Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) a fost primul compozitor rus a cărui muzică a

câştigat un prestigiu internaţional. Faima sa a crescut o dată cu  apariţiile sale în

calitate de dirijor invitat în cadrul concertelor susţinute în Europa şi SUA. În
cadrul creaţiilor artistului intră simfonii, concerte, opere, muzică de cameră,
precum şi vestitele compoziţii muzicale destinate teatrelor de balet. Multe dintre
aceste lucrări continuă şi astăzi să facă parte din repertoriul clasic al multor
concerte populare şi teatre muzicale din întreaga lume.

Piotr Ilici Ceaikovski s-a născut pe 7 mai 1840 la Votkinsk, în gubernia Viatka
(azi republica autonoma Udmurtia). Tatăl său era inginer de mine. Viitorul
compozitor a manifestat de mic copil interes pentru muzică, însă vocaţia sa nu s-
a dezvăluit decât mai târziu. Absolvent al Facultăţii de Drept de la Sankt
Petersburg, în 1859, Ceaikovski este angajat, la vârsta de 19 ani, ca funcţionar la
Ministerul Justiţiei. Având înclinaţii pentru compoziţie, se înscrie la
Conservatorul de la Sankt Petersburg, unde urmează cursurile de teorie muzicală
sub îndrumarea lui Nikolai Zaremba, şi pe cele de compoziţie, susţinute de
Anton Rubinstein. Cei trei ani de studiu la Conservator îi sunt încununaţi de
obţinerea primei Mari Medalii de argint din istoria instituţiei. Ca urmare,
Ceaikovski renunţă la slujba de funcţionar public pentru a se dedica în întregime
muzicii.
În 1866, Piotr Ilici se stabileşte definitiv la Moscova şi călătoreşte prin Italia,
Franţa şi Elveţia. În aceasta perioadă, primeşte un post de profesor la
Conservatorul de la Moscova şi compune prima sa simfonie, „Vis de iarnă”
(1866), şi o primă operă, „Voievodul” (1868). În timpul acestei prime etape de
creaţie, Ceaikovski compune mai multe capodopere de o remarcabilă intensitate
emoţională şi dramatică, dar şi de o frumuseţe melodică nemaiîntâlnită:
uvertura-fantezie „Romeo şi Julieta” (1870), Concertul nr. 1 pentru pian şi
orchestră (1875), baletul „Lacul lebedelor” (1876).
În 1877, compozitorul trece printr-o perioadă de frământări sufleteşti, după
căsătoria eşuată cu Antonina Miliukova, terminată printr-un divorţ după numai
trei luni. Părăseşte Conservatorul de la Moscova şi pleacă în călătorii prin
Europa. Sprijinul său moral şi material a fost, în tot acest timp, baroana Nadejda
von Meck, bogata mecena care i-a acordat un ajutor financiar substanţial. Cu
Nadejda von Meck, Ceaikovski avea să poarte o corespondenţă intimă aproape
treisprezece ani, fără a o întâlni însă vreodată.
Îşi reia activitatea componistică şi creează, în 1877, cea de-a patra simfonie,
lucrare în care se reflectă zbuciumul său interior, pe care o dedică Celui mai bun
prieten – adică Nadejdei von Meck. Un an mai târziu, Ceaikovski compune
fascinantul Concert pentru vioară şi opera „Evghenii Oneghin”, urmate, de-abia
un deceniu mai târziu, de Simfonia a cincea (1888), baletul ‘Frumoasa din
pădurea adormită” (1889) şi, din nou, de două opere: „Dama de pică” (1890) şi
„Iolanta” (1891). Perioada de creaţie a anilor 1880 este încheiată de sextetul
pentru coarde „Amintiri din Florenţa” (1890) şi de baletul „Spărgătorul de nuci”
(1892).
Toate aceste capodopere îl consacră pe Ceaikovski drept compozitor de talie
mondială. Face turnee prin toată Europa şi este invitat în Statele Unite ale
Americii, unde îşi dirijează propriile creaţii, bucurându-se de un succes şi o
popularitate din ce în ce mai mari. În 1893, Universitatea Cambridge îi
decernează titlul de Doctor Honoris Causa. La acea vreme, nimeni nu bănuia că
sfârşitul marelui compozitor era atât de aproape.
Şi, totuşi, Simfonia a şasea – „Patetica” (1893) prefigurează cele ce aveau să se
întâmple. Crescendo-ul dramatic din primele mişcări se stinge, uşor, într-un
adagio care se întrerupe brusc, ca o presimţire sumbră a sfârşitului iminent.
Piotr Ilici Ceaikovski se stinge din viaţă la Sankt Petersburg, pe 6 noiembrie
1893, la numai şase zile de la crearea ultimei sale simfonii. Circumstanţele
morţii sale nu au fost încă elucidate (una dintre ipoteze este că ar fi murit în
timpul unei epidemii de holeră, din cauză că ar fi băut apă nefiartă).
Piotr Ilici Ceaikovski a fost şi rămâne compozitorul rus cel mai cunoscut în
lumea întreagă şi unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor.

Principalele lucrări

Iată o listă în care am inclus câteva dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Piotr
Ilici Ceaikovski:
Simfonia I – „Vis de iarnă” (1866)
Vals-scherzo (1870)
„Romeo şi Julieta”, uvertură-fantezie (1870)
Simfonia a II-a – „Ucraineana” (1872)
„Crăiasa zăpezii / Snegurocika”, muzică de scenă (1873)
„Furtuna”, poem simfonic (1873)
Concertul nr. 1 pentru pian (1875)
Serenada melancolică pentru vioară şi orchestră (1875)
Simfonia a III-a – „Poloneza” (1875)
Marşul slav (1876)
„Francesca da Rimini”, poem simfonic (1876)
Variaţiuni pe o temă rococo, pentru violoncel şi orchestră (1876)
„Anotimpurile”, ciclu de 12 piese pentru pian (1876)
„Lacul lebedelor” (1876)
Simfonia a IV-a (1877)
„Evghenii Oneghin” (1878)
Concertul pentru vioară (1878)
Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cor fără acompaniament (1878)
„Amintiri dintr-un loc drag”, 3 piese pentru vioară şi pian (1878)
Concertul nr. 2 pentru pian (1880)
Capriciul italian (1880)
Serenada pentru orchestră de coarde (1880)
Uvertura „1812” (1880)
„Manfred”, simfonie programatică (1885)
Suita orchestrală „Mozartiana” (1887)
Simfonia a V-a (1888)
„Frumoasa din pădurea adormită” (1889)
„Hamlet”, uvertură-fantezie (1889)
„Dama de pică” (1890)
Sextetul pentru coarde „Amintiri din Florenţa” (1890)
„Iolanta” (1891)
„Spărgătorul de nuci” (1892)
Simfonia a VI-a – „Patetica” (1893)