Baltagul – Mihail Sadoveanu

Numit de Nicolae Manolescu „ceahlaul literaturii romane”, Sadoveanu este, intr-

adevar, un puncta de reper in literatura romana din perioada interabelica. Debuteaza in
1904 cu volumele : „Povestiri”, „Dureri inabusite”, „Crasma lui Mos Precu”, motiv
pentru care acest an a fost numit „Anul Sadoveanu”. A continuat apoi cu cele doua
capodopere : „Hanul Ancutei” si „Baltagul”, urmate de romanele istorice „Nicoara
Potcoava”, „Zodia cancerului”, „Fratii Jder”, precum si alte volume de povestiri, nuvele
sau amintiri.
Intr-o epoca in care proza europeana dar si ce romaneasca se schimba total,
simpatizand cu tehnicile moderne, Sadoveanu ramane atasat temelor traditionale
promovate inca de la Dacia Literara : istoria, satul, taranul roman. Sadoveanu insusi
marturisea „eroul meu a fost intotdeauna taranul roman”.
„ Baltagul” este publicat in 1930 si este considerat pana azi o capodopera, atat prin
arta narativa, cat si prin complexitatea temelor care fac din el un roman manografic.
Tema romanului este cautarea adevarului si infaptuirea dreptatii. Dupa cum arata
motoul „Stapane, stapane/ mai cheama si un cane”, „Baltagul” ar putea fi considerat o
continuare a baladei „Miorita”, dar sursa de inspiratie a lui Sadoveanu nu a fost numai
folclorul romanesc, ci si un mit stravechi egiptean. Se spune ca zeul Osiris a fost ucis de
zeii rivali, care l-au taiat, apoi, bucati si l-au aruncat in lume. Sotia lui, zeita Isis, cu fiul
lor, Horus, au pornit sa-i caute ramasitele ca sa-i reintregeasca trupul.
Titlul „Baltagul” are o dubla semnificatie : este o unealta a muntenilor, dar este in
acelasi timp si arma prozaica a personajelor din basme, cea care ii ajuta sa infaptuiasca
dreptatea.
Actiunea se petrece la inceputul secolului al XX-lea, intr-o asezare de munteni, in
satul Magura de pe muntele Tarcau.
Naratorul obiectiv descrie un sat patriarhal in care se pastreaza inca, asa cum v-a
marturisi un personaj, legile „de la craiul nostru cel de demult”, Burebista.
Romanul este, de fapt, opera in care se creaza un personaj unic in literatura
romaneasca, Vitoria Lipan, exponent al acestei lumi esentializate. De altfel, romanul
incepe cu o legenda pe care sotul Vitoriei o spunea pe la petreceri. Dumnezeu a vrut sa
daruiasca tuturor natiilor un element care sa-i deosebeasca. Fiindca pastorii au ajuns
ultimii in fata Lui, Dumnezeu nu a mai avut ce sa le daruiasca, dar, pentru ca ii iubea si
nu a vrut sa ii lase fara un dar, le-a sortit sa aiba o inima usoara ca sa se bucure „cu al
lor”.
Asa era si aceasta asezare de pe Tarcau, unde se pare ca raul de la campie nu reuseste
sa ajunga si in lumea lor.
 Inceputul romanului o surprinde pe Vitoria ingandurata „cu privirea dusa departe”,
fiindca se gandea ce se intamplase cu barbatul ei, care plecase la Dorna sa cumpere oi.
Trecusera 72 de zile si nu mai avea nicio veste despre el. Stiindu-i obiceiurile, femeia
este sigura ca s-a intamplat ceva. Mai mult decat atat, are vise si semne care o fac sa
creada ca Nechifor a intrat intr-un mare necaz.
Intalnind in acest roman o impletire a credintei crestine cu vechi credinte pagane,
Vitoria este credincioasa ca orice munteanca, se sfatuieste cu parintele Danila, preotul
lor, dar trece si pe la baba Maranda, vrajitoarea satului, ca sa afle din descantece si vraji
unde i-ar putea fi barbatul. Dar tot credinta in puterea divina o ajuta sa primeasca sfatul
cel mai bun. Tine post negru 12 vineri, se spovedeste, se impartaseste si se roaga la
icoana Sfiintei Ana sa o ajute. Aici crede ca a gasit indrumarea sa porneasca in cautarea
lui Lipan.
Primele 13 capitole cuprind descrierea acestei asezari de pastori, a gospodariei
Lipanilor, ale obiceiurilor si datinilor din preajma sarbatorilor de iarna.
Urmatoarele capitole prezinta cautarea neobosita a lui Lipan de catre Vitoria si fiul
lor, Gheorghita. Ei pornesc la sfarsitul iernii sa refaca drumul lui Nechifor, oprind din
han in han si intreband daca au vazut un barbat cu caciula brumarie, calare pe un cal
negru, tintat. Pe parcursul acestui drum intalnesc un botez si o nunta, care sugereaza
cele 3 etape ale existentei, fiind incheiate cu inmormantarea lui Nechifor din ultimul
capitol. Drumul este anevoios, caci de indata ce pornesc, femeia simte, fiindca in opera
lui Sadoveanu starile sufletesti ale omului sunt adesea traite si de natura. Vantul acesta
aduce adese ori viscole, sugerand zbuciubul din sufletul Vitoriei. Nimic nu o opreste si
nu o abate, fiindca scopul ei este sa-l gaseasca pe Lipan, sa-l inmormanteze crestineste si
sa aiba parte de rugaciunile care-l vor duce pe lumea cealalta.
Ajunsa in satul Sabasa, eroina simte ca „vantul a cazut” (s-a oprit), considerand
acesta un semn ca si ea trebuie sa se opreasca acolo. Informandu-se, afla ca 2 ciobani
din zona se imbogatisera peste noapte si punand cap la cap cu ceea ce aflase la Dorna isi
da seama ca aici este un lucru necurat. Functionarul de la targul din Dorna ii spusese ca
Nechifor Lipan cumparase 300 de oi dar vanduse 50 din ele unor ciobani din zona pe
nume Calistrat Bogza si Ilie Cutui. Ciudat este si faptul ca in satul urmator, Suha, nu mai
apar decat cei 2 ciobani din satele invecinate. Vitoria si Gheorghita strabat potecile
muntelui in cautarea lui Nechifor, aflandu-l, in cele din urma, intr-o prapastie.
Ultimul capitol este cel mai interesant din punct de vedere monografic. Este descris
in detaliu ritualul inmormantarii in Moldova de nord, cu toate traditiile si obiceiurile.
Dar rostul acestui capitol este mai ales acela de a restabili armonia si echilibrul lumii,
fiindca Vitoria va descoperi singura pe ucigas.
La parastas, unde sunt invitati oamenii din sat, autoritatile, Vitoria se preface ca se
afla in comunicare cu mortul, care i-ar fi povestit cum s-ar fi intamplat fapta. De fapt, ea
stie foarte bine obieiurile lui Lipan si, de aceea, povesteste intocmai modul in care a
pierit barbatul ei, facandu-i pe cei 2 faptasi sa se demaste.
 Finalul ar putea parea ciudat, pentru ca dupa atata zbucium, tonul femeii devine
calm si calculat. Incepe sa faca planul pentru viitoarele parastase, pentru modul cum isi
va organiza gospodaria. Si-a indeplinit datoria, Lipan poate sa plece linistit pe lumea
cealalta fiindca a fost razbunat, iar datoria ei este sa isi duca viata mai departe si sa aiba
grija de mostenirea barbatului, copiii si gospodaria.
Sadoveanu reuseste sa creeze prin acest roman o imagine vie a satului moldovenesc
si datorita mijloacelor lingvistice. Cuvintele apartin limbii vii a locuitorilor din nordul
Moldovei, fara o incarcatura de arhaisme sau regionalisme.