ENIGMA OTILIEI de George Călinescu

RELAŢIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE

,,Enigma Otiliei” de George Călinescu, publicat în 1938, este un roman interbelic, obiectiv, realist și modern.
REPERUL I
Felix şi Otilia, intelectualul în formare şi femeia enigmatică, alcătuiesc un cuplu de personaje care ilustrează
tema iubirii adolescentine, în acest roman realist.
Din punct de vedere social, ambii sunt adolescenţi orfani care au încă nevoie de protector şi ambii au statut
intelectual superior faţă de copiii din familia Tulea, sunt studenţi. Felix e student la Medicină, iar Otilia, la Conservator.
Statutul psihologic al celor doi e marcat de faptul că rămân orfani. Sub tutela tatălui vitreg, Otilia învață ce
înseamnă singurătatea și răutatea celor din jur. Totodată, e capabilă de emoții puternice, trecând brusc de la o stare la
alta. Felix, în schimb, e rațional, ambițios și se adaptează lumii degradate, remarcându-se în plan profesional.
Statutul moral sugerează delicatețea și farmecul, Otiliei, luciditatea și profunzimea caracterului lui Felix.
Acestea îi situează pe amândoi deasupra superficialității și meschinăriei lumii burgheze.
REPERUL II
Acţiunea romanului începe cu venirea lui Felix de la Iaşi la Bucureşti, pentru a urma Facultatea de Medicină. În
casa unchiului său, Giurgiuveanu, o cunoaşte pe Otilia Mărculescu, fiica vitregă a bătrânului.
Planul iubirii sau al formării tânărului, urmăreşte experienţele trăite de acesta, pe durata câtorva ani. Deşi o
iubeşte sincer pe Otilia, ei nu pot fi împreună datorită concepţiei diferite despre viaţă a fiecăruia. O primă secvență
semnificativă în acest sens este cea în care Felix și Otilia se află în vacanță în Câmpia Bărăganului, la moșia lui
Pascalopol. Este momentul în care tânărul îi declară fetei dragostea lui sinceră. Comportamentul ei îl derutează, căci ea
e copilăroasă când aleargă desculţă prin iarbă dar şi matură, când îi explică viziunea ei asupra vieţii. Ea consideră că
femeia trebuie doar „să placă, în afară de asta neputând să existe fericire”.
Finalul se constituie într-o altă secvență relevantă pentru tematica romanului. În noaptea dinaintea plecării cu
Pascalopol la Paris, Otilia se furișează în camera lui Felix. Cei doi poartă o discuție despre dragoste, căsnicie, viitor,
Otilia declarându-i dragostea. A doua zi, tânărul descoperă că patul în care a dormit Otilia era gol și găsește un bilețel în
care ea i-a scris: ”Cine a fost capabil de atâta stăpânire e în stare să treacă și peste o dragoste nepotrivită pentru marele
lui viitor.” Gestul poate avea dublă interpretare. Fata poate fi considerată superficială, întrucât, după ce i-a declarat
iubire lui Felix a ales să plece cu Pascalopol. De asemenea, comportamentul poate fi considerat moral. Mult mai matură
în gândire ca Felix, ea a conștientizat că nu poate să îl sprijine în carieră și a decis să-i ofere libertatea. Prin urmare,
Felix devine un medic strălucit, însurat cu o femeie din societatea înaltă, iar Otilia se căsătoreşte cu Pascalopol. Din
epilog aflăm că, după un deceniu, Pascalopol i-a redat libertatea, ea devenind soţia unui conte exotic. Pentru Felix, ea
rămâne imaginea eternului feminin.
REPERUL III
Modalitățile de caracterizare a personajelor sunt cele consacrate de textul epic: directe și indirecte.
Direct, Otilia este caracterizată din perspectiva lui Felix:,, ...văzu un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat cu
bucle, căzând până la umeri.” Indirect este caracterizată prin fapte, gânduri atitudini. Portretul său e realizat prin tehnica
pluriperspectivismului, personalitatea fetei reflectându-se diferit în conștiința celorlalte personaje. Pentru Costache e
”fetița cuminte și ascultătoare”, Leonida îi intuiește ”firea de artistă”, Stănică o consideră ”o fată deșteaptă”, Aglae o
numește ”o sticată și o dezmățată”, iar pentru Felix, Otilia rămâne idealul de feminitate ,,o fată admirabilă, superioară”.
Direct, Felix e caracterizat de narator care îi realizează un portret fizic ,,fața îi era juvenilă și prelungă, aproape
feminină”. Indirect, e caracterizat prin comportament. Este o fire rațională, cu mare nevoie de certitudini și un spirit
ambițios. El înțelege că într-o societate degradantă, dragostea nu mai poate fi un sentiment pur, căsătoria devenind o
afacere.
Conflictul central este de natură socială, morală, care presupune lupta clanului Tulea pentru obţinerea
moştenirii, iar al doilea este un conflict erotic, ce priveşte rivalitatea adolescentului Felix şi a maturului Pascalopol
pentru mâna Otiliei.
Relațiile spaţio-temporale sunt realist precizate. Acţiunea este plasată în Bucureşti, la începutul secolului al
XX-lea „ Într-o seară de iulie 1909...pe strada Antim...”
Compoziţional, romanul este alcătuit din douăzeci de capitole fără titlu. Secvenţele narative sunt înlănţuite
cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se observă simetria dintre incipit şi final, dată de
imaginea străzii Antim şi a casei lui Cosatache Giurgiuveanu, susţinută şi de replica bătrânului „nu-nu stă nimeni aici,
nu cunosc”.
Perspectiva narativă este obiectivă, întâmplările fiind prezentate de un narator omniscient, heterodiegetic.
Focalizarea este 0, iar viziunea, ,, din spate”.
În concluzie, prin ,, Enigma Otiliei”, George Călinescu deschide o nouă epocă în literatura română, propunând
o viziune originală asupra existenţei burgheziei bucureştene.