ENIGMA OTILIEI de George Călinescu

,,Enigma Otiliei” de George Călinescu, publicat în 1938, este un roman interbelic, obiectiv, realist și modern.
Realismul este un curent literar care s-a manifestat în Franța, în secolul al XIX-lea. Are ca principiu de bază
reflectarea realității în datele ei esențiale, obiective. Este o concepție opusă idealismului.
O primă trăsătură evidentă în romanul lui Călinescu o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a
acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate sunt verosimile. Astfel, scriitorul creează o literatură de tip mimetic.
Romanul are un pronunţat caracter social prin prezentarea mediului familial, universitar, al restaurantelor, plimbărilor
cu trăsura, arhitectura specifică şi preocupările oamenilor: căsătorie, carieră, îmbogăţire prin orice mijloace. Universul
cărții aduce în prim plan imaginea societății burgheziei bucureştene de la începutul secolului al XX-lea. Problematica
pusă în discuție este aceea că banul distruge etica unei societăți ”Zeul la care se închină toți e banul.” (Balzac).
O altă trăsătură a realismului se evidențiază la nivelul construcției personajelor, care se încadrează în tipologii
sociale. moş Costache-avarul, Otilia-cocheta, Felix-ambiţiosul, Pascalopol-aristocratul rafinat, Aglae-„baba absolută”,
Simion-senilul, Stănică-parvenitul.
REPERUL II
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi burgheze bucureştene de la începutul
secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme. Prima tratează moştenirea averii lui
Costache Giurgiuveanu. Cealaltă temă este cea a iubirii adolescentine dintre Felix și Otilia.
Acţiunea romanului începe cu venirea lui Felix de la Iaşi la Bucureşti, pentru a urma Facultatea de Medicină. În
casa unchiului său, Giurgiuveanu, o cunoaşte pe Otilia Mărculescu, fiica vitregă a bătrânului.
Planul iubirii sau al formării tânărului, urmăreşte experienţele trăite de acesta, pe durata câtorva ani. Deşi o
iubeşte sincer pe Otilia, ei nu pot fi împreună datorită concepţiei diferite despre viaţă a fiecăruia. O primă secvență
semnificativă în acest sens este cea în care Felix și Otilia se află în vacanță în Câmpia Bărăganului, la moșia lui
Pascalopol. Este momentul în care tânărul îi declară fetei dragostea lui sinceră. Comportamentul ei îl derutează, căci ea
e copilăroasă când aleargă desculţă prin iarbă dar şi matură, când îi explică viziunea ei asupra vieţii. Ea consideră că
femeia trebuie doar „să placă, în afară de asta neputând să existe fericire”.
Finalul se constituie într-o altă secvență relevantă pentru tematica romanului. În noaptea dinaintea plecării cu
Pascalopol la Paris, Otilia se furișează în camera lui Felix. Cei doi poartă o discuție despre dragoste, căsnicie, viitor,
Otilia declarându-i dragostea. A doua zi, tânărul descoperă că patul în care a dormit Otilia era gol și găsește un bilețel în
care ea i-a scris: ”Cine a fost capabil de atâta stăpânire e în stare să treacă și peste o dragoste nepotrivită pentru marele
lui viitor.” Gestul poate avea dublă interpretare. Fata poate fi considerată superficială, întrucât, după ce i-a declarat
iubire lui Felix a ales să plece cu Pascalopol. De asemenea, comportamentul poate fi considerat moral. Mult mai matură
în gândire ca Felix, ea a conștientizat că nu poate să îl sprijine în carieră și a decis să-i ofere libertatea. Prin urmare,
Felix devine un medic strălucit, însurat cu o femeie din societatea înaltă, iar Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol. Din
epilog aflăm că, după un deceniu, Pascalopol i-a redat libertatea, ea devenind soţia unui conte exotic. Pentru Felix, ea
rămâne imaginea eternului feminin.
REPERUL III
Conflictul central este de natură socială, morală, care presupune lupta clanului Tulea pentru obţinerea
moştenirii, iar al doilea este un conflict erotic, ce priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol
pentru mâna Otiliei.
Relațiile spaţio-temporale sunt realist precizate. Acţiunea este plasată în Bucureşti, la începutul secolului al
XX-lea „ Într-o seară de iulie 1909...pe strada Antim...”
Compoziţional, romanul este alcătuit din douăzeci de capitole fără titlu. Secvenţele narative sunt înlănţuite
cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre incipit şi final, dată de
imaginea străzii Antim şi a casei lui Cosatache Giurgiuveanu, susţinută şi de replica bătrânului „nu-nu stă nimeni aici,
nu cunosc”.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, heterodiegetic.
Focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din spate”.
În concluzie, prin ,, Enigma Otiliei”, George Călinescu deschide o nouă epocă în literatura română, propunând
o viziune originală asupra existenţei burgheziei bucureştene.