În 

mitologia greacă, Andromaca este soția lui Hector, fiica lui Eetion și sora lui Podes. A fost

născută și crescută în cetatea Teba din Misia, unde tatăl ei era rege. Desi numele ei ar putea
insemna “lupta unui om”, Homer admira puterea iubirii femeii în celebra sa „Iliada“.
Andromaca este descrisa ca fiind o soție credincioasă și iubitoare. De asemenea, anumite mituri
și tradiții au conturat un portret abătut, regretat și veșnic bântuit al Andromacai, o figură
emoționantă destinată să-i piardă pe toți cei dragi.
Spre deosebire de relația dintre Elena și Paris , cea dintre Andromaca și Hector coincide cu
idealul grecesc al unei căsătorii fericite de dragoste și fidelitate reciprocă, care intensifică
tragedia pe care o vor împărtăși. Andromaca este venerată pentru fidelitatea, sinceritatea și
bunătatea minții sale. Ea găsește întotdeauna o soluție la probleme, fiind raționala și realista.
Figura lui Andromaca apare pentru prima dată în Iliada (cartea VI), în timpul razboiului troian,
rugandu l pe soțul ei Hector să lupte rămânând în defensivă împotriva lui Ahile. Înainte de cel
de-al nouălea an al războiului troian, cetatea natală a Andromacăi este devastată de Ahile, iar
tatăl și cei șapte frați ai săi sunt masacrați. Împreună cu Hector, Andromaca are doar un
copil, Astianax. În timpul războiului împotriva Troiei, ea își pierde atât soțul,care este ucis de
Ahile într-o luptă eroică, cât și fiul, care este aruncat de pe zidurile Troiei de Neoptolemus.
După căderea Troiei, Andromaca ii revine lui Neoptolemus, care o duce pe ea si pe Helenus,
fratele lui Hector, in Epir. Andromaca refuză iubirea lui Neoptolemus, rămânând fidelă amintirii
soţului ei şi iubirii pentru fiul lor, Astianax. Fortata de imprejurari, Andromaca îi va dărui lui
Neoptolemus trei fii: Molosos, Pielos și Pergamos.
În tragedia „Andromaca” de Euripide, eroina este la un pas de a fi asasinată împreună cu
Molosos de Hermione, soția lui Neoptolemus și fiica Elenei.
Din gelozie pentru faptul ca sotul ei avea sa se casatoreasca cu Andromaca, Hermione il
indeamna pe Orestes sa il ucida pe Neoptolemus. Dupa moartea acestuia,  Andromaca se
căsătorește cu Helenus și devine regina Epirului. Impreuna cu Andromaca, Helenus va avea un
fiu pe nume Cestrino . In final, Helenus moare iar imparatia ii ramane lui Molosos.
Povestea tragica a lui Andromeca, completata de perfectiunea stilului homeric va inspira o
generatie de artisti, printre care se afla si Jean Racine, care in 1667 scrie versurile unei tragedii in
cinci acte. Racine se inspiră din cânturile Iliadei  de Homer, îndeosebi pentru figura
Andromacăi. Istoria ei fusese deja tratată de Euripide în piesele Andromaca și Troienele,
aceasta din urmă fiind adaptată mai târziu de Lucius Annaeus Seneca.
Andromaca rămâne în literatură ca un simbol al dragostei materne şi al fidelităţii conjugale.