Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Caragiale
I. Încadrare în context şi în operă:
I.L. Caragiale este unul dintre principalii reprezentanţi ai epocii marilor clasici. Se formează la
Junimea, alături de Eminescu, Creangă şi Slavici, sub îndrumarea lui Titu Maiorescu. Se impune în literatura
română ca dramaturg şi prozator. Debutul lui Caragiale stă sub semnul dramaturgiei. Dă literaturii române
4 comedii: O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului, Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi
drama Năpasta. A doua etapă de creaţie e consacrată prozei. Caragiale scrie nuvele fantastice (Calul dracului)
sau psihologice (În vreme de război). Ultima parte a carierei o dedică prozei scurte, schiţelor.
O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri care ilustrează degradarea vieţii sociale şi politice a
societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Prin prezenţa unor personaje dezumanizate,
caracterizate de un comportament violent, prin accentuarea lipsei de comunicare sau prin preferinţa pentru
situaţii închise, comedia lui Caragiale poate fi văzută ca anticipând teatrul modern, acel necruţător teatru al
absurdului.
II. Încadrare generică şi estetică:
a. Argumentarea apartenenţei la genul dramatic, specia comedia:
Din punct de vedere generic, opera aparţine genului dramatic, gen literar scris pentru a fi reprezentat
pe scena unui teatru şi caracterizat de structurarea acţiunii în acte și scene, predominanţa dialogului şi a
monologului ca moduri de expunere, prezenţa celor două componente: textul dialogat şi indicațiile
autorului sau punerea accentului pe limbaj şi mişcare scenică. Ca specie e genului dramatic, O scrisoare
pierdută este o comedie datorită prezenţei comicului, încadrării personajelor într-o anumită tipologie,
organizării acţiunii în jurul unui conflict dramatic puternic, satirizării unor defecte omeneşti sau finalului
fericit.
Comedia ilustrează mai multe tipuri de comic: de situaţie, de moravuri, de nume, de caracter sau de
limbaj. Comicul de situaţie este redat de încurcături (determinate de pierderea repetată a scrisorii) sau
coincidenţe (situaţii similare de şantaj politic între scrisoarea lui Caţavencu şi cea a lui Dandanache). Comicul
de nume al lui Zaharia Trahanache asociază sugestia zahariselii, a ameţelii cu sugestia caracterului său uşor
de manipulat, redat de substantivul trahana (cocă moale). În cazul lui Dandanache, este alăturat numele erou
grec, Agamemnon, cuceritorul Troiei, cu un cuvânt ce provine de la dandana (întâmplare prostească). Comicul
de limbaj este ilustrat de prezenţa ticurilor verbale (Cetăţeanul turmentat: „eu pentru cine votez?”, Trahanache:
„ai puţintică răbdare”) sau a greşelilor de exprimare: „bampir”, „renumeraţie” (Pristanda). Ca o comedie de
moravuri, opera lui Caragiale îmbină interesul pentru tipologie cu intenţia de a satiriza defecte omeneşti. Aşa
se face că în O scrisoare pierdută autorul supune comicului defecte precum prostia, incultura, infidelitatea,
corupţia. Acestea sunt vădit exagerate, pentru a se crea iluzia unei lumi închise, condamnate la eşec.
b. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar –
realismul (se vor alege 2 trăsături)
Din punct de vedere estetic, comedia lui Caragiale aparţine realismului. Realismul este un curent
literar caracterizat de intenţia de a reflecta veridic şi fidel realitatea în întreaga ei complexitate. Prezenţa temei
sociale, interesul pentru tipologie, cultivarea spiritului critic şi de observaţie dau identitate dramaturgiei
realiste. În O scrisoare pierdută, Caragiale încearcă să ofere o imagine a vieţii politice de la sfârşitul secolului
al XIX-lea, o lume meschină în care lupta politică se dă cu mijloace murdare. Corupţia, adulterul, şantajul
redau moravurile epocii. Totodată, intenţia lui Caragiale este de a crea tipuri umane, indivizi reprezentativi
pentru timpul şi spaţiul pe care îl locuiesc. Ticăitul, adulterina, donjuanul, prostul fudul, prostul mişel, servilul,
alegătorul naiv reprezintă tipurile umane prin care Caragiale încearcă să redea imaginea unei societăţi aflate
în plin proces de degradare.
III. Tema şi viziunea despre lume:
a. Prezentarea tematicii:
Comedia se organizează în jurul temei luptei politice şi este concretizată de motivul alegerilor sau
al şantajului. În operă, se dă o luptă între membrii partidului aflat la putere (Trahanache, Tipătescu, Farfuridi
şi Brânzovenescu) şi liderul partidului aflat în opoziţie, Caţavencu. O altă temă importantă este degradarea
vieţii sociale, prin care sunt dezvăluite moravurile vremii, lucru evidenţiat de motivul adulterului, de relaţia
extraconjugală dintre Zoe şi Tipătescu.
b. Ilustrarea tematicii printr-o secvenţă reprezentativă:
Unul dintre motivele literare care ilustrează prezenţa temei luptei politice este scrisoarea pierdută.
Ajunsă în mâinile Nae Caţavencu, scrisoarea trimisă de Ştefan Tipătescu amantei sale constituie o armă de
şantaj. Caţavencu ameninţă pe cei doi cu publicarea scrisorii în ziarul „Răcnetul Carpaţilor”, dacă nu se va
face ales deputat. Conştientă de implicaţiile pe care le-ar avea un scandal public pentru imaginea ei de „damă
bună”, Zoe reuşeşte să convingă pe Tipătescu şi pe Zaharia să sprijine candidatura lui Caţavencu. Aşadar,
vorbim despre o luptă politică murdară, în care scrisorile amoroase, ziarul, devin instrumente de şantaj.
V. Susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul studiat
În opinia mea, Caragiale oferă în O scrisoare pierdută viziunea unei lumi închise, care nu oferă niciun
fel de posibilitate de evadare. Personajele lui trăiesc într-un spaţiu închis, căci niciunul dintre ele nu îşi doreşte
să evadeze din această lume coruptă. Ele par a fi simple marionete ale unui joc politic, lipsite de orice fel de
conştiinţă. Este o lume fără repere, deoarece personajele pozitive lipsesc, iar corupţia este generalizată.
Aşadar, prin O scrisoare pierdută, Caragiale dă o replică dură societăţii româneşti de la sfârşitul
secolului al XIX-lea.