ROMANUL REALIST-BALZACIAN

Enigma Otiliei
1938
de GEORGE CĂLINESCU

O operă literară care ilustrează particularitățile realismului este „Enigma Otiliei”, scrisă de
GEORGE CĂLINESCU.

La nivel de ideologie literară, opera aparține realismului, un curent literar, apărut în secolul
al XIX-lea, în Franța, care susține principiul verosimilității și al veridicității faptelor,
creând iluzia realității. Realismul valorifică definiția romanului-oglindă, propusă de
scriitorul francez Stendhal, potrivit căruia, romanul este „o oglindă purtată de-a lungul unui
drum”. Opera realistă are un caracter verosimil, o structură circulară, susținută prin
tehnica simetriei, iar personajele sunt tipice, provenite din categorii sociale diferite.

GEORGE CĂLINESCU este „autorul primelor romane citadine din literatura

română”, precum afirmă NICOLAE MANOLESCU în „Arca lui Noe”. Acesta a fost un
critic, istoric literar și eseist, putând fi amintite „Istoria literaturii române de la origini
până în prezent”, „Viața lui Mihai Eminescu” și romane precum „Cartea nunții”, „Enigma
Otiliei”, modelul său literar fiind BALZAC, de la care preia formula narativă obiectivă,
respingând modelul romanului subiectiv.

Publicat în 1938, romanul “Enigma Otiliei” este o capodoperă a prozei călinesciene.

O primă trăsătură a realismului, identificată în operă, este obiectivitatea faptelor, relatarea

fiind făcută la persoana a III-a, de către un narator extradiegetic, omniscient și
omniprezent: „Felix luă o atitudine neutră”. Naratorul nu se implică în diegeză,
prezentând, într-un mod obiectiv societatea urbană de la începutul secolului al XX-lea.
Viziunea este “dindărăt”, iar focalizarea este neutră, deoarece naratorul privește din
exterior universul diegetic.

O a doua trăsătură a realismului, evidențiată în opera „Enigma Otiliei”, este circularitatea,

ilustrată prin tehnica simetriei. Opera începe oracular cu replica bătrânului „nu-nu stă
nimeni aici” și se încheie în același stil „Aici nu stă nimeni”, redând o realitate
incontestabilă, deoarece casa acestuia era nelocuită.

Referitor la titlu, romanul apare cu titlul „Enigma Otiliei”, care i s-a părut editorului „mult
mai sonor și mai comercial”. GEORGE CĂLINESCU își mărturisise intenția de a numi
cartea „Părinții Otiliei", pentru a sublinia ideea paternității întâlnită frecvent în opera
balzaciană.

La nivel tematic, este surprinsă istoria unei moșteniri, aducând în prim plan tema
iubirii și cea a familiei.

O secvență semnificativă pentru tema romanului este cea a sosirii lui Felix Sima în casa
unchiului său, Costache Giurgiuveanu. Pătruns în locuință, Felix asistă la o scenă de
familie: jocul de table. Observația Aglaei, sora lui moș Costache, potrivit căreia, bătrânul
face “azil de orfani”, îi vizează în mod direct pe Felix și pe Otilia, Aglae percepându-i pe
tineri ca pe niște rivali la moștenire. Totodată, această scenă marchează momentul
îndrăgostirii lui Felix, atras de firea blândă și jucăușă a Otiliei.
 O altă secvență semnificativă pentru tema romanului, este scena in care Otilia merge in
camera lui Felix, rugându-l să o lase să doarmă în patul lui, propunându-i să trăiască
împreuna “ca bărbat și femeie”, fără a se căsători. Felix nu profită de fată, dar află ziua
următoare că aceasta a plecat la Paris, unde s-a căsătorit cu Pascalopol. Plecarea ei îl
întristează, dar contribuie la maturizarea sa, vindecându-l de primul delir al dragostei și
asigurându-i reușita profesională.

Referitor la reperele spațio-temporale, acestea sunt fixate încă din incipitul operei, prin
diferite tehnici narative: tehnica pâlniei, prin care prozatorul descrie aspectele străzii pe
care o străbate Felix, într-un timp istoric: “într-o seară de iulie”; tehnica detaliului-
semnificativ ilustrează casa lui moș Costache, care, prin arhitectură, oferă informații despre
personaj.

Personajele sunt tipice, balzaciene, neputându-și motiva comportamentele. Tipurile

personajelor sunt: tipul intelectualului in formare (Felix Sima), tipul fetei cochete si
irezistibile (Otilia Mărculescu), tipul fetei batrâne rămasă nemăritată (Aurica), tipul
avarului (Costache Giurgiuveanu), tipul moșierului rafinat (Pascalopol) și „baba absolută
fără cusur in rău" (Aglae).

Felix Sima este tipul intelectualului, un personaj martor al romanului sau „martor si
actor", cum il numeste GEORGE CĂLINESCU. Acesta trăiește dezamăgirea unui mediu
ostil idealurilor sale, în casa lui Costache Giurgiuveanu.
Statutul său social este precizat in incipitul romanului, acesta fiind fiul doctorului losif
Sima, venit in Bucuresti pentru a studia medicina. Este lăsat in grija lui moș Costache, in
casa căruia o cunoaste pe Otilia, „Fe-fetita lui" "prin adoptie".
Evenimentele din casa bătrânului contribuie la maturizarea tânărului, aspect ce asigură
operei caracterul de bildungsroman.
Portretul fizic este prezentat sumar, detaliile acestuia îmbinându-se cu detaliile
portretului moral, ilustrat prin fapte. Crescut mai mult în pensionate, lipsit de mângâierile
părintești, Felix caută iubire în brațele “verișoarei Otilia”, devenind gelos față de Pascalopol,
căruia îi dorește o “moarte rapidă”.

Otilia este personajul eponim al romanului, tridimensional, reprezentând un amestec de

iubire și rațiune, cu un caracter complex. Aceasta oscilează între dragostea de mamă și cea
de logodnică pentru Felix: “Nu, Felix, nu m-am jucat, te iubesc, dar te iubesc în atâtea
feluri…”

În concluzie, opera “Enigma Otiliei” este un roman interbelic, de factură obiectivă,

realistă și balzaciană. Dacă BALZAC creează viața, CĂLINESCU o comentează, ceea ce
l-a determinat pe NICOLAE MANOLESCU să vorbească despre un “balzacianism fără
BALZAC”.