Leoaică tânăra, iubirea de Nichita

Stanescu
Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Şi deodata-n jurul meu, natura

se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strângere de ape.
Şi privirea-n sus ţişni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntâlni
tocmai lângă ciocârlii.

Mi-am dus mâna la sprânceană,

la tâmplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică arămie
cu mişcările viclene,
încă-o vreme,
şi-ncă-o vreme…

Trasaturi: Trasaturi ale neomodernismului prezente in opera lui Stanescu sunt impartirea
inegala a strofelor : poezia prezinta trei strofe cu cate 6,8 si 10 versuri,textul este scris in
vers alb,rima este intamplatoare si ritmul inegal.Poezia abunda in marci ale subiectivitatii
: „m-a muscat”.Modernismul stanescian rezida in originalitatea comparatiei-metafora a
iubirii materializata intr-o „leoaica tanara”,care pandeste cu incordare pana isi ataca
victima direct „in fata”,muscand aprig cu „coltii albi”,precum felinele
nemiloase,infricosatoare.

Aparitie: „Leoaica tanara,iubirea”apartine primei etape de creatie al celui de-al doilea

volum al poetului intitulat „O viziune a sentimentelor” aparut in anul 1964,volum ce
abordeaza sentimentul dragostei vazut ca o stare de gratie.
Tema: pozeiei o constituie „iubirea”,privita ca „regina” a sentimentelor si inteleasa ca
stare de gratie dar si ca forta demiurgica,ce navaleste asemenea unui animal de prada in
spatiul sensibilitatii poetice,capabil sa il determine pe indragostit sa reordoneze universul
si sa schimbe raportul eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele sau totodata.

Titlul: Titlul poeziei este metaforic si simbolic sugerand tema poeiei si anume
iubirea.Structural titlul este alcatuit dintr-o apozitie.Titlul este exprimat pintr-o
metafora,care sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a iubirii,perceputa ca un
animal agresiv constructia apozitionala „leoaica tanara” este antepusa substantivului
„iubirea”,care devine simbolul central al textului si despre care prin epitetul „tanara” se
sugereaza forta realizarii individului prin nasterea sentimentului etern al erosului.Prin
alcatuirea celor trei cuvinte,incercarea poetului este accea de a face cunoscut inca din titlu
trasaturile iubirii: este tanara,instinctuala,salbatica,feroce,spontana si plina de
frumusete.Se intelege ca „leoaica”/iubirea ataca surprinzator pe neasteptate.

Compozitia exterioara: Compozitional poezia este alcatuita din 3 strofe cu un numar

diferit de versuri (6,8,10).Versurile sunt inegale ca masura si rima este
accidentala.Structura creeaza impresia de spontaneitate in dezvaluirea
sentimentelor,discursul liric fiind eliberat de toate oprelistile,in afara unui foarte firesc
ritm care cadenteaza miscarea afectiva.

Structura de adancime:Discursul liric asemenea strofelor este structurat in 3 secvente :

PRIMA SECVENTA corespunde primei strife.Aici prin intermediul metaforelor,al
personificarilor si comparatiilor ne este prezentat modul in care vanatorul isi prinde
prada.Sentimentul de iubire i-a forma unei tinere leoaice agresive,care navaleste in
sufletul poetului cu o forta devastatoare,sfasiindu-i cu coltii ei albi fiinta si provocandu-i
durere: „Leoaica tanara,iubirea/Mi-ai sarit in fara/Ma pandise-n incordare/Mai
demult/Coltii albi mi i-a infipt in fata/M-a muscat leoaica azi de fata”.Aceasta aparitie
feroce ii lasa urme adanci pe fata individului,metafora semnelor semnificand ca cel atins
de sentiment se diferentiaza de ceilalti.Personificarea iubirii creeaza sugestia inceputului
tulburator al dragostei adolescentine,care sperie prinspontaneitatea ei,aventura iubirii
nedepinzand de voita celui atacat.Daca in prima secventa dragostea este vazuta din
exterior.
CEA DE-A DOUA SECVENTA prezentata-n urmatoarea strofa,dezvaluie iubirea vazuta
din interior si accentueaza efectul psihologic al neasteptatei intalniri.De data aceasta
individul trece intr-o alta dimensiune a existentei,iubirea pozitionandu-l in centrul
Universului.Forta agresiva a iubirii pare sa reordoneze lumea dupa propriile legi,intr-un
joc al cercurilor concentrice,ca simbol al perfectiunii,eul liric simtandu-se in aceast nou
univers un adevarat „Axis Mundi”.
SECVENTA A TREIA (corespunde ultimeu strofe) revine a ideea centrala a
poeziei,iubirea,vazuta acum ca o forta care pustieste fiinta poetului,transformata intr-un
„desert in stralucire” peste care „trece alene” puternica „leoaica aramie/cu miscarile
viclene”.Miscarile unduioase,lente si inconstiente ale fiarei(ce „aluneca-n nestire”)ii fac
pe cei doi sa se contopeasca,fiinta iubita parand a se transforma intr-un desert infinit
peste care trece sentimentul iubirii in ipostaza de „leoaica aramie”.Finalul da de inteles
faptul ca animalul se afla iarasi la panda.Dincolo de metafora acestei relationari se afla un
adevar general valabil: indiferent de momentul istoric in care traieste,individul se va
intalni inevitabil cu sentimentul de iubire,care va actiona asupra lui spontan si impulsiv.