Material oferit de @iabacul

Testament de Tudor Arghezi

Tudor Arghezi, unul dintre cei mai prolifici și originali poeți români din toate
timpurile, conștientizează, în perioada interbelică, nevoia de schimbare și o aplică la
cele mai profunde niveluri ale creației.

Poezia “ Testament “ de Tudor Arghezi face parte din seria artelor poetice moderne
ale literaturii române din perioada interbelică alături de “Riga Crypto…” de Ion Barbu
și “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga.

Poezia Testament este situată în fruntea volumului de debut, “Cuvinte potrivite”

(1927), și are rol de program literar, realizat însă cu mijloace artistice.
Alte poezii programatice argheziene sunt Portret, Rugă de seară, Flori di mucigai,
Poetică, etc.

• Incadrarea în specia literară:

Testament este o artă poetică, deoarece autorul își exprimă propriile convingeri despre
artă literară, despre menirea literaturii, despre rolul artistului în societate.
Este o artă poetică modernă, pentru că în cadrul ei apar problematici specifică liricii
moderne: transfigurarea socialului în estetic, estetică urâtului și raportul dintre inspirație
și tehnică poetică.

Textul poetic se înscrie în estetică modernistă, cu anumite particularității specifice

liricii argheziene:

1.estetică urâtului („Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri noi”)

2.limbajul șocant, cu neașteptate asocieri lexicale și semantice (termeni argotici,

religioși, arhaisme, neologisme, expresii populare)

3.înnoirile prozodice

4.fantezia metaforică

O trăsătură a modernismului prezentă în text este aderarea poetului la estetică

urâtului. Conceptul de estetică urâtului vizează în poezia argheziană transformarea
categoriilor periferice ale vocabularului în material liric: ”Am luat ocară și, torcând
ușure,/ Am pus-o când să-mbie, când să-njure”.La Arghezi, orice obiect al
universului exterior are drept de existență poetică. Inesteticul trece printr-un fenomen
de transformare: ”Din bube, mucegaiuri și noroi/ Iscat-am frumuseți și prețuri
noi.”Poezia e catharsis, purificare a experienței dureroase prin cuvânt.

O altă trăsatura a modernismului este limbajul că „esență de cuvinte”. Ideea poetică

este redată în forme surprinzătoare și fascinante. Cuvintele se resemantizează în
contexte neobișnuite și dau corporalitate lirică gândului de la care pornesc.Asocieri
lexicale precum: ”seară răzvrătită”, ”cuvinte potrivite”, ”Dumnezeu de piatră”, au forța
Material oferit de @iabacul

adevărului enunțat frust și aproape familiar. Limbajul este supus unei voințe creatoare
paradoxale, dar nu este numai joc sau potrivire de cuvinte, ci și încercare de înțelegere
a existenței prin cuvânt.

• Enunțarea temei + 2 secvențe explicative:

Tema poeziei este modernă și exprimă concepția despre artă a lui Tudor Arghezi,
definind întreaga să operă lirică, în care cuvântul este atotputernic, stăpân absolut al
universului, iar creația literară este rodul harului divin și al trudei, fiind surpinsă în
ipostază de meșteșug, moștenire lăsată unui fiu spiritual.

O primă idee poetică a transmiterii testamentare a poeziei este redată cu ajutorul

termenului cheie, cartea, care sugerează opera literară, fiind definită printr-o serie de
metafore.

În prima strofă, ea este „treaptă”, modalitate de cunoaștere, de evoluție, de maturizare

pentru cititorul neexperimentat. Acest potențial lector este surpins prin formulă de
adresare „fiule”, poetul identificându-se, în mod simbolic, cu un tată.

În cea de-a două strofă, ea devine metaforic „hrisovul vostru cel dintâi”, carte
primordială a urmașilor, sinteză etnică a istoriei.

Nu în ultimul rând, creația literară este pentru eul liric „sudoarea muncii sutelor de
ani”, adunată în pagini în care pentru prima oară „sapă” este schimbată în „condei” și
”brazdă în călimară”. Astfel, sunt evidențiate paralelismul și suprapunerea cu lumea
obiectuală, omenirea progresând de la muncă pământului la cea intelectuală.

A două imagine poetică relevantă pentru temă este cea care definește poezia în ultima
strofă. Pornind de la actul modelării metalului dur, Arghezi plasticizează procesul
creației într-o imagine inedită și sugestivă. Inspirația și meșteșugul sunt deopotrivă
necesare. Metalul incandescent, sugerat prin metaforă „slovă de foc”, nu poate lua
formă dorită fără „îmbrățișarea cleștelui”, efortul intens și migălos de artizan, dedus și
din metaforă „slovă făurită”.

Poezia nu poate fi doar talent, har divin, fără trudă și sacrificiu, așa cum muncă nu
poate înlocui talentul, inspirația. Procesul este o nuntă: „Împerecheate-n carte se
mărită”, o sărbătoare miraculoasă a creației.

Condiția poetului este redată în versul „Robul a scris-o, Domnul o citește”: artistul
este un „rob”, un truditor al condeiului, iar de muncă lui se bucură fără efort cititorul,
„Domnul”.

• Elemente de structură și compoziție ale operei:

Elementele de compoziție și de limbaj ale discursului liric sunt semnificative în
evidențierea particularităților textului poetic, întrucât contribuie la construirea
universului vizionar, prin care autorul își expune ideile și atitudinile în mod direct.
Material oferit de @iabacul

Titlul poeziei are o dublă accepție: una denotativă și altă conotativă.

În sens figurat, titlul Testament derivă din numele celor două cărți biblice:
Vechiul Testament și Noul Testament, în care sunt concentrate învățăturile
prorocilor și apostolilor adresate omenirii. Astfel, acesta este sugestiv pentru
ideea fundamentală a poeziei, aceea a relației spirituale dintre generații și a
responsabilității față de mesajul primit de la străbuni.
În sens propriu, substantivul comun din titlu ilustrează faptul că poezia este un
„act oficial” întocmit de poet, prin care lasă moștenire urmașilor, viitori cititori
sau poeți, averea să, opera literară.

Poezia este alcătuită dintr-o succesiune de 5 strofe, cu un număr inegal de versuri,

strofele repr. idei poetico-filosofice, apelându-se la un DIALOG IMAGINAR între eul
liric (poetul) și generația viitoare (în ipostază fiului) și sunt grupate în 3 secvențe
poetice:

În prima secvență, cartea este văzută că o moștenire lăsată de către poet (părintele
spiritual), cititorului (fiul).
Ea capătă o formă spiritualizată, „un nume adunat pe-o carte”. Opera creează o
legătură strânsă între generații, astfel că străbunii, poetul și fiul trebuie să urmeze
aceeași cale a maturizării.
Poezia devine un element important al inițierii ce trebuie apreciat cu grijă.

A două secvență, vorbește despre creația poetică. Aici poetul filtrează și transformă
realitatea, chiar urată și dureroasă, în poezie. Astfel muncă grea a înaintașilor, „sapă și
brazdă”, se schimbă într-un efort intelectual „condei și călimară”, graiul necizelat „cu
îndemnuri pentru vite” este prefăcut în „cuvinte potrivite”.
Veninul urii se preschimbă și el în dulceața mierii iar durerea neexprimată până atunci
este pusă în muzică.

A treia, descrie procesul creației. În poezie există o interferență între inspirația divină
– „slovă de foc” și efortul propriu al autorului – „slovă făurită”. Metaforele „Robul” și
„Domnul” asigură raportul corect între poet și cititor, primul fiind cel care lucrează în
supunere iar cel de-al doilea cel care se bucură de rezultatul lui.

Pronunțat modern este și limbajul în care Tudor Arghezi îmbină în mod original diferite
registre lingvistice.

Limbajul popular („brânci”, „zdrențe”) stă alături de cel sobru, dovadă fiind
numeroasele metafore deosebit de originale. Multe dintre cuvinte sunt regionalisme
(„sariei”), altele arhaisme („hrisov”) sau chiar neologisme („obscure).

Prozodia , îmbinând tradiție și modernitate, este inedită: poezia cuprinde strofe inegale
că număr de versuri ( 9-11silabe ) și ritm variabil, în funcție de intensitatea
sentimentelor și de ideile exprimate. Rimă este împerecheată.
Material oferit de @iabacul

Lirismul subiectiv se justifică prin atitudinea poetică transmisă în mod direct și la

nivelul expresiei, prin mărcile eului liric: pronume și verbe de persoană I sg (eu am ivit,
am preschimbat), adjective posesive (cartea mea), pronume și verbe de persoană ÎI sg
(ține, urci) sau substantive în vocative (fiule!).

În concluzie, opera literară Testament este o artă poetică modernă, întrucât poetul
devine un născocitor, iar poezia este atât produsul inspirației divine, cât și al tehnicii
poetice. Prin estetică urâtului, artă devine un mijloc de reflectare a complexității
aspectelor existenței și o modalitate de amendare a răului.