Enigma Otiliei

George Călinescu
Particularități ale textului
George Călinescu este o personalitate plurivalentă, de formație enciclopedică, tipul
scriitorului total: critic și istoric literar, eseist și estetician, prozator și poet, dramaturg și
publicist. Prin romanele sale, George Călinescu se înscrie în literatura realistă a secolului al
XIX-lea, cu influențe balzaciene.
Romanul „Enigma Otiliei”, de George Călinescu, apare în anul 1938 și ilustrează
concepția estetică a scriitorului privind romanul românesc. Acesta este un roman citadin,
realist – obiectiv, de formulă balzaciană, cu accente romantice și chiar moderniste, fiind
structurat în douăzeci de capitole care urmăresc două planuri narative.
O primă trăsătură a realismului este conturarea unui univers ficțional care imită
realitatea. Opera lui Călinescu surprinde în mod veridic societatea burgheză din București, la
începutul secolului al XX-lea. Introducerea în lumea fictivă se realizează în manieră
balzaciană, printr-o amplă descriere a străzii Antim și a casei lui Costache Giurgiuveanu,
spațiu de formare pentru tânărul Felix Sima; el este un orfan care sosește într-o seară de iulie
din anul 1909 la casa tutorelui său.
O a doua trăsătură a realismului este utilizarea personajului literar tipologic,
reprezentativ pentru mediul din care face parte. Așadar, întâlnim personaje precum:
Costache Giurgiuveanu, care întruchipează tipul avarului umanizat de sentimentele lui pentru
Otilia; Aglae Tulea – tipul „babei absolute, fără cusur în rău”, după cum o descrie studentul
Weissmann; Stănică Raţiu este arivistul, un demagog al ideii de paternitate; Titi şi Simion
Tulea reprezintă tipul debilului mintal, în timp ce Aurica Tulea este fata bătrână, iar Leonida
Pascalopol – pedantul, moşierul de viţă nobilă.
Tema romanului este reprezentată de mentalitatea societății burgheze bucureștene,
prin raportare la familie și bani. De asemenea, ca teme suplimentare, se regăsesc tema
iubirii și a inițierii.
O primă scenă semnificativă pentru aceasta apare în Capitolul I, când Felix sosește
la casa lui moș Costache. Odată primit în casă datorită Otiliei, Felix ajunge în camera plină
de fum, în care va face cunoștință cu anturajul pestriț al lui moș Costache. Jocul de table se
continuă, iar la el participă bătrânul, Pascalopol, Aglae și Aurica. Sora lui Costache, Aglae, se
teme de pierderea averii bătrânului prin replica sa acră: „N-am ştiut: faci azil de orfani”. Cum
Otilia este deja o amenințare, Aglae se teme de apariția lui Felix, care ar putea complica
suplimentar planul „babei absolute” de a ajunge la o moștenire considerabilă după moartea
fratelui ei.
O altă scenă reprezentativă pentru tema operei apare în Capitolul XVIII, anume
scena ocupării casei lui Giurgiuveanu de familia Tulea. După atacul cerebral suferit de moș
Costache, clanul Tulea, completat de Stănică Rațiu, soțul Olimpiei, ocupă militărește casa
bătrânului; toți își urmăresc scopurile. Ei discută fără rețineri despre testamentul lui
Giurgiuveanu, iar Stănică este din ce în ce mai preocupat să descopere unde își ascunde
Costache banii; Aglae este interesată exclusiv de bunurile fratelui ei. Discuția în care fiecare
își urmărește propriile obsesii atinge absurdul, dar de ei sunt detașați Felix și Otilia, cei doi
inocenți în problema averii și a moștenirii.
Un prim element de structură și compoziție este relația dintre incipit și final. Cele
două momente oferă operei circularitate, fiind construite simetric. Așadar, incipitul îl
introduce pe tânărul Felix Sima, sosit la casa descrisă în detaliu a tutorelui său, pe care băiatul
timid o privește. Acesta este întâmpinat de bătrân, care nu vrea să îl primească înăuntru și îi
spune că „Aici nu stă nimeni”. Finalul romanului aduce descrierea aceleiași case, degradată
acum de trecerea timpului; casa reprezintă pentru Felix, care o privește și în acest moment, o
imagine dezolantă, un spațiu în care iubirea a murit. Vorbele lui moș Costache răsună în
mintea lui Felix, încheie romanul și capătă acum un sens real.
Un alt element deosebit de important pentru operă este acțiunea. Aceasta este
construită pe două planuri narative: unul care urmărește destinul lui Felix Sima și altul ce
urmărește lupta pentru moștenirea averii lui Costache Giurgiuveanu. Aglae o vede pe Otilia ca
pe o rivală în lupta pentru avere și încearcă să o îndepărteze. În momentul în care Costache
suferă atacul, clanul Tulea pune stăpânire pe casă, ca nu cumva Otilia să fure din lucruri sau
din bani. Stănică Rațiu profită de slăbiciunea Otiliei față de Pascalopol și rămâne singur cu
bătrânul și îi ia banii, ceea ce provoacă moartea lui Giurgiuveanu. Celălalt plan urmărește
destinul lui Felix Sima, mai ales iubirea acestuia față de Otilia. Otilia reprezintă pentru Felix
feminitatea absolută. Comportamentul fetei îl intrigă din prima clipă și tânărul este surprins
ori de câte ori fata îl va prefera pe moșier. Felix se va dedica studiului, va deveni un medic
celebru și va intra prin intermediul soției sale într-un grup influent, iar Otilia va rămâne doar o
amintire.
În concluzie, romanul „Enigma Otiliei” de George Călinescu este un roman realist, de
tip balzacian fapt dovedit prin prezentarea critică a unor aspecte ale societății bucureștene de
la începutul secolului al XX-lea și, de asemenea, prin motivul moștenirii.