Subiectul II

Arta incetase sa mai vindece bietele suflete tremurande la cumpana vremurilor; in aer
plutea miezul greu si criptic al metaforei, cavaleri apocaliptici veneau cu sabii de foc, dar
cuvantul, sigur Cuvantul nu se ivea. Atunci au inteles cu totii ca aveau nevoie de ceva prin
care sa se-nalte dincolo de timp si de spatiu, chiar incolo de ei insisi. Eugen Lovinescu,
ghidandu-se dupa teoria sincronismului, ar spune ca este indispensabila o sincronizare cu
valorile culturale europene, sub presiunea unui 'saeculum'.
Dintre cei multi, cu ochii mari si fixati catre Demiurg au acceptat sa renasca intr-un
paradis inovator al lexemelor: Tudor Arghezi si Lucian Blaga, insingurati printre confrati,
scriitori fara voie, dar impatimiti ai cuvantului, ai cautatorilor de comori in abisul limbii. In
creatiile lor disociem intre 'modernism' ca 'principiu de progres' asociat cu 'sincronismul
lovinescian' si 'modernitatea' cu referire la tot ceea ce este nou, ce se opune vechii traditii si
se manifesta in diferite epoci. Ruben Dario propunea un 'movimiento modernista', o inovare
prin care esteticul devine formula obligatorie a literaturii. Practicitatea, morala, traditiile,
vechile conceptii isi pierd valoarea, iar viitorul isi poate purta singur de grija, odata
exorcizati demonii trecutului.
Calauzit de cele trei minunate obsesii ale liricii sale: a scrisului(scrierea ca joc), a
cuvantului (creeaza magica relatie cu universul), a cartii (ca obiect sacru care sa exprime
aidoma Cartilor Kabalei, marile si micile mistere ale lumii), T. Arghezi isi indeplineste
misiunea transmutatiei ,reconvertirea valentelor negative in arta benefica. Inoveaza in
literatura romana estetica uratului preluata din cea a lui K.Rosenkranz, a carei origine se
regaseste in volumul lui Baudelaire, Les fleurs de mal. In poezia programatica Testament,
mediaza intre generatii pe calea inaltarii spirituale si prin pluralul solidaritatii, poetul se
include cu modestie in colectivitatea trecuta si prezenta: ’Sapa-n condei si brazda-n
calimara’.Aidoma lui Octavian Goga, Arghezi isi descopera in timp stramosi indepartati,
simboluri ale permanentei si temelia oricarei creatii, pe care ii reprezinta in prezent. Poezia
Testament este un elogiu exemplar al cartii, aproape fara egal in literatura romana.
Tot pe principiul 'apologia pro arte sua'(justificarea propriei creatii) scrie si Lucian
Blaga poemul Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii, ars poetica de tip profesiune de
credinta ce situeaza originile poeziei sub semnul cunoasterii apofatice, negative, prin
amplificarea tainelor lumii. Misterul devine bunul cel mai de prêt in ambele creatii si se
defineste ca trasatura de baza a liricii interbelice, Blaga diferentiind doua tipuri de
cunoastere: cea paradisiaca, adamica, limitativa sic ea luciferica ce isi are transcendentul in
ispita sarpelui din eden si potenteaza misterul pentru a spori frumusetea lumii in plan poetic.
Textele implica o decodare, intrucat literatura modernista nu este literatura de 'imitatie' in
opinia criticului Lovinescu si chiar daca noutatea sperie, literatura necesita mister, definindu-
se ca o 'transpozitie a senzatiilor' (G. Ibraileanu).
Cum 'frumos este echivalent cu actual' (G. Calinescu), literatura noastra trebuie sa
imprumute formele cele mai moderne ale Europei Occidentale ('Ex occidente lux), ceea ce
nu inseamna anularea specificului national, ci revitalizarea acestuia prin mijloace moderne
ce abunda in operele poetilor nostri interbelici.
Aidoma unui farmacist, unui vraci care din veninul serpilor, respectand cu strictete
dozajul, isi supune cuvintele unui ’laser lingvistic’, aidoma lui Nichita Stanescu,
cristalizandu-le in forme profunde si fabrica cu ajutorul lor un ’medicament’ destinat
lectorilor ce doresc o desavarsire spirituala prin intermediul lecturii: ’Din graiul lor cu-
ndemnuri pentru vite/ Eu am ivit cuvinte potrivite/ Si leagane urmasilor stapani’(Testament).
Transsubstantierea materiei si reconvertirea cuvintelor este fenomenul cel mai amplu si
radical din poezie: 'Le-am prefacut in versuri si icoane/ facui din zdrente muguri si
coroane/Veninul strans l-am preschimbat in miere/Lasand intreaga, dulcea lui putere'.
Principiile negative ale lumii sunt transformate in principii pozitive.
’Jocul’ lexemelor argheziene ascund sensuri nebanuite, la fel ca in lirica lui Paul
Valery care afirma ca ’versurile mele au sensul care li se da’, insa la Blaga misterul devine o
tema care sta la baza cunoasterii universului si trebuie astfel protejat: 'Eu nu strivesc corolla
de minuni a lumii/si nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntalnesc/in calea mea/in flori, in ochi,
pe buze si morminte'. Vraja cunoasterii destrama sub efectul stiintei ineficiente, in stil
nietzscheean, condamnandu-l pe om la neant. Intunericul este si la Blaga, magma
primordiala din care se moduleaza prin 'fiat lux' lumea cultivata si mentinuta prin iubire:
'caci eu iubesc/ si flori, si ochi, si buze si morminte'.
Modernitatea poeziilor consta in originalitatea cu care abordeaza teme mai vechi sau
mai noi in literatura, intrucat, 'originalitatea constă în a încerca să fii ca toţi ceilalţi şi a da
greş'(Raymond Radiguet), dar si in capacitatea de a restaura limbajul, exprimata de Arghezi
in sens metaforic: 'operatia de a scoate perle de acolo de unde vulgul nu vede decat muscarie
este dumnezeiasca. Totul e sacru in mainile artistului si acesta stie sa-si dozeze materia'. In
estetica expresionista a lui Blaga, astectele esentiale ale cunoasterii sunt sustinute prin verbe
de negatie: 'nu strivesc', 'nu ucid', apoi prin afirmatii 'sporesc', 'imbogatesc', 'iubesc'.
Structura asimetrica a poeziei(dupa 'techno-paegnia' cultivate de Teocrit si de Simias din
Rhodos) este tipic modernista. Versul liber, ingambamentul, acumularile prin adverb
repetitiv – un polisindeton - ('si…si') sustin ceea ce la nivel conceptual si expresiv se
constituie ca metafora revelatorie, ca viziune asupra lumii, refuzand limitarile. La Arghezi,
limbajul bland ascunde capcane, simboluri, cuvantul sau capatand greutate si valoare ca si la
Bachelard:'Nimic nu sta de sine in sus, nerazimat/Se sprijina cuvantul taras, pe alt cuvant',
situandu-se sub semnul asertiunii lui Nichita Stanescu: 'Din nou ma sprijin numai de cuvinte/
Numai cuvintele, numai ele, prea putin doritele'. Sursele acestei ars poetica se gasesc in
limba colocviala('graiuri cu-ndemnuri pentru vite'). Instrumentele de realizare poetica sunt
simbolurile rezultate din harul poetic imbinat cu munca istovitoare('cuvinte potrivite'),
metaforele grupate in serii antonimice('zdrente'-'muguri si coroane', 'venin'-'miere'), invective
si imprecatii ('Am luat ocara si, torcand usure,/Am pus-o cand sa-mbie, cand sa-njure').
Epoca poetilor interbelici sta inebranlabil, sub semnul indemnului lui Theophile, 'il
faut ecrire a la moderne', iar trasaturile definitorii literaturii moderniste- ambiguitatea,
originalitatea prin inovare, abstractul, estetismul- sunt integrate si ilustrate perfect de poeziile
Testament, de T. Arghezi, Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii, de Lucian Blaga si de
intreaga lor creatie.Ei se ridica la spiritul veacului lor, isi acorda ideile cu influentele noi
europene pe care le abordeaza apoi in stil original, reusind sa iasa de sub chingile spiritului
teoretic si sa lase ochiurile panzei literarii suficient de mari ca lumea sa se vada tel quel,
adevarata si palpabila.
Extrapoland, aspiratia liricii acestui secol este de a lasa 'spiritul timpului(…)firul
conducator al istoriei, in controversele faptelor'(E. Lovinescu, Mutatia valorilor estetice) sa
umble liber prin fiinta poetilor moderni care potriveasc lexemele ce stau sub semnul unei
'fantezii dictatoriale' intr-o ars combinatoria ce inoveaza complet si devine un raspuns
elocvent si pozitiv la intrebarea ironica la adresa creatorilor vremii pusa de Holderlin 'La ce
bun poetii pe vremuri pagane?Paine si vin'.
Sufletul zboara uneori sus, de nu-l mai vezi, in albastrul celest, iar cand se intoarce
miroase a praf si a stele', definea Tudor Arghezi experienta poetica si tot astfel ni s-a relevant
si noua cu ocazia lecturilor poeziilor moderniste care formeaza o literatura care geme de aur,
cand exprimat ,cand ascuns in cutele frazei. Avand in vedere ca fenomenul poetic nu poate fi
definit, ci numai descris, nu putem spune ce este, ci cum este poezia, intr-un cuvant: sublima.

Subiectul III

Savoarea cuvintelor inventate

Motto: 'Ma carpesc cu vorbe, cu substantive
imi cos rana cu un verb.
Noile paleative,
de serv'(N. Stanescu)

'Cuvinte…atat de crude si de reale, atata suferinta, atat chin…cuvinte…sublim univers

in destramare'(Oscar Wilde). Asa incepe totul, o litera, un gand, o ezitare. Apoi se naste
cuvantul, lanterna simbolica cu ajutorul careia, dintotdeauna, slujitorul condeiului a luminat
in obscuritate incercand sa ghideze fiinta in competitia contra timpului, a fortelor ostile ale
vietii, competitie tradusa de Marin Sorescu in termenii unui joc de sah: 'Eu mut o zi alba/El
muta o zi neagra'.
Oamenii care au soarta regelui Midas, tot ce ating se preface in cuvinte sunt poeti,
niste 'dansatori pe funie, jongleri de cuvinte, inventatori de rime rare, plini de ingenuitate şi
de har'(N. Manolescu) care înalţă o scară spre o stea şi se urcă pe ea în timp ce cântă la
vioară. Principala calitate a unui poet trebuie sa fie originalitatea, iar daca nu poate fi
intotdeauna nou in temele si motivele alese, trebuie sa fie original si novator in vesmantul
sensibil cu care inveleste poezia, rod al fanteziei creatoare. Pasiunile umane, frumusetea
naturii, sensibilitatea lirica sunt vechi in literatura, insa incorporarea lor in arta este variata si
abstracta. Astfel ca ura, iubirea, tristetea, bucuria sunt obiecte poetice, iar preceptele morale,
politica, cultura sunt obiecte ale stiintei care pot servi doar ca prilej de exprimare a
sentimentelor.
In conceptie maioresciana, poetul trebuie să desfăşoare o adevărată luptă pentru
sensibilizarea cuvântului, care tindea către abstractizare. În studiul „Eminescu şi poeziile
lui”, toată fiinţa lui Eminescu este adunată într-o formulă memorabilă: „Poetul e din naştere,
fără îndoială” ce se poate aplica tuturor poetilor, intrucat harul divin, 'slova aurita' a lui
Arghezi trebuie sa fie inca de la inceput, inerenta, de la sine.
Cuvintele nu sunt niste pahare goale in care versi ideea, ele sunt ca fructele care se
mananca cu totul si de aceea ele trebuie sa placa lectorului, astfel ca muzicalitatea capata un
rol definitoriu in poezia moderna. Exempli gratia, poezia barbiana, superb metaforica, prin
litera sa sacrosancta, in ultima etapa, cea ermetica, a Jocului secund foloseste jocul
simbolurilor ca pe o cheie de initiere, iar in ininteligibilitate, poetul fuge de contingenta,
pitoresc, analiza, claritate, rationalitate, cultivand muzica sferelor, cunoasterea extatica si
orfismul. Poetul supune spiritul uman unui proces de introspectie, ca in versurile sempiterne
ale lui Paul Valery: ’Feu vers qui se souleve une vierge de sang/ Sous les especes d’or d’un
sein reconnaisant’(Foc spre care se inalta o fecioara de sange/ sub speciile de aur ale unui
piept recunoscator).
Pentru teoreticienii Welleck si Warren, poezia este un sistem unic si irepetabil de
cuvinte, ale carui semnificatii nu trebuie aratate, ci descoperite, intrucat 'a numi un lucru
inseamna a suprima trei sferturi din valoarea lui'(Mallarme). Astfel ca ambiguitatea devine o
calitate esentiala a poeziei veritabile. Insa, unii poeti precum Shakespeare incearca sa
spulbere ceata ce invaluie ,lexemele alaturandu-le o imagine poetica:'Să pot răsturna cu
viteaza mea limbă /Orice te-ar depărta de la cercul de aur'. Si La Fontaine face o alegere
admirabilă de cuvinte colocviale a caror alaturare naste o signalectica plina de sens: 'Il ouvre
un large bec, laisse tomber sa proie'(Deschide largul cioc lasand sa-i cada mandria).
Ab origo gândirea avea la început trup şi suflet, şi-a pierdut cu timpul trupul şi şi-a
păstrat numai sufletul, un suflet rece şi logic, oglindă credincioasă a raţiunii omeneşti, poetul
trebuie mai întâi de toate să încălzească acest product şi să resusciteze în imaginatia
auditoriului trupul evaporat din vechile concepţii de cuvinte.
Un alt mijloc de sensibilizare a inlantuirii logice de cuvinte este utilizarea unei pletore
de 'ornare verbis', adjective si adverbe care contribuie la estetismul creatiei poetice important
pentru efectul imediat pe care il are asupra lectorului care de la o prima lectura simte cum
resorturile sale sufletesti se extind intr-o armonie creatoare. Modernistii, aidoma poetilor
baroci, sunt pretiosi care isi aleg un lexic particular de pietre scumpe, metale rare, bijuterii si
flori. Nichita Stanescu, supunand cuvintele unui 'laser lingvistic' si conserva in versuri
sempiterne intelesuri care ar putea deschide omului din nou portile Edenului:'Peretii odaii
erau/nelinistiti, sub desene în creta./Sufletele noastre dansau/nevazute-ntr-o lume concreta'
(Ploaie in luna lui Marte). Bolintineanu, de asemenea, se concentreaza asupra rezonanta
acustica a vocabulelor prinse in versuri ritmate: Noaptea se întinde, şi din geana sa
/Argintoase lacrimi peste flori vărsa'.
Metafora este considerata cea mai mare putere pe care o poseda omul’(Ortega y
Gasset), un ecou al sensului, pusa in serviciul hermeneutului pentru a crea poetic
universul:Talent fără noroc/E de prisos/Tămâia fără foc/N-are miros', metaforiza Goethe intr-
un proverb rimat. Metaforele sunt simboluri, necuvintele (cuvintele-capcana) ale lui
N.Stanescu,’sosii inventate ale realitatii’ (R.Queneau) si deci in poezie un efect eficient de
sensibilizare si seductie a cititorului.E caracteristic a arunca o privire în faimoasa colecţie de
poezii a lui Heine, Buch der Lieder:'Aş vrea ca durerile mele /Vărsate într-un singur
cuvânt/Să le pot arunca la vânturi,/Să le ducă etern pe pământ!'.Majoritatea poeziilor sunt de
una, de două, de trei strofe, şi totuşi în ele se cuprinde o lume întreagă de idei poetice, de
simţuri şi pasiuni. Poetii veritabili sunt aceia ce reusesc sa exprime mult in putine cuvinte,
'multa paucis'. Poetul antic Horatiu urca grija pe corabii printr-o personificare ce deşteaptă
imaginea sensibilă şi colorează schema palidă a cuvântului prin cea mai energică
viziune:'Scandit aeratas vitiosa naves / Cura'.
T. Arghezi fabrica cu ajutorul cuvintelor un ’medicament’ destinat lectorilor ce doresc
o desavarsire spirituala prin intermediul lecturii. Ca intreaga poezie moderna, de la
Baudelaire la suprarealism, lirica argheziana se aseaza sub semnul categoriilor
negative:'estetica uratului', bizarul, banalul: 'Le-am scris cu unghia in tencuiala/ Pe un perete
de firida goala'(Flori de mucigai).
Cine aude silabele silabele unei poezii sanscrite fara a intelege limba, desi poate primi
o idee vagă de ritmul şi de eufonia cuvintelor nu are impresia proprie a lucrării de artă nici
partea ei sensibilă. Un şir de cuvinte fie ele oricât de bine rimate şi împărţite în silabe ritmice
care nu cuprind alta decât noţiuni reci, nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată.
Astfel ca pentru a fi poezie, o creatie trebuie sa fie simultan estetica si plina de sens. O
maxima de-a lui Baudelaire: 'n'est que la promesse du bonheur', in limba noastra romana
capata un surplus poetic, acustic si emotional: 'Frumosul nu-i decat fagaduinta fericirii'. Suna
mai captivant si melodios poate din cauza calitatii 'fosnitoare' a literei 'f'.
 Rima, ritmul si masura , elemente ale jocului sacru dintre poet si lector, determina o
muzicalitate aparte a poeziei, definitorie in poetica lui Barbu, intrucat ’la matrice de toute
poesie, c’est la lyre’(matricea tuturor poeziilor este lira). Nietzsche,in Nasterea tragediei din
spiritul muzicii, definea muzicalitatea ca pe o arta a principiului individuatiei si deci purifica
poezia de efemer si o ridica la vechiul ei rang de ritual orfic.
Cu alambicuri si disterii, poetul isi fierbe mereu sufletul pentru a-i extrage chintesenta
si ingropand-o pe Ana a lui Manole in cuvinte, aidoma lui Nichita Stanescu, construieste o
cetate a poeziei pure care are la baza cele virtuti platoniciene(andreia, saphrosyne, sophia si
dikaiosyne), in care lectorul indemnat de setea impetuoasa de a trai creatia este initiat in
tainele Cererei. Gandurile poetilor se aseaza in cuvinte care nasc fictiunea, realitate
transgresata, concisa, paralela.
Ce este poezia? Un fior, un joc viu al gandului. Ce este versul? Structura geometrica a
gandului, o lentila care mareste intensitatea cuvantului. Ce este tehnica poetica? Nu
inseamna ca sunt poet daca inteleg si definesc; tocmai pentru ca mai exista cremenea si
amnarul, poti sa stii cum sa faci scanteie, dar trebuie sa ai si puterea harului. Ciocnirea
cuvintelor, partea hipnotica, magicul, impletirea care consolideaza 'cuvinte potrivite'(T.
Arghezi) pentru veacuri- iata cateva dintre elemente ale unei orchestratii simfonice
armonioase, vals si jazz-band de stari sufletesti.