Ioan Slavici

“Moara cu noroc”

“Moara cu noroc”, inclusa in volumul “Novele din popor” (1881), este considerata un moment de
referinta in evolutia prozei romanesti. Realizata in maniera realista, opera retine atentia prin complexitatea ei,
prin capacitatea de a reflecta lumea in varianta sa neidealizata (verosimilitate), prin tematica, prin tipologia
personajelor si prezentarea lor in relatie cu mediul in care traiesc sau prin obiectivitatea perspectivei narative..
Naratiunea la persoana a III-a (viziune “dindarat”, focalizare zero, perspectiva auctoriala) isi realizeaza
functia de reprezentare a realitatii printr-un stil sobru, concis (narator omniscient, omniprezent, extradiegetic,
heterodiegetic).
Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre stilistice: regional (ardelenesc) si
popular (te obicinuieşti, muiere, să vază, să vie, mâne, chivără1, pripor2, "bici de carmajin3, cu codoriştea4 de os").
Cele 17 capitole sunt integrate de cuvintele rostite de batrana (“Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci,
daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit”; ”Simteam eu ca nu are sa iasa bine, dar asa le-a
fost data!”), vorbe ce exprima viziunea lui Slavici asupra lumii: satul respecta vechile cutume 5, in timp ce orasul
este un spatiu malefic din care izvorasc toate pacatele. Se remarca astfel, tehnica circularitatii (specifica
realismului), nuvela pornind de la o idee, în final revenindu-se la aceasta, după ce a fost confirmată.
Simetria incipitului cu finalul se realizează si prin descrierea drumului, asociat transformarii, destinului.
Simbolistica iniţială a acestuia (“De la Ineu drumul de tara o ia printre paduri si peste tarini 6… Cinci cruci stau
inaintea morii…”) se completează, în final, cu sugestia drumului vieţii care continuă şi după tragedia de la moara
(„Batrana sedea cu copiii pe-o piatra de langa cele cinci cruci… Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe").
Titlul sugereaza un spatiu negativ, idee sustinuta de mentalitatea rurala: moara simbolizeaza fatalitatea 7,
aici fiind “ucise” semintele, de unde aspectul ei infernal, al locului unde salasluiesc 8 fortele demonice. Alaturarea
calificativului ”cu noroc” nu face decat sa il amageasca pe cel care vrea sa infrunte intelepciunea populara. Hanul
se afla la o rascruce, un loc deschis invaziei raului, purificat, in final, prin foc (rascrucea este considerata un loc
al epifaniei9 fortelor malefice si al intamplarilor ce modifica viata).

1
coif, chipiu
2
coastă de deal sau de munte, pantă abruptă, povârniș
3
piele de culoare roşie
4
coada de bici
5
datini, obiceiuri, traditii, norme nescrise
6
camp cultivat, ogor
7
conjunctura nefavorabila, nenorocire
8
se adapostesc
9
revelatie a unei lumi nevazute
1
 Descrierea initiala are si functia de anticipare a actiunii (tehnica realista): in fata hanului se afla,
simbolic, cinci cruci. Cele trei din lemn ar putea insemna numarul persoanelor din familia lui Ghita care vor scapa
cu viata, iar crucile de piatra semnifica sfarsitul celorlalti doi eroi.
Actiunea se desfasoara liniar, cronologic, pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu
semnificatie religioasa (de la Sf. Gheorghe pana la Pasti), urmarind dezumanizarea lui Ghita din cauza lacomiei
pentru bani.
Conflictele exterioare au rol de pretext pentru adevaratul conflict, cel interior, al lui Ghita, care trebuie sa
aleaga intre linistea caminului si ispita imbogatirii.
Tema nuvelei vizeaza10 consecintele nefaste11 pe care setea de imbogatire le are asupra individului
(dezumanizarea). Pe un plan mai profund, tema acestei opere este destinul.
Marele merit al lui Slavici este arta realizarii personajelor. Acestea sunt complexe (rotunde,
tridimensionale), bine individualizate, surprinse in evolutie, construite din slabiciuni, pasiuni, calitati si defecte,
ce au comportamentul unor fiinte reale si par decupate din realitate (personaje realiste).
Autorul infatiseaza drumul parcurs de Ghita (caracterizare directa), de la conditia modestului cizmar,
nemultumit de saracia in care traia (“om harnic si sarguitor 12, Ghita era mereu asezat si pus pe ganduri...,”) pana la
crasmarul dominat de patima banului (“acum el se facuse mai de tot ursuz 13, se aprindea pentru orice lucru de
nimic..., radea cu hohot, incat iti venea sa te sperii de el”).
Procesul de dezumanizare este urmarit evolutiv, marcand si dramatice reinvieri ale fondului sau de
omenie, zguduitoare mustrari de constiinta: „Sărmanilor mei copii, voi nu mai aveţi, cum avuseseră părinţii
voştri, un tată om cinstit. Tatăl vostru e un ticălos" (autocaracterizare).
Slavici acorda o atentie particulara motivarii actiunilor eroilor sai. Arendarea carciumii de la Moara cu
noroc ii apare personajului ca unica posibilitate de a-si implini dorinta deschiderii unui atelier. Ghita se dovedeste
la inceput un om cu initiativa, harnic si onest, curajul venind din cultul sau pentru familie, din iubirea pentru ai lui
(caracterizare indirecta).
Alunecarea spre pierzanie incepe in momentul in care devine partas la faradelegile Samadaului. Ajunge sa
regrete faptul ca are nevasta si copii, doarece si-ar fi dorit sa poata spune “prea putin imi pasa”.

Pentru Ghita, Samadaul reprezinta ispita malefica, tentatia bogatiei blestemate, dar si a existentei in afara
normelor etice14 (personaj agent-personaj pacient). Lica nu respecta pe nimeni, umilindu-l pe Ghita in calitate de
sot si de barbat, iar pe Ana o trateaza ca pe un obiect, care poate fi lesne imprumutat ”asa e ca mi-o lasi si mie acu
o data, de ziua de Pasti?”.

10
se refera/are ca obiectiv
11
care aduc nenorocire
12
harnic
13
morocanos, neprietenos
14
morale
2
 Depunand marturie falsa la judecarea lui Lica si a tovarasilor sai, banuiti ca au talharit un arendas si au
participat la uciderea unei femei, Ghita atinge ultima treapta a degradarii. Din acest moment el devine complice la
crima si irecuperabil in plan moral, deoarece ”vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneau parca
ochii...”.
Crezand nu numai ca barbatul ei nu o mai iubeste, dar ca o si o priveste cu dispret, parasind-o ca un las in
bratele tovarasului de faradelegi, Ana i se daruieste lui Lica intr-un gest de revansa disperata ”Tu esti om, Lica,
iar Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti...” (caracterizare directa).
Carciumarul hotaraste sa-l denunte pe Lica, plecand pe furis sa-l aduca pe Pintea, deoarece Samadaul avea
asupra lui banii si argintaria ce constituiau dovezi ale jefuirii arendasului. Lica il surprinde insa omorandu-si sotia
intr-un acces de gelozie, amestecata cu propriile mustrari de constiinta si, la comanda lui, Raut il impusca in
ceafa, Ghita cazand “fara sa mai poata afla cine l-a impuscat”.
Dupa ce a dat foc hanului, ca sa nu se mai afle nimic, Lica, urmarit de jandarmi, se sinucide ”scrasni din
dinti, apoi isi incorda toate puterile si se repezi inainte. Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului.”
Moartea prea spectaculoasa a lui Lica nu surprinde, ci corespunde rolului devastator pe plan moral jucat de
diabolicul personaj.
Slavici prezinta în aceasta nuvela viziunea unui spirit moralist, care pune deasupra tuturor valorilor false
si trecatoare pe cele stabile: cinste, chibzuinta, intelepciune, dreapta masura in toate, dragoste pentru familie si
echilibru.