O pisică în ploaie

de Ernest Hemingway

În hotel locuiau numai doi americani. Nu cunoşteau pe nimeni din cei pe lîngă care treceau pe scări
cînd coborau sau urcau în camera lor. Camera se afla la etajul doi, şi una dintre ferestre dădea spre
mare. Cealaltă, spre grădina publică şi monumentul eroilor căzuţi în război; în grădina publică erau
palmieri înalţi şi bănci vopsite în verde. Pe vreme frumoasă întîlneai întotdeauna pe alei cîte un pictor
stînd în faţa şevaletului. Pictorilor le place cum arată palmierii şi culorile luminoase ale hotelurilor
aşezate cu faţa spre grădini şi spre mare: italienii veneau de departe ca să admire monumentul celor
căzuţi în război. Era de bronz şi lucea în ploaie. Ploaia picura de pe frunzele palmierilor. Apa se aduna
în băltoace pe aleile aşternute cu pietriş. Valurile mării năvăleau de-a lungul plăjii, şi apoi se retrăgeau,
ca să revină iar şi sa se spargă de-a lungul plăjii bătute de ploaie. Maşinile plecaseră din piaţa de lîngă
monumentul eroilor căzuţi în război. De cealaltă parte a pieţei, în uşa unei cafenele, un chelner stătea
şi privea piaţa pustie.
Soţia americanului stătea la fereastră şi se uita afară, în grădină, chiar sub fereastra lor, o pisică se
ghemuise sub o masă verde şiroind de ploaie. Pisica încerca să se strîngă cît mai mult, ca să nu se ude.
- Mă duc jos să iau pisicuţa aia, spuse nevasta americanului.
- Mă duc eu, se oferi soţul, din pat.
- Nu, o iau eu. Sărmana pisicuţa, cum încearcă să se ferească de ploaie sub masă.
Soţul îşi continuă lectura, stînd rezemat pe două perne puse în capul patului.
- Vezi să nu te uzi, zise el.
Soţia coborî, şi cînd trecu pe lîngă administraţie, hotelierul se ridică şi se-nclină. Biroul lui era la celălalt
capăt al camerei. Hotelierul era un om bătrîn şi foarte înalt.
- Il piove (1), spuse soţia; îi plăcea hotelierul.
- Si, si, signora (2), brutto tempo. E o vreme foarte urîtă.
Stătea în picioare, la birou, în celălalt capăt al camerei întunecoase. Soţiei îi plăcea, îi plăcea aerul
teribil de serios cu care asculta orice reclamaţie. Îi plăcea felul în care voia s-o servească, îi plăcea felul
în care înţelegea să fie hotelier, îi plăceau faţa lui bătrînă şi greoaie şi mîinile lui mari.
Plăcîndu-i hotelierul, deschise uşa şi se uită afară. Ploua şi mai tare. Un om într-o manta de ploaie de
cauciuc traversa piaţa pustie, îndreptîndu-se spre cafenea. Pisica trebuia să fie undeva la dreapta.
Putea ajunge pînă acolo mergînd pe sub streaşină. Şi cum stătea aşa în uşă, o umbrelă se deschise în
spatele ei. Era camerista, care făcea curat în camera lor.
- Să nu vă udaţi, zîmbi fata vorbind italieneşte.
O trimisese, desigur, hotelierul.
Urmată de cameristă, care-i ţinea umbrela deschisă deasupra capului, merse pe aleea aşternută cu
pietriş, pînă ajunse în dreptul ferestrei lor. Masa era la locul ei, verde şi strălucitoare în ploaie, dar
pisica dispăruse. Şi deodată fu foarte dezamăgită. Camerista se uită la ea.
- Ha perduto qualque cosa, Signora (3)?
- Aici era o pisică, spuse tînăra americană.
- O pisică ?
- Si, il gatto (4).
- O pisică ? rîse camerista. O pisică în ploaie ?
- Da, zise ea, stătea sub masă. Şi deodată : Oh, şi doream atît de mult s-o găsesc ! Voiam o pisicuţă.
O expresie de încordare pe faţă.
- Haideţi, signora. Să mergem înăuntru. O să vă udaţi.
- Da, s-ar putea, zise tînăra americană.
Se-ntoarseră pe aleea aşternută cu pietriş şi intrară în hotel. Camerista rămase afară, să închidă
umbrela. Cînd tînăra americana trecu prin faţa administraţiei, il padrone, de la biroul lui, se înclină.
Femeii i se urcă un nod în gît. Il padrone o făcea să se simtă în acelaşi timp şi tare măruntă, şi foarte
importantă. O clipă, avu sentimentul că e o fiinţă extraordinar de importantă. Urcă. Deschise uşa
camerei. George stătea în pat şi citea.
- Ai găsit pisica ? o întrebă el, lăsînd jos cartea.
- Plecase.
- Unde s-o fi dus oare ? zise el, odihnindu-şi ochii obosiţi de lectură.
Femeia se aşeză pe pat.
- O doream atît de mult. Nu ştiu de ce o doream atît de mult. Tare-aş fi vrut s-o găsesc pe biata pisicuţă.
Nu-i de loc plăcut să fii o biată pisicuţă care stă afară în ploaie.
George se apucase să citească din nou.
Femeia se duse şi se aşeză în faţa oglinzii mesei de toaletă, privindu-se în oglinda de mînă. Îşi examina
profilul, întîi dintr-o parte, apoi din cealaltă. După aceea îşi examină ceafa şi gîtul.
- Nu crezi c-ar fi o idee bună să-mi las părul să crească ? întrebă femeia, uitîndu-se iar cum arată din
profil.
George îşi ridică privirea şi-i văzu ceafa cu părul tăiat scurt, băieţeşte.
- Mie îmi place aşa cum e.
- M-am săturat, spuse ea, m-am săturat să tot arăt a băiat.
George îşi schimbă poziţia în pat. De cînd începuse să vorbească, n-o mai părăsise din ochi.
- Eşti grozav de drăguţă, zise el.
Femeia puse oglinda pe masa de toaletă, se duse la fereastră şi privi afară. Se-ntuneca.
- Vreau să-mi las părul pe ceafă, lung şi mătăsos, şi să-mi fac un coc mare, ca să-1 simt, spuse ea. Vreau
să am o pisicuţă care să-mi stea în poală, şi cînd o mîngîi să toarcă.
- Mdaa ? făcu George din pat.
- Şi vreau să mănînc la o masă pe care să fie aşezate tacîmurile mele de argint, şi vreau şi luminări. Şi
vreau să fie primăvară, şi vreau să-mi pieptăn părul în faţa oglinzii, şi vreau o pisicuţă, şi vreau nişte
rochii noi.
- O, mai taci odată şi ia-ţi ceva să citeşti, spuse George.
Şi se apucă din nou să citească.
Nevastă-sa se uita afară pe fereastră. Se întunecase de-a binelea şi ploua într-una peste palmieri.
- În orice caz, vreau o pisică, zise ea. Vreau o pisică. Acuma vreau o pisică. Dacă nu pot avea părul lung
şi dacă nu mă pot distra, măcar sa am o pisică.
George n-o mai asculta. Citea. Nevasta lui se uita afară pe fereastră, la luminile care se aprinseseră în
piaţă.
Cineva bătu la uşă.
- Avânti! (5) spuse George. Îşi ridică privirea de pe carte.
În uşă stătea camerista. Ţinea strîns în braţe o pisică mare, cu părul galben-cenuşiu.
- Mă scuzaţi, zise ea, il padrone mi-a spus s-o aduc pentru signora.

________________________
(1) Ploaia (it.)
(2) Da, da, doamnă (it.)
(3) Aţi pierdut ceva, doamnă ? (it.)
(4) Da, pisica (it.)
(5) Intră ! (it.)