Baltagul

De Mihail Sadoveanu

Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mari dimensiuni, cu o actiune complexa, la
care ia parte un numar mare de personaje. Actiunea se desfasoara pe mai multe planuri narative,
pe o perioada mai indelungata de timp si in mai multe locuri.
Perioada interbelica s-a caracterizat printr-o extraordinara dezvoltare pe plan politic si social
dar mai ales cultural. Acum se manifesta doua orientari culturale puternice si opuse ca ideologie:
Modernismul si Traditionalismul. Scriitorii perioadei sunt puternic influentati de ambele
manifestari, acest lucru regasindu-se in temele si motivele literare folosite.
Se dezvolta atat lirica romanesca, prin incercarea de sincronizare cu restul Europei, cat mai
ales proza iar in cadrul acesteia specia romanului. Este perioada in care apar cele mai numeroase
romane si cele mai diversificate ca tematica si tehnica narativa: roman realist obiectiv (“Ion” de
Liviu Rebreanu), roman traditional mitic (“Baltagul” de Mihail Sadoveanu), roman exotic si al
experientei (“Maitreyi” de Mircea Eliade), romanul psihologic (“Ultima noapte…” de Camil
Petrescu), etc.
Romanul a fost publicat in anul 1930 si a fost scris, dupa spusele autorului, in numai 17 zile
aparand in momentul in care acesta a implinit 50 de ani.
Ca tipologie, este un roman interbelic, traditionalist, mitic, valorificand teme si motive
preluate din folclorul romanesc.
Titlul “Baltagul” este unul simbolic, evidentiind o unealta specifica muncii oamenilor din tara
Dornelor, unde are loc actiunea; de asemenea, este si o arma a crimei, Nechifor Lipan fiind ucis cu
un baltag “vechi, care stie mai multe”, dar si o arma a dreptatii deoarece Ghita l-a lovit pe
ucigasul tatalui sau cu un baltag nou, sfintit de preot.
Tema este reprezentata de drumul parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului sau Nechifor
care please la Dorna sa cumpere niste oi si nu mai daduse niciun semn de 73 de zile. Drumul ei
este de fapt o incercare de clarificare a situatiei pe care ea o are in societate, dar si de a face
ordine in mersul lucrurilor, ea fiind convinsa ca Lipan este mort si dorind sa il ingroape
crestineste.
Scrierea are si caracter de bildungsroman, aratand maturizarea lui Gheorghita care pleaca
alaturi de mama sa la drum ca un flacau neinitiat, nestiutor si ajunge in final sa il omoare pe
ucigasul tatalui sau.
Sursa principala de inspiratie a scriitorului o reprezinta balada “Miorita”, lucru observant si
din motto: “Stapane, stapana/ Mai cheama s-un cane”. Autorul insusi afirma ca si-a propus sa
ofere o rezolvare a conflictului din balada populara, pedepsindu-I pe potentialii vinovati.
 De asemenea, Sadoveanu preia elemente din alte doua balade populare: “Salga” si “Dolca”,
facand trimitere la dorinta de infaptuire a dreptatii dar si la mitul animalului credincios.
Incipitul romanului prezinta povestea pe care Nechifor Lipan o spunea pe la cumetrii, despre
rostul pe care fiecare neam il are randuit de Dumnezeu. Astfel, ei, muntenii, s-au ales doar cu
munca dar si cu o inima usoara, dornica de petreceri alaturi de tovarasi. Aceasta poveste ii vine in
minte Vitoriei in momentul in care realizeaza ca sotul ei intarzie mai mult ca de obicei, chiar daca
stia ca uneori se mai opreste sa petreaca.
Caracterul mitic al operei reiese din prezenta unor superstitii si a unor credinte din popor, a
unor semne pe care Vitoria le urmeaza cu sfintenie: visul in care Nechifor trecea o apa neagra
intors cu spatele la ea simbolizeaza moartea; cocosul care canta cu pliscul spre poarta trimite
catre drum, calatorie.
Ca orice femeie simpla, ea cauta ajutor la preotul din sat insa se duce si la baba Maranda,
vrajitoarea, pentru a se lamuri in legatura cu visele pe care le are. Preotul o sfatuieste sa-si vada
in continuare de gospodarie sis a posteasca in timp ce baba Maranda ii spune ca Nechifor intarzie
pentru ca este cu “una cu ochii verzi”. Femeia nu crede deoarece Nechifor nu intarzie niciodata
atat de mult desi se mai opries si alta data “la ochi negrii sau albastrii”.
Dup ace posteste 10 zile, femeia isi pune casa in randuiala: vinde ce avea prin camara,
obtinand un pret bun, lasa casa in grija arganului iar pe fiica ei, Minodora, o duce la manastirea
Varaticului unde se afla sora Vitoriei. Acolo, femeia se roaga la icoane fiind constienta de drumul
greu pe care il are de parcurs. La sfatul preotului, ea apeleaza si la autoritati, insa este constienta
de neputinta acestora dar mai ales de faptul ca plangerea unei femei este tratata cu putina
importanta intr-o lume traditionala, dominata de barbati.
Inainte de plecare, Vitoria ii comanda un baltag lui Gheorghita, pe care il sfinteste preotul,
acesta dandu-le si binecuvantarea. Plecand la drum, Vitoria il are alaturi pe fiul ei, dar si pe
domnul Toma, un barbat cu care Nechifor facuse multe afaceri. Ea urmeaza exact drumul parcurs
de sotul ei, pe care acesta i-l spusese in amanunt ani de-a randul; se opreste la aceleasi hanuri
intreband tot timpul “de un barbat inalt cu caciula brumarie”. Toti isi amintesc de el fiind un om
caruia ii placeau mancarea si vinul bun dar si petrecerile cu cei intalniti in diverse locuri.
Vitoria devine din ce in ce mai constienta ca Nechifor e mort, mai ales ca si ordine lucrurilor
pare schimbata: intalneste mai intai o cumetrie (botez) sim ai apoi o nunta; de fiecare data ea
cinsteste alaturi de cei care petrec, da si bani dupa traditie dar sties a puna si intrebari abile.
La unul dintre hanuri femeia afla ca Nechifor a cumparat 300 de oi impreuna cu alti 2 tovarasi:
Calistrat Bogza si Ilie Cutui; tranzactia apare scrisa si in acte oficiale, la notar, insa este cunoscuta
si de oamenii de la Dorna, fiind una dintre cele mai mari vanzari din zona.
Mergand pe firul oilor, Vitoria afla ca la han la Sabasa erau trei barbate iar peste munti, la
Suha erau doar doi, Lipan lipsind din descrierile hangiului. Aceasta intelege ca undeva intre aceste
doua locatii, barbatul ei a pierit si parcurge alaturi de Gheorghita acest drum anevoios si plin de
rapi.
Convinsa ca Nechifor se afla undeva unde este greu de ajuns, Vitoria reface de mai multe ori
drumul dintre Suha si Sabasa alaturi de Gheorghita hotarandu-se sa ramana in zona la domnul
Iorgu Vasiliu, pana cand situatia se va lamuri. In sat, unul din oameni il adaposteste pe Lupu,
cainele lui Lipan care ii va duce exact in locul in care se gaseau asemintele barbatului si ale calului.
La praznicul de inmormantare Vitoria reuseste sa-I faca pe cei doi tovarasi ai sotului sau sa-si
recunoasca vina. Ilie Cutui a marturisit ca el supraveghea drumul in timp ce Calistrat Bogza l-a
lovit pe Lipan cu baltagul pravalindu-l cu tot cu cal in rapa. Bogza va fi lovit de Gheorghita cu
baltagul si va muri in timp ce Cutui va fi arestat de autoritati; se restabileste astfel ordine intr-o
societate traditionala in care crima nu isi gaseste nicio justificare.
Romanul este scris la persoana a III-a din perspectiva unui narator heterodiegetic, avand o
viziune “dindarat” asupra evenimentelor.
Reperele spatio-temporale sunt clar precizate, romanul fiind unul realist; astfel actiunea se
petrece in tara Dornelor, in Magura Tarcaului, la Bistrita, de toamna tarzie, cand pastorii vin cu
oile de la munte, pana primavera in postul Pastelui.
Romanul are caracter traditionalist print ema pe care o abordeaza dar si prin prezentarea
unei luni in care traditiile stravechisunt luate drept certitudine de oamenii acelor locuri. Tot
traditionalist este considerat si limbajul fiind un amestec de vorbire populara si termeni regionali
specific moldovenesti.
Romanul “Baltagul” este astfel una din scrierile reprezentative ale lui Sadoveanu dar si ale
literaturii romane interbelice, mergand pe idea traditionalismului promovat de catre Nichifor
Crainic.