Moara cu noroc

Particularitățile unui text narativ studiat

Introducere

Ioan Slavici a fost un celebru scriitor, junalist și pedagog român, fiind un mare clasic,
alături de Eminescu, Creangă și Caragiale. S-a afirmat prin nuvele (Popa Tanda,
Pădureanca, Budulea Taichii), romane (Mara, Din doua lumi, Din păcat în păcat) și
povești (Zâna Zorilor, Doi feți cu stea în frunte, Păcală în satul lui). Textul literar „Moara
cu noroc”este publicat în 1881, în volumul intitulat „Novele din popor”.

Reperul 1. Evidențierea a două trăsături ce fac posibilă încadrarea într-un curent

literar/perioadă/orientare tematică

Este o nuvelă psihologică, specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ,
care prezintă un conflict puternic, redat în manieră obiectivă, între personaje bine conturate,
individualizate prin detalii semnificative.
Nuvela „Moara cu noroc” este o proză de factură realistă,în cadrul căreia se remarcă:
obiectivitatea perspectivei narative, omnisciența și omniprezența naratorului, relatarea la
persoana a III-a, veridicitatea, inspirația din realitate prin prezentarea societății ardelenești de
la sfărșitul secolului al XIX-lea, descrierile detaliate, stilul sobru, fără figuri de stil și
exprimare exactă. În plus, se observă preferința pentru o tematică socială, prezentarea
individului în relațiile sale sociale, acesta nemaifiind excepțional în situații excepționale, iar
personajele sunt încadrate în diferite tipologii umane.
O primă trăsătură a textului este diversitatea tipologiilor umane prezentate și
caracterizate amplu, observându-se importanța detaliului semnificativ. Astfel îl avem pe
Ghiță,tipul omului cinstit și sărac, dar parvenit, personajul central al nuvelei, ,,un om harnic si
sarguitor, era mereu asezat si pus pe ganduri’’, fost cizmar, care, în căutarea unui trai mai bun
și pentru a-și construi avere, devine cârciumar la Moara cu noroc. Un alt personaj care joacă
un rol important în nuvelă este Ana, tipul soției supuse și femeiei simple, ,,cea înțeleaptă și
așezată (...) era tânără și frumoasă’’. Deoarece este personaj secundar, acțiunile ei sunt defapt
reacții la faptele soțului ei. Lică Sămădăul, tipul omului tâlhar și infractor, ,,porcar, insa dintre
cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele’’ reprezintă spiritul satanist, dar este un
personaj realist, exercitând o putere de a manipula pe oricine dorea, împingându-l pe Ghiță în
mijlocul luptei dintre justiție și injustiție. În text mai apar, preotul, tipul omului intelectual,
Pintea, un jandarm ,,om așezat și tăcut la fire” care reprezenta în ochii lui Ghiță salvarea și
soacra, tipul omului simplu, vorbele căreia deschid și închid nuvela ,,omul să fie fericit cu
sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.’’
O altă trăsătură evidențiată în text este mimessisul, opera fiind caracterizată de
verosimilitatea dobândită prin specificarea spațiului în care se petrece acțiunea. Principiul
mimessisului este puternic accentuat, autorul creând în operă iluzia vieții. Acesta contruiește
atent mediul de viață în care se desfășoară acțiunea, desemnând un spațiu real, fixat cu
ajutorul toponimelor: : Ineu, Arad, Oradea, Fundureni, localități aflate în regiunea istorică
Banat-Crișana. Este acordată o atenție deosebită detaliului semnificativ, utilizat atât în
descrierea locului: Moara cu noroc, cârciuma unde se desfășoară o mare parte a acțiunii, se
află într-o vale, pe drumul care pleacă de la Ineu, județul Arad: “De la Ineu drumul de țară o
ia printre păduri și peste țarine lăsând la dreapta și la stânga satele așezate prin colțurile văilor.
 Moara cu noroc

(...) Aici în vale e Moara cu noroc.”., cât și în portertizarea personajelor, precum Lică
Sămădăul: “înalt, uscățiv și supt la față”, “cu ochii mici și verzi și cu sprâncenele dese și
împreunate la mijloc”, “poartă cămașă subțire și albă ca floricelele”.
Tot de realism ține și interesul pentru analiza psihologică, realizată prin procedee
literare de investigație a sufletului uman. Astfel, traseul degradării lui Ghiță este pus în
evidență prin utilizarea mijloacelor de caracterizare, prin metode de investigare psihologică,
specifice literaturii: monolog interior, stil indirect liber, scene dialogate cu notarea gesticii și a
mimicii, dar și prin natura interioară a conflictului.

Reper 2: Evidențierea temei prin două scene comentate

Tema principală a nuvelei este și ea adecvată caracterului realist și psihologic al

scrierii și anume consecințele pe care le are setea de îmbogățire asupra sufletului și destinului
omului. Acesteia i se adaugă o temă socială (dorința lui Ghiță de a-și schimba statutul social),
una moralizatoare și alta psihologică (conflictul interior puternic al personajului principal).
Un prim moment-cheie pentru ilustrarea efectelor dorinței de îmbogățire este cea de-
a doua întâlnire dintre Ghiță și Lică, ce are loc în capitolul V. Deși Lică și-a mai făcut o dată
apariția la Moara cu Noroc, nu purtase o discuție cu arendașul. De această dată, sămădăul vine
însoțit de oamenii săi, dar Ghiță dorește să mențină verticalitatea, dominând atmosfera prin
hotărâre, forță și orgoliu de a nu se lăsa batjocorit. Acceptă, în final să îi fie luați banii din
casă, dar impune propriile condiții, în încercarea de a se absolvi de “vina” pe care el o simte
din cauza eticii sale, acum deteriorate. Acest gest reprezintă primul pas, dintr-o numeroasă
serie de compromisuri, încălcându-si toate principiile morale pe care se bazase până atunci.
Alt episod care relevă tema nuvelei este cel al mărturiei și al procesului de judecată,
din capitolul XI. Ghiță a pierdut definitiv lupta interioară de a se menține un om corect, fiind
vulnerabil și manipulat cu ușurință de Lică. Nu este conștient în ce este implicat, dar se simte
vinovat pentru că este suspectat de întreaga comunitate, iar în fața lor, cuvintele lui nu mai au
credibilitate. Lică este cel care deține puterea prin atributele diabolice de care dispune pentru
a dirija mecanismele justiției și a întoarce situația în favoarea sa. Într-o zi și o noapte reușește
să ucidă trei oameni, să scape de răspunderea pentru faptele pe care le-a săvârșit și să o
întoarcă asupra dușmanilor săi, să stârnească suspiciuni în ceea ce privește nevinovăția lui
Ghiță și să îl batjocorească pe Pintea, demontându-i acuzațiile.

Reperul 3. Ilustrarea unor elemente de structură, compoziție și limbaj

Titlul reprezintă un topos literar care desemnează numele cârciumii aflate în
pustietate, așezată la o răscruce de drumuri. Moara reprezintă un simbol al efemerității,
aflându-se în strânsă legătură cu tema nuvelei prezentate: se insistă asupra faptului că dorința
arzătoare de a avea bani și o stare materială mai presus decât a celorlalți aduce, pe lângă o
satisfacție trecătoare, un declin social. Așa cum un om se poate îmbogăți peste noapte, la fel
poate să rămână cu nimic, toată “goana” fiind în zadar. Cea mai valoroasă avere este cea
sufletească, care nu poate fi furată sau “ciobită”. Norocul, în cazul acesta, este aparent și are o
conotație aparte, făcând trimitere, mai degrabă, la ghinion și la destinul tragic pe care îl au
personajele acestei opere. Totodată, structura poate constitui un element anticipativ, cititorul
fiind capabil să întrevadă reperul spațial fundamental pentru desfășurarea acțiunii.
Relația dintre incipit și final este foarte strănsă, soarta familiei lui Ghiță dovedindu-
se a fi nemiloasă. Nuvela debutează și se încheie cu vorbele bătrânei, soacra personajului
 Moara cu noroc

principal, conferind textului caracter simetric. Astfel, opera se deschide cu sfatul dat de
aceasta, ginerelui, fost cizmar, care ia în arendă hanul de la Moara cu Noroc pentru a câștiga
mai mulți bani „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit.” Finalul revine simetric la vorbele bătrânei rostite în urma tragediei
petrecute cu familia sa „Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat.” Ele explică
în mod elocvent faptul că omul nu se poate împotrivi destinului său.
Simetrica este și prezentarea drumului, care duce la han, la începutul nuvelei, pentru
ca, la finalul ei, aceasta să se contopească sugestiv cu drumul vieții, căci bătrâna împreună cu
nepoții își continuă viața părăsind locul tragicelor evenimente „Apoi ea luă copii și plecă mai
departe.”.
Acțiunea este complexă, fiind împărțită pe momentele subiectului. În expozițiune
este prezentat modul de viață a personajelor, atmosfera din familie, care era una călduroasă,
iubitoare și de înțelegere între membri acesteia. De asemenea, sunt descrise locurile detaliat.
Aceasta debutează cu capitolul II, începutul operei fiind marcat de un prolog între Ghiță și
soacra sa. Intriga este reprezentată de momentul în care Lică sosește la cârciumă și dorește să
aibă o discuție cu arendașul. Desfășurarea acțiunii cuprinde numeroase evenimente printre
care se numără: întovărășirea lui Ghiță cu Lică, colaborarea cu Pintea, pentru a-l prinde pe
Sămădău, acesta fiind suspectat de anumite nelegiuiri, moartea femeii în negru și a copilului
ei, de fapt, o crimă, judecarea porcarului și absolvirea lui de orice acuzații. Punctul culminant
este descris de scena în care Ghiță o abandonează pe Ana în brațele lui Lică, ca să-i
demonstreze că nu are nicio slăbiciune pentru soția sa. Deznodământul arată declinul moral al
lui Ghiță, precum și moartea sa și a Anei. Un incendiu teribil arde Moara cu noroc din temelii,
cu cei doi soți împreună. Lică se sinucide, lovindu-se cu capul de un copac și astfel nu îi oferă
oportunitatea lui Pintea de a-l închide.
Limbajul artistic al nuvelei se caracterizează prin sobrietatea și concizia stilului de
factură clasică. Obiectivitatea perspectivei narative este completată de detalii semnificative cu
privire la gândurile personajelor, care le determină manifestările exterioare. Stilul direct și cel
indirect sunt completate de stilul indirect liber, modalitatea de reproducere la persoana a treia
a ceea ce gândesc personajele. Monologul interior se împletește cu narațiunea, descrierea și
dialogu, determinând evoluția tensionată a conflictului.
Între cele două limite fixate de înțelepciunea populară, se desfășoară firul epic al
nuvelei, de-a lungul celor 17 capitole, structurate pe două planuri: al conflictului exterior și al
conștiinței personajului principal. Astfel, conflictul este complex, de natură socială
(confruntarea a două lumi cu mentalităţi diferite), psihologică şi morală. Astfel, din
perspectiva socială, nuvela prezintă un conflict exterior datorat de încercarea lui Ghiţă de a-şi
depăşi condiţia socială, pentru care se confruntă cu Lică Sămădăul. Din perspectiva
psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de Ghiţă care este sfâşiat de dorinţe
puternice şi contradictorii: pe de-o parte el vrea să rămână cinstit şi fericit alături de familie,
pe de altă parte vrea să se îmbogăţească repede şi fără efort.

Concluzie

În concluzie, opera “Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă realistă deoarece
prezintă moravurile unei epoci, atenția fiind concentrată asupra detaliilor, cu intenția de a
surprinde epoca în complexitatea ei. Banalul, rutina cotidiană, aspectele traiului obișnuit fac
parte din zugrăvirea unui tablou realist, care dă impresia de adevăr.
Moara cu noroc