Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinți particularităţi ale unui
text narativ studiat, aparținând lui Mihail Sadoveanu sau Liviu Rebreanu. În elaborarea
eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidențierea a două trăsături care fac posibilă încradarea textului narativ studiat într-un
curent cultural/literar
- prezentarea modului în care se reflectă tema în textul narativ studiat, prin
comentarea a două secvențe narative semnificative
– analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ,
semnificative pentru construcția personajului ales (de exemplu: acțiune, conflict, perspectivă
narativă, relaţii temporale şi spaţiale, incipit, final, tehnici narative, instanţe ale comunicării
narative etc.).
BALTAGUL
1. Definitia realismului
2. Incadrarea in epoca literara
Baltagul este un roman scris de Mihail Sadoveanu care apare in 1930, incadrandu-se
in realismul interbelic, articuland inspiratia mitic-baladesca proiectata intr-o
civilizatie pastoral pe un scenariu dinamic. Incadrarea in acest current literar este
sustinuta de surprinderea veridica a vietii muntenilor – cu obiceiurile stravechi
individuale si colective, dar si cu semnele unei societati supuse metamorfozelor -, de
verosimilitatea relatiilor umane si de detasarea si obiectivitatea naratorului. Dincolo
de aceasta, categoriile romanesti in care a fost plasata scrierea ii arata
complexitatea semnificatiilor: „roman antropologic si politist” (George Calinescu),
„roman realist-etnografic” (Eugen Lovinescu), „parafraza culta a Mioritei” (Paul
Georgescu) sau, dimpotriva, „o anti-Miorita” (Alexandru Paleologu).
3. Tema si viziunea despre lume
Punctul de plecare al romanului, asa cum se sugereaza chiar din motto („Stapane,
stapane, mai cheama s-un caine…”) este balada Miorita pe a carei schema epica
(un cioban este ucis de alti doi pentru a i se lua turmele), „Baltagul” dezvolta o
tematica ampla, implicand nu doar atitudinea omului in fata mortii, ci si calatoria,
iubirea, datoria, initierea, familia si credinta.
Viziunea sadoveniana asupra lumii muntenilor este una pe de o parte monografica,
vizibila in consemnarea traditiilor, a cutumelor si a superstitiilor in mijlocul carora
traiesc (principiile de educare a copiilor, relatia cu preotul satului, interpretarea
viselor, ritualul de botez, de nunta si de inmormantare), iar pe de alta parte profund
realista - calatoria Vitoriei si a lui Gheorghita este prilejul de a echilibra perspectiva
mitica sugerata initial prin legenda cu radacini in mitologia biblica, prin inregistrarea
lipsita de sentimentalism a rautatii umane, a dorintei de parvenire prin crima si
inselaciune, a neputintei autoritatilor de a face dreptate, a inteligentei unei femei
nestiutoare de carte.
4. Constructia subiectului
Constructia epica adopta formula clasica a romanului bazat pe naratiunea
heterodiegetica, realizata de un narator omniscient, arhitectura discursului narativ
evidentiind trei parti: de la inceput pana la plecarea in cautarea lui Lipan (capitolele
1-6), din acest punct pana la gasirea celui cautat (capitolele 7-13), continuand cu
ritualul inmormantarii si cu savarsirea actului justitiar (capitolele 14-16).
Romanul debuteaza cu imaginea eroinei principale, Vitoria Lipan, stand pe prispa si
torcand intr-o zi de toamna, amintindu-si o poveste pe care sotul ei o spunea adesea
la cumetrii si nunti. Nechifor Lipan, sotul Vitoriei, a fost intotdeauna priceput in ale
oieritului. Avea stani bine oranduite cu baci ascultatori si priceputi.
Intriga romanului o gasim dispersată în primele pagini ale romanului. Gandind la
viata grea si plina de lipsuri a oierilor, despartiti pentru mult timp de familile lor,
Vitoriei ii sporeste ingrijorarea ca sotul ei, plecat de mai bine de doua luni, la Dorna,
ca sa cumpere niste oi, nu se mai intoarse. Mai intarziase si altadata, dar niciodata
asa de mult. Atunci ea stiuse cauzele intarzierilor: popasul la crasma in compania
lautarilor si a „ochilor negri sau albastri”. Dupa atatea intarzieri ea se arata suparata,
ostila chiar, certurile izbucneau brusc si se sfarseau brusc, pentru ca dragostea celor
nu se stinsese, era la fel ca in tinerete si acum dupa mai bine de 20 de ani de
convietuire „cand aveau copii mari cat dansii”. Din sapte copii cati ii daruise
Dumnezeu, mai traiau doar doi: o fata Minodora, trimisa pentru educatie la Varatic, si
Gheorghita, botezat dupa al doilea nume al tatalui sau. De la o vreme incoace,
Vitoria era tot mai nelinistita, caci intarzierea sotului sau nu prevestea nimic bun. Nu
sunt intarite de nicio veste concreta deocamdata, dar visul sau o pune si mai mult pe
ganduri (se facea ca Lipan trecea o apa calare pe cal dar avea fata intoarsa de la
ea). Framantarile o fac sa mearga la parintele Daniil pe care il roaga sa-i faca o
scrisoare catre Gheorghita aflat cu turmele in Balti la Cristesti ca sa-l cheme grabnic
acasa. Impartasindu-i preotului banuielile sale, il mai roaga sa scrie si autoritatilor de
la Dorna pentru acele lamuriri despre trecerea lui Lipan pe acolo. Din cauza nelinistii
nu s-a putut bucura nici de sarbatorile de iarna care pentru prima oara i-au fost
„straine si indepartate”. Increzatoare in puterea credintei, Vitoria se roaga in fata
icoanei Sfintei Ana de la manastirea Bistrita si tine post in mai multe zile de vineri.
Superstitioasa, o viziteaza pe baba Maranda vestita pentru descantece si vraji. In
gand comunica cu Nechifor ca si cand ar fi alaturi: „sa-mi raspunzi daca esti cu alta”.
In sinea ei spune ca l-a iertat pentru orice, dar Lipan nu-i raspunde. Sosirea fiului
acasa o bucura si cu mare grija ii impartaseste planul ei de a pleca in cautarea lui
Lipan. Isi pregateste si un baltag, binecuvantat de preotul Daniil. Vitoria stabileste de
la bun inceput conditiile in care va inceta calatoria sa : „N-am sa mai am hodina cum
n-are paraul Tarcaului pan’ ce nu l-oi gasi pe Nechifor Lipan.”
Desfasurarea actiunii este amplă. Inaintea de plecare, personajul se spovedeste si
se impartaseste la preot, iar gospodaria o lasa in grija baciului Mitrea. In drumul sau
femeia alege traseul pe care banuieste ca l-ar fi ales si Lipan, face popasuri, intreaba
oamenii si i se confirma ca merge pe drumul cel bun. Astfel, dupa popasul de la
Bicaz se opreste in Calugareni la David de unde Lipan a plecat la drum asupra noptii.
Vremea se strica, incepe viscolul si ei ajung cu greu la Farcasa, la fierarul satului,
mos Pricop, care le potcoveste caii si care-si aduce aminte ca in toamna potcovise si
calul lui Lipan. Ajunsi la Borca nimeresc la un botez. Oamenii sunt ospitalieri si cu
chef de petrecere. Vitoria descaleca, intra la lehuza, pentru a-i oferi darurile conform
datinii. La Cruci au dat peste o nunta, acolo ea face urari mirilor. De cum a intrat in
tara Dornelor, nelinistea ii sporeste. La Vatra Dornei afla ca Lipan cumparase trei
sute de oi.A cinstit la crasma targului si a plecat mai departe spre Neaga. Urmarind
traseul celor trei, Vitoria ajunge la Sabasa, unde crasmarul si sotia lui isi amintesc de
doar doi ciobani. Cucoana Maria cunostea si numele acestora: Calistrat Bogza si Ilie
Cutui, despre care oamenii vorbeau ca s-au imbogatit dintr-o data, iar nevestele lor
fac risipa si traiesc in lux. La Suha, Vitoria il gaseste pe Lupu, cainele de incredere a
lui Lipan, pripasit la un gospodar. Agera la minte, ea deduce ca tragedia s-a petrecut
intre Suha si Sabasa. Neobosita, ea cerceteaza imprejurimile chibzuind unde ar
putea da peste osemintele lui Lipan. In drum spre locul numit Crucea Talienilor,
cainele da semne de neliniste. Este lasat liber si el coboara intr-o prapastie. Flacaul il
urmeaza si trimite o chemare infricosata. Acolo Gheorghita a gasit osemintele lui
Lipan, tasca, chimirul si [Link] durerea sufletului femeii zbucni intr-un strigat
grozav: „Gheorghita”, dar ea nu striga numele baiatului, ci a celuilalt, a lui Nechifor,
numele lui adevarat care a fost schimbat in urma unei boli, potrivit unei vechi
superstitii. Cercetand osemintele vede capatana sparta de baltag. Femeia trece la
indeplinirea randuielilor sacre: aprinde lumanarea la capul mortului, face planul
pentru inmormantare. Are grija ca totul sa se desfasoare dupa datina, in semn de
cinstire pentru cel disparut. Munteanca oranduieste priveghiul, bocitoarele, gaina de
dat peste groapa, invita la inmormantare autoritatile si vine multa lume. Sicriul este
purtat de un car cu boi. In fruntea cortegiului merg oamenii cu crucea, iar pe drum
preotii se opresc dupa datina facand rugaciuni. La coborarea sicriului in groapa,
Vitoria traieste un sentiment de suparare, stiind ca n-are sa-l mai vada pana la
invierea din veci. Si a strigat dupa mort cu atata durere : „Gheorghita, de ce m-ai
lasat?” incat cei de fata s-au cutremurat.
Odată ajunsă în punctul culminant, actiunea devine tensionata, caci la praznicul de
pomenire au fost invitati Calistrat Bogza si Ilie Cutui, alaturi de subprefect, gospodarii
satului si alti straini de peste munti. Cu abilitate si inteligenta, ea reconstituie in minte
intamplarile care au dus la crima. Discuta cu cei doi si aduce vorba despre baltag pe
care il cere de la Calistrat Bogza. Il incita pe cel presupus vinovat cu o intrebare
capcana adresata aparent fiului ei : „Ce te uiti Gheorghita asa la baltag….Este scris
pe el ceva?” Urmarind reactiile presupusului criminal, marind tensiunea cu fiecare
clipa ea adauga: „Gheorghita, mi se pare ca pe baltag este scris sange si acesta-i
omul care a lovit pe tatu-tau.” Calistrat Bogza isi pierde cumpatul si se arunca asupra
lui Gheorghita care da drumul cainelui. Cainele se repede la beregata celui
recunoscut ca ucigas al stapanului sau. Gheorghita il loveste pe ucigas cu baltagul in
frunte, nemaiavand incotro, muribundul cere sa se spovedeasca marturisind crima:
„Fac marturisire sa se stie ca eu am palit intradevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit
in [Link] facut fapta asta ca sa-i luam oile. Celalalt, Ilie Cutui este arestat de
jandarmi.” Vitoria se simte acum usurata căci s-a facut dreptate. Ea se gandeste
limpede la implinirea pana la capat a datinei, pregatind pomenile mortului.
In deznodamant este infatisata Vitoria facandu-si planuri de viitor căci vrea s-o aduca
pe Minodora la mormantul tatalui ei si sa reintre in posesia turmei furate aflate la
Rarau.
5. Repere spatio-temporale
Timpul derularii actiunii este relativ clar precizat („aproape de Sfantul Andrei”;”in
Postul Mare”; ”10 martie”), iar spatiul este mobil cuprinzand satul Magura Tarcăului, zona
Dornelor si a Bistritei si balta Jijiei. Toponimele si hidronimele sunt majoritar reale, insa
autorul apeleaza si la denumiri simbolice, precum Raul Neagra.
6. Semnificatii si scene reprezentative
Semnificatiile romanului pot fi urmarite la mai multe niveluri (social, moral, afectiv,
initiatic) aflate in interdependență. Axa simbolica a romanului o reprezinta calatoria Vitoriei
Lipan ale carei motivatii sunt iubirea si datoria si vizeaza atat ordinea morala a existentei, cat
si pe cea mitica. Desi nu are nicio dovada, eroina stie cu siguranta ca sotul ei, “dragostea ei
de douazeci si mai bine de ani”, a murit si ca ii va gasi trupul.
Scena descoperirii lui Lipan din sfarsitul capitolului al treisprezecelea este minutios
pregatita de autor. Printr-o pauza descriptiva sunt conturate vibratiile naturii (“padurea fasaia
lin si rasufla aburi”) puse in relatie cu starea femeii (“trupul ei ar fi vrut sa cante si sa
inmagureasca, dar in acelasi timp se ofilea in ea totul”). Ritmul narativ se precipita pe
masura ce Vitoria se aproprie d fundul prapastiei. Propozitiile devin scurte, cu multe verbe la
perfect simplu (“observa”, “se sui”, “isi aduna”) care puncteaza actiuni derulate rapid, pe
cand cele la imperfect redau trairi interioare profunde (“Gheorghita zvacnea de plans”,
“Flacaul parea cu totul zapacit, abia acum intelegea ca acolo zacea tatal lui.”). Linistea mortii
este strapunsa de strigatul-bocet al Vitoriei care isi cheama sotul cu numele lui de taina:
“Gheorghita!”
Finalul romanului pune in valoare intuitia, pragmatismul si curajul Vitoriei,
memorabilia fiind scena de la praznicul de inmormantare, unde eroina stie sa exploateze
tensiunea psihologica a vinovatilor si sa adanceasca fisura sigurantei de sine, afisata
ostentativ. Apeland la resursele dramatice ale dialogului, autorul urmareste starea de
nervozitate crescanda a lui Calistrat Bogza, ce isi arata vulnerabilitatea sub asaltul
insinuarilor Vitoriei pe fondul paharelor de vin baute “pe nerasuflate”. Dupa ce munteanca ii
biruie pe cei doi criminali, se simte “ca din nou trezita din griji multe”, de aceasta data
indreptate catre viitorul apropiat, in care doreste sa isi reia viata in firescul ei: “ne-om
întoarce iar la Măgura, ca sa luam de coada, toate cate am lasat”.
7. Personaje pe scurt
8. Concluzie
-un reper critic
