Enigma Otiliei

-eseu de încadrare-
Perioada interbelică este în literatura română una dintre cele mai
valoroase etape, sub raport artistic, dar și înnoitor. Societatea română ajunsese la
o dezvoltare și un rafinament care se vor reflecta la nivelul culturii și al
literaturii.
Romanul „Enigma Otiliei” scris de George Călinescu este publicat în
1938, fiind un roman realist prin temă, prin tipologia personajelor și prin tehnica
narativă, dar are și elemente moderne, ce țin de construcția personajului
principal. Este un roman citadin, ce surprinde efectele banului asupra
individului.
„Enigma Otiliei” este un roman realist-balzacian. Realismul balzacian
este o tendință apărută în literatura interbelică mondială, caracterizată prin
câteva elemente moderne, acesta are predominant teme urbane și ca motive
literare folosește motivul paternității și motivul moștenirii.
O primă trăsătură specifică realismului balzacian este descrierea
amănunțită a personajelor și a cadrului, justificată prin tehnica focalizării.
Autorul folosește tehnica focalizării în descriere. Începutul romanului este o
descriere minuțioasă a cadrului temporal: „Într-o seară de la începutul lui iulie
1909, cu puțin înainte de orele zece...” și spațial: casa lui moș Costache de pe
strada Antim din București.
O altă trăsătură este tipologia personajelor. Otilia este personajul modern
de factură romantică, Felix este tipul intelectualului, Pascalopol este personajul
de factură clasica. Costache Giurgiuveanu este tipul avarului, Aglae Tulea este
tipul babei absolute, Simon și Titi sunt tipul maniacului. Olimpia reprezintă
femeia fără individualitate, Aurica este tipul domnișoarei bătrâne, iar Stănică
reprezintă tipul arivistului.
Tema romanului este viața burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea. Ca teme secundare, balzaciene, sunt prezentate puterea
banului, paternitatea, care susțin principalele fire narative. Tema iubirii este
conturată de cuplul Otilia-Felix.
Opera este alcătuită din douăzeci de capitole, organizate pe două planuri
narative: cel social, goana clanului Tulea după averea lui Costache, și cel erotic,
dragostea lui Felix pentru Otilia.
Expozițiunea prezintă locul, timpul acțiunii și pe Felix. Intriga este
reprezentată de jocul de cărți din locuința lui Costache Giurgiuveanu, unde
cunoaștem personajele și deducem conflictele. Desfășurarea acțiunii urmărește
dezvoltarea celor două planuri narative. Punctul culminant constituie moartea
lui Costache Giurgiuveanu. În deznodământ, Stănică fuge cu banii furați, Otilia
este dată afară din casă de Aglae și fuge cu Pascalopol la Paris, spre
dezamăgirea lui Felix.
 O secvență reprezentativă pentru ilustrarea temei este aceea a întâlnirii lui
Felix cu celelalte personaje. Din discuțiile lor reies trăsăturile fiecăruia. În odaia
încărcată de fum, adunaţi în jurul mesei pe care se joacă table şi cărţi, se află
cei care vor avea un rol important în roman. Naratorul notează fiecare aspect
semnificativ: familiaritatea neobişnuită a gesturilor Otiliei, generozitatea şi
slăbiciunea lui Pascalopol pentru ea, răutatea și atacurile Aglaei, refuzul speriat
al lui Giurgiuveanu de a o împrumuta pe sora lui.
Un alt episod care subliniază tema se află în capitolul XVIII. Moş
Costache suferă un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat.
Naratorul urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de cheile de la
dulapuri, plătind cu greu doctorul, neputincios în faţa atacurilor familiei Tulea şi
ale lui Stănică la adresa bunătăţilor culinare ascunse, cu spiritul negustoresc
neadormit, oferind lui Weissmann o seringă contra cost cu care să-i facă injecție.
Clanul Tulea sărbătoreşte cu un festin moartea neîntâmplată, joacă partide de
cărţi, se instalează milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii.
Un element de structură și compoziție este titlul operei. Inițial, romanul
trebuia să se numească „Părinții Otiliei”, reflectând ideea balzaciană a
paternității. El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a
eroinei. Otilia este enigmatică iar taina ei este interpretată în mod diferit de
fiecare dintre personaje, ceea ce conferă romanului o notă de modernitate.
Alt element de structură și compoziție este perspectiva narativă.
Perspectiva narativă este auctorială, viziunea narativă dindărăt, narațiunea la
persoana a III-a se îmbină cu descrierea de tip balzacian și cu dialogul: „Felix fu
iar dezamăgit. Luă mâinile Otiliei și începu să le sărute mărunt...”.
În concluzie, George Călinescu realizează prin „Enigma Otiliei” un
roman realist balzacian original, care depășește prin viziune, inovații și
elemente de modernitate punctul de plecare al modelului inițial.