Baltagul

Mihail Sadoveanu (1880-1961), “Ceahlăul literaturii române”, cum l-a numit Geo Bogza,
„Stefan cel mare al literaturii romane”, cum i-a spus G. Calinescu, are o opera monumentala a
carei maretie consta in densitate epica si grandoare compozitionala. Scriitor fidel principiilor
traditionaliste, Mihail Sadoveanu ilustreaza in opera sa viata satului romanesc ca tema epica
fundamentala, intrucat „taranul roman a fost principalul meu erou”, dupa cum marturisea
prozatorul intr-un discurs tinut la Academia Romana.
Romanul „Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un adevarat „poem al naturii si al
sufletului omului simplu, o <Miroita> in dimensiuni mari”(G. Calinescu). A fost scris in numai
saptesprezece zile si publicat in noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu implinea cincizeci de
ani si a fost primit cu „un ropot de recenzii entuziaste” de catre exegetii vremii.
„Baltagul” apartine curentului Realism prin temtica abordata: lumea rurala a satului
moldovenesc de la munte, cu relatii sociale si obiceiuri ale comunitatii, si elucidarea unei crime
in lumea pastorilor, crima infatuita din ratiuni materiale; dar si prin subiectul prezentat, care
este insiprat din realitate, din faptul divers cotidian: un cioban moldovean din zona Bicazului
este ucis, iar sotia si fiul sau pleaca in cautarea omului, gasindu-i cadavrul intr-o rapa si reusind
sa-i descopere pe ucigasi, facandu-i, in final, dreptate mortului.
Incipitul este de tip „ex abrupto”, constand intr-o legenda despre cum Dumnezeu a
impartit daruri oamenilor, iar muntenii au ajuns la sfarsit. Aceasta legenda era spusa pe la nunti
si cumetrii de Nechifor Lipan, iar in acel moment este rememorata de sotia lui, Vitoria,
ingrijorata de absenta indelungata a oierului. Excipitul este inchis, solutionandu-se toate
conflictele: Nechifor Lipan este gasit mort, iar ucigasii sai au fost pedepsiti, sotia sa si fiul sau
contribuind la aflarea adevarului si la infaptuirea dreptatii. Dupa inmormantarea omului, familia
isi reia viata, pornind de la noile realitati.
Coordonatele spatio-temporale ale actiunii au corespondent in realitate: actiunea se
petrece in Moldova, in prima parte a romanului, in satul Magura Tarcaului, apoi in localitatile de
campie, precum Borca, Farcasa, Piatra Neamt, Vatra Dornei, apoi pe Valea Bistritei, pana la
Sabasa si Suha, toate acestea ilustrand calatoria labirintica a Vitoriei Lipan si a lui Ghita in
cautarea lui Nechifor Lipan; timpul actiunii este restrans pe parcursul a sase luni, intre reperele
temporale cu caracter religios si importante pentru viata pastorilor, ilustrand transhumanta-
intre Sf. Dumitru (Samedru) si Sf. Gheorghe (Sangeoz). Actiunea este prezentata in ordine
cronologica.
Tema principala a operei este reprezentata de cautarea adevarului si infatuirea dreptatii
intr-un caz de crima in lumea pastorilor moldoveni de la munte, la inceputul secolului XX. Doua
secvente relevante pentru tema textului sunt calatoria proriu-zisa in care Vitoria pleaca, dar si
demascarea criminalilor la finalul operei. Vitoria se pregateste de plecare, lasand gospodaria in
ordine si respectand traditiile specifice acelui timp. Pe parcursul drumului spre Dorna pune
intrebari tactice localnicilor si raporteaza disparitia sotului odata ajunsa la Piatra. Acolo este
sfatuita sa se intoarca acasa si sa lase in mainile legii deslusirea cazului, dar ea isi vede in
continuare de drum. Un moment important pentru calatoria Vitoriei in cautarea lui Lipan este
acela cand ajunge la Dorna, locul de unde stia ca acesta trebuia sa cumpere oile. Acolo,
impreuna cu fiul sau, Ghita, merg la targul de animale si afla ca Nechifor a cumparat trei sute de
oi si ca le-a promis altor doi cumparatori ca le va ceda o parte din oile achizitionate, apoi toti
trei au plecat pe Valea Bistritei in jos, catre locul de iernat. Daca pana acum Vitoria cauta un
simplu om, de acum va urmari trei oameni si o turma mare de oi, ceea ce le usureaza cautarea.
Punctul culminant al actiunii este, de altfel, un moment important pentru sufletul
Vitoriei, acesta constand in confruntarea ucigasilor si demascarea lor de catre femeia
indurerata, unde aceasta spune o poveste despre un cioban omorat de insotitorii sai, poveste
care ilustreaza modul in care fusese ucis Nechifor Lipan. Bogza, unul dintre oamenii care l-a
insotit pe barbat de la Dorna, reactioneaza violent, dar Vitoria isi pastreaza calmul si ii cere
ciobanului baltagul pentru a-l vedea Gheorghita, deoarece ei i se pare „ca pe baltag e scris
sange si acesta-i omul care a lovit pe tatu-tau”.Atunci, Bogza se napusteste asupra lui Gherghita
ca sa-i smulga baltagul si sa se apere de Lupu, cainele lui Nechifor, gasit de Vitoria in cautarea
ei. Ca reactie, „feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta”, apoi il
loveste scurt cu muchia baltagului, in frunte, in timp ce cainele „se napusti la beregata”.
Calistrat Bogza marturiseste impreuna cu Ilie Cutui, cel de-al doilea insotitor al lui Nechifor, ca
l-au omorat „ca sa-i luam oile”. Astfel, se face dreptate prin pedepsirea criminalilor, Vitoria fiind
acum impacata de deslusirea cazului mortii lui Lipan.
In concluzie, in romanul „Baltagul”, Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observatie,
restrangand descrierea si dezvoltand actiunea prin construirea unor „caractere puternice,
variate si pitoresti”, acesta fiind, probabil, cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o balada
populara. Acesta impune un model etic si estetic care, dincolo de „mode”, ramane neuitat in
memoria cititorului si dupa ce cartea s-a inchis.

CARACTERIZARE
Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai mari si cunoscuti autori ai literaturii romane.
Se inspira din faptul cotidian romanesc in scrierile sale si este numit „Ceahlaul literaturii
romane” de catre Geo Bogza. Romanul „Baltagul” a fost publicat in anul 1930, ceea ce-l face un
roman interbelic, fiind scris in doar saptesprezece zile. Este un roman mitic, politist, initiatic si
realist.
Vitoria Lipan este personajul principal al operei „Baltagul”, feminin, plat, cu o minte
sclipitoare, neobisnuit pentru proza cu subiect traditionalist. Este numit de critica „femeia in
tara barbatilor”.
Din punct de vedere social, Vitoria Lipan este sotia lui Nechifor Lipan, cunoscut oier din
zona in care locuiau, cu care a avut multi copii, dar au ramas in viata doar doi, Gheorghita si
Minodora. Isi iubeste sotul si stie ca si el o iubeste, in ciuda faptului ca relatia lor nu era
perfecta. Familia lor este instarita, avand afacerea cu oi si este capabila sa vanda produse din
gospodarie pentru a-si planifica calatoria. Nu este scolita, dar este ancorata in traditii si
credinta. Sugereaza pe parcursul drumului in cautarea adevarului ca este vaduva in fata lumii si
spune ca Nechifor ca ii datoreaza bani. Devine oficial vaduva in momentul in care este gasit
cadavrul lui Lipan si reuseste sa-i deconspire pe ucigasi.
Din punct de vedere psihologic, ea este o femeie puternica, inteligenta, credincioasa,
pastratoare stricta de traditii, gandeste si actioneaza in termeni crestini, dar crede in superstitii
si vise, atunci cand vede cocosul cantand pe timpul zilei, ceea ce insemna ca va urma o
calatorie, si atunci cand il viseaza pe Nechifor indepartandu-se de ea si trecand o apa neagra,
fiind un semn rau. Isi disimuleaza foarte bine temerile, nu se rusineaza sa-l ia pe Gheorghita cu
ea in calatorie si sa se sprijine pe el. Este perseverenta in cautarea adevarului, cunoaste
psihologia umana, are spirit de obervatie si capacitate deductiva, avand abilitatea de a pune cap
la cap indiciile pe care le descopera in drumul sau, dand dovada de talent detectivistic.
Din punct de vedere moral, cauta sa desluseasca cazul disparitiei sotului si dreptatea
pentru moartea acestuia. Scopul ei nu este unul razbunator, ci unul moralizator. Este impacata
cand ucigasii si-au primit pedeapsa pentru fapta comisa, crima fiind un pacat capital. Dupa
aflarea adevarului, este capabila sa-si vada de viata si sa se adapteze la noile circumstante in
care va trai.
O trasatura principala a Vitoriei este inteligenta, care este evidentiata pe parcursul
calatoriei sale si in scena finala. Vitoria se pregateste de plecare, lasand gospodaria in ordine si
respectand traditiile specifice acelui timp. Pe parcursul drumului, aceasta calatoreste modest,
fara sa iasa in evidenta, nu vorbeste mult, ci doar atunci cand trebuie. Pune intrebari tactice
localnicilor, formulandu-le in asa fel incat sa obtina informatiile de care avea nevoie fara sa fie
ridiculizata sau talharita si sugerand ca este saraca, ca nu are bani. Astfel, ea isi manifesta
inteligenta prin felul cum aduna indicii, fiind capabila sa traga concluzii fara prea mult ajutor din
exterior.
Punctul culminant al actiunii este, de altfel, un moment important pentru sufletul
Vitoriei, acesta constand in confruntarea ucigasilor si demascarea lor de catre femeia
indurerata, unde aceasta spune o poveste despre un cioban omorat de insotitorii sai, poveste
care ilustreaza modul in care fusese ucis Nechifor Lipan. Bogza, unul dintre oamenii care l-a
insotit pe barbat de la Dorna, reactioneaza violent, dar Vitoria isi pastreaza calmul si ii cere
ciobanului baltagul pentru a-l vedea Gheorghita, deoarece ei i se pare „ca pe baltag e scris
sange si acesta-i omul care a lovit pe tatu-tau”.Atunci, Bogza se napusteste asupra lui Gherghita
ca sa-i smulga baltagul si sa se apere de Lupu, cainele lui Nechifor, gasit de Vitoria in cautarea
ei. Atunci, „feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta”, apoi il
loveste scurt cu muchea baltagului, in frunte, in timp ce cainele „se napusti la beregata”.
Calistrat Bogza marturiseste impreuna cu Ilie Cutui, cel de-al doilea insotitor al lui Nechifor, ca
l-au omorat „ca sa-i luam oile”. Tactica prin care ea abordeaza demascarea criminalilor este
data de inteligenta pe care o are, calmitatea si modul in care ea nu da niciun nume, dar ii afce
sa se simta pe ucigasi sunt, de altfel, datorate inteligentei sale.
Doua componente de structura a nuvelei care sunt relevante pentru personaj sunt
modalitatile de caracterizare si conflictele. Vitoria este caracterizata direct de catre narator ca
fiind o femeie calculata, nu lasa lumea sa-i citeasca gandurile: „ea e plina de ganduri, de patima
si durere", dar si ca o femeie misterioasa, de neinteles: „ea era deasupra tuturor, avea intr-ansa
o privire s-o taina pe care Lipan nu era in stare sa o dezlege”. Este caracterizata indirect prin
intermediul vorbelor sale, afland ca tine foarte mult la traditii din discutia cu Minodora despre
mersul la dans: „Iti dau eu tie coc, valt, bluza. Nici eu, nici bunica-ta nu am stiut de unele ca
acestea si inlegea noastra trebuie sa traiesti si tu” si ca are vorbe taioase si spune lucrurilor pe
nume: „Asa se spune, ii raspunse maica-sa, dar sa stii ca pentru noi nu mai poate fi nici bucurie,
nici belsug.”
Conflicul între Vitoria Lipan și Gheorghiță, fiul ei (un conflict între generații), este
provocat de dezamăgirea mamei în legătură cu comportamentul indiferent al lui Gheorghiță
referitor la motivul absenței îndelungate a tatălui său și la îngrijorările Vitoriei în acest sens.
Acesta considera ca tatal sau intarzie deoarece nu si-a terminat treaba, dar Vitoria simte ca
ceva este in neregula, iar faptul ca Gheorghita ii taie orice idee in acest sens o face sa se simta
neinteleasa.
De asemenea, conflictul interior al Vitoriei Lipan este generat de grijile referitoare la
absența lui Nechifor Lipan, soțul ei, plecat să ia oi de la Dorna, dar care nu a mai trimis nicio
veste de multă vreme, fapt care o face pe femeie să aibă bănuieli că acesta ar fi mort. Aceasta
nu are liniste pana nu afla ce s-a intamplat cu Lipan, plecand in cautarea lui. Desi spera ca il va
gasi teafar si nevatamat, ii gaseste ramasitele intr-o rapa, ceea ce ii adevereste temerile,
simtindu-se impacata abia dupa ce ii deconspira pe criminali.
In concluzie, Vitoria Lipan este un simbol al femeii puternice in literatura lui Sadoveanu,
fiind creata ca un personaj complex pentru lumea pe care autorul o proiecteaza in operele sale,
cu spirit de „vendetta” si denumit de critica ca un „Hamlet feminin”.