Testament

de Tudor Arghezi

1. Modernismul (liric) - Aspecte teoretice

2. Încadrarea textului în opera scriitorului
3. Semnificația titlului
4. Problematica operei
5. Elemente de compoziție. Nivel ideatic
6. Nivel stilistic si prozodic
7. Concluzie

2. Încadrarea textului în opera scriitorului

Asociat modernismului interbelic, Tudor Arghezi este „poet al

atitudinilor lirice și al abisurilor infernale, nu există un al doilea în literatura
română care să mânuiască cu aceeași simplitate crinul și mătrăguna, litania și
blestemul, seraful și diavolul” (Perpessicius). Inovator al limbajului artistic,
Arghezi promovează în literatura română estetica urâtului, teoretizată de Karl
Rosenkranz și introdusă în literatura universală de Charles Baudelaire prin
volumul „Florile răului”.
Urâtul este un reflex al realului, o consecință a dramei omului modern
care se simte claustrat într-un univers desacralizat, golit de mister. Afirmația lui
Baudelaire „din urât poetul va face să se nască un farmec nou” este concentrată
simbolic în două versuri cheie ale poeziei „Testament”, publicată în volumul
„Cuvinte potrivite”(1927): „Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți
și prețuri noi”.
Mecanismul desolemnizării artistice, sub influența căruia evoluează lirica
românească până în postmodernism este ilustrat de Arghezi în planul viziunii
artistice prin „Testament, iar în planul laboratorului de creație prin articolul
„Ars poetica”, în care afirmă: „Am căutat cuvinte virginale, cuvinte puturoase,
cuvinte cu râie, cuvinte care liniștesc ca răcoarea, cuvinte fulgi, cuvinte aer,
cuvinte metal”.
3. Semnificația titlului

Lexemul „Testament” este o metaforă simbol, care sugerează moștenirea

literară pe care o lasă poetul generațiilor viitoare. În acest caz, poezia devine un
instrument de transgresare a limitelor temporale, de împărtășire a dorințelor, a
speranțelor, de materializare a idealurilor artistice.

4. Problematica operei

Fiind o ars poetica, „Testament” este o poezie cu un pronunțat caracter

programatic, în care autorul își exprimă concepția artistică originală asupra
rolului pe care arta și artistul îl au în lume și din care transpar teme și motive
literare recurente. Din perspectivă argheziană, arta transmite un crez, o atitudine
explicită față de trecut și viitor, aceasta presupune un proces de purificare a
cuvintelor și de modelare în noua lor substanță a unui univers de frumusețe, care
să exprime și să răzbune realitatea, căci urâtul poate deveni estetic, frumusețea
având deseori, în mod paradoxal, rădăcini în latura imundă (=care stârnește
dezgustul) a lumii.

5. Elemente de compoziție. Nivel ideatic

Discursul liric este organizat în cinci secvențe inegale, în cadrul cărora se

dezvoltă o amplă definiție a poeziei, ilustrându-se, totodată, truda, migala cu
care poetul armonizează cuvintele pentru a exprima plenar realitatea complexă.
Aparținând lirismului subiectiv, opera uzitează ca mod de expunere monologul
liric adresat, validat de substantivul în cazul vocativ „fiule”, verbul la modul
imperativ „așază”, pronumele personal de persoana a doua „ți”, mărci prin care
se ilustrează instanța referențială, poetul adresându-se pe un ton familiar, intim
urmașului său spiritual, generațiilor viitoare.
Termenul cheie al discursului, ale cărui semnificații se revelează în
numeroase construcții metaforice este cartea. Aceasta, pentru conștiința
modernă, reprezintă o oglindă a lumii, dobândește virtuți magice, de recreare a
lumii prin sensurile originale ale cuvintelor, de ilustrare a trecutului și
prefigurare a viitorului într-o sublimă convertire a concretului în abstract.
Cartea este un melanj de suferință, ură, revoltă, dar și de frumusețe care
șochează, fascinează.

Se ilustrează 4 dintre metafore (obligatoriu “Slova de foc și slova făurită”)

„Leagăne urmașilor stăpâni”

- cunoașterea ca efort comun al tuturor generațiilor, al întregii umanități,
este un fundament al procesului cognitiv și autocognitiv ce creează lectori
capabili să înțeleagă arta ca instrument de modelare spirituală
- toată truda și efortul de a cunoaște a înaintașilor devin un dat și un dar
pentru tânărul aflat la începutul parcursului să spiritual
- leagănul, spațiu asociat copilăriei, etapă a vieții în care înțelepciunea
străbunilor devine model de învățătură

„Dumnezeu de piatră”
- ilustrează cartea ca produs al harului de esență divină, element ilustru al
erudiției, asociat sacralității, cunoașterii absolute
- piatra - simbol al stabilității și statorniciei în timp

„hrisovul vostru cel dintâi”

- reliefează cartea drept prim act de înnobilare și recunoaștere a valorilor
generațiilor anterioare, care rămân drept modele pentru urmași

„osemintele vărsate-n mine”

- ilustrează relația spirituală dintre poeții înaintași și cei contemporani,
efortul creator, migala în căutarea adevărului care să exprime plenar
universul și lumea transferându-se, prin creație, fiecărui artist

„Sudoarea muncii sutelor de ani”

- efortul unitar realizat de generațiile trecute pentru obținerea unor drepturi
și privilegii fundamentale
- rezultatul este accederea urmașilor la un plan superior al cunoașterii
- lupta de transformare a cuvintelor pentru regăsirea înțelesului și funcției
lor originale
„Slovă de foc și slovă făurită”
- metafora slovei ilustreaza puterea cuvantului de a modela sufletul prin
ardere interioara. “Slova de foc” ilustreaza harul creator, magia
inspiratiei, iar “slova faurita” denota talentul, maiestria, truda artistului de
a uni armo ios cuvintele, pentru a construi o viziune artistica originala
asupra universului, imbinarea lor reprezentand o conditie sine qua non a
creatiei

6. Nivel stilistic și prozodic

Subordonându-se modernismului, poezia „Testament” uzitează
metaforismul ca principiu ordonator al discursului liric, astfel că opera literară
devine concept-cheie și își dezvăluie semnificațiile printr-o înșiruire de
metafore: (cele pe care nu le-am ales la nivel ideatic).
În ceea ce privește limbajul, pentru Arghezi poezia reprezintă un fenomen
de stilizare și esențializare a cuvântului, căci geniul lingvistic al artistului
îmbină termeni ce desemnează urâtul („bube”, „mucegaiuri”, „noroi”, „ocara”,
„negi”, „venin”) cu alții asociați dimensiunii estetice a universului („icoane”,
„muguri”, „miere”, „vioară”, „condei”, „călimară”).
La nivel prozodic, poezia este alcătuită din 4 strofe de dimensiuni
inegale, a căror muzicalitate este susținută de ritmul iambic, rima împerecheată
și măsura versurilor de 11 silabe.

7. Concluzie

„Poezia este o inefabilă sinteză etnică, etică și estetică pe care o

realizează, cu efort și suferință truditorul cuvintelor, Poetul” (Tudor Arghezi)