1
O SCRISOARE PIERDUTĂ sunt evidenţiate moravurile burgheziei de la sfârşitul secolului trecut. Sub pretextul unei
de Ion Luca Caragiale
– Apartenenţa la specia comedie, genul dramatic –
(INTRODUCERE)
I. L. Caragiale este unul dintre cei mai mari dramaturgi români numit un
„Molière al României”, fiind autorul unor piese de teatru remarcabile, printre care „O
scrisoare pierdută” şi „O noapte furtunoasă”. Opera sa este o adevărată frescă a societăţii
de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Comedia „O
scrisoare pierdută” s-a bucurat de un real succes pe scena Teatrului Naţional, jucată
pentru prima dată pe 13 noiembrie 1884.
Dramaturgul este un observator lucid şi ironic al societăţii româneşti din vremea
lui, un scriitor realist şi moralizator, care foloseşte diferitele tipuri de comic pentru a
demasca moravurile societăţii şi pentru a crea personaje dominate de o morală
reprezentativă pentru tipul şi caracterul uman.
(DEFINIŢIA COMEDIEI)
Comedia este specia genului dramatic în versuri sau în proză care satirizează
întâmplări, aspecte şi moravuri, prin intermediul personajelor ridicole, comice, care
stârnesc râsul, între care se nasc conflicte puternice. Ca operă dramatică, „O scrisoare
pierdută” este destinată reprezentării scenice.
(DEMONSTRAŢIA APARTENENŢEI LA SPECIA COMEDIEI)
„O scrisoare pierdută” este o comedie ce aparţine genului dramatic şi
întruneşte atât trăsăturile genului dramatic, cât şi ale speciei.
(STRUCTURA TEXTULUI)
♥♥ Un prim argument al încadrării în specia comediei este reprezentat de
structura textului. Piesa este alcatuită din patru acte, fiecare având un numar variabil de
scene, delimitate prin intrarea sau ieşirea unor personaje (ex.: „Tipătescu iese în stânga”),
prezenţa autorului făcându-se observată doar prin indicaţiile scenice/ didascaliile prin
care se dau sugestii privind jocul actorilor şi aranjarea decorului, de obicei marcate între
paranteze (ex.: „râzând” , „cu tărie” , „mâhnit”).
(MOD DE EXPUNERE DOMINANT – DIALOGUL ȘI MONOLOGUL
DRAMATIC)
♥♥ Un alt argument îl constituie modul de expunere dominant - dialogul,
constituit din schimburi de replici, combinat cu monologul dramatic. Descrierea şi
naraţiunea nu sunt prezente ca moduri de expunere decât în indicaţiile scenice ale
autorului sau în replicile personajelor. Caracteristic structurii piesei „O scrisoare
pierdută” este prezenţa unor scene alcătuite numai din monolog, datorită unui singur
personaj (Pristanda, Trahanache, Tipatescu, Zoe, Caţavencu).
(TEMA OPEREI)
♥♥ La baza comediei sta contrastul dintre aparenţă şi esenţă, dintre ceea ce vor
să pară personajele şi ceea ce sunt în realitate, marele dramaturg zugrăvind o lume
vanitoasă, incultă, profitoare, dar energică, agitată de impulsul parvenirii. Capodopera
dramaturgiei noastre, „O scrisoare pierdută” prezintă alegerile electorale, prilej cu care
scrisori de amor, dramaturgul critică adulterul, corupţia, demagogia, alegerile incorecte,
lipsa de onoare şi neloialitatea. Tema operei este demascarea prostiei umane şi a
imoralităţii în viaţa publică şi privată, înscriindu-se între comediile de moravuri şi de
caracter.
(CADRUL SPAŢIO-TEMPORAL)
♥♥ Creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea în
timp şi în spaţiu a acţiunii prezentate. Cadrul temporal ales de dramaturg, în timpul
alegerilor, evidenţiază lupta pentru putere când cade orice mască şi omul se arată aşa cum
este în realitate. Din această perspectivă, lupta electorală nu este o luptă de principii, ci de
interese personale. Cadrul spaţial plasează acţiunea piesei într-un oraş de provincie,
capitala unui judeţ de munte. Intenţionat autorul nu precizează numele localităţii,
sugerând astfel că farsa alegerilor este aceeaşi peste tot.
(SUBIECTUL COMEDIEI PE MOMENTELE SUBIECTULUI)
(ARTA COMPOZIŢIEI - AMPLIFICAREA TREPTATĂ A CONFLICTULUI;
CONFLICT DRAMATIC PRINCIPAL, LOVITURA DE TEATRU)
♥♥ Subiectul comediei este simplu, se desfăşoară ascendent, cu toate momentele
subiectului. Piesa este remarcabilă în primul rând prin arta compoziţiei. Tehnica este
aceea a amplificării treptate a conflictului. Ca-n orice operă dramatică, şi la baza piesei
„O scrisoare pierdută” se afla un conflict dramatic principal, din care decurg o serie de
conflicte secundare. Conflictul iniţial dintre cele două grupări de interese este puternic şi
bine marcat; astfel, primul grup (Tipătescu, Trahanache, Zoe, Pristanda şi
Brânzovenescu) sprijină alegerea lui Farfuridi, în timp ce al doilea grup (Ionescu,
Popescu şi dascalimea) se află de partea lui Caţavencu. Această situaţie conflictuală
dintre cele două grupări se evidenţiază în schimbul de replici din expoziţiune, dintre
prefectul Tipătescu şi poliţaiul Pristanda. Tipătescu are o discuţie cu Pristanda prin care îi
aduce la cunoştinţă că Nae Caţavencu se află în posesia unei scrisori ce îi poate aduce
reuşita în alegeri. Tipătescu citeşte cu glas tare ziarul Răcnetul Carpaţilor, ziar în care
este acuzat guvernul că a lasat unul din cele mai frumoase judeţe ale ţarii „în mâinile
unui vampir”.Ghiţă imită indignarea lui Tipătescu uzând totodată şi de ticul sau verbal
„curat caraghioz!” -„curat mişel”, contribuind astfel la realizarea comicului de limbaj.
Declanşat de un fapt aparent mărunt, despre care aflăm din intrigă, respectiv
pierderea scrisorii de dragoste de către Zoe, primită de la Tipătescu, conflictul piesei
evoluează treptat odată cu ameninţarea lui Caţavencu de a publica scrisoarea în cazul în
care nu i se susţine candidatura de deputat.
Conflictul se dezvoltă în desfăşurarea acţiunii, pe măsură ce Nae Caţavencu îi
şantajează, pe rând, pe Zaharia Trahanache şi Zoe, soţia acestuia. Şirul de fapte
prezentate are ca scop provocarea râsului. Astfel, Ştefan Tipătescu şi Zoe, simţindu-se
vinovaţi, sunt agitaţi, în timp ce Trahanache este convins sau mimează că scrisoarea este
o ,,plastografie”. Soţia ,,venerabilului” este dispusă să accepte toate condiţiile impuse de
Nae Caţavencu, iar prefectul cedează şi el, după ce adversarul său îi refuză toate
propunerile, neacceptând decât mandatul de deputat. Întrunirea electorală constituie un
prilej pentru rostirea de discursuri interminabile prin care aleşii poporului (Farfuridi,
respectiv Caţavencu) îşi demonstrează lipsa de cultură şi demagogia.
2
 În punctul culminant, conflictul se acutizează prin anunţarea candidatului în
persoana lui Agamemnon Dandanache, ajuns la putere tot în urma unui şantaj şi începe o
adevarată bătălie între taberele de alegători, pusă la cale de Pristanda. În încăierare,
Caţavencu pierde pălăria în căptuşeala căreia se afla scrisoarea, iar Cetăţeanul turmentat
o regăseşte şi o returnează ,,adrisantului”.
Conflictul se stinge şi deznodământul înfăţişează împăcarea foştilor rivali politici. Mai
mult, Caţavencu, devenit inofensiv, este nevoit să accepte patronajul Zoei şi să conducă
petrecerea dată în cinstea alegerii lui Agamiţă, candidatul trimis de la centru. Rezolvarea
neaşteptată a situaţiei iniţiale este datorată unei adevărate „lovituri de teatru”.
(CONFLICTE SECUNDARE, TEHNICA BULGĂRELUI DE ZĂPADĂ)
♥♥ La acest conflict fundamental, dramaturgul adaugă o serie de conflicte noi,
secundare, astfel încât acţiunea se complică progresiv, modalitate cunoscută sub numele
de tehnica bulgărelui de zăpadă. Conflictul principal antrenează şi alte conflicte
secundare. Astfel, Farfuridi şi Brânzovenescu, temându-se de trădare, intră în conflict cu
Tipătescu, Zoe şi Trahanache. Se creează o stare conflictuală între Tipătescu şi Zoe în
privinţa susţinerii candidaturii lui Caţavencu. Un alt conflict se creeaza între cei doi
oratori: Farfuridi şi Caţavencu.
(TIPURILE DE COMIC: DE LIMBAJ, DE NUME, DE SITUAŢIE, DE
MORAVURI)
♥♥ Modalităţile de caracterizare a personajelor decurg din sursele comicului.
Fiind o comedie, dramaturgul recurge la toate tipurile de comic: de limbaj, de nume, de
situaţie, de moravuri, de caractere.
Comicul de limbaj este realizat prin prezenţa numeroaselor greşeli de vocabular.
Cuvintele, mai ales neologismele, sunt deformate prin:
 pronunţie greşită: „famelie” (pentru familie), „renumeraţie”, (pentru remuneraţie)
„andrisant (pentru adresant), „bampir” (pentru vampir),
 contradicţia în termeni („după lupte seculare care au durat treizeci de ani” sau
„la 12 trecute fix”),
 asociaţii incompatibile („Industria română este admirabilă, e sublimă, putem
zice, dar lipseşte cu desăvârşire”),
 nonsensul („din două, daţi-mi voie, ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se
schimbe nimica…”).
 O altă sursă a comicului de limbaj se obţine prin ticurile verbale ale personajelor:
Trahanache – „Stimabile”, „Ai puţintică răbdare”, Farfuridi - „La douăsprezece
trecute fix”, Pristanda – „Famelie mare, renumeraţie mică după buget”, „curat
murdar”, „curat ca un câine”, Cetăţeanul turmentat - „Eu cu cine votez?”
 sau prin constatări de ordin general, de cele mai multe ori pleonastice: „un popor
care nu merge înainte stă pe loc”, „O societate fără prinţipuri, care va să zica că
nu le are…”.
Toate aceste greşeli de limbă sunt o inepuizabilă sursă de râs, dar pun în lumină
şi nivelul intelectual al personajelor. Memorabilă este scena conceperii telegramei către
centru, când Farfuridi şi Brânzovenescu dovedesc o prostie dezarmantă: „Trebuie să ai
curaj ca mine, trebuie să o iscăleşti, o dăm anonimă!”
♥♥ Comicul de nume are o mare savoare, fiind nu numai o sursă de râs, de
amuzament, ci şi un instrument al satirei. Astfel, aluziile culinare - Farfuridi,
Brânzovenescu, diminutivele ridicole - Agamiţă Dandanache, rădăcinile semnificative –
Caţavencu sugerează trăsături ale personajelor: prostia, senilitatea şi demagogia. Numele
lui Zaharia Trahanache provine din substantivul trahana, „cocă moale”. Acesta, deşi
vede scrisoarea incriminatoare, crede sau se preface a crede că e o plastografie.
♥♥ Comicul de situaţie şi de moravuri surprinde într-un mod excepţional
societatea şi moravurile ei prin prisma şantajului, a adulterului sau a reuşitei pe principiul
„scopul scuză mijloacele”. Comicul de moravuri este ilustrat pe două paliere, cel politic
şi cel familial. În plan politic, moravurile vizează modalităţile imorale de obţinere a
candidaturii, iar în plan familial, comicul de moravuri se realizează prin surprinderea
relaţiei amoroase dintre Tipătescu şi Zoe, soţia lui Trahanache, prieten cu prefectul.
Ambele planuri ilustrează contrastul dintre aparenţă şi esenţă .
♥♥ Comicul de situaţie este obţinut prin pierderea şi găsirea repetată a scrisorii
de amor, prin postura ridicolă a lui Caţavencu, de a ajunge, din stăpân pe situaţie, victimă
a unei escrocherii asemănătoare celei la care el apelase. Totodată, comică este situaţia
finală, când cele două forţe potrivnice se împacă şi farsa electorală se termină cu un
compromis pe care toată lumea îl acceptă cu dezinvoltură: candidatul „numit de la
centru”. Tot în comicul de situaţie se încadrează existenţa cuplului de personaje
Farfuridi şi Brânzovenescu sau a triunghiului conjugal Zoe, Tipătescu şi Trahanache.
(PERSONAJELE, COMICUL DE CARACTER)
♥♥ Personajele care intră în conflictul piesei sunt comice , realizate într-o
viziune clasică, în sensul că se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă de
caracter. Dramaturgul alege ca modalităţi de caracterizare pe cele specifice genului
dramatic, toate indirecte: prin acţiune, limbaj, nume şi prin intermediul altor personaje.
Având convingerea că oamenii sunt turnaţi după calapoade diferite, dramaturgul
îşi înzestrează personajele cu trăsături distincte. Comicul de caracter izvorăşte din
comportarea personajelor, din atitudinea lor şi din ipostazele în care acestea sunt
prezentate. Personaje ca Dandanache, Caţavencu, Pristanda generează râsul prin
contrastul dintre pretenţiile pe care le au şi comportamentul lor. Caţavencu se pretinde un
patriot, dar urmăreşte interese personale meschine; Dandanache este ramolit, dar şiretenia
sa depăşeăte starea în care se află. La rândul său, Pristanda se supune orbeşte lui
Tipătescu, ceea ce nu-l împiedică să gândească despre Caţavencu: „Straşnic prefect ar
fi!”
Ştefan Tipătescu este tipul amorezului; uneori este nestăpânit, impulsiv,
violent; foloseşte un limbaj corect, al unui om instruit; administrează judeţul ca pe
propria moşie; ştie să-l facă servil pe Pristanda; oscilează între dorinţa de ascensiune
politică şi sentimentele faţă de Zoe.
Ghiţă Pristanda este tipul omului slugarnic; servilismul său este unul umil, prin
care urmăreşte anumite avantaje; este unealta docilă a prefectului, a lui Zaharia şi a Zoei
Trahanache.
3
 Zaharia Trahanache este tipul încornoratului, dar şi al ramolitului; refuză să
creadă în autenticitatea scrisorii; este unul dintre stâlpii puterii, viclean, manevrând cu 1. (introducere)
uşurinţă intrigi politice; nu admite imoralitatea în familie; credulitatea lui poate fi un act
de diplomaţie. 2. (definiţia comediei)

Zoe Trahanache reprezinta tipul aldulterinei, femeia voluntară şi autoritară; ea 3. (demonstraţia apartenenţei la specia comediei)
conduce totul din umbră, deşi nu este membră a partidului; este frivolă, îşi înşală soţul; ARGUMENTELE
luptă din răsputeri să-şi salveze reputaţia; este energică, hotărâtă şi apelează la toate
mijloacele pentru a-i avea pe Tipătescu şi pe Caţavencu de partea ei; când este stăpână pe a) (structura textului)
situaţie devine bună, iertătoare, tolerantă.
b) (modul de expunere dominant – dialogul combinat cu monologul
Nae Caţavencu este tipul demagogului ambiţios; este îngâmfat şi doreşte să dramatic)
parvină indiferent prin ce mijloace; foloseşte un limbaj bombastic, preteţtios; discursurile
sale sunt mostre de incapacitate intelectuală. c) (tema operei)

Farfuridi şi Brânzovenescu formează cuplul comic şi reprezintă imaginea d) (cadrul spaţio-temporal)

prostului fudul, a prostiei.
e) (subiectul comediei pe momentele subiectului)
Agamemnon Dandanache îmbogăţeşte galeria demagogilor; el este imaginea (arta compoziţiei - amplificarea treptată a conflictului; conflict dramatic
prostului ticălos, „mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu”, aşa cum principal, lovitura de teatru)
precizează chiar autorul; deşi este senil, el este un şantajist notoriu.
f) (conflicte secundare, tehnica bulgărelui de zăpadă)
Cetăţeanul turmentat este tipul cetăţeanului naiv şi sincer; reprezintă masa de
alegători dezorientaţi; aduce o notă de umanitate, de naivitate şi de sinceritate într-o lume g) (tipurile de comic: de limbaj, de nume, de situaţie, de moravuri, de
sfâşiată de pasiuni politice. caractere)

(CONCLUZIA) h) (personajele, comicul de caracter)

♥♥ Datorită faptului că respectă rigorile genului dramatic şi stârneşte râsul prin
suprinderea moravurilor, a unor tipuri umane, utilizând diversele tipuri de comic, opera 4. (concluzia)
literară „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale are toate caracteristicile unei
comedii şi, implicit, ale unei opere dramatice.

PLANUL DEMONSTRAŢIEI
- apartenenţa la specie şi gen –