Baltagul

de Mihail Sadoveanu

Redactează un eseu de 400 de cuvinte despre particularități de construcție a unui personaj.

Personajul principal al romanului, Vitoria Lipan, este numită de G. Călinescu „un Hamlet
feminin”.

Statutul social al personajului se dezvăluie din primul capitol, prin snoava, pe care Vitoria și-o
amintește că o spunea Nechifor la petreceri și la cumetrii unde erau invitați. Ea și ai săi sunt oameni
de la munte, oieri, care îndură greutățile vremii și se zbat pentru a-și câștiga traiul. Au inima ușoară,
să se bucure cu ceea ce li s-a dat, au tăria pietrei și stau drepți în fața greutăților. Fundamental și
remarcabil este simțul automatismului vieții țărănești de munte.

Statutul psihologic dezvăluie îndârjirea femeii, care pleacă la drum lung și nu renunță până
nu află adevărul și până nu face dreptate. Curajul, hotărârea, viclenia rudimentară sunt parametrii
personalității sale.

Statutul moral cuprinde valori ca dreptate, deminitate, virtute, care îl caracterizează pe omul
arhaic și tradițional. Vitoria poartă aceste valori pe care le impune și copiilor ei.

Trăsăura dominantă a personajului este tenacitatea.

Un episod important din roman este cel în care femeia umblă de la preot la vrăjitoare pentru ca
unul din ei măcar să-i spună ceea ce ea gândește, dar nu poate rosti. Preotul Daniil Milieș o primește
cu multă îngăduință, și o încurajează, spunându-i că soțul ei se va întoarce, dacă nu este oprit cumva
de oamenii legii. Pentru întoarcerea sa cu bine preotul se va ruga într-o slujbă, învoindu-se cu femeia
să-i dea drept plată un berbecuț. La vrăjitoare intră pe furiș, de rușine să nu fie văzută. Pe vrăjitoare
o plătește cu o sticlă de rachiu, urmând ca a doua zi să-i dea și o strachină de brânză. Baba îi dă în
cărți și-i spune că bărbatul e la o femeie cu ochii verzi, unde petrece cu lăutari. Semnele din visul
Vitoriei sunt tălmăcite altfel: bărbatul călare și întors cu spatele înseamnă trădare și ceartă. Pentru a-
l întoarce acasă, baba Maranda crede că poate face o vrajă și să trimită la dușmancă o pasăre care
strigă noaptea și are ochi de om.

O altă secvență semnficatică este cea în care Vitoria îi demască pe criminali la praznicul din
cimitir. Se ridică și povestește tuturor cum a murit Nechifor, precizând că mortul i-a dezvăluit aceasta
când a stat cu el în râpă. Calistrat Bogza se ridică asupra ei, dar Vitoria se asigurase că baltagul
criminalului se află în mâna lui Gherghiță. Atunci fiul își răzbună tatăl.

Conflictele ilustrate în text sunt de natură morală. În conflictul dintre generații, mama luptă să
păstreze valori morale pe care le-au avut cei din familia sa: munca, dragostea, credința în Dumnezeu
și se teme că fiica ei le va pierde dacă se va mărita cu un bărbat nepotrivit, cum ar fi băiatul
dascălului Topor. Fiul Vitoriei, Gheorghiță, este mai aproape de sufletul ei, dar i se pare prea slab
pentru misiunea pe care vrea să i-o încredințeze: să răzbune moartea tatălui, dacă acesta a pierit
ucis. Conflictul dintre femeia simplă, arhaică și lumea în care intră pentru a-și căuta soțul se reflectă
în modul cum comunică cu autoritățile, fără să le spună cine este și ce caută. Preferă să cerceteze
singură și să-și răzbune bărbatul după legea nescrisă a baltagului, care cere moarte pentru moarte.

Intriga antropologică se situează chiar în incipit, la fel ca în tragedii: un soț nu se mai întoarce
acasă, nevasta se neliniștește, apoi pleacă să-l caute.

Acțiunea are un singur plan, drumul parcurs de Vitoria Lipan în căutarea bărbatului, de la
Măgura Tarcăului până la Sabasa. Este o călătorie inițiatică, cu structură labirintică, la capătul căreia
se produc marile schimbări, după trecerea probelor (găsirea și înmormântarea bărbatului,
pedepsirea răufăcătorilor). La sfârșit, femeia iese din rândul nevestelor și intră în rândul văduvelor,
Gheorghiță trece din rândul flăcăilor, în rândul bărbaților. Pentru această călătorie, Vitoria s-a
pregătit și a ținut post negru douăsprezece vineri în șir, s-a rugat mereu și când s-a împlinit sorocul,
la Sfinții Mucenici, și-a luat băiatul și a plecat, pentru că „mintea ei să ajute și brațul lui să lucreze”. A
luat cu sine un baltag nou, anume pregătit și binecuvăntat de preot, care devine arma răzbunării. Pe
fată a lăsat-o la mănăstire, păzită de maici, pentru a nu se vedea cu băiatul care o place, gândind că o
va mărita mai târziu cu un cioban. La drum face scurte popasuri pe la hanuri, unde întreabă oamenii
dacă n-au văzut trecând pe acolo, în luna noiembrie, un bărbat cu căciulă brumărie.

Caracterizarea directă, făcută de autor, portretizează personajul, Vitoria este o femeie de

patruzeci de ani, încă tânără, încă frumoasă, cumpătată și pricepută să conducă o gospodărie întinsă.
Celelalte personaje o privesc admirativ, căci impune prin siguranța de sine. Fiul o consideră „mare
farmazoană”, vrijitoare, căci îi ghicește toate gândurile. Domnul David îi admiră frumusețea și se
gândește ce mult i-ar fi plăcut să fie soțul ei. În mod indirect, Vitoria dezvăluie calități pe care nimeni
nu le-ar fi bănuit la o femeie simplă, neștiutoare de carte, care ieșea rar din staul ei de pe Măgura
Tarcăului. Este prudentă, nu dezvăluie nimănui scopul călătoriei sale, intră ușor în vorbă cu oamenii.
Se orientează după semnele ei, care nu greșesc niciodată, are o bună intuiție.

Are o viclenie rudimentară, a omului simplu, care o ajută să le descoasă pe Ileana și Gafița,
nevestele oierilor cu care Nechifor Lipan a cumpărat oi.

Căsătorită cu Nechifor Lipan, Vitoria a avut șase copii, dintre care îi trăiesc doar doi,
Minodora și Gheorghiță. Își iubește bărbatul și își amintește de câte ori l-a înfruntat, bănuind că o
înșela. Nechifor avea două căi prin care îi domolea furia, nu cu mult diferite una de alta: o bătaie
bună și o bătaie ca aceea.

Supusă bărbatului ei, care o uita uneori pentru câte o femeie cu ochii verzi sau albaștri,
Vitoria avea încrederea că la ea se întorcea mereu „ca la o apă bună”, de aceea este convinsă că
soțul ei este mort, pentru că nicio femeie nu reușise să-l îndepărteze de ea.

Oamenii fac fel de fel de presupuneri, Vitoria le respinge. Mișcarea este milenară,
neprevăzutul nu intră în ea. Vitoria nu măsoară vremea cu calendarul, ci cu semnele cerului.
Sadoveanu înfățișează toate acele ritmuri ale vieții primitive, determinte numai de mișcarea
pământului, nu vreo inițiativă individuală, căci femeia nu face nimic până nu se uită la cer și la stele,
la toate elementele din preajma sa.

„Baltagul” este un roman al transhumanței, inspirat de balada „Miorița”, și are ca motto

versurile „Stăpâne, stăpâne,/ Îți cheamă ș-un câne”, pentru că în ancheta Vitoriei, câinele este
singurul martor al crimei ce s-a săvârșit. Conceput ca o continuare a „Mioriței”, romanul include mai
multe simboluri, care concretizează o lume arhaică, în centrul căreia se află Vitoria Lipan. „ Vitoria e
un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă, cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentații
trecătoare și, când dovada s-a făcut, dă drumul răzbunării. Cazul lui Hamlet feminin îl mai avem în
literatura română: e Năpasta lui Caragiale. Așadar obiecția ce se poate face e aceeași: prea multă
îndârjire din partea unei femei”.