Moara cu noroc este prima nuvela psihologica in literatura romana aparuta in 1880 in volumul Novele din popor .

Titlul prezinta o marca a ironiei prin utilizarea substantivului noroc intrucat Ghita nu a stiut sa pastreze norocul initial si s-a lasat ispitit de patima banilor, devenind o victima a propriului ideal. Macinarea sufleteasca a pesonajului este provocata de trairi care devin contradictorii. Tema nuvelei este constituita de dezumanizarea personajului determinata de dorinta de imbogatire. Nuvela cunoaste motivul destinului implacabil, anuntat inca din prolog, de cuvintele batranei. De astfel, nuvela are 17 capitole, imbracate de o structura simetrica, prologul si epologul, ce sunt reprezentate prin cuvintele batranei. Batrana este vocea auctoriala, a experientei de viata, intelepciunea, fiind utilizata tehnica punctului de vedere. Actiunea este delimitata de doua planuri: realitatea obiectiva si cea subiectiva, alternanata planurilor accentueaza drama personajului principal. In incipit, reprezentat de prolog, cuvintele batranei dezvolta motivul destinului, constituind un adverstisment al lui Ghita, amintindu-I acestuia ca hybrisul de a-si depasi conditia data va fi sanctionat prin pierderea norocului. Raspunsul lui Ghita ilustreaza conflictul dintre generatii, cea conservatoare, care prefera linistea colibei, si cea deschisa catre nou, care incearca singura sa-si construiasca drumul vietii. Ghita isi dorea schimbarea statutului social, hotarare ce o ia fara sa se consulte cu Ana. Astfel, discutia dintre batrana si Ghita are valoare anticipatorie. Finalul revine la tema destinului implacabil: simteam eu ca n-are sa iasa bine, dar asa le-a fost dat. Vocea batranei dubleaza pe cea a naratorului. Acesta este obiectiv, nareaza la persoana a III-a si are un carater moralizator. Naratorul este omniscient deoarece cunoaste psihologia personajelor, avand perspectiva narativa din spate . De asemenea, este utilizata tehnica anticiparii, stie care va fi finalul personajelor, ilustrata de cuvintele batranei din incipit, pustietatea locului, aparitia lui Lica la moara, anxietatea lui Ghita, judecata, pierderea respectului de sine a lui Ghita, intarzierea lui Pintea care ii da timp sa o ucida pe Ana, acestea conturand o naratiune heterodiegetica. Nuvela prezinta mai multe tehnici narative precum: tehnica inlantuirii cronologice, actiunile se succed liniar, evenimentele urmaresc religios de la Sf. Gheorghe la Pasti, inlantuirii gradate, actiunea poate fi structurata pe momentele subiectului, alternanatei,

De asemenea, sunt marcate repere temporale, Sf. Gheorghe, anunta lupta lui Ghita cu raul, reprezentat de si repere spatiale, in Ardeal, in apropierea Ineului, Oradea, Fundureni. Fiind o nuvela psihologica, apar mai multe tipuri de conflicte precum: social, prezent inca din incipit, ce face referire la diferenta dintre bogat si sarac, care sustine dorinta de schimbare a statutului social si cel ce se remarca intre Ghita si Lica, al orgoliilor masculine, din dorinta de dominare, de suprematie; etic, conturat de dorinta de a fi perceput ca un om onest si cea de imbogatire; motivational, ce accentueaza conflictul etic. Aceste conflicte conduc la dezechilibrul moral al personajului.

Caracterizare personaje

Ghita este unul din personajele principale ale nuvelei Moara cu noroc ,, care datorita dorintei de imbogatire si de schimbare a statutului social ajunge la dezechilibru moral, la dezumanizare. Initial, din punct de vedere social, este un cizmar, ca mai tarziu sa devina carciumar, si moral, Ghita era un om onest, sot tandru, tata iubitor, fericit doar cand Ana era fericita. De asemenea, acesta se dovedeste a fi un bun antreprenor, reusind sa transforme moara cu noroc intr-un han prosper. Din punct de vedere psihologic, personajul reuseste sa-si indeplineasca visul, obtine profit si recunoasterea celorlalti, insa isi schimba statutul, devine liber si ia singur decizii. Un al personaj remarcant in nuvela este Lica. Cunoscut ca un porcar instarit, foarte puternic, da dovada de caracter. Lica este un personaj mefistofeic, portretul moral fiind accentuat de cel fizic: avea ochii verzi si mici, simbol al vicleniei, sprancene impreunate, era crud, avea patima sangelui, impunandu-si respectul prin teama si crima, insa curatenia hainelor contrasteaza cu simbolistica personajului.

Lica incearca sa-si impuna conditiile limitand prin acestea libertatea carciumarului caruia ii conditioneaza ramanerea la moara cu noroc de implicarea in afacerile sale. Pe de alta parte, Ghita refuza statutul de sluga, propunand mai degraba o tovarasie cu Lica, intrucat este orgolios si vrea sa fie egal cu Samadaul. Se contureaza intre cei doi o antiteza, Ghita, fiind slab, isi doreste sa se imbogateasca si se lasa ispitit de patima banilor, iar Lica are tarie de caracter si profita de slabiciunea lui Ghita. Relatia dintre Ghita si Ana se instraineaza o data cu aparitia lui Lica. Cei doi soti nu mai comunica la fel ca inainte, Ghita dorind sa o proteje. Totodata, acesta este constient de faptul ca Ana l-ar forta sa plece de la moara si sa incheie relatia cu Lica. Impingandu-o pe Ana in bratele Samadaului, Ghita vrea sa-I dovedeasca acestuia ca nu are nicio slabiciune. Desi solicita ajutorul sotiei sale, Ghita o face intr-o maniera neclara, ambigua, astfel incat Ana nu il intelege si il lasa sa ia singur deciziile. Astfel, Lica exploateaza slabiciunile carciumarului: setea de bani, dragostea pentru ana, vanitatea, il acuza pe Ghita de complicitate, ceea ce duce la pierderea respectului de sine, dar si al celorlalti. In momentul judecatii, Ghita constientizeaza faptul ca actiunile sale au efecte asupra intregii familii. De aceea, devine orgolios si incearca sa recastige libertatea, pe Ana, intinzandu-I o capcana Samadaului. Se foloseste de Ana pentru a castiga totul, insa sacrifica totul. Uciderea Anei reprezinta pentru Ghita un gest de dragoste, considera ca o elibereaza de pacate. Moartea sa este prevazuta ca o pedeapsa, ca o justitie divina, fiind ucis de unealta destinului.