BALTAGUL -

CARACTERIZARE
VITORIA LIPAN
 Eroina principală, Vitoria Lipan, este cea care dă sensul romanului “Baltagul”, personaj care se
manifestă în toate momentele acţiunii şi în jurul căreia se ordonează întâmplările. Munteancă din
Măgura Tarcăului, trăieşte o viaţă specifică muntenilor, respectând tradiţia, obiceiurile, trăind în
cultul adevărului şi al dreptăţii. Mamă a doi copii, Minodora şi Gheorghiţă, veghează cu grijă şi
dragoste asupra creşterii şi educaţiei lor. Soţia unui înstărit oier.
          Este prezentată în mod direct prin descriere şi în mod indirect prin fapte, atitudini, opinii ale
altor personaje şi prin dialog. Portretul fizic este succint, realizat în mod direct prin descriere. Are
aproape patruzeci de ani, ochii “căprii”, păr castaniu, gene răsfrânte; autorul surprinde în mod direct
şi alte trăsături: “nu mai era tânără, dar avea o frumuseţe neobişnuită în priviri”.
          Expoziţiunea o surprinde stând îngrijorată pe prispă şi torcând: “fusul se învârtea harnic, dar
singur” – semn al îngrijorării şi al neliniştii. Trăind într-o lume izolată, femeie simplă, harnică şi
iscusită duce grija unei gospodării întregi, în lipsa lui Lipan, şi a creşterii celor doi copii, fapt ce
dovedeşte devotamentul faşă de familie.
          Dragostea de mai bine de douăzeci de ani faţă de soţul ei, determină îngrijorarea atunci când
Hotărâtă să afle despre soarta soţului ei, cheamă pe Gheorghiţă, cere sfatul
părintelui Dănilă şi o iscodeşte şi pe baba Maranda. Fiind o bună creştină, se duce la
mănăstirea Bistriţa, se roagă la icoana Sfintei Ana şi primeşte sfatul stareţului
Visarion. Anunţă autorităţile de la Piatra, fără să-şi pună mare nădejde în aflarea
adevărului.
          Ţărancă aprigă, tenace, iubitoare a adevărului, Vitoria ia hotărârea să plece cu
Gheorghiţă, încă nevârstnic, nepriceput şi temător în descoperirea adevărului.
Orânduieşte meticulos gospodăria şi vinde produse pentru a face bani de drum.
Prevăzătoare, lasă banii la părintele Dănilă peste noapte şi dă poruncă să I se facă
lui Gheorghiţă un baltag, iar pentru sine ia la drum puşca.
          Porneşte la drum, după frământări nenumărate, se fereşte pentru a nu fi
prădată şi invocă alte motive ale călătoriei, simţind că numai aşa poate să afle ceea
          Deşi stăpână până acum doar pe gospodăria de la Măgura Tarcăului, Vitoria
dovedeşte o inteligenţă ieşită din comun, un curaj admirabil, o înţelegere neaşteptată
pentru firea oamenilor de la care reuşeşte să obţină informaţii folositoare. Reface în
minte şi în suflet popasurile lui lipan, parcurgând un adevărat labirint care o poartă
dintr-o lume cunoscută într-o lume străină. În drumul pe care porneşte, după ce s-a
purificat sufleteşte postind şi făcând daruri bisericii, se ghidează după semnele
naturii şi cosmice: răsăritul, asfinţitul, vântul, dezgheţul, norii, primele semne de
primăvară, etc.
Comuniunea femeii cu natura este atât de profundă, încât natura devine oglindă a
sentimentelor, zbuciumului sufletesc. Cu abilitate îşi face din oamenii întâlniţi aliaţi
în căutările ei şi în aflarea adevărului. Prin monolog interior este zugrăvit teribilul
zbucium sufletesc, hotărârea de a-l afla pe Nechifor, izvorâtă din dragostea ei pentru
soţ „n-am să am odihnă, cum n-are apa Tarcăului pân’ce nu l-oi găsi pe Nechifor
Lipan”. Deşi presimţirile sunt întărite de semne şi vise, deşi „se socotea moartă ca şi
omul ei care nu era lângă dânsa”, munteanca este sociabilă, respectă tradiţia şi se
supune datinei când întâlneşte la Borca botez şi la Cruci o nuntă. Discretă, nu îşi
dezvăluie suferinţa, participă la bucuria oamenilor, mascându-şi neliniştea şi
supărarea: „arăta veselă faţă şi limba ascuţită”.
          Când presimţirile muntencei se transformă în certitudini află că la Suha au
poposit doar doi ciobani, reface în minte fidelitate întâmplările dintre Suha şi
 La praznic uimeşte stăpânirea ei de sine, disimularea, falsa linişte, logica
observaţiilor şi a întrebărilor prin care îl sileşte pe Bogza să recunoască omorul. La
îndemnul Vitoriei, Gheorghiţă pedepseşte pe ucigaşi cu baltagul cu care se
înfăptuise omorul. După ce a împlinit datina faţă de cel răpus şi a dovedit făptaşii,
ca o adevărată creştină, orânduieşte celelalte pomeniri ale mortului şi se gândeşte la
copii şi la viitorul gospodăriei. Întreprinzătoare, îşi face planuri de redobândire a
turmei de la Rarău, dorind ca apoi să-i arate şi Minodorei mormântul tatălui ei.
Tăria, loialitatea faţă de soţ, voinţa neclintită în căutarea adevărului şi judecata
limpede sunt trăsături dominante ale Vitoriei.
          Personaj complex, alcătuit din umbre şi lumini, chipul Vitoriei prinde contur
prin retrospectivă, monolog interior, descriere, dialog, atitudinea în faţa vieţii.