O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

! Genul dramatic cuprinde : tragedia, comedia, drama.

Trăsăturile genului dramatic:
 se deschide cu o listă de personaje;
 este împărțit în acte, scene ( tablouri în piesele moderne);
 cuprinde indicații scenice ( notațiile autorului, didascalii );
 modul de expunere dominant este dialogul ( sau monologul în teatrul modern/solilocviu );
Rolul indicațiilor scenice: Indicațiile scenice sau didascaliile, singurele intervenții în text ale
autorului, constituie elemente de metatext și sunt o modalitate de explicare suplimentară din
partea acestuia, care ajută la interpretarea scenică și la regia spectacolului teatral. Indicațiile
scenice coordonează jocul actorilor pe scenă, oferind informații despre vestimentație sau despre
decor. Ele pot fixa timpul sau spațiul de desfășurare a acțiunii. Totodată, au un rol important în
caracterizarea personajelor.

,,O scrisoare pierdută’’ de Ion Luca Caragiale este o comedie clasică de moravuri, de
factură realistă, prin care autorul satirizează defecte ale societății precum șantajul, corupția sau
adulterul. Clasicismul piesei este conferit de prezența tipologiilor umane, a personajelor cu
trăsături dominante de caracter. Discursul dramatic impune prezența unor tipuri umane general
valabile precum cel al cochetei, al șantajistului, al încornoratului, al demagogului sau al prostului
fudul. Triunghiul conjugal format din Zoe, Tipătescu și Trahanache este, de asemenea, un semn
evident al esteticii clasice, la fel ca prezența diverselor tipuri de comic. Comedie de moravuri, „O
scrisoare pierdută” impune un conflict facil, realizat prin tehnica „bulgărelui de zăpadă”, purtat
între personaje liniare, care acționează previzibil, cu superficialitate, incapabile de conflicte
interioare majore. Ion Luca Caragiale reușește să creeze o acțiune vie, niște personaje credibile
care, după cum susține critica literară, fac „ concurență stării civile”.
Caracterul realist al operei rezidă din principala sursă de inspirație la care apelează
autorul, respectiv la evenimentele de pe scena politică a anului 1883, marcat de problema
revizuirii Constituţiei. ( Notă: aceasta a divizat partidul liberal în două grupări: cea moderată,
condusă de I. C. Brătianu și cea radicală, condusă de C. A. Rosetti.) De asemenea, acesta a fost
un an în care alegerile ar fi fost masiv fraudate, ca urmare scopul acestei comedii, ca al celorlalte
scrise de autor, îl reprezintă satirizarea acerbă a societății burgheze.
Titlu, element paratextual cu impact major, indică obiectul care va deveni principalul
instrument de șantaj folosit în lupta electorală și devine pretextul dramatic al comediei. Articolul
nehotărât ,,o”, care precedă substantivul „scrisoare” exprimă gradul mare de generalizare al
acestor întâmplări, faptul că ele se pot petrece oriunde și oricând, atâta timp cât există lupte
electorale. Reperele spațio-temporale indicate de notațiile autorului sugerează același caracter
de generalitate, dar conectat la realitate lumii contemporane, cronotopul fixându-se „undeva, în
capitala unui județ de munte, în zilele noastre.” (SUPLIMENTAR : Relațiile temporale sunt în
cea mai mare parte cronologice, cu excepția unor situații în care perspectiva temporală este
discontinuă, remarcându-se alternanța temporala a întâmplărilor, prin flashback.)
Tema operei o constituie satirizarea societății burgheze și a lumii politice de la
mijlocul secolului al 19-lea. Viziunea autorului este una realistă, Caragiale încercând să redea cu
acuratețe detalii ale societății în care a trăit, utilizând comedia pentru a masca/ sesiza derapajele/
greselile existente în realitatea imediată, scrierea sa având așadar o nuanțată funcţie
moralizatoare.
Acțiunea piesei de teatru este structurată în patru acte derulate pe parcursul a trei zile:
primele două care precedă alegerile și ziua alegerilor, care aduce și un final fericit, specific
comediilor. În primele două acte acțiunea este plasată în anticamera lui Stefan Tipătescu, actul al
treilea se desfășoară în sala cea mare a Primăriei, iar ultimul în gradina lui Zaharia Trahanache.
În comedie, ca în orice specie a genului dramatic, se generează un conflict, o tensiune
între două forțe opuse. Conflictul dramatic, amplificat prin tehnica ,,bulgărelui de zăpadă” este
unul de tip exterior, constând în înfruntarea pentru putere politică a două forţe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache şi soția
sa, Zoe) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, avocat și proprietar al
ziarului „Răcnetul Carpaților". Conflictul secundar este redat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu,
ce se teme de trădarea prefectului.
Comicul este o categorie estetică ce stârnește râsul, având ca sursă contrastul dintre
aparență și esență, sancționând defecte umane și prezentând o gamă largă de reacții morale. În
discursul dramatic sunt implicate diverse tipuri de comic, specifice comediilor clasice, precum
comicul de nume, de limbaj, de situație, de moravuri, de intenție și de caracter. Comicul de
nume este o categorie importantă și fixează principalele trăsături ale personajelor. Aproape
fiecare nume poate fi explicat prin diverse asocieri.
 Zaharia Trahanache : ,,Trahanache’’ provine de la cuvântul ,,trahana’’ care
înseamnă o cocă moale, ușor de modelat.
 Pristanda : este un dans ( popular ) în care se bate pasul pe loc.
 Agamemnon Dandanache : ,,Agamemnon” provine de la numele cunoscutului
soldat grec ce a luptat în războiul troian, iar ,,dandana” înseamnă o încurcătură.
 Farfuridi și Brânzovenescu formează un cuplu cu puternice aluzii culinare.
 Nae Cațavencu : numele său este un derivat de la cuvăntul ,,cață”, dar și un
termen care în limbajul familiar definește o persoană rea și
cicălitoare.
Comicul de limbaj are un rol important în caracterizarea personajelor. Acesta provine
din rostirea greșită a unor cuvinte cum ar fi ,,bampir”, ,,document”, ,,diputat”, din existența unor
stereotipii verbale ( expresia ,, ai puțintică răbdare” folosită de Trahanache, cuvântul ,,curat” ce îi
aparține polițaiului Pristanda ). Comicul de limbaj apare și în folosirea unor expresii fără
logică: ,,economia noastră este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire” sau ,, după lupte seculare,
care au durat mai bine de trei luni”. Comicul de situație susține conflictul dramatic prin
întâmplări neprevăzute, comice, cum ar fi pierderea scrisorii sau intrarea repetata a Cetățeanului
turmentat în scenă. Comicul de moravuri vizează atât viața de familie, cât și cea politică. Din
prima categorie face parte adulterul, în timp ce din viața politică se desprind moravuri precum
șantajul, hoția, corupția și înșelăciunea. Comicul de caracter ironizează defecte general umane
ca cel al șantajistului (Nae Cațavencu, Agamiță Dandanache, cel al prostului înfumurat sau cel al
“încornoratului” (Zaharia Trahanache).
Caracterizarea personajelor `
Caragiale creează în operele sale personaje „care fac concurență stării civile”, căci ele nu
se deosebesc cu nimic de niște oameni obișnuiți pe care putem să îi întâlnim oricând. Autorul dă
viață personajelor sale care, asemenea tuturor personajelor de comedie, sunt liniare și nu
evoluează sufletește pe parcursul operei. Sunt personaje superficiale, care nu își fac probleme de
conștiință și care nu suferă de conflicte interioare.
Zoe, personajul principal, feminin al piesei, reprezintă tipul cochetei, al femeii capabile
să îi manipuleze pe cei din jur, un personaj memorabil al comediilor românești. Ea este
caracterizată atât direct, cât și indirect, un rol aparte în caracterizarea sa avându-l indicațiile
scenice. Acestea fixează ținuta vestimentară a personajului, dar și trăsături fizice și morale,
relevante pentru acest personaj.
Din caracterizarea directă reiese statutul social al personajului, precum și anumite detalii
vestimentare. Zoe este a doua soție a lui Trahanache, cu mult mai tânără decât acesta și totodată,
amanta lui Tipătescu, prefectul județului. Nu se identifică multe detalii fizice, dar din indicațiile
scenice se desprinde faptul că este o femeie cochetă, aranjată, o adevărată apariție scenică.
Aceasta se autocaracterizează pe tot parcursul operei în funcție de situațiile prin care trece.
Inițial, se declară „nenorocită”, urmând ca, în finalul piesei, când conflictele se încheie în
favoarea ei, să se declare bucuroasă: „Eu sunt o femeie bună. Acum sunt fericită”. Celelalte
personaje o caracterizează favorabil, Cetățeanul turmentat afirmând că este o damă bună, în timp
ce Nae Cațavencu îi declară: „Madam Trahanache, ești un înger!”
Din caracterizarea indirectă se conturează portretul moral al personajului. Zoe este o
femeie hotărâtă, bună manipulare, ambițioasă și rațională, care, deși nu face parte din viața
politică, îi conduce pe cei doi bărbați din viața ei. Femeia abilă, ea știe să folosească toate armele
specific arsenalului feminine. Plânge dacă e necesar sau leșină atunci când soțul ei o găsește în
casa lui Tipătescu, pentru a nu fi nevoită să îi dea acestuia explicații suplimentare.
Este o femeie hotărâtă, ambițioasă. Îl obligă pe Pristanda să-l scoată pe Cațavencu din
închisoare, deși prefectul dăduse ordinul închiderii lui. Polițaiul o ascultă, semn că influența ei
este una covârșitoare, chiar mai puternică decât cea a prefectului. Bună diplomată, Zoe înțelege
că e mai bine să negocieze cu Cațavencu decât să îl aresteze, așa că îl aduce acasă, așezându-l la
masa tratativelor.
 Deși este un personaj feminin prins între lupte politice disputate de bărbați, Zoe știe să fie
hotărâtă, voluntară și rațională. Își impune voința, declarându-i lui Tipătescu faptul că ea va
susține alegerea lui Cațavencu, dacă va fi necesar, chiar împotriva tuturor. O secvență elocventă
pentru caracterizarea acestui personaj este cea înfățișată de scena în care Fănică îi propune să
fugă în lume, pentru a fi împreună și pentru a scăpa de toate. Zoe se oprește brusc din plânsul
care o înecase până atunci și își schimbă atitudinea, devenind foarte serioasă: „Fănică, ești
nebun? Dar nenea Zaharia? Dar poziția ta?”. Îl iubește pe Tipătescu, dar iubește mai mult
confortul lumii în care trăiește, fiind o femeie care știe să își atragă de partea ei toate avantajele
oferite de bărbații din jurul ei.
Opinie.....Ex: Zoe Trahanache, rămâne un personaj aparte al scenei românești, prin
capacitatea ei de a face „concurență stării civile”.