Modernismul Curentul Simbolist

Plumb
De George Bacovia

Dormeau adnc sicriele de plumb,

Si flori de plumb si funerar vestmint -Stam singur n cavou... si era vint...
Si scirtiiau coroanele de plumb.
Dormea ntors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, si-am inceput s-l strig -Stam singur lng mort... si era frig...
Si-i atirnau aripile de plumb.

Simbolismul este un curent literar aparut in Franta la sfarsitul secolului al XIXlea, ca reactie impotriva romantismului, naturalismul si parnasianismului. Precursor al
simbolismului in Franta este considerat Charles Baudelaire, prin volumele de versuri
Les Corespondences (Corespondente) si Les fleurs du mal (Florile raului).
Precursor al simbolismului romanesc a fost Mihai Eminescu, prin poeziile Dintre sute
de catarge si Melancolie.
George Bacovia (1881-1957) a fost un scriitor romn format la coala
simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri i proz scrise n baza
unei tehnici unice n literatura romn, cu vdite influene din marii lirici moderni
francezi pe care-i admira. La nceput vzut ca poet minor de critica literar, va
cunoate treptat o receptare favorabil, mergnd pn la recunoaterea sa ca cel mai
important poet simbolist romn i unul dintre cei mai importani poei din poezia
romn modern.
Universul poetic bacovian are la baza cateva motive specifice liricii simboliste
cum ar fi motivul singuratatii, preluat de la romantism. In operele lui Bacovia, spre
diferenta de operele romanticilor, solitudinea este un sentiment sumbru, apasator,
asociata cu spatii restranse, atat interioare (camera) cat si cu spatii exterioare (parcul,
strazile orasului de provincie). In multime, eul poetic bacovian se gaseste instrainat,
inadaptat, fara putinta de comunicare, ratacind absent. Sentimentul inadaptarii
produce instrainarea si dorinta de evadare. Motivul solitudinii apasatoare este
elementul de recurenta in volumul de debut al lui Bacovia, din 1916: Plumb.
Poezia simbolista Plumb deschide volumul cu acelasi titlu, definindu-l in
totalitate. Aceasta poezie poate fi catalogata ca o arta poetica, Bacovia expunandu-si
opinia despre arta si despre rostul creatorului, iar opera sa cuprinzand trasaturi
definitorii ale curentului din care face parte.
Textul poetic se inscrie in lirica simbolista prin folosirea simbolurilor, tehnica repetitiilor,
cromatica si dramatismul trairii eului liric.

Titlul poeziei este reprezentat de substantivul comun nearticulat Plumb.

Acesta reprezinta un simbol al apasarii, angoasei, greutatii sufocante, al universului
negru, inchis, fara de iesire, prin corespondenta cu trasaturile acestui metal.
Tema poeziei o constituie conditia de damnat a poetului intr-o societate
artificiala, lipsita de aspiratii. Lumea ostila si stranie, conturata de cateva pete de
culoare este proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat in doua catrene construite pe baza lexemului plumb,
care este reluat in sase dintre cele opt versuri ale poeziei. Cele doua strofe poetice
corespunt celor doua realitati ale planului poetic: lumea exterioara obiectiva,
simbolizata prin cimitir si cavou si lumea interioara subiectiva, simbolizata prin
sentimentele eului.
Lirismul operei este subiectiv, redat la nivelul expresiei prin marcile
subiectiviatii: verbe la persoana I (stam, am inceput) si prin adjectivul pronominal
posesiv la persoana I ((amorul) meu).
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spatial inchis, apasator, sufocant in
care eul poetic se simpte claustrat: un cavou, simbol al universului interior in interiorul
caruia simpla existenta are greutatea apasatoare a plumbului. Elementele de decor
funerar (sicriele de plumb, vestamantul funerar, flori de plumb, coroanele de
plumb) numite in versurile acestei strofe reprezinta artificii funerare tipice ale micii
burghezii. Repetarea epitetului de plumb asociata cu aceste elemente funerare
contribuie la realizarea tabloului existentei mohorate, anoste lipsita de transcendenta.
Pana si elementele frumosului din lumea exterioara (florile) se molipsesc de trasaturile
sumbre ale lumii bacoviene.
Stofa a II-a debuteaza sub semnut tragicului existential, generat de
disparitia/moartea afectivitatii: Dormea intors amorul meu de plumb." Cuvantul intors"
constituie misterul poeziei. Este vorba, probabil, cum avea sa spuna Blaga, de intoarcerea
mortului cu fata spre apus. Eul liric se autoanalizeaza, privindu-si sentimentele precum un
spectator. Aripile de plumb" presupun un zbor n jos, cderea surd i grea, moartea.
Incercarea de salvare este iluzorie: i-am friceput s-l strig."
Elementele naturii primordiale in aceasta poezie sunt frigul si vantul. Contribuind la tabloul
operei, acestea produc degradarea materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerata de repetarea sintagmei stam sirtgur",
care alaturi de celetalte simboluri accentueaz senzatia de pustietate sufleteasc.
Instrinarea, mpietrirea, izolarea, solitudinea, privirea n sine ca ntr-un strin se
circumscriu esteticii simboliste.
La nivel fonetic, cuvantul plumb reptetat in opera, contine o vocala, cuprinsa
intre doua grupuri de consoane grele, sugerandu-se o inchidere a spatiului. In restul
operei, domina consoanele b,p,t,s,m,n cara dau o sonoritate lugubra prin aglomerarea
lor.
In ceea ce privese prozodia operei, Plumb are o constructie riguroasa, care
sugereaza prezenta mortii, prin inchiderea versurilor cu rima imbratisata, masura fixa de
10 silabe, iar iambul alternand cu amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarca prezenta verbelor in marea lor majoritate
statice. Timpul imperfect desemneaza trecutul nedeterminat, permanenta unei stari de
angoasa: dormeau, stam, era, scartaiau etc. Verbele acestea statice la imperfect
sunt asezate cu precadere l ainceput de vers, iar acelor verbe carora li se atribuie calitati
statice, li se reduce intensitatea miscarii. Cele doua verbe la perfect compus am
inceput si respectiv la conjunctiv sa strig sugereaza disperarea poetului atunci cand
este constientizata atmosfera spatiului in care este captiv.
Adverbul adanc asezat langa verbul dormeau sugereaza somnul vesnic,
moartea. Asocierea dintre somn si moarte este una clasica, iar prin lipsa de miscare si
desprinderea de lumea exterioara, aceasta ascoiere este una temeinic prezentata in
opera bacoviana.

Repetarea conjunctiei si se face pentru a realiza suprapunerea de imagini care

redau aceeasi stare.
La nivel lexical, se remarca prezenta cuvintelor din campul semantic al mortii:
sicriu, cavou, funerar, mort. Repetarea acestor cuvinte nu doar incarca aerul
lugubru al poeziei, ci si contribuie la realizarea efectului monoton ce provoaca eului
sentimente de dispret.
La nivel stilistic, se remarca epitetul puternic plumb asociat metaforelor si
expresivitatea epitetului intors din versul Dormea intors amorul meu de plumb.
Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentei,
zugravirea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, poezia Plumb se incadreaza in
estetica simbolista. Aceasta este o opera de capatai a lui George Bacovia, a carei
importanta o remarca si Al. Mecdonski in revista literara Flacara, prin versurile: Lui
G.Bacovia:/ Poete scump, pe frunte porti mandre foi de laur/ Caci singur, pana astazi,
din plumb facut-ai aur.