Realismul este un curent literar care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta, ca o

reactie impotriva romantismului, impotriva tendintei de evadare din real a romanticilor,

promovand in operele literare o viziune asupra vietii cat mai aproape de realitate.
I.L.Caragiale este un scriitor realist, deoarece opera sa este inspirată din realitate, dar și clasic
prin viziunea moralizatoare, un observator atent al societatii din vremea lui, pe care o prezinta in
mod critic după cum el însuși afirma „simt enorm și văd monstruos”.
Piesa “O scrisoare pierduta” a avut avanpremiera in anul 1884, pe scena Teatrului National si a
fost publicat un an mai tarziu in revista “Convorbiri literare”.
Opera este o comedie realista, de moravuri politice, care are trasaturile specifice acestui
curent: autenticitatea, veridicitatea si obiectivitatea. Autenticitatea este sustinuta de faptul ca
piesa este inspirata din realitatea vremii autorului, respectiv organizarea alegerilor din anul 1883
si revizuirea Constitutiei. Autorul prezinta in mod obiectiv si critic aceste realitati, iar faptele au
un caracter verosimil. Personajele piesei sunt rea-liste deoarece reprezinta categorii umane, iar
tema operei este, de asemenea, specifica acestui curent.
Comedia este o specie a genului dramatic, in versuri sau in proza, in care actiunea satirizeaza
aspecte sociale, moravuri, defecte umane, cu scopul de a le indrepta, efectul comediei fiind rasul
moralizator. Intre personaje se nasc conflicte puternice care se solutioneaza, insa, in mod fericit.
Tema comediei este dorinta de parvenire a burgheziei, pe frontul campaniei electorale
pentru functia de deputat. In piesa se mai regasesc si tema iubirii si a familiei, satirizate, insa,
prin triunghiul conjugal.
O prima scena semnificativa pentru tematica operei este cea de la inceputul piesei, in care
Trahanache ii povesteste amicului sau, Tipatescu, modul in care fusese santajat de Nae
Catavencu, seful Opozitiei locale. Tipatescu isi exprima dispretul fata de lipsa de moralitate a lui
Catavencu: “Mizerabilul!”, cand el insusi e imoral, fiind amantul Zoei si inseland astfel
increderea prietenului sau. Trahanache ii spune ca Nae Catavencu se afla in posesia unei scrisori
de amor pe care Tipatescu o trimise Zoei. Acesta il anuntase ca o va publica in ziarul sau daca nu
va fi ales in functia de deputat. Reactiile lui Tipatescu sunt surprinse in didascalii, acesta este “in
culmea agitatiei”, iar in final iese “turbat” din scena, strigand dupa Ghita Pristanda. Spre
deosebire de Tipatescu, Trahanache este calm, stiind sa disimuleze. De aceea, considera ca
Tipatescu nu este tocmai potrivit pentru functia de prefect, intrucat “e iute”, “n-are cumpat”.
O a doua scena semnificativa este cea de la inceputul actului al doilea, in care se
evidentiaza coruptia politicienilor. Farfuridi, Branzovenescu si Trahanache falsifica listele
electorale, adaugand persoane fara drept de vot, nedetinand averea necesara. In epoca functiona
votul cenzitar care dadea drept electoral doar barbatilor cu un anumit statut social. Ei trec pe lista
persoane care nu au aceasta calitate, dar care erau simpatizantii partidului si care ar fi putut vota
candidatul puterii. Farfuridi si Branzovenescu profita de ocazie pentru a-i marturisi lui
Trahanache ca interesele partidului sunt inselate, dar acesta reactioneaza neasteptat de puternic.
Ei se grabesc sa se linisteasca, spunand ca nu pe el il banuiesc, ci pe Tipatescu, dar Trahanache
“este si mai indignat”. El ii ia apararea amicului Fanica, despre care spune ca i-a facut si ii face
“servicii” si ca “de 8 ani traim impreuna ca fratii”. Iese apoi din scena “foarte tulburat”, iar cei
doi, impresionati de reactia sa, il caracterizeaza in mod direct: “e tare, tare de tot…solid barbat”.
Ca orice opera dramatica, comedia are o structura specifica, fiind alcatuita din patru acte
si mai multe scene. Modul predominant de expunere este dialogul, care se imple-teste cu
monologul dramatic. Autorul intervine in mod direct in didascalii, oferind informatii despre
decor, dar mai ales despre mimica, gesturile, tonul vocii personajelor. Indicatiile scenice devin
astfel un mijloc de caracterizare directa a personajelor, prin care autorul ilustreaza contrastul
dintre aparenta si esenta.
Relatiile temporale si spatiale sunt relativ definite, actiunea petrecandu-se “in capitala unui judet
de munte in zilele noastre”. Desi din piesa reiese ca este vorba despre anul 1883, autorul
relativizeaza timpul si spatiul, din dorinta de a sugera ca evenimentele sunt posibile oricand si
oriunde.
Actiunea comediei se concentreaza asupra unui singur conflict politic, dintre Opozitie si Putere
pentru functia de deputat, conflict dublat de cel din plan personal, declansat de pierderea scrisorii
de amor.
Din relatarea scenelor reiese ca opera are trasaturi specifice comediei, intrucat se
concentreaza asupra unui conflict comic ce se rezolva in mod fericit. Totodata, actiunea piesei
satirizeaza aspecte sociale, moravuri precum: politica (prin toti politicienii corupti, inculti,
demagogi din piesa), familia (prin triunghiul conjugal), politia (prin Ghita Pristanda care fura din
avutul statului si slujea interesele politice), biserica (prin popa Pripici, care fuma, juca stos si
discuta politica), posta (prin cetateanul turmentat care nu respecta secretele corespondentei) si
presa (prin “Racnetul Carpatilor” si “Razboiul” care reprezinta presa de scandal, folosita in
interese politice).
In concluzie, rasul provocat de actiunea comediei are un rol moralizator, ilustrand crezul
autorului ca “nimic nu-i arde pe ticalosi mai mult ca rasul”.