SUBIECTUL III. Romanul balzacian “Enigma Otiliei” de G.

Călinescu

Introducere (date despre autor, perioada literară):

G. Calinescu este un nume de referinta pentru literatura si cultura romana, personalitate

complexa ce s-a afirmat în variate domenii legate de arta cuvantului: istorie și critică literară,
estetică, roman, poezie, dramaturgie, publicistică. Prin lucrările sale monumentale, G.
Calinescu este considerat una dintre cele mai puternice voci ale criticii literare, afirmate în
“Istoria literaturii romane de la origini până în prezent”, “Opera lui Mihai Eminescu”, “Opera
lui Ion Creangă” etc. Dar Calinescu nu s-a manifestat doar în zona teoretică; prin scrierile
sale ficționale, incluzand toate cele trei genuri literare, el s-a dovedit un scriitor cu rafinata
vocație.
Unul dintre textele de referinta semnate de G. Calinescu este “Enigma Otiliei”, opera
incadrata in categoria romanelor interbelice, realiste și obiective, cu caracter balzacian. Prin
intermediul acestei scrieri, autorul pledează în favoarea balzacianismului și clasicismului,
dezaproband formula proustiana promovată în epoca de romancieri precum Camil Petrescu
sau Hortensia Papadat - Bengescu.

Reperul I (încadrarea textului într-o categorie, pe baza a două trăsături)

Caracterul realist - obiectiv al romanului “Enigma Otiliei” este dat, printre altele, de
situarea exacta a actiunii in timp si in spațiu, încă din expozitiune: “Într-o seara de la
începutul lui iulie 1909 cu puțin înainte de orele zece, un tânăr de vreo optsprezece ani (...)
intra în strada Antim.”. Așadar, evenimentele prezentate se petrec în Bucurestiul începutului
de secol XX. Acestea sunt relatate din perspectiva unui narator omniscient, omniprezent și
omnipotent, care nareaza la persoana a III-a, în maniera detasata; el știe totul despre
personaje, comentează intamplarile si controlează traiectoria protagoniștilor. Perspectiva
naratorului este completata de cea a personajului - martor, Felix Sima, prin intermediul
căruia sunt introduse în scenă celelalte personaje.
Caracterul balzacian al operei analizate face trimitere la un fenomen literar complex care
a avut drept model romanul scriitorului francez Honoré de Balzac. În “Enigma Otiliei” sunt
ilustrate numeroase elemente specifice balzacianismului, precum teme și motive literare sau
tehnici narative și procedee tipice. Un exemplu în acest sens este reprezentat de
problematica mostenirii, fiind urmărită în opera lupta dusă de familia Tulea pentru obținerea
averii bătrânului Costache Giurgiuveanu. La aceasta se adaugă motivul balzacian al
paternității, urmărit în contextul epocii interbelice. Fiecare personaj al romanului poate fi
considerat, într-o anumită măsură, părinte al Otiliei - personajul feminin central (moș
Costache eșuează în rolul sau de tata, Leonida Pascalopol recunoaște ca trăiește un
amestec de iubire paterna si atractie erotica).
Caracterul balzacian al textului este întărit si de prezenta tehnicii detaliului, o modalitate
epica prin care naratorul descrie strada Antim, casa lui Costache Giurgiuveanu, mai apoi
camera Otiliei, precum și portretul personajelor, fixat prin surprinderea minutioasa a
fizionomiei, a coafurii, a vestimentatiei, a gesturilor, a timbrului vocii etc.
Reperul al II-lea (prezentarea a două elemente ale textului: tematica și titlul)

Tema centrala a romanului studiat o reprezinta soarta cuplului Otilia Marculescu - Felix
Sima, pe fundalul vieții burgheziei bucurestene de la începutul secolului al XX-lea. Este
surprinsa o societate degradata de puterea banului, iar întreaga acțiune se construiește în
jurul averii lui moș Costache Giurgiuveanu, celelalte personaje fiind mai mult sau mai puțin
interesate de mostenire. Astfel, tema banului are și ea o pondere semnificativă,
reflectandu-se in faptele protagoniștilor. Inevitabil, sunt atinse si relatiile de familie, opera
zugravind deopotriva raporturile dintre soti si relatiile parinti-copii. In roman sunt prezente
cuplurile conjugale Simion Tulea - Aglae si Stanica Ratiu - Olimpia, ambele stând sub
semnul degradării. Același lucru se poate spune și despre legatura parinte-copil, atat în
cazul lui Costache, incapabil să-i asigure Otiliei viitorul, cât și în cazul lui Simion, care le
transmite copiilor o ereditate bolnavă. De asemenea, Stanica Ratiu - un adept declarat al
familiei, ajunge sa-si piardă copilul pe care il lasă sa moara din neglijență.
Nu în ultimul rand, romanul “Enigma Otiliei” abordează tema condiției femeii (prezenta și în
celebrul roman “Femeia la treizeci de ani”, al lui H. de Balzac). Ideea care traversează textul
semnat de G. Calinescu este aceea că statutul existențial al femeii se deosebește radical de
cel al bărbatului. Pentru ea, timpul trece mai repede, iar efectele distructive sunt resimtite
dureros – Otilia afirmă că se va sinucide cand va simți că și-a pierdut farmecul.
Titlul inițial al romanului studiat a fost “Părinții Otiliei”, formulare ce ilustra ideea balzaciana
a paternitatii. La sugestia editorului, titlul a fost schimbat în “Enigma Otiliei”, din dorința de a
atrage atenția publicului într-o mai mare masura. Formularea finala reliefeaza misterul și
ambiguitatea personajului feminin central. Aerul enigmatic al Otiliei persistă mai ales în
mintea lui Felix, care nu poate găsi explicatii suficient de plauzibile pentru comportamentul
fetei. Ea ramane pana la sfarsitul romanului o întruchipare tulburatoare a naturii
contradictorii a sufletului feminin. La randul sau îndrăgostit de Otilia, Pascalopol o admira și
se straduieste sa o inteleaga, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacțiile și gandurile
fetei. Impresia sugerată de titu este concentrata si confirmata de ceea ce Pascalopol ii
marturiseste lui Felix in finalul romanului: “A fost o fata delicioasa, dar ciudata. Pentru mine e
o enigmă.”.

REPERUL al III-lea (comentarea a două scene relevante)

O scena relevantă pentru înțelegerea operei studiate corespunde expozitiunii și îl

surprinde pe tanarul Felix, ajuns la București după moartea părinților și aflat în căutarea
locuinței unchiului său, Costache, devenit tutorele sau legal. Mai intai, el este intampinat
într-un mod ciudat de către moș Costache, care ii spune ca nu locuiește nimeni acolo. Spre
norocul lui, Felix este preluat în scurt timp de către Otilia, verisoara acestuia, o tanara de
aceeași varsta, care il conduce într-o camera unde ceilalți invitați jucau cărți. Scena amintită
este relevantă prin faptul ca aduce în fața cititorilor, prin ochii lui Felix, majoritatea
personajelor importante din opera, sugerând totodată relațiile dintre acestea și principalele
conflicte existente. Astfel, in sufrageria plina de lume, Felix ii cunoaste pe Leonida
Pascalopol (un moșier bogat, prieten de familie cu Giurgiuveanu), pe Aglae Tulea (sora lui
moș Costache), Simion Tulea (soțul Aglaei), pe Aurica și Titi Tulea (doi dintre copiii soților
Tulea). În timpul jocului de cărți, Felix rememorează pierderea mamei sale, sora lui
Costache Giurgiuveanu, dar și aspectele legate de relația distanță cu propriul tata, un
renumit doctor din Iași. În cadrul aceleiași scene, Otilia își amintește, după un timp, de Felix
și îi aduce doua prajituri, considerand ca este înfometat în urma călătoriei avute. Secvența
se încheie într-un mod neașteptat și derutant pentru Felix, deoarece Otilia îi cedează
camera și îl trimite să doarmă în camera ei, pe motiv ca nu i-a fost pregatita special o
încăpere. Acesta este un prim gest al Otiliei cu impact puternic asupra lui Felix, cucerit de la
bun început de naturalețea și caldura fetei.
O alta scena semnificativă pentru înțelegerea operei studiate apare în partea finală și
surprinde intalnirea intamplatoare dintre Felix și Pascalopol, peste ani. Între timp, batranul
Costache murise, iar proprietățile acestuia ajunsesera în posesia Aglaei. Otilia se casatorise
cu Pascalopol, iar cei doi plecasera la Paris, dar mariajul fusese unul scurt. După divorțul de
Pascalopol, enigmatica Otilia ajunsese la Buenos Aires, în compania unui conte străin.
Trecând peste experiența neimplinita alături de Otilia, Felix se casatorise și el și devenise un
doctor de renume, autor a numeroase lucrări de specialitate. Scena intalnirii intamplatoare
cu Pascalopol îi rezerva lui Felix o surpriza: atunci cand mosierul îi arată o poză recentă a
Otiliei, Felix constata ca nu o mai poate recunoaște pe fata nebunatica de altădată, devenită
între timp o femeie matura. Acest fapt îl va face pe Felix sa afirme, în finalul romanului, ca
“Nu numai Otilia are o enigmă, ci destinul însuși.”.
Opera se incheie intr-o maniera plina de nostalgie, data de rememorarea vremurilor trecute,
alimentată de venirea tanarului protagonist pe aceeași strada Antim descrisă în prima
pagina a romanului, trecând din nou prin fata casei darapanate în care, candva, locuise moș
Costache.

Încheiere:

“Enigma Otiliei” se remarca prin modul în care prozatorul acorda un loc aparte personajului
feminin central, mărturisind ca în el regaseste o parte din sine (“Otilia c’est moi!”). Otilia
reprezinta o imagine a eternului feminin, iar destinul ei ilustrează condiția femeii în
societatea bucuresteana de la începutul secolului al XX-lea. Este de remarcat impactul pe
care il are prezenta Otiliei asupra lui Felix al cărui traseu existențial il marchează, după cum
observa criticul literar Pompiliu Constantinescu: “Studentul sentimental Felix Sima primește
o magistrala lectie de viata, cu riscul dezamagirilor, dar și cu avantajul de a deveni lucid.