Plumb De George Bacovia Simbolismul este un curent literar, a aparut in Franta, in a II-a jumatate a secolului al XIX-lea.

Cel care a dat aceasta denumire a fost Jean Moreas, prin articolul Simbolism, in revista Simbolistul. Aceasta directie se caracterizeaza prin artificialitate, exotism, avand ca elemente noi ambiguitatea si sugestia. Poezia Plumb de George Bacovia a aparut in volumul cu acelasi nume in anul 1916, se incadreaza in curentul literar simbolism datorita mai multor caracteristici regasite in afirmatia Lidiei Bote din opera Simbolismul romanesc cu privire la atmosfera apasatoare care o resimte poetul, la sentimentul mortii, la universul neutru in care este blocat, la acumularea continua de sentimente negative. Tema poeziei o constituie arta poetica neconventionala, este neconventionala deoarece se surprinde raportul dintre eul creator si univers, iar motivele ce alcatuiesc aceasta tema sunt plumbul, moartea, natura artificiala, solitudinea, iubirea, zborul, nevroza. Epitetul dormeau adanc marcheaza inceputul primei strofe, reda un timp infinit, atemporalitate, o profunzime a somnului, aceasta stare de repus provocand neliniste, nesiguranta, teama de moarte, o anticamera, dar in ultimul vers al poeziei, eul liric isi manifesta neimplinirea iluziei de a evada prin metafora aripele de plumb, aripile transformandu-se intr-o povara, intre aripi si plumb se creeaza un contrast. Simbolurile sicriu si cavou redau senimentele eului liric de captivitate in propriul trup, in lumea care traieste, se simte inchis intr-un univers, de aceea, el simte nevoia de a se detasa de sine, acesta se percepe din exterior, devenind un obiect, dupa cum spune si Nicolae Manolescu, prin simbolul mort. Se realizeaza o usoara trecere de la vidul sufletesc la moarte prin cele doua constructii in care este prezent verbul a fi, care are valoare existentiala. In timp ce, pentru romantici, florile simbolizau frumosul, viata, iar iubirea avea un rol compensatoriu, in cadrul creatiei bacovine florile sunt de plumb, reprezentand artificialitate, infatisarea artificialitatii creeaza imaginarul specific simbolismului, iar iubirea sta sub semnul mortii, sentiment conturat de metafora amorul meu de plumb si de epitelul dormea intors amorul. Laitmotivul plumb reda greutatea, apasarea ce il cuprinde pe eul liric, plumbul fiind un metal rece, cenusiu, toxic, ceea ce duce la solitudine, moarte, pietrificarea unei lumi materiale si spirituale, captivitatea intr-un univers neutru, acesta da o senzatie de monotonie, de lipsa de sentimente. In acest text liric predomina substantivele (sicriu, cavou), verbele statice (dormeau, stau) care denota iritare, nevroza, apasarea, de asemenea, aceste verbe sunt la modul indicativ, timpul imperfect, acest timp are rolul de a reda eternitatea, persistenta, distruge orice speranta de incetare a suferintei, dar verbul onomatopeic scartaiau si cel la conjunctiv sa-l strig exprima o tentativa de a se regasi, de a strapunge acest univers macabru al mortii. Acumularea continua de sentimente negative se regaseste, la nivel sintactic, in procedeul numit paralelism sintatctic si in raportul de coordonare prin folosirea conjunctiei si, iar la nivel lexical, prin cuvintele care apartin lexicului semantic al mortii sicriu, cavou, mort, funerar. Muzicalitatea versurilor este asigurata de laitmotivul plumb, de punctele de suspensie, acestea sunt si o marca a subiectivitatii, de linia de pauza care se gaseste la sfarsitul versului al II-lea al fiecarei strofe, de aliteratii Si scartaiau sicriele. Poezia este alcatuita din doua catrene, are masura de 10 silabe, persistenta masurei pe durata intregii poezii incadreaza textul intr-un tipar anume, rima este imbratisata, eul liric inchizandu-se intr-un univers, iar ritmul este trohaic, realizand o muzicalitate grava, de mar funebru.

In concluzie, in poezia Plumb de George Bacovia se realizeaza o viziune negativa asupra lumii, prin categoriile negative, cromatica, muzicalitatea interioara, reprezentarea artificialitatii, motivele ce alcatuiesc un lexic semantic al mortii, toate acestea fiind regasit in afirmatia Lidei Bote din Simbolismul romanesc.