Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Roman REALIST-TRADITIONAL OBIECTIV

Romanul este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere,cu actiune

complexa desfasurata pe mai multe planuri narative, cu o intriga ampla si
complicate. Personajele sunt numeroase ,de diverse tipologii ,dar bine
individualizate, angrenate in puternice conflicte, structura narativa realista
profileaza o imagine profunda a vietii iar principalul mod de expunere este
naratiunea, personajele fiind conturate direct prin descriere si indirect, prin
vorbe,fapte si ganduri , cu ajutorul dialogului,al monologului si al
introspectiei auctoriale.

Romanul Baltagul,scris de Mihail Sadoveanu Ceahlaul literaturii

romane ,este probabil singurul roman obiectiv al scriitorului si aduce o
formula romaneasca inedita in peisajul epicii interbelice. Acesta prezinta
monografia satului moldovenesc de la munte,lumea pastorilor,avand in prim-
plan cautarea si pedepsirea celor care l-au ucis pe sotul Vitoriei Lipan,
Nechifor. Insotita de fiul ei, Gheorghita,Vitoria, femeie cu o inteligenta
aprica si un spirit de intuitie puternic,reconstituie drumul parcurs de
barabatul sau,prin cautarea adevarului si prin savarsirea dreptatii.

Roman al perioadei interbelice,marile teme sadovenesti se gasesc aici: viata

pastorala,natura,miturile,natura,iubirea,familia si intelepciunea. Tema
ilustreaza perspectiva romanesca traditionalista,conturand fiinta arhaica a
satului romanesc,sufletul taranului moldovean ca pastor al lumii vechi,al
traditiilor si al specificului national.

Perspectiva narativa defineste punctul de vedere al naratorului obiectiv si

omniscient asupra evenimentelor relatate la persoana a treia,iar atitudinea
reiesita din relatia sa cu personajele profileaza focalizarea zero si caracterul
obiectiv al romanului.

Titlul numeste obiectul eponim,balatagul, arma simbolica menita sa

indeplineasca dreptatea ,deci o unealta justitiara. In basmele populare,atunci
cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii,baltagul este arma care nu se
pateaza de sange. Cuvantul baltag poate veni de la grecescul labrys
care inseamna secure cu doua taisuri dar si labirint. In roman este vizibil
simbolul labirintului: labirintul interior,al framantarilor Vitoriei Lipan,de la
neliniste la banuiala,apoi la certitudine cat si un labirint exterior,al drumului
sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si Nechifor Lipan.

Structura romanului evidentiaza doua componente: una traditionalist-mitica

si cealalta epica-realista,care se interfereaza pe tot parcursul intregului
roman.
Timpul narativ este limitat si cronologic ,intamplarile se petrec din toamna
pana in primavara,dar nu este precizata perioada,deoarece Vitoria Lipan
traieste intr-un timp mitic romanesc,spiritual al credintelor si datinilor
stravechi,care au valabilitate in orice epoca.

Incipitul il constituie legenda pe care Nechifor Lipan o spunea la cumatrii

si nunti de la care era nelipsit in vreme de iarna si aceasta poveste ii vine in
minte nevestei lui,Vitoria,din memorie afectiva,ea avand aici rolul de
narator-mesager. Legenda este un prolog,in care sunt prezentati locuitorii din
muntii tarilor de sus,viata lor dura,carora Dumnezeu le-a dat sa stapaneasca
ce au,si in plus le-a daruit o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru.

Actiunea romanului este simpla,subiectul avand un singur fir narativ si

anume,drumul parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului
ei,Nechifor,dorind sa afle adevarul si sa implineasca dreptatea. Femeia este
ingrijorata ca s-a intamplat ceva rau cu barbatul ei,care plecase la Dorna sa
cumpere o turma de oi si intarziase neobisnuit de mult,73 de zile. Femeia
incerca sa ajunga pana la el cu gandurile,ii auzea in mintea ei numai
glasul ,dar nu putea sa-i vada chipul
In spiritul traditionalist al credintelor stramosesti, Vitoria este sigura ca are
primul semn rau ,care a impuns-o in inima atunci cand il viseaza pe
Nechifor Lipan calare ,cu spatele intors catre ea,trecand spre asfintit o
revarsare de ape ,iar alta data trecand calare o apa neagra. Atunci cand
cocosul se intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre
poarta, Vitoria intelege ca Nechifor nu da semne de venire deoarece
cucosul da semn de plecare,iar nourul catre Ceahlau e cu bucluc

Credincioasa si incercand sa gaseasca raspuns la semnele rau-

prevestitoare ,Vitoria se duce la preotul Danila ,care ii promite ca va face o
slujba pentru ca Dumnezeu sa faca lumina. Ca orice femeie simpla de la
tara,influentata de superstitii,se duce la baba Maranda,vrajitoarea satului pe
care nu o crede atunci cand ii spune ca Nechifor si-a gasit o femeie cu ochi
verzi si sprancene imbinate . Vitoria se hotaraste sa faca rugaciunile cele
de cuviinta la Maica Domnului ,apoi sa tina post negru iar banuiala ca s-a
intamplat o nenorocie cu sotul ei,trecerea la certitudine,se hotaraste intr-un
final sa plece de acasa in cautarea adevarului : Daca a intrat el pe celalalt
taram,oi intra si eu dupa dansul. Pe Minodora,fata sotilor Lipan,o duce la
manastire si daruieste o icoana Sfintei Ana,vinde agoniseala pentru a face
rost de bani pentru drum si porneste in cautarea lui Nechifor Lipan.

Secventa narativa a calatoriei contureaza realismul romanului,prin drumul

parcurs intocmai de Nechifor pe care Vitoria impreuna cu fiul ei,Gheorghita,
il urmeaza avand un scop bine definit. Nevasta intreaba peste tot,pe la hanuri
si pe la oameni,de barbatul ei cu caciula brumarie si cal negru tintat. La
Vatra Dornei,descpera in registrul de la prefectura ca in luna noiembrie
Nechifor Lipan a cumparat trei sute de oi,fiind cea mai mare vanzare din
targ,apoi ca vanduse o suta dintre ele la doi munteni si o luasera impreuna
spre Neagra. Poposind la o crasma de la marginea Dornelor,nevasta afla
despre turma de trei sute de oi si trei barbati calare. Alte informatii le ia de la
Brosteni,Borca si Sabasa,luand si de aici urma oilor si a
calaretilor,coboara muntele iar drumetii s-au oprit la Suha,unde domnul
Iorgu Vasiliu tinea o crasma. Acesta ii spune ca pe la ei pe la crasma au
trecut doi ciobani,nu trei,turma de oi si ca ii cunostea pe cei doi,unul fiind
Calistrat Bogza si celalalt ,mai marunt, Ilie Cutui. Ascutita la minte,Vitoriei i
se pare limpede ca intre cele doua localitati s-a petrecut omorul. Trecand din
nou muntele spre Sabasa,intreaba din casa in casa despre Lipan,nevasta
descopera cainele sotului ei,Lupu,care ii calauzeste pe Vitoria si pe
Gheorghita intr-o rapa,intre Suha si Sabasa,unde gasesc osemintele lui
Nechifor Lipan. Femeia observa ca avea capatana sparta de baltag si
socoteste ca este datoare sa afle adevarul si sa ii gaseasca pe criminali.
Cu un spirit traditionalist aparte,Vitoria face randuielile cuvenite pentru
mort,anunta autoritatile,se ingrijeste de preot,vegheaza ca toate ritualurile
inmormantarii sa fie respectate pana la cele mai mici amanunte si slujba
mare a avut loc: cum putine s-au vazut in Sabasa.
Scena demascarii ucigasilor este realizata magistral. Odata aflat adevarul si
criminalii pedepsiti,Vitoria se pregateste sa se intoarca acasa, planuind ca va
reveni in Sabasa pentru parastasul de patruzeci de zile,unde o va aduce si pe
Minodora, ca sa cunoasca mormantul tatalui ei. Asadar,finalul romanului
ilustreaza luciditatea femeii si intruneste calitatile fundamentale ale omului
simplu de la tara,in care se inscriu cultul pentru adevar si
dreptate,respectarea legilor stramosesti si a datinilor ,definindu-se un
personaj traditional si realist: Ea nu este o individualitate,ci un exponent al
spetei (George Calinescu).

Legatura spirituala dintre cei doi soti este solida si eterna, Vitoria si Lipan
formeaza o pereche de initiati care simbolizeaza triumful iubirii asupra
dramei existentiale a omului asupra raului din sufletul omenesc,deparece
Lumea asta-i mare si plina de rautati.

Pentru a concluziona,sunt de parere ca romanul Baltagul apartine

realismului mitic. Se pune accentul pe observatie,restrangand descrierea si
dezvoltand actiunea prin construirea unor personaje cu caractere puternice
,acesta fiind,probabil,cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o balada
populara: Nicaieri n-a pus Sadoveanu mai multa obiectivitate si mai putin
sentimentalism decat in acest roman (Nicolae Manolescu).