dar alege să-și urmeze drumul spre soare (cunoașterea absolută).
Sub raport stilistic, prezența inversiunilor (”mult îndărătnic”, ”zice-l-aș”) și a
vocativelor evidențiază oralitatea textului. În portretizarea celor două persobaje simbolice
sunt utilizate epitetul și antiteza: Crypto este ”sterp și nărăvaș”; lapona este ”mică,
liniștită”. Dialogul dintre cei doi este constituit pe baza antitezelor: spirit/materie,
rațiune/instinct, soare/umbră, lumină/întuneric, veghe/somn.
Alcătuirea strofică pare destul de riguroasă inițial, într-o succesiune catrene, dar
nu este respectată până la final, căci meandrele poveștii cer mereu alte structuri, adaptate
mesajului. În consecință, măsura versurilor (predominant de 8-9 silabe, ca în poezia
trubadurilor medievali) nu are constanță continuă, ci urmărește ritmuri mai lente sau mai
accelerate. O atenție specială merită complicatul sistem de rime. Rimei încrucișate,
dominantă în text, i se adaugă rima interioară, din cântecele ritualice (De la iernat, la
pășunat”) și rima redublată, care constă în repetarea în cadrul versului a cuvântului
rimă (”Rigă Crypto, rigă Crypto”)
În această baladă, accentul cade pe antagonismul slab-puternic: înlocuind ideea
impusă în literatură că dragostea este un miracol în sine, poetul prezintă drama
incompatibilității și legea nemiloasă a iubirii (supraiețuiește cel puternic, iar cel slab este
sacrificat).
Balada rămâne deschisă lecturilor plurale, pentru că provoacă la meditație pe tema
forței, dar și a limitărilor Erosului, ca modalitate de cunoaștere a lumii.