încheie cu momentul în care Vera află că va avea un copil şi doctorul îi face

recomandări.
b) Eroul principal Jim ar vrea să fie tipul intelectualului modern. De
aceea în loc de Ion autorul îi dă această alunecare spre modern. El are
maşină, o altă mentalitate, un alt mod de a continua prin iubire, familie şi
inteligenţă firul neamului. Viaţa are coordonate, pe care romanul nu le
surprinde. O lume nu poate exista fără muncă. Când dom’ Popescu le spune
acest lucru bătrânelor acestea îl acuză că este bolşevic. Adevăratele idealuri,
probleme, ale perioadei interbelice nu apar în roman. De aceea el rămâne
minor. Autorul încearcă să realizeze prin Vera ca şi prin Otilia o eroină pură
ca Garabet Ibrăileanu în Adela. La începutul relaţiei cu Jim ea este timidă,
delicată, blândă, calină, inocentă, iar apoi fierbinte, posesivă, pasională.
Schema va fi reluată în Enigma Otiliei, unde Felix vine la studii spre a
fi ca şi Jim un intelectual de elită. Se surprinde acelaşi mediu burghez
bucureştean de avari, de arivişti, înlocuind mătuşile cu Aglae Tulea, Aurica.
Se pot face apropieri între generosul Silivestru şi Pascalopol, între
demagogul Stănică Raţiu şi dom’ Popescu. De aceea Cartea nunţii apare ca
o primă variantă a romanului Enigma Otiliei, fiindcă aduce aceeaşi lume
parazitară, burgheză, ca un drum spre moarte ca şi societatea contemporană.

56. George Călinescu — prozator realist

56.1. Scriitori şi tendinţe în dezvoltarea romanului interbelic
a) romanul realist de factură romantică: Mihail Sadoveanu Fraţii
Jderi,Zodia Cancerului, Baltagul; Gala Galaction Papucii lui Mahmud, De
la noi la Cladova.
b) romanul obiectiv critic: Liviu Rebreanu Ion, Pădurea spânzuraţilor,
Răscoala; Hortensia Papadat-Bengescu Concert din muzică de Bach; Cezar
Petrescu Întunecare; Ion Agârbiceanu Arhanghelii.
c) romanul realist de factură clasicistă: George Călinescu Enigma
Otiliei, Bietul Ioanide.
d) romanul realist de factură barocă: Mateiu I. Caragiale Craii de
Curtea-Veche.
e) romanul realist de factură expresionistă: Camil Petrescu Ultima
noapte de dragoste, întâia noapte de război, Patul lui Procust.
56.2. Paternitatea — problemă centrală a prozei lui G. Călinescu
a) paternitate şi avariţie – Costache Giurgiuveanu.
b) paternitate şi erotism – Pascalopol.
c) paternitate şi brutalitate – Aglae Tulea.
d) paternitate şi demagogie – Stănică Raţiu.

492
 e) iubirea ca formă complementară a paternităţii – Otilia, Felix.
f) paternitate şi dezinteres – Ioanide din romanul Bietul Ioanide.
g) eşecul paternităţii – Ioanide, Stănică Raţiu, Pascalopol.
56.3. Iubirea — problemă de factură romantică, dar şi realistă
a) iubirea – cauză a căsătoriei – Cartea nunţii – Jim şi Vera.
b) iubirea – element de aspiraţie – Enigma Otiliei – Felix şi Otilia.
c) iubirea – rătăcire socială – Bietul Ioanide – Pica şi Gavrilcea.
d) iubirea şi incompatibilitatea – problemă a romanelor lui Călinescu:
Otilia aderă la conceptul de carpe diem; Felix — la conceptul de paternitate.
56.4. Intelectualul — problemă şi temă ale romanelor lui
G.Călinescu
a) Neaderenţa intelectualului la mediul burghez (Felix, Ioanide),
determinată de platitudinea, egoismul, brutalitatea ariviştilor.
b) Integrarea intelectualului prin creaţie – Scrinul negru – Ioanide.
c) Formarea intelectualului – Enigma Otiliei – Felix.
56.5. Morala — o problemă de factură clasicistă
a) Lipsa principiilor morale ca o trăsătură a mediului burghez: Stănică
Raţiu, Aglae Tulea, Aurica, Vasiliad.
b) Lipsa principiilor morale şi a credinţei în Dumnezeu — cauză a
prăbuşirii eroilor: Simion, alienat, se crede Iisus Hristos; Titi — lipsit de
inteligenţă; Aurica ratează orice drum în viaţă; Olimpia îşi pierde copilul şi
familia; Costache Giurgiuveanu îşi pierde viaţa inutil; Otilia îşi ratează
viaţa; Pascalopol ratează paternitatea, îşi distruge familia; Stănică Raţiu
devine tâlhar; Georgeta devine nimfomană; Ioanide îşi pierde copiii.
c) Finalul romanului este profund moralizator: „aici nu stă nimeni“.
56.6. George Călinescu — scriitor realist de factură clasicistă
a) caracterul tipic dar şi general-uman al eroilor:
– Costache Giurgiuveanu – tipul burghezului, dar şi avarul.
– Stănică Raţiu — arivistul violent, dar şi tâlharul.
– Aglae Tulea — arivistă brutală, dar şi paternitatea.
– Felix Sima — ambiţiosul, dar şi intelectualul.
– Otilia – fecioara, dar şi capricioasa.
b) caracterul tipic, dar şi general-uman al unei moşteniri.
c) tema, eroii, conflictul, subiectul sunt luate din viaţa socială, dar sunt
structurate şi pe conceptul de fortuna labilis.
d) caracterul critic rezultă din atitudinea obiectivă a autorului, din
alegerea problemelor, a eroilor, a „feliilor de viaţă“, în pedeapsa din finalul
romanului şi urma lor de pe pământ o va şterge cuprinsă în cuvintele: „aici
nu stă nimeni“.

493
 e) sinteza estetică care încorporează elemente romantice, clasiciste,
expresioniste.

57. Mateiu I. Caragiale

Viaţa şi activitatea literară. Este fiul lui I. L. Caragiale şi al Mariei
Constantinescu. S-a născut la 25 martie 1885 în Bucureşti. A urmat colegiul
„Sfântul Gheorghe” între 1896 şi 1903. Apoi studiază dreptul la Bucureşti şi
din 1904 Universitatea din Berlin, iar din 1905 până în 1909 îşi continuă
studiile la Bucureşti. În 1914 este şef de cabinet la Ministerul Lucrărilor
Publice, iar din 1919 şeful biroului de presă la Ministerul de Interne. Se
căsătoreşte în 1923 cu Marica Sion şi dobândeşte un domeniu la Sionu.
Debutează în 1912 la „Viaţa Românească“ cu poezii ca: „Lauda
cuceritorului“, „Noapte roşie“, „Prohodul războinicului“, „Călugăriţa“,
„Înţeleptul“, „Aspra“, „Cronicarul“, „Domniţa“, „La Argeş“, „Trântorul“.
Cele câteva bucăţi în proză: „Remember“, „Pajere“, „Sub pecetea tainei“
sunt o pregătire pentru romanul „Craii de curtea veche” publicat în
„Gândirea“ (1926-28) şi în volum în 1929. Moare în 17 martie 1936.
57.1. Mateiu I. Caragiale — Craii de Curtea-Veche
a) Craii de Curtea-Veche este un roman realist, fiindcă tema, eroii,
subiectul sunt luate din viaţa socială bucureşteană de la începutul secolului
al XX-lea.
Ideea este că o societate parazitară este sortită pieirii.
Subiectul este construit secvenţial, printr-o tehnică de colaj, şi
urmăreşte viaţa unui grup social hibrid, alcătuit din Paşadia, Pantazi,
locutorul, şi Pirgu, care reprezintă cei patru crai de pe cărţile de joc. La
aceştia se adaugă Raşelica Nachmansohn, cocota de lux, şi Pena Corcoduşa,
nebuna.
Caracterul realist al romanului rezultă din caracterul tipic al unor eroi
ca Paşadia, care este tipul cărturarului blazat şi cu blazon, Pantazi, care
reprezintă tipul boierului boem, Pirgu, care aduce tipul arivistului grosolan
şi obaznic, Raşelica Nachmansohn, care reprezintă arivista cocotă de lux,
Pena Corcoduşa este baba nenorocită şi nebună.
Problematica romanului este aceea a destinului omului într-un mediu
social degradat moral, sordid, declasat. Problematica este tema discuţiei
dintre Paşadia şi autorul, care este martorul, locutorul, conştiinţa socială a
epocii, scriitorul. Intenţia autorului este comunicată în capitolul Asfinţitul
crailor, în discuţia cu Pirgu, când acesta îl ironizează că vrea să scrie un
roman de moravuri, fără să cunoască viaţa.

494