Sunteți pe pagina 1din 3

EPOCA MARILOR CLASICI. Tema şi viziunea despre lume în O scrisoare pierdută de I. L.

Caragiale
I. Încadrare în context şi în operă:
I.L. Caragiale este unul dintre principalii reprezentanţi ai epocii marilor clasici. Se formează la
Junimea, alături de Eminescu, Creangă şi Slavici, sub îndrumarea lui Titu Maiorescu. Se impune în literatura
română ca dramaturg şi prozator. Debutul lui Caragiale stă sub semnul dramaturgiei. Dă literaturii române
4 comedii: O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D-ale carnavalului, Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi
drama Năpasta. A doua etapă de creaţie e consacrată prozei. Caragiale scrie nuvele fantastice (Calul dracului)
sau psihologice (În vreme de război). Ultima parte a carierei o dedică prozei scurte, schiţelor.
O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri care ilustrează degradarea vieţii sociale şi politice a
societăţii româneşti de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Prin prezenţa unor personaje dezumanizate,
caracterizate de un comportament violent, prin accentuarea lipsei de comunicare sau prin preferinţa pentru
situaţii închise, comedia lui Caragiale poate fi văzută ca anticipând teatrul modern, acel necruţător teatru al
absurdului.
II. Încadrare generică şi estetică:
a. Argumentarea apartenenţei la genul dramatic, specia comedia:
Din punct de vedere generic, opera aparţine genului dramatic, gen literar scris pentru a fi reprezentat
pe scena unui teatru şi caracterizat de structurarea acţiunii în acte și scene, predominanţa dialogului şi a
monologului ca moduri de expunere, prezenţa celor două componente: textul dialogat şi indicațiile
autorului sau punerea accentului pe limbaj şi mişcare scenică. Ca specie e genului dramatic, O scrisoare
pierdută este o comedie datorită prezenţei comicului, încadrării personajelor într-o anumită tipologie,
organizării acţiunii în jurul unui conflict dramatic puternic, satirizării unor defecte omeneşti sau finalului
fericit.
Comedia ilustrează mai multe tipuri de comic: de situaţie, de moravuri, de nume, de caracter sau de
limbaj. Comicul de situaţie este redat de încurcături (determinate de pierderea repetată a scrisorii) sau
coincidenţe (situaţii similare de şantaj politic între scrisoarea lui Caţavencu şi cea a lui Dandanache). Comicul
de nume al lui Zaharia Trahanache asociază sugestia zahariselii, a ameţelii cu sugestia caracterului său uşor
de manipulat, redat de substantivul trahana (cocă moale). În cazul lui Dandanache, este alăturat numele erou
grec, Agamemnon, cuceritorul Troiei, cu un cuvânt ce provine de la dandana (întâmplare prostească). Comicul
de limbaj este ilustrat de prezenţa ticurilor verbale (Cetăţeanul turmentat: „eu pentru cine votez?”, Trahanache:
„ai puţintică răbdare”) sau a greşelilor de exprimare: „bampir”, „renumeraţie” (Pristanda). Ca o comedie de
moravuri, opera lui Caragiale îmbină interesul pentru tipologie cu intenţia de a satiriza defecte omeneşti. Aşa
se face că în O scrisoare pierdută autorul supune comicului defecte precum prostia, incultura, infidelitatea,
corupţia. Acestea sunt vădit exagerate, pentru a se crea iluzia unei lumi închise, condamnate la eşec.
b. Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului într-un curent literar –
realismul (se vor alege 2 trăsături)
Din punct de vedere estetic, comedia lui Caragiale aparţine realismului. Realismul este un curent
literar caracterizat de intenţia de a reflecta veridic şi fidel realitatea în întreaga ei complexitate. Prezenţa temei
sociale, interesul pentru tipologie, cultivarea spiritului critic şi de observaţie dau identitate dramaturgiei
realiste. În O scrisoare pierdută, Caragiale încearcă să ofere o imagine a vieţii politice de la sfârşitul secolului
al XIX-lea, o lume meschină în care lupta politică se dă cu mijloace murdare. Corupţia, adulterul, şantajul
redau moravurile epocii. Totodată, intenţia lui Caragiale este de a crea tipuri umane, indivizi reprezentativi
pentru timpul şi spaţiul pe care îl locuiesc. Ticăitul, adulterina, donjuanul, prostul fudul, prostul mişel, servilul,
alegătorul naiv reprezintă tipurile umane prin care Caragiale încearcă să redea imaginea unei societăţi aflate
în plin proces de degradare.
III. Tema şi viziunea despre lume:
a. Prezentarea tematicii:
Comedia se organizează în jurul temei luptei politice şi este concretizată de motivul alegerilor sau
al şantajului. În operă, se dă o luptă între membrii partidului aflat la putere (Trahanache, Tipătescu, Farfuridi
şi Brânzovenescu) şi liderul partidului aflat în opoziţie, Caţavencu. O altă temă importantă este degradarea
vieţii sociale, prin care sunt dezvăluite moravurile vremii, lucru evidenţiat de motivul adulterului, de relaţia
extraconjugală dintre Zoe şi Tipătescu.
b. Ilustrarea tematicii printr-o secvenţă reprezentativă:
Unul dintre motivele literare care ilustrează prezenţa temei luptei politice este scrisoarea pierdută.
Ajunsă în mâinile Nae Caţavencu, scrisoarea trimisă de Ştefan Tipătescu amantei sale constituie o armă de
şantaj. Caţavencu ameninţă pe cei doi cu publicarea scrisorii în ziarul „Răcnetul Carpaţilor”, dacă nu se va
face ales deputat. Conştientă de implicaţiile pe care le-ar avea un scandal public pentru imaginea ei de „damă
bună”, Zoe reuşeşte să convingă pe Tipătescu şi pe Zaharia să sprijine candidatura lui Caţavencu. Aşadar,
vorbim despre o luptă politică murdară, în care scrisorile amoroase, ziarul, devin instrumente de şantaj.

c. Viziunea despre lume


Viziunea despre existenţă pe care o impune Caragiale redă imaginea unei lumi pe dos. Universul lui
Caragiale este populat de oameni mediocri, caracterizaţi doar de defecte, de personaje care trăiesc fără
sentimentul vinovăţiei. Acestea reflectă un adânc proces de dezumanizare şi ajută la conturarea unei lumi
urâte, groteşti.
d. Ilustrarea viziunii despre lume prin o secvenţă relevantă
Această viziune este ilustrată de finalul comediei. Finalul fericit specific comediei este doar o
aparenţă, aceasta deoarece situaţia compromisă moral de la început se perpetuează până la final, învinşii şi
învingătorii se amestecă, iar personajele vinovate nu sunt pedepsite. Mai mult, ele nu suferă de niciun fel de
remuşcare. Zoe nu îl pedepseşte pe Caţavencu, pentru că nu vrea să facă din el un duşman. Caţavencu a
schimbat tabăra şi, pentru a fi iertat, conduce ceremonia dată în cinstea noului candidat. În felul acesta, orice
fel de principii morale sunt anulate. De cealaltă parte, adulterul nedescoperit continuă şi după alegeri.
IV. Construcţia discursului dramatic:
a. Compoziţia
Din punct de vedere compoziţional, acţiunea comediei este structurată în 4 acte cu un număr diferit de
scene. Mişcarea scenică este redată cu ajutorul indicaţiilor scenice care devine adesea un important mijloc de
caracterizare, evidenţiind comportamentul personajelor, stările prin care trec. Prin tehnica compoziţională a
amplificării treptate a conflictului sunt prezentate complicaţiile permanente ale acţiunii ce contribuie la
intensificarea tensiunii dramatice.
b. Conflictul dramatic
Comedia pune în centru un conflict dramatic puternic, care se dă între Tipătescu, Zoe şi Caţavencu.
La baza conflictului, se află motivul scrisorii de amor, care are în operă un destin ciclic, repetitiv. Miza
conflictului este una politică – funcţia de deputat. În rezolvarea conflictului, două personaje au un rol
important. Cetăţeanul turmentat este nu doar cel de la care porneşte conflictul, ci şi acela care îl rezolvă pe
final, prin înapoierea scrisorii destinatarului iniţial. Un alt personaj care rezolvă conflictul, din exterior de
această dată, este candidatul de la centru, Agamemnon Dandanache. Apariţia lui neaşteptată sugerează ideea
manipulării alegerilor de către o autoritate centrală ale cărei ordine sunt executate cu stricteţe, prin jocuri
politice de culise.
c. Reperele spaţio-temporale
Reperele spaţio-temporale sunt limitate datorită reprezentării scenice. Acţiunea se desfăşoară pe
durata a 3 zile (durata alegerilor), în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în „capitala unui judeţ de
munte”.
d. Personajele:
Cu toate că personajele lui Caragiale sunt unele tipice, fiind construite pe o dominantă morală, ceea
ce le face reprezentative pentru o întreagă categorie, există unele constante în construcţia lor care le apropie
de personajele teatrului absurdului. Încadrarea într-o tipologie devine pentru Caragiale un prilej de a-şi
caricaturiza personajele ale căror defecte sunt îngroşate. Sunt construite, astfel, nişte personaje mecanice,
lipsite de moralitate, care rămân prizoniere ale unor manii care le domină, părând a fi total lipsite de
conştiinţă. Adesea acestea trăiesc iluzia comunicării – se exprimă prin ticuri verbale, beţii de cuvinte în care
mimează patriotismul (Caţavencu) sau fraze destructurate (Farfuridi).
e. Construcţia subiectului
Pristanda, poliţistul oraşului, trage cu urechea la casa lui Nae Caţavencu, liderul opoziţiei, unde află
că acesta este în posesia unui document compromiţător pentru familia Trahanache. Intriga este reprezentată
de pierderea scrisorii de amor trimisă de Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, Zoei Trahanache. Aceasta este
găsită de Cetăţeanul turmentat, căruia îi este furată de către Caţavencu. El va folosi scrisoarea ca instrument
de şantaj pentru a se face ales deputat, ameninţând pe Zoe şi pe Tipătescu cu publicarea scrisorii. Tipătescu
încearcă să obţină scrisoarea şi ordonă lui Pristanda arestarea lui Caţavencu. Deşi scotoceşte toată casa
liderului opoziţiei, Pristanda nu poate găsi scrisoarea. Zoe reuşeşte să convingă pe Tipătescu să sprijine
candidatura lui Caţavencu. Lucrurile se complică atunci când de la Bucureşti li se impune tuturor candidatura
lui Agamemnon Dandanache. În punctul culminant, la şedinţa în care este anunţat numele noului candidat,
Caţavencu îşi pierde pălăria în căptuşeala căreia se afla scrisoarea de amor. Aceasta este găsită, încă o dată,
de Cetăţeanul turmentat, care o înapoiază Zoei. Rămas fără arme politice, Caţavencu se prezintă în faţa
aceleiaşi Zoe. Aceasta îl iartă cu o condiţie: să conducă ceremonia dată în cinstea noului deputat. Pe final,
toate personajele se împacă.

V. Susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul studiat
În opinia mea, Caragiale oferă în O scrisoare pierdută viziunea unei lumi închise, care nu oferă niciun
fel de posibilitate de evadare. Personajele lui trăiesc într-un spaţiu închis, căci niciunul dintre ele nu îşi doreşte
să evadeze din această lume coruptă. Ele par a fi simple marionete ale unui joc politic, lipsite de orice fel de
conştiinţă. Este o lume fără repere, deoarece personajele pozitive lipsesc, iar corupţia este generalizată.
Aşadar, prin O scrisoare pierdută, Caragiale dă o replică dură societăţii româneşti de la sfârşitul
secolului al XIX-lea.