P. 1
Iliada si odiseea

Iliada si odiseea

|Views: 8,242|Likes:
Published by Mihai Zadnipru

More info:

Published by: Mihai Zadnipru on Nov 06, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

01/06/2015

pdf

text

original

Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei Facultatea: Ştiinţe socio-umaniste Specialitatea: Filozofie şi comunicare

Referat
Disciplina: Istoria filozofiei

Tema: Iliada şi Odiseea

A efectuat: Zadnipru Mihail A verificat: Bobînă Gheorghe

Chişinău 2012

Cuprins

Introducere……………………………….3

Despre opera……………………………..4

Iliada si Odiseea……….…………………4

Cocluzie…………………………………..11

Introducere

S-a nascut: secolul al IX-lea i. Hr. in Ionia, Grecia A murit: secolul al IX-lea i. Hr. in Grecia Putine lucruri sunt cunoscute, cu certitudine despre Homer. Este acceptat faptul ca a trait in Ionia, in secolul al IX-lea sau al VIII-lea i. Hr. Este cunoscut ca scriitor al Iliadei, o colectie de povesti traditionale si folclorice, care au fost transmise din generatie in generatie, pe cale orala. Odiseia este deasemenea atribuita lui Homer, desi nu se stie sigur daca acesta a fost autorul ei. Probabil Homer a fost un poet singuratic, sarac, imbatranit care a cutreierat Grecia antica. Locul nasterii lui nu a fost determinat exact pana acum si probabil, nu se va determina niciodata cu siguranta. Cantece si povestiri despre Razboiul Troian, din secolul al XII-lea, erau bine-cunoscute in Grecia, si, in timp au devenit parte a traditie grecesti. Deoarece acestea erau stiute in parti deiferite ale Greciei, si au trecut prin multe generatii, multe dintre ele reflectau diferentele specifice regiunilor din care veneau. Homer a reusit sa combine aceste povesti intr-un mod unic, creand astfel Iliada. Grecii antici pretuiau foarte mult operele lui Homer si le consultau atunci cand se aflau in dileme morale. Atat Iliada cat si Odiseea au fost traduse in limbile moderne, iar poezia lor este considerata un lucru unic. S-a nascut: secolul al IX-lea i. Hr. in Ionia, Grecia A murit: secolul al IX-lea i. Hr. in Grecia Putine lucruri sunt cunoscute, cu certitudine despre Homer. Este acceptat faptul ca a trait in Ionia, in secolul al IX-lea sau al VIII-lea i. Hr. Este cunoscut ca scriitor al Iliadei, o colectie de povesti traditionale si folclorice, care au fost transmise din generatie in generatie, pe cale orala. Odiseia este deasemenea atribuita lui Homer, desi nu se stie sigur daca acesta a fost autorul ei. Probabil Homer a fost un poet singuratic, sarac, imbatranit care a cutreierat Grecia antica. Locul nasterii lui nu a fost determinat exact pana acum si probabil, nu se va determina niciodata cu siguranta. Cantece si povestiri despre Razboiul Troian, din secolul al XII-lea, erau bine-cunoscute in Grecia, si, in timp au devenit parte a traditie grecesti. Deoarece acestea erau stiute in parti deiferite ale Greciei, si au trecut prin multe generatii, multe dintre ele reflectau diferentele specifice regiunilor din care veneau. Homer a reusit sa combine aceste povesti intr-un mod unic, creand astfel Iliada. Grecii antici pretuiau foarte mult operele lui Homer si le consultau atunci cand se aflau in dileme

morale. Atat Iliada cat si Odiseea au fost traduse in limbile moderne, iar poezia lor este considerata un lucru unic.

Despre Opere

Odiseea alcătuieşte, împreună cu Iliada un grup de două epopei greceşti atribuite rapsodului popular orb Homer. Scrisă ulterior, în a doua jumătate a secolului VIII î.Hr., Iliada este compusă din 15 337 de hexametri dactilici , din epoca elenistica, divizată în 24 de cânturi. Textul a fost probabil compus între 850 și 750 I.C. (date deja menţionate de către Herodot), deci cu patru secole după perioada în care istoricii înscriu războiul mitic pe care acesta îl relatează. Tema epopeii o reprezintă războiul Troiei, în care se confruntă aheii veniţi din Grecia cu troienii și aliaţii acestora. Odiseea este una dintre cele mai vechi și renumite opere literare din mitologia antică. Ea prezintă peripețiile regelui Odiseu (Ulise) și ale însoţitorilor lui din Itaca pe drumul de întoarcere acasă, după războiul troian. În multe limbi termenul de „odisee“, inspirat de această epopee, desemnează o rătăcire plină de peripeţii. Opera este alcătuită din 12.200 de versuri împărţite în 24 de cânturi.

Iliada si Odiseea

În vremurile de demult, zeii porniră o mare petrecere, dar uitară s-o invite pe zeiţa Eris, zeiţa vrajbei. Aceasta află însă şi se treziră cu ea în uşă în toiul petrecerii. Scoase din sân un măr de aur, îl aruncă în mijlocul încăperii şi strigă ” Celei mai frumoase dintre voi !”. După o vreme, Afrodita, zeiţa dragostei şi frumuseţii, îi ceru lui Zeus mărul. Când să întindă mâna şi să i-l dea, apăru Atena, frumoasa zeiţă a înţelepciunii şi ceru mărul pentru ea. Pe când Zeus se gândea ce să facă, sosi şi Hera, frumoasa lui soţie, care aştepta să îi dea ei mărul. Zeus le propuse celorlalti zei să o aleagă pe cea mai frumoasă dintre ele, căci lui îi era greu să aleagă între soţie şi cele două fiice, dar se feriră cu toţii. Atunci Zeus le spuse celor trei zeiţe să găseasca ele un muritor care să facă alegerea. Afrodita îl găsi prima, lângă Troia, cetate numită şi Ilion, pe frumosul ciobănaş, dar şi arcaş neîntrecut, numit Alexandru-Paris. Era unul dintre cei cincizeci de copii ai lui Priam, regele

cetăţii Troia. Zeiţa, vicleană, îi promise că îl va ajuta să cucerească inima Elenei, de la curtea regelui Menelaos, regele Spartei. Când se adunară toate cele trei zeiţe şi îi cerură să hotărască el cui i se cuvine mărul, ca fiind cea mai frumoasă, Paris nu stătu nici o clipă pe gânduri şi îi dete mărul Afroditei. Supărată, mândra Hera îşi jură să se răzbune pe toţi ai lui Paris şi pe cetatea Troia. Paris plecă spre Sparta, după sfatul Afroditei, cu o corabie poleită cu aur. Acolo, la curtea regelui Menelaos, fu întâmpinat ca un frate, căci regele era prieten cu tatăl său. Dar regele trebui să plece cu treburi, şi în acest răstimp zeul Cupidon îi săgetă cu săgeata lui fermecată, care aducea dragoste în inimi, pe Paris şi pe Elena, soţia regelui Menelaos. Paris o duse la Troia cu corabia pe Elena, dar Hera deja îşi făcuse planul de răzbunare.Înainte de a-l alege pe Menelaos drept soţ, Elena fusese iubită de mulţi eroi slăviţi ai vremii, care o doriseră şi ei de soţie: chiar Agamemnon, fratele lui Menelaos, apoi viteazul Achile, înţeleptul Ulise şi alţii. Ei juraseră ca, dacă o va răpi cineva pe Elena de la casa soţului ei, să se ducă cu oştile lor să-l pedepsească pe făptaş şi să o aducă înapoi pe Elena. Hera le trimise acum de veste tuturor că a sosit momentul să îşi respecte cuvântul. Numai pe Achile nu îl găsiră nicăieri crainicii zeieşti. Mama lui, zeiţa Tetis, aflase că era sortit să moară de tânăr dacă va cunoaşte gloria în luptă, aşa că îl ascunsese, în haine femeieşti, printre fiicele unui rege. Isteţul Ulise, însă, se îmbrăcă in haine de neguţător şi se duse la palatul acelui rege. Printre giuvaieruri şi pânzeturi fine, el strecură şi o sabie, iar Achile o apucă deîndată ce o văzu. Ulise îl strigă pe nume şi, în scurtă vreme Achile porni în fruntea mirmidonilor săi către Troia, în multe şi mândre corăbii. Spre Troia se îndreptară şi Aiax, uriaşul, Idomeneu, din Creta, Diomede cel neînfricat, bătrânul Nestor cel neîntrecut în sfaturi , fireşte Ulise şi Menelaos, dar în fruntea lor hotărâră să fie Agamemnon, fiind el cel mai curajos şi cel mai cumpătat în acelaşi timp şi cu sufletul neînfrânt. Trecuseră nouă ani de când aheii porniseră războiul pe ţărmurile cetăţii Troia. Nici ei nu au cucerit cetatea cea bogată, nici troienii nu au izbutit să îi alunge de acolo. Ca să-şi facă rost de sclavi şi de merinde, grecii-ahei atacau adesea vecinii Troiei. Aşa căzu în mâinile lui Agamemnon frumoasa Hriseida, fiica lui Hriseu, preot al zeului Apolon. Bătrânul preot sosi la cortul lui Agamemnon cu daruri bogate, ca să îşi răscumpere fiica. Agamemnon nici nu voi să audă şi atunci preotul îi ceru zeului său să îl răzbune. Apolon începu să arunce în ahei cu săgeţi purtătoare de ciumă care îi îmbolnăviră . După zece zile mai-marii oştirilor se adunară la sfat, iar Achile îi ceru proorocului Calchas să le spună care e pricina mâniei lui Apolon. Acesta spuse că zeul este supărat că Agamemnon nu i-a respectat preotul şi că trebuie ca fiica să îi fie înapoiată,

ca să stingă supărarea zeului. Agamemnon, supărat, spuse că o va inapoia pe Hriseida tatălui său, dar că, în schimb, îi va lua lui Achile iubita, pe Briseida. Achile spuse că atunci el nu va mai ieşi pe câmpul de luptă şi va veni vremea când vor avea mare nevoie de el.Aşa şi făcură, iar Achile se retrase în cortul său şi plânse când i-o luară pe Briseis. Mama sa, zeiţa Tetis îi ceru lui Zeus, tatăl ei, să îi ajute în lupte pe troieni, ca să-i facă pe ahei, mai ales pe Agamemnon, să înţeleagă cât de preţios este pentru ei neînfricatul Achile. A doua zi porniră lupta. In fruntea troienilor se aflau frumosul Paris şi puternicul Hector, fii ai regelui Priam. Paris îl provocă la luptă pe regele Menelaos, pentru ca lupta între ei doi să aleagă cui îi vor rămâne frumoasa Elena şi averile ei. Menelaos era cu mult mai puternic şi mai priceput în luptă decât Paris şi era cât pe ce să îi ia viaţa, dacă nu l-ar fi salvat Afrodita. Sub adăpostul unui văl fermecat, ea il duse şi îl ascunse în palat, fără să vadă nimeni. Menelaos îl căută în zadar şi, negăsindu-l porni o luptă crâncenă între ahei şi troieni. Căzură mulţi viteji şi din partea troienilor şi din partea aheilor. Fu doborât si Enea, fiul zeiţei Afrodita şi al lui Anchise, văr al regelui Priam, şi ar fi murit dacă nu l-ar fi apărat chiar mama lui, căci se amestecară şi zeii în bătălie. De partea troienilor erau Afrodita şi Marte şi Apolon, de partea aheilor, Atena şi Hera şi mulţi alţi zei. Zeus îi ajuta când pe unii, când pe alţii, după cum îl ruga Afrodita sau îi cerea Hera. Cu ajutorul Atenei, aheii făcură prăpăd printre troieni şi degeaba îi făcură aceştia din urmă jertfe bogate, zeiţa nu putu să fie îmbunată. Hector trecu să îşi ia adio de la soţia lui, Andromaca şi de la fiul său, Astianax, apoi plecă la luptă împreună cu fratele său, Paris. Hector, potrivit obiceiului, provoca la luptă unul dintre vitejii ahei. Se alese uriaşul Aiax, luptător crud şi fioros. Se luptară pe viaţă şi pe moarte, dar niciunul nu izbuti să îl învingă pe celălalt, aşa că lupta luă sfârşit fără un învingător şi un învins. In zilele următoare troienii, cu Hector în frunte, îi fugăriră tare pe ahei, astfel că Agamemnon îşi dădu seama că are nevoie de ajutorul lui Achile. Acesta însă refuză, spunând că nu va mai pune mâna pe lance până când Hector nu va ajunge să dea iureş la corabia lui. In zorii zilei următoare bătălia porni din nou. Troienii conduşi de Hector îi alungară pe ahei de sub zidurile cetăţii până la corăbii. Bătrânul Nestor, înţeleptul, îl trimise pe Patrocle, prietenul drag al lui Achile, să îi spună acestuia să îşi pună vestita lui armură şi să alunge troienii de la corăbii. Patrocle îmbrăcă el însuşi armura prietenului său şi plecă în fruntea mirmidonilor lui Achile la corăbii, dar muri ucis în luptă. Cum armele şi armura lui Achile rămăseseră la Hector, după moartea lui Patrocle, zeiţa Tetis se duse la zeul Vulcan şi îl rugă să-i facă altele pentru fiul ei. Agamemnon îi înapoie lui Achile

femeia iubită, pe care o respectase, şi îi dădu daruri bogate, astfel că se împăcară. Pe câmpul de luptă, Achile, mâniat de moartea prietenului său, ucise în dreapta şi în stânga până când ajunse în dreptul porţilor cetăţii Troia, unde se afla Hector. Când îl văzu atât de înfricoşător, Hector porni să fugă, iar Achile cel iute de picior îl urmări îndeaproape, astfel că ocoliră cetatea de trei ori, după care Achile îl străpunse pe Hector cu lancea, luându-i viaţa. Douăsprezece zile a batjocorit Achile leşul lui Hector, atât de supărat era pentru moartea lui Patrocle. Apoi, ocrotit de zei, sosi la el tatăl lui Hector şi îi înmuie inima. Îi dădu trupul viteazului său fiu şi îl asigură că va avea cele douăsprezece zile de care avea nevoie pentru funeralii, după cum era obiceiul. După acest răstimp luptele porniră din nou. In ajutorul cetăţii Troia sosiră amazoanele, dar regina lor, Pentesilea, fu ucisă de Achile. Tot acesta îl ucise şi pe Memnon, sosit din Egipt să îl ajute pe Regele Priam, căruia îi era nepot. În timpul acesta Paris ucisese mulţi ahei cu săgeţile sale şi tot el îl ucise şi pe Achile. La naşterea sa zeiţa Tetis îl scăldase pe acesta în apele fermecate ale râului Stix, ca să nu poată să-l rănească nici o armă. Rămăsese totuşi un loc neudat de ape, călcâiul de care îl ţinuse ca să îl scufunde în apă. Zeul Apolon dirijă mâna lui Paris şi săgeata acestuia străpunse tocmai călcâiul lui Achile, care căzu mort la pământ. Paris muri şi el, după îndelungi chinuri, atins de o săgeată otrăvită. După moartea lui Elena se însoţi cu un frate de-al lui, Deifob. Trecuseră aproape zece ani, muriseră cei mai de seamă luptători din ambele tabere, dar războiul pentru frumoasa şi bogata cetate Troia nu se mai sfârşea… Văzând Ulise că nici după zece ani aheii nu izbutiseră să treacă de zidurile Troiei, născoci un vicleşug. Puse meşteri pricepuţi să întocmească un cal uriaş de lemn, apoi îl umplu cu soldaţi şi îl lăsă noaptea la porţile cetăţii. În zori, aheii se prefăcură că se întorc la ei acasă, dădură foc corturilor, se urcară pe corăbii şi plecară de la ţărm. Troienii băgară calul în cetate şi se puseră pe băut, bucuroşi că au scăpat de urgia războiului. Pe când zăceau beţi, noaptea, un grec furişat dinainte în cetate deschise uşa tăinuită din burta calului. Oştenii ahei săriră afară şi deschiseră porţile cetăţii, pe care intrară oştile plecate cu corabiile şi revenite la ţărm. In noaptea aceea Troia fu arsă până în temelii, iar troienii care scăpară de la moarte deveniră sclavi. O mână de oameni reuşi să scape cu fuga. Aheii porniră înapoi spre casele lor, de la care lipsiseră zece ani. Unii ajunseră mai repede, alţii, mai încet, dar cel mai greu ajunse acasă, în Itaca, Ulise sau Odiseu. Rătăciţi de flota cea mare a lui Agamemnon, Ulise şi oamenii săi poposiră în insula ciconilor, neam care îi ajutase pe troieni. Aheii jefuiră insula, luând multe bogăţii şi fete tinere ca sclave. Ulise le porunci oamenilor săi să

se îmbarce iute şi să plece cu toţii de la ţărmul primejdios, dar ei nu îl ascultară, ci întinseră mesele pe ţărm şi se puseră să petreacă. In zori sosiră ciconienii şi făcură prăpăd în oastea moleşită de vin. Abia scăpară cu viaţă, dar cu pierderi omeneşti, şi porniră din nou pe valuri. Pe mare, Zeus dezlănţui o furtună înfricoşătoare. Nouă zile şi nouă nopţi luptară aheii cu talazurile negre şi furioase. Apoi acostară pe ţărmul locuit de lotofagi, oamenii care se hrănesc cu lotus, socotit floarea uitării. Ei i-au poftit pe câţiva dintre nou-veniţi să guste din frunzele dulci şi deodată oaspeţii nu mai ştiură de ţara lor şi nu mai doriră decât să trăiască printre lotofagi. Odiseu îi smulse cu sila pe aceştia, iar pe cei care nu gustaseră îi opri să o facă, grăbindu-se să ajungă iar pe mare. Ajunseră aproape de insula Ciclopilor, uriaşii cu un singur ochi, aşezat în frunte. Ulise, curios săi vadă pe ciclopi, îşi duse corabia chiar la ţărmul insulei. Celelalte corăbii se opriră într-o insulă mai îndepărtată. Ulise şi o ceată de oameni de-ai lui, cu ulcioare de vin în braţe, căutară o peşteră unde să poposească şi nimeriră tocmai la peştera ciclopului Polifem. Intrară, el nu era acasă. Tocmai când să se aşeze în jurul focului, acesta intră şi astupă intrarea în peşteră cu o stâncă uriaşă. Cum ciclopii erau nişte căpcăuni lacomi de carne de om, şi acesta începu să-i manânce pe oamenii lui Ulise, câte doi în fiecare zi. Atunci Ulise, prefăcându-se că îi e prieten, îl îmbătă cu vinul din urcioare şi, în timp ce dormea, îi luă vederea unicului ochi. Apoi se prinseră de burţile oilor uriaşe, el şi tovarăşii lui, şi, când uriaşul ridică stânca de la intrare, să iasă oile la păscut, ieşiră şi ei cu ele odată. Ajuns pe corabie, Ulise îi strigă lui Polifem numele său şi o seamă de batjocuri, aşa că uriaşul îi ceru tatălui său, zeul mărilor, Poseidon, să facă în aşa fel încât Ulise să ajungă acasă cât mai târziu se va putea, fără nici un om de-al său, iar acolo să fie întâmpinat de duşmani puternici. In drumul său, Ulise trecu pe la regele Eolus, stăpânul vânturilor, care îi găzdui cum se cuvine, iar la plecare, pentru a-l ajuta să navigheze, strânse într-un burduf vânturile furtunoase şi i-l dădu, ca să le elibereze când va ajunge acasă. Nişte marinari, crezând că are bogaţii acolo, desfăcură burduful şi vânturile îl aduseră înapoi, la insula lui Eolus. Plecat a doua oară de la regele Eolus, Ulise ajunse pe insula lestrigonilor, uriaşi care îi prinseră o parte din oşteni şi îi mâncară. Abia scăpă de acolo şi Ulise ajunse pe insula Eea, unde trăia vrăjitoarea Circe. Aceasta îi ospătă pe marinari sub ochii lui Ulise cu mâncăruri şi băuturi fermecate, iar aceştia se transformară în purcei. Ulise, datorită unei flori vrăjite pe care o primise de la zeul Hermes, scăpă de farmece, ba, mai mult, o ameninţă pe frumoasa vrăjitoare că o omoară dacă nu-i transforma înapoi pe marinari în oameni şi ea se supuse. Un an de zile au petrecut Ulise şi marinarii lui în bratele lui Circe şi ale nimfelor sale, dar până la urmă îi răzbi

dorul de casă. Plecară, dar Circe îi spuse lui Ulise ca întâi va trebui sa ajungă în Infern, apoi să se reîntoarcă la ea şi abia după aceea va lua drumul spre casă. Intr-adevăr, Ulise ajunse în Infern, în lumea morţilor şi îl întâlni pe proorocul Tiresias care îi spuse ce mai avea de făcut şi prin ce mai avea să treacă până să ajungă acasă. Tot aici o întâlni şi pe mama sa, care murise în timp ce el era la războiul Troiei. Ea îi spuse că soţia lui, Penelopa, îl aşteaptă şi plânge zi şi noapte de dorul lui, iar fiul Telemac, creşte liniştit şi sănătos. Apoi Ulise îi văzu pe Agamemnon, mort după terminarea războiului troian, pe Ahile şi pe însuşi Heracle. Ulise se întoarse la corabie şi luă drumul înapoi către insula Circei. Aceasta îl povăţui cum să scape de insula sirenelor, cele care atrăgeau marinarii pe ţărm cu cântecele lor minunate, le împingeau vasele în larg, apoi îi lăsau să moară de foame şi de sete. După sfatul ei, Ulise şi ai lui îşi astupară urechile cu ceară şi trecură de sirene cu bine. Tot după sfatul Circei reuşiră să treacă cu bine printre stâncile Scila şi Caribda şi ajunseră astfel la insula lui Apolon. Aici zeul avea turme mândre de boi albi, cu frunţile late. Ca să le meargă bine, trebuia să nu se atingă de aceste animale, dar, pe când Ulise dormea, câţiva marinari înjunghiară câţiva boi, le fripseră carnea şi o mâncară. Apolon se plânse tatălui său, Zeus, iar acesta, ca să îi răzbune supărarea, porni o furtună care distruse corabia şi înecă toţi marinarii. Numai Ulise scăpă. Îşi înjghebă o plută din rămăşiţele corăbiei şi ajunse, trecând iar printre cele două stânci periculoase, în insula Ogigia, la frumoasa Calipso. Şapte ani rămase el la curtea zeiţei, dar nu putu să îşi uite soţia şi fiul. În acest timp, Zeus şi Atena îşi amintiră de Ulise, urmărit de necazurile iscate de Poseidon, fiindcă îi orbise fiul, pe Polifem. Atena se duse, sub chipul unui ostaş, la Telemac, acum un tânăr puternic, şi îl sfătui ce să facă. La casa lui Ulise-Odiseu domneau acuma peţitorii, veniţi să-i ceara mâna Penelopei, căci se credea ca Ulise îşi găsise sfârşitul. Atraşi de frumuseţea femeii, dar şi de averea bogată, peţitorii se aşezaseră acolo şi nu mai plecau până când nu îşi alegea un soţ dintre ei.Ca să nu îi înfurie şi să folosească forţa împotriva ei, dar şi ca să nu fie silită să ia pe vreunul dintre ei, Penelopa le spusese că va face alegerea atunci când va sfârşi o pânză uriaşă de ţesut. Numai că ea desfăcea noaptea ceea ce ţesuse ziua, aşa că nu mai termina cu ţesutul. Abia de curând, după câţiva ani, îşi dăduseră seama peţitorii de înşelătorie şi acum voiau să o silească să îşi aleagă un soţ cât mai repede. Telemac plecă pe furiş cu o corabie, pe care se afla şi Atena, sub înfăţişare omenească, în căutarea tatălui său. Trecu pe la bătrânul Nestor, apoi pe la palatele lui Menelaos, de la care află că Ulise era pe insula Ogigia , la zeiţa Calipso.

Intr-adevăr, acolo era şi suferea necontenit că nu are o corabie şi puterea de a pleca spre casa lui. Zeus îi transmise lui Calipso hotărârea de a-l elibera şi aceasta îl ajută să-şi facă o plută straşnică, îi dădu bucate alese, burdufuri cu vin şi cu apă şi îl lăsă să plece. Pe mare, însă, fu văzut de Poseidon, care îi sfărâmă pluta. Norocul lui Ulise fu o zână a mării, care îl ajută să ajungă pe ţărm, în ţara feacilor, chiar pe unde trecea Nausicaa, fiica regelui. Aceasta îl ajută să îi convingă pe rege şi pe regină, părinţii ei, să îi fac o corabie care să îl ducă în ţara lui. Şi corabia aceasta avu o soartă tristă, dar după ce îl duse pe Ulise pe ţărmul Itacei. Ulise nici nu recunoştea locurile pe unde se află, dar îi ieşi în cale zeiţa Atena, întâi sub chipul unui cioban, apoi chiar sub înfăţişarea ei. Îi spuse ca a ajuns în Itaca, dar că mai are să îi înfrunte pe ticăloşii peţitori. Îl mai învăţă ea ce să facă şi apoi îl prefăcu într-un moşneag zbârcit şi gârbovit de ani. Cu acest chip ajunse la un slujitor credincios al său şi tot aşa îl văzu prima oară Telemac, întors din călătorie. Apoi se arătă cine este, spre marea bucurie a fiului său, şi se înţeleseră să meargă la palat fără să spună nimic, Ulise sub chipul unui cerşetor. Ajuns la casa lui, prima fiinţă pe care o văzu fu câinele său, Argus, bătrân şi fără putere, care îl aştepta de douăzeci de ani să se întoarcă acasă. Îl zări şi, fără a se mişca, îşi dădu ultima suflare. Intră în palat, unde petreceau peţitorii. Întâi îl luară în râs, apoi îl puseră să lupte şi apoi veni regina Penelopa care stătu cu el de vorbă fără a-l recunoaşte. A doua zi, regina, inspirată poate de zei, le spuse petitorilor că a sosit ziua în care îşi va alege dintre ei un soţ. Acela va fi cel care va izbuti să încordeze uriaşul arc al lui Ulise. Peţitorii încercară, rând pe rând, dar nu reuşi niciunul. Ulise ceru si el voie să încerce şi regina îl lăsă, cu toată furia dispreţuitoare a peţitorilor. Fireşte că reuşi să încordeze arcul şi începu să sloboadă săgeţile în trupurile peţitorilor. Îi săriră alături şi Telemac şi câţiva slujitori credincioşi ai casei. După o luptă sângeroasă cu peţitorii, care erau câteva zeci, izbutiră să-i înfrângă şi să elibereze casa de ei. Ulise se arătă, în sfârşit, reginei, cu adevărata lui faţă şi îi mai spuse şi ceva secrete din tinereţe, ca să o convingă pe deplin că este chiar el, doar nu îl mai văzuse de douăzeci de ani şi trecuse prin atâtea… A doua zi se duse la ţară, unde trăia tatăl său şi îi spuse şi acestuia că s-a întors, în sfârşit. Nu le-a fost lungă bucuria, căci rudele peţitorilor veniră să răzbune moartea acestora. Noroc cu zeiţa Atena, care îi opri şi spuse ca voinţa lui Zeus este să fie pace în Itaca şi aşa se făcu, în sfârşit.

Cocluzie

Homer a fost unul din cei mai mari aezi al Grecii antice, el a fost cel ce a povestit prin versuri, care prin urmare au devenit opere, legenda celui mai mare război antic şi peregrinarile celui mai isteţ rege al acestui război. Se presupune că el nu a existat, ci este o fuziune a mai multor aezi, însă cert este că presupunerile rămîn la nivelul de presupuneri, iar numele aedului dăinuie şi astăzi. Valoarea operelor este inestimabilă, iar însăşi operele nu au pierdut din captivanţă. Operele sunt pline de tragedie, răzbunare, restabilire a dreptăţii, nedreptate, interese meschine, lăcomie. O operă ce descrie moravurile aristocraţiei antice, obiceiurile şi tradiţiile, viaţa şi moartea, caracterele umane. Totul se roteşte împrejurul războiului troian care a ţinut zece ani şi se sfîrşeşte prin învingerea troienilor de către ahei prin calul născocit de Ulise, cel mai isteţ rege şi erou al războiului, despre care se va scrie în următoarea opera Iliada. Ulise este permanent încercat de către soarta, spun soarta deoarece zeii doreau moartea lui şi nu doar să-l încerce, însă el prin agerimea lui a învins zeii, a ajuns acasă, a distrus toţi peţitorii soţiei şi şi-a găsit pacea pe Itaca. Aceste două opere vor rămîne mereu amintite din nou şi din nou, citite şi recitite, vor rămîne mereu în istoria literaturii universale .

Bibligrafie ODISEEA , povestea călătoriilor lui Ulise – Odiseu de Homer de Zinaida Strinu http://www.lecturirecenzate.ro/2010/09/20/odiseea/ ILIADA , povestea războiului troian de Homer de Zinaida Strinu http://www.lecturirecenzate.ro/2010/09/19/iliada-homer/ Indro Montanelli, Istoria grecilor, Ed. Artemis, Bucureşti alexandru mitru legendele olimpului

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->