Banchetul

1. Analiza
Se pare c Platon i-a scris operele n 2 perioade: unele n tineree, altele la btrnee. Genul literar este inspirat de maestrul su Socrate i anume dialogul. De obicei ns, operele sale sunt mprite n 5 grupuri care corespund celor 5 perioade ale vieii filozofului. Astfel ca Banchetul este caracteristica pentru a treia perioada a vietii lui platon, ea se include in ,,Dialogurile maturitatii. Banchetul este o opera in care se aduce elogiu drogostei intruchipata in zeul sau cum Socrate demostreaza ,,daimonul Eros. In mijlocul actiunii se afla mai multi barbati care odata cu elogiile aduse, analizeaza rolul erosului si a drogostei, analizeaza mai multe aspecte ale ei. Ideia principala al acestei opere este ,,Dragostea este unica cale pentru oameni de a se agela cu zeii, doar prin dragoste oamenii isi cistiga vesnicia, doar prin ea omul poate sa persiste in timp precum zeii

2.Rezumat
Totul incepe la o petrecere intre barbati gazduita de frumosul Agathon , la care oaspetii decid , la un moment dat , ca mai curand decat sa se dedea placerilor lui Bachus si sa se imbete , ar fi mult mai placut sa porneasca o competitie oratorica in care fiecare dintre ei sa rosteasca o lauda in onoarea lui Eros, zeul dragostei. Cel dintai vorbitor , Phaedrus, preamareste dragostea ca o zeitate atotputernica , una din cele mai vechi divinitati , care inspira in mod divin indragostitii catre virtute , infranandu-i prin rusinea dizgratioasa si conducandu-i prin iubirea de glorie catre fapte onorabile.Asemeni altor participanti la banchet , Phaedrus vorbeste doar despre dragostea dintre barbati , declarand : "Daca un barbat care iubeste este surprins intr-o actiune dezonoranta sau suportand cu lasitate injurii , el se va simti o mai mare tulburare si rusine daca este observat de obiectul pasiunii lui , decat daca ar fi vazut de tatal sau , sau prietenii sai sau orice alta persoana." Urmatorul orator , Pausanias , isi aduce omagiul relatiei dintre un baiat (adolescent) si un barbat mai in varsta avand rolul de mentor.Pausanias postuleaza ca exista nu doar un singur zeul al dragostei , ci doi , care dau nastere a doua tipuri de iubire.Mai intai , este vorba despre dragostea pandemiana (sau comuna) , care stapaneste asupra relatiilor obisnuite , precum si a legaturilor intamplatoare , adica , am putea spune , asupra sexului pentru sex.Celalalt tip de iubire , dragostea uraniana , are trasaturi mult mai inaltatoare , intrucat zeitatea uraniana aduce beneficii atat indivizilor cat si statului (colectivitatii) si influenteaza atat pe cel care iubeste cat si pe cel iubit , indreptandu-i catre virtutDe asemeni, Pausanias face o analiza a situatiei legale.In Atena si in alte orase grecesti , relatia dintre un baiat si un barbat este inteleasa , acceptata si legala , putand include si sexul.In contrast , in alte locuri , aflate sub stapanirea barbarilor (persanii si non-grecii) , nu doar acest fel de dragoste , ci si filozofia si practica exercitiilor de gimnastica sunt considerate ca neonorabile de catre conducerile tiranice.Pentru Pausanias , libertatea barbatilor de a se iubi unul pe altul reprezenta o parte a stilului de viata grecesc , la fel ca si libertatea de gandire si cea de exersare fizica. Urmatorul vorbitor , medicul Eryximachus , rosteste un discurs in care acopera multiple domenii : medicina , muzica , gimnastica , agricultura si religia.El admite ca este bine sa te dedai experientelor inferioarei iubiri pandemiene , cu conditia de a obtine placerea fara a ajunge la excese.O expresie a idealului grecesc , care recomanda moderatia in toate. Aristophanes , celebrul autor de comedii , povesteste o legenda despre inceputurile umanitatii.Potrivit spuselor lui , in vremurile de demult , oamenii aveau un aspect dublu, adica aveau cate patru maini , patru picioare , doua capete fixate pe singur un gat , etc.Aceste creaturi, stramosii nostri , nutreau ganduri de marire , asa ca au pornit un razboi cu zeii .Drept pedeapsa , tatal zeilor i-a despartit in doua.De atunci fiecare dintre noi aspira sa se reintregeasca , sa isi gaseasca si sa se contopeasca cu perechea lui.

De asemeni, Aristophanes relateaza ca , originar, au existat trei sexe : sexul intru totul barbatesc , sexul intru totul feminin si sexul hermafrodit . Barbatii din cel dintai sex isi cauta implinirea in relatii cu alti barbati.Femeile din cel de-al doilea sex sunt lesbienele , femeile care iubesc alte femei.Reprezentantii celui de-al treilea sex nu pot fi decat (nu-i asa ?) heterosexualii.In acest fel , Aristophanes anticipeaza conceptul modern de "orientare sexuala".El precizeaza , totusi, ca barbatii si femeile care iubesc numai parteneri de acelasi sex se pot casatori si avea copii , nu pentru ca si-ar dori cu adevarat aceasta , ci din datoria fata de societate. Urmatorul vorbitor , Agathon , gazda petrecerii , se avanta intr-un discurs poetic , reprezentand o parodie a stilului retoric grecesc.Asa cum specifica Agathon , cuvantarea lui este "partial compusa din capricii necugetate si jucause , partial serioase".Cu alte cuvinte , el bate campii.Cu toate acestea , pe alocuri, limbajul sau este sugestiv , iar cateva din ideile lui se apropie de profunzime :"Dragostea ne dezbraca de toata instrainarea dintre noi " si "ne aduna in cadrul unor intalniri sociale , dansuri , sacrificii si petreceri". Interventia lui Socrate nu se mai putea lasa mult asteptata... El incepe prin a examina afirmatiile lui Agathon , caruia ii acorda concesii si ajunge la concluzia ca dragostea este dorinta de a ajunge la ceea ce nu posedam si , ca atare , dragostea nu poate fi nici buna , si nici rea.Deoarece Agathon devenise confuz , Socrate reaminteste cum Diotima , o femeie inteleapta si o profeta , l-a invatat "stiinta lucrurilor legate de dragoste".Din acest punct , Diotima preia initiativa , chestionandu-l si mustrandu-l in joaca pe Socrate pentru lentoarea cu care ii intelege ideile. Dialogul dintre Socrate si Diotima , continua dupa cum urmeaza... Intrucat dragostea este dorinta de a ajunge la lucruri neposedate , dragostea nu poate fi buna sau rea, dar asta nu inseamna ca poate fi urata sau rea.Dragostea nu este asemeni unei fiinte muritoare , ci a unui daemon , adica a unui intermediar intre divin si uman.Ca fiinta intermediara , puterea si natura dragostei constau in "interpretarea si comunicarea dintre lucrurile divine si cele umane" Dragostea este un filozof care cauta intelepciunea. Zeii sunt intelepti prin natura lor, iar ignorantii nu au dorinta de a ajunge la intelepciune, dar "dragostea este in mod necesar un filozof , filozofia fiind o stare situata intre ignoranta si intelepciune". "Drept urmare, dragostea este dorinta oamenilor de a intra in posesia binelui pentru totdeuna".Totusi, fiintele umane sunt muritoare, iar schimbarea este eterna.Toate fiintele mor , si , in locul lor, se desteapta la viata altele.In acest fel , fundamentul dragostei este generarea sau nasterea."Dragostea este dorinta de a produce frumusete , atat in relatia cu trupul cat si cu sufletul." Dragostea este "dorinta de nemurire , tendinta catre eternitate". Barbatii si femeile , "ale caror trupuri singulare sunt impregnate cu acest principiu al imortalitatii " sunt in cautarea "fericirii si nemuririi si a unei memorii nepieritoare" si din aceasta cauza se dedica aducerii pe lume a copiilor. "Aceia care, insa, au sufletul mult mai proeminent decat trupurile , concep si produc ceea este mult mai potrivit pentru suflet" : arta , poezie , stiinta.Daca o astfel de persoana intalneste "un suflet frumos, generos si delicat" , atunci ea "isi asuma sarcina de a educa acest obiect al iubirii ei" intru intelepciune si virtute Cel ce iubeste si invatacelul lui se inalta pe scara dragostei , care , treapta cu treapta , ii conduce de la iubirea frumoaselor trupuri catre iubirea frumusetii fizice , de la frumusetea obiceiurilor si instituriilor catre frumoasele doctrine , si, in cele din urma , catre "insasi suprema frumusete" .Potrivit lui Diotima :"ar trebui sa ne imaginam frumusetea suprema drept simpla , nepatata de intrepatrunderea cu carnea si culorile umane , sau cu celelate nevolnice sau ireale forme care insotesc mortalitatea," Imediat dupa finalizarea discursului lui Socrate , se aud batai puternice in usa si , in mijlocul rumorii generale , isi face aparitia Alcibiades , ametit de bautura.Oaspetii ii cer sa li se alature si sa ia parte la concursul de oratorie.El este de acord , in ciuda starii lui, spunand ca va vorbi doar pentru a-l onora pe Socrate , fostul sau iubit. Alcibiades si Socrates au reprezentat unul din cele mai stranii cupluri din istorie.Alcibiades era vestit pentru frumusetea lui , iar Socrate era faimos datorita urateniei.Alcibiades provenea din inalta aristocratie , bogata si puternica , in timp ce Socrate era un om sarac. Odata cu discursul lui Alcibiades, ne indreptam de la teorie catre practica .El vorbeste din inima , cu umor , imbinand cu farmec proza si poezia.Dupa interventia lui Alcibiades , petrecerea este pe terminate , unii din oaspeti merg catre casa, altii adorm si numai cativa , inclusiv Socrate , continua sa discute pana la ivirea zorilor.

Ce ar putea reprezenta , in esenta , dialogul lui Platon despre dragoste ? Putem extrage vreo morala de aici ? Poate ca putem deveni constienti de faptul ca exista mai multe feluri de dragoste. Sau ca dragostea ar trebui sa ne inalte catre spiritualitate ori aspiratii inalte.Desigur, ca si in alte dialoguri socratice , lectia fundamentala a lui Platon este ca ne putem apropia de adeva prin intrebari si confruntare a opiniilor.

Hippias Minor
1.Analiza
Hippias Minor este o opera caracteristica pentru a doua perioada a vietii lui Platon. Se include in dialogurile politice. La fel ca si in majoritatea operelor lui Protagonistul dialogului este Socrate. De asta data Socrate il comfrunta pe sofistul Hippias, o personalitate notorie in acele timpuri. Despre Hippias se poate spus ca era foarte increzut in capacitatile sale, se considera un mare intelept si bun in toate domeniile vietii, el spunea ca putea sa raspunda la orice intrebare. In aceasta opera se dezbate tema minciunii, intrebarea de baza este,, cine este bun cel ce minte in mod constient sau cel ce o face in mod involuntar,, Pe tot intregul acestei opere Socrate isi demonstreaza suprematia sa intelectuala, Hippias pe tot parcursul dialogului doar comfirma toate rationamentele lui Socrate care pina la urma nu numai demostreza ca Ulise si Ahile sunt la fel de buni si de rai dar totodata demonstra ca intr-un oarecare fel Ulise este superior lui Ahile datorita constiintei sale in actiunile bine premeditate. Ideia principala consta in aceea ca constiinta in actiuni rele este un mai mare bun nedecit savirsirea actiunilor rele in mod inconstient si involuntar.

2.Rezumat
Dupa discursul lui Hippias, Eudicos il indeamna pe socrate sa-si expuna parerea. Socrate statea pe ginduri. Socrate si-a cerut permisiunea de ai pune citeva intrebari lui Hippias, la care Hippias il accepta. Socrate expune teza lui Hippias in care reese ca: 1. n opera lui Homer, Ulise a fost personajul negativ, mincinosul, farnicul, n schimb omul de bine s-a dovedit a fi Ahile prin faptele sale de vitejie i ndrzneal. 2. omul bun este cineva diferit de cel ru, c sunt dou persoane distincte, 3. omul bun nu poate face rul. Apoi dupa o alt agama de intrebari Socrate demonstreaza ca: 1. Ulise i Ahile se dovedesc prin fapte ori prin declaraii deopotriv de viteji sau de farnici. 2. Nu exist un om integral bun i altul complet ru Socrate demonstreaz c omul ru este n acelai timp priceput, decis, contient, ndemnatic. Ca s-i ating scopurile rele pune la btaie un ntreg arsenal de vicleuguri care au aparena unor zone de bine. 3. Numai omul liber se poate mica ntre zona rului i a binelui cu aceeai uurin i se pare nimic nu-l oprete pe omul bun s comit relele cele mai mari. Doar el se dovedete specialist n domeniu i sceleraii prin urmare ar fi la origine oameni buni. 4. De asemenea afirm c faptele neintenionate sunt fcute de oamenii ri, ntruct ei sunt nepricepui i deseori nici nu au habar de ceea ce fac. Acest dialog se termina prin terminarea demonstratiei lui Socrate, se inchee intr-un mod straniu, Socrate recunoaste ca si el este predispus sa creada in faptul ca omul rau este cel ce actioniaza rau din vointa proprie decit cel ce actionea involuntar, insa precum sustine Socrate rationamentele aduse de el il impiedica sa sustie aceasta in continuare.

Plinsul lui Nietzsche

1.Analiza
Plisul lui Nietzsche roman scris de Irvyn D. Yalom psihiatru si romancier, este o carte in care autorul dezvolta idea importantei sanatatii mentale. In prim cadru nu intra Actorii sau protagonistii Friedrich Nietzsche si dr. Breuer ci subconstientul ca sursa a depresiei si tulburarilor psihice si constientul ca mijloc de lupta impotriva acestor dureri.Romanul este Captivant datorita efectului de dubla relatie ,,pacient-terapeut,, in care pacientul este medic cit si medicul pacient, relatie dela inceput indoelnica datorita domnului Breuer care dorea sa-l momeze pe Nietzsche insa pe parcurs se dovedeste ca intr-o mai mare parte Breuer este cel ce are nevoie de vindecat, cit si pentru intilnirile lui Breuer cu Zigmund Freud in care cei doi analizau relatia lui Breuer cu Nietzsche. Spatiul actiunii romanului este Viena sec XIX dar in baza opere-i as putea sustine ca mai degraba actiunea se pentrece in mintea omeneasca, realitatea pare secundara in comparatie cu lumea mentala. Romanul este psihologic, trairile pe care le are cititorul in momentul lecturii sunt fascinante, Plinsul lui Nietzsche este o carte pe care merita sa o ai in biblioteca.

2. Rezumat
Evenimentele sunt plasate in Viena de la sfarsitul secolului al XIX-lea, iar protagonistii sunt Frederich Nietzsche si Joseph Breuer, alaturi de care o figura interesanta este reprezentata si de tanarul doctor Sigmund Freud, care la numai 27 de ani isi efectueaza stagiul rezidential intr-o clinica psihiatrica, avandu-l ca mentor pe Breuer. Mentorul lui Freud, reputatul medic Josef Breuer, unul dintre ceimai invidiati oameni din Viena, se afla pe culmile disperarii. Chinuit de cosmaruri si de insomnie, obsedat de o fosta pacienta, Breuer primeste cu bucurie provocarea de a-l trata pe Friedrich Nietzsche, prietenul seducatoarei Lou-Andreas Salome. Dar pacientul, un filosof inca necunoscut la vremea aceea, este prea mandru si prea mizantrop sa accepte o consultatie, iar Breuer, secondat de Sigmund Freud, va recurge la un siretlic: il va ruga pe Nietzscge sa ii fie mentor si sa-l ajute sa-si depaseasca nefericirile "omenesti, prea omenesti" care il comsuma. Antrenati intr-o paradoxala si mereu reversibila relatie medic-pacient, cei doi vor descoperi odata cu obsesiile si angoasele ce ii macina, legatura dintre bolile trupului si cele ale mintii. Romanul se inchee prin faptul ca Dr. Breuer isi invinge propria boala doar si numai doar prin ajutorul Filosofului. Ideia principala al acestei opere este Omul trebuie sa fie ceea ce este, altfel spus noi suntem ceea ce suntem numai atunci cind suntem perfect curatii de toate bolile psiho-sociale, atunci cind noi ne indeplinimim scopurile si traim o viata care ne place.