UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE LITERE
ŞCOALA DOCTORALĂ

PSIHOLOGIA OBSESIEI ÎN PROZA LUI GIB I. MIHĂESCU

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

Coordonator ştiinŃific: Doctorand:

Prof. univ. dr. ION SIMUł GHERGHELEŞ CRINA

Oradea
2009

1
 Cuprins

Argument...........................................................................................................................p.3
Capitolul 1. Dinamica personalităŃii.............................................................................p.7
Capitolul 2. Gib I. Mihăescu, nuvelist.........................................................................p.10
2.1. Debutul nuvelistului........................................................................................p.10
2.2. O prezentare generală a nuvelelor...................................................................p.13
2.3. Drama hipertrofiei vanităŃii virile...................................................................p.22
2.4. Mecanismele obsesiei devorante.....................................................................p.58
2.5. Nuvele regăsite................................................................................................p.84
2.6. Avatarurile sentimentale şi aventura onirică în nuvela Visul........................p.114
2.7. Femeia de ciocolată – nuvelă sau roman ?...................................................p.124

Capitolul 3. Gib I. Mihăescu, romancier..................................................................p.130

3.1. Drumul spre roman. BraŃul Andromedei sau drama inadaptării..................p.130
3.2. Spre un bovarism intelectual: Zilele şi nopŃile unui student întârziat.........p.160
3.3. Eşecul lui Pygmalion: Rusoaica..................................................................p.178
3.4. Capitularea himerei : Donna Alba...............................................................p.189
Capitolul 4. Erosul ca mit al totalităŃii......................................................................p.204
4.1 Degradarea mitului femeii inaccesibile.......................................................p.214
4.2. Eternul feminin ca oglindă a conştiinŃei mistificatoare..............................p.223
4.3. Cuplul şi infernul existenŃial.......................................................................p.230

Capitolul 5. Celula de sticlă sau spaŃiul alterării psihice.........................................p.239

Concluzii.....................................................................................................................p. 243
Bibliografie.................................................................................................................p.260

2
 Psihologia obsesiei în proza lui Gib I. Mihăescu

Rezumatul tezei de doctorat

Scopul cercetării. Fără a pretinde o tratare exhaustivă a subiectului, prin

intermediul studiului intitulat Psihologia obsesiei în proza lui Gib I. Mihăescu am
urmărit o reactualizare a universului epic controversat din nuvelele şi romanele
scriitorului analizat, al căror liant îl constituie tema obsesiei sub diferitele ei forme de
manifestare, oglindite în conştiinŃa unor personaje emblematice, adesea victime ale unei
instinctualităŃi obscure şi mai ales ale unei închipuiri extrem de prolifice.
Actualitatea temei propuse pentru studiere derivă din interesul constant al
producŃiilor literare din ultimele decenii pentru controversatul tărâm al psihicului uman –
depozitar al obsesiilor sau dorinŃelor neîmplinite -, pentru instinctualitatea obscură sau
pentru subiectivităŃi umane înzestrate cu puterea de a produce infinite universuri
subiective, adesea alienante, precum şi pentru tendinŃa elucidării proceselor subconştiente
prin intermediul viselor şi halucinaŃiilor, de care sunt frecvent cuprinşi eroii prozei
analizate.
Principiile şi metodele de cercetare utilizate Ńin de tezaurul exegetic al
istoriografiei moderne, incluzând şi abordarea psihologică, sociologică, filozofică a temei
studiate. Fundamentul teoretic al investigaŃiei s-a edificat, în primul rând, din studiile
unor iluştri critici şi istorici literari, sociologi, psihologi, filozofi ca: Nicolae Balotă, Al.

3
Protopopescu, Pompiliu Constantinescu, N. Manolescu, E. Lovinescu, G. Călinescu,
Marian Papahagi, L. Ulici, Mircea Popa, Liviu Petrescu, Ion SimuŃ, Jean Starobinski,
Denis de Rougement, René Girard, J. Ortega Y Gasset, S. Freud, J. De Gaultier, Mihai
Ralea, Georges Bataille, Ion Biberi, Alfred Heinrich, Wilhelm Stekel etc., ale căror
lucrări au contribuit la crearea unui cardu mai larg pentru tema de cercetare.
Caracterul inovator al lucrării rezidă în actualizarea universului epic
gibmihăescian din perspectiva supratemei obsesiei, decelabilă sub diferite forme de
manifestare în fiecare dintre operele analizate şi care trădează propensiunea scriitorului
modern de a-şi focaliza privirea, aproape exclusiv, asupra lăuntrului omenesc ce
revelează, adesea, existenŃa apăsătoare, fantomatică, a fiinŃei umane condamnate la un
destin absurd, alienant. În acelaşi timp, credem că analiza „Nuvelelor regăsite” aduce o
perspectivă înnoitoare asupra câtorva dintre prozele avute în vedere.

Lucrarea cuprinde cinci capitole ce tratează diverse aspecte ale temei abordate. În
ceea ce priveşte dinamica personalităŃii lui Gib I. Mihăescu, remarcăm o interesantă
dedublare a acestuia între domenii complet diferite, respectiv literatură/ gazetărie şi drept,
primele frecventate cu o asiduitate de netăgăduit, celălalt rămânând în plan secund, ca o
moştenire familială inalienabilă, adesea împovărătoare.
Profesia de gazetar practicată o vreme de scriitor şi-a pus amprenta decisiv
asupra creaŃiei literare; implicarea cotidiană a gazetarului în tumultuoasa viaŃă socială a
timpului, presupune un amplu proces de cunoaştere a acesteia, de pătrundere în cele mai
ascunse taine ale vieŃii bucureştene sau provinciale şi de menŃinere în actualitate,
abordând subiecte vii. Aceleaşi repercusiuni ale activităŃii gazetăreşti oglindite în opera
literară, se regăsesc şi în cazul unuia dintre apropiaŃii scriitorului, Cezar Petrescu, potrivit
căruia, „drame intime şi morale, maşinaŃiuni politice, înălŃări şi prăbuşiri, triumful
ambiŃios şi falimentul vanităŃilor colcăie, într-adevăr abject şi sublim, în acest bâlci al
vanităŃilor care e Calea Victoriei, culminând pe distanŃa dintre Capşa şi Palat”1. Fără
pretenŃia de a emite judecăŃi de valoare, am îndrăzni să afirmăm că literatura devine
pentru mulŃi scriitori o şansă de a corecta destinul inexorabil, de a reda o viziune insolită
asupra vieŃii, care pornind de la date concrete, veridice, creează un univers inedit în care
viaŃa scapă de înseşi legile ei. În ceea ce îl priveşte pe scriitorul drăgăşănean, este evident
că la baza creaŃiilor sale literare stau datele impuse de experienŃa nemijlocită a omului/
avocatului care îşi deconspiră, într-un interviu, sursa vie a combustiei creatoare: „Lucrez
acum la un roman în care sunt prinşi toŃi eroii mei provinciali, cu care mă întâlnesc în
fiecare zi la judecătorie, la piaŃă sau la petreceri”2.
Scriitor purtând marca modernităŃii, în permanenŃă sedus de substraturile cele mai
tainice ale fiinŃei umane, Gib I. Mihăescu îşi găseşte consolarea, ca majoritatea
„suferinzilor epocii moderne”3 în spaŃiul fictiv, prolific, al propriei imaginaŃii din care s-a
născut o scriitură autentică, viabilă, fuga din faŃa realităŃii exprimând nu o degrevare de
responsabilităŃile vieŃii, ci o tentativă, probabil inconştientă, dar salutară, de a „scăpa de
absurd”4, de capcanele unei existenŃe facile, înfeudată de compromisuri meschine.

1
Cezar Petrescu apud Romanul românesc în interviuri, Antologie, text îngrijit, sinteze bibliografice şi
indici de Aurel Sasu şi Mariana Vartic, Bucureşti, Editura Minerva, 1986, vol.II, p. 867
2
Florea GhiŃă, Gib I. Mihăescu (Monografie), Bucureşti, Editura Minerva, 1984. p.7
3
Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată, Bucureşti, 1936, p. 6
4
Alfred Heinrich, Peregrinările căutătorului de ideal, Timişoara, Editura Facla, 1984 , p. 156

4
 Capitolul al doilea, mai generos decât celelalte, intitulat Gib I. Mihăescu,
nuvelist, conŃine următoarele şapte subcapitole:
2.1. Debutul nuvelistului se produce în anul 1919, odată cu publicarea prozei
Linia întâi într-unul din numerele revistei „Luceafărul”. În esenŃă, nuvelele analizate în
modestul studiu de faŃă nu frapează atât prin diversitatea tematică, deoarece majoritatea
transpun nuanŃe tulburătoare ale sentimentului erotic ori insolubile drame sufleteşti, cât
mai ales prin scrutarea migăloasă a unor zone ale subconştientului uman, prin labilitatea
personajelor surprinse în momente-limită ale existenŃei lor regresive, pândită de absurd.
Din acest unghi critic, maniera în care scriitorul înŃelege cum să se raporteze la
problematica timpului vădeşte filiaŃii cu proza scurtă a marelui dramaturg al „Scrisorii
pierdute”, în care răzbat pe alocuri vădite influenŃe naturaliste. De altfel, admiraŃia fără
rezerve a lui Gib Mihăescu faŃă de opera lui Caragiale este clar exprimată în articolul „Se
poate traduce Caragiale?” unde îşi manifestă deschis entuziasmul cu privire la nuvela O
făclie de Paşti, considerată drept „una din cele mai puternice nuvele din câte s-au scris în
literatura mondială şi cea mai perfectă din toate punctele de vedere din câte s-au scris la
noi”5 până în acel moment al istoriei noastre literare.
În ciuda inerentelor stângăcii epice ori neglijenŃe stilistice pe care le vădesc unele
proze scurte, credem că nuvelele devin un exerciŃiu necesar, benefic în drumul
scriitorului înspre specia romanescă.
2.2.O prezentare generală a nuvelelor este posibilă, remarcând de la început
cele trei coordonate fundamentale pe care mizează naraŃiunile de mică amploare ale
scriitorului, şi anume: experienŃa vieŃii de campanie (tematică ce marca, după cum
sesizează criticul Ion SimuŃ, „desprinderea netă de sămănătorism şi trecerea, spre un nou
realism”,6 a literaturii interbelice, în general); satira vieŃii provinciale sau a periferiei
bucureştene, cu accente venind dinspre schiŃele caragialiene; secŃiunea cea mai rezistentă
a prozei scurte fiind reprezentată de naraŃiunile de investigaŃie analitică, veritabile
monografii ale unor obsesii, cum ar fi gelozia, teama, urâtul existenŃial sau oroarea de
imperiul frigului.
Înspre sfârşitul secolului al XX-lea, obsesia dobândea statutul unui termen în
plină expansiune, ce marca semnificativ, dacă nu chiar „obsesiv”, toate domeniile
importante ale culturii moderne, devenind în scurt timp o emblemă a conştiinŃei omului
modern. Obsesia dobândeşte, astfel, valenŃele unei metafore, a stării de criză existenŃială.
După cum bine observă Laura Cheie, semnatara unui articol din „Luceafărul”, „dintr-un
termen specializat, cu o sferă semantică precis delimitată, obsesia devine treptat o marcă
a sensibilităŃii moderne, într-un ansamblu extrem de variat de manifestări (...)”7.
Dacă pentru filozoful olandez, Johan Huizinga, obsesia reprezintă „«semnalul
lingvistic al dorinŃei de intensitate»8, pentru Gib I. Mihăescu, obsesia devine o forŃă
incoercibilă ce creează o cale de acces către psihologii de tip special, către conştiinŃe
mutilate de patima ficŃiunilor obsedante.
Întregul edificiu epic analizat stă sub semnul imaginarului, al închipuirii
mistificatoare ce translează dinspre creatorul de ficŃiuni înspre protagoniştii acestora,

5
Gib I. Mihăescu, Însemnări pentru timpul de azi, ediŃie îngrijită şi prefaŃă de Diana Cristev, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1975, p.145
6
Ion SimuŃ, Revizuiri (eseuri), Bucureşti, Editura FundaŃiei Culturale Române, 1995, p. 143
7
Laura Cheie, O poetică a obsesiei în “Luceafărul”, nr. 39 (439), 10 noiembrie 1999, p. 23
8
Johan Huizinga, apud Laura Cheie, art. cit.

5
veritabili „posedaŃi ai închipuirii”9 care urzesc, la rându-le, scenarii halucinante ce scapă
controlului conştiinŃei şi în care se complac adesea cu sadism, ori faŃă de care simt
oroare, iar dedublarea întreŃine tensiunea, ca modalitate estetică preferată de scriitor. De
altfel, această tensiune epică este şi scopul literaturii, căci aşa cum sesiza tot Huizinga, în
cunoscutul studiu Homo ludens, „fie că avem de-a face cu imaginaŃie mitică, fie cu epică,
dramatică sau lirică, (...) întotdeauna scopul conştient sau inconştient este producerea, cu
ajutorul cuvântului, a unei încordări care să-l captiveze pe auditor (sau cititor). Şi
întotdeauna substratul este o situaŃie din viaŃa omenească, sau un caz de emoŃie
omenească, apte a comunica încordarea”10. PreferinŃa scriitorului pentru jocurile fanteziei
se răsfrânge şi asupra psihologiei eroilor săi, care se refugiază sistematic într-o lume
proprie, în care se petrece o exacerbare a simŃurilor şi a percepŃiilor, cu nuanŃe dispuse
gradat, de la simpla nelinişte, la o spaimă paroxistică. Se produce astfel un transfer al
„emoŃiei fantasticului”, cum o numeşte Adrian Marino, de la autor la personaj şi apoi la
cititor, ultimul traducând-o printr-o „senzaŃie de inexplicabil, straniu, mister, asimilat
unei primejdii potenŃiale, iminente”11 ce subminează orice fel de certitudine prealabilă.
Dacă ar fi să definim domeniul obsesiei, faŃă de care prozatorul simte o apetenŃă
vădită, ne-am alătura aserŃiunii extrem de pertinente a criticului Nicolae Balotă,
formulată sintetic în postfaŃa evocată anterior: „ConştiinŃa asediată de o preocupare
continuă, îndeobşte afectivă, invadată de un element parazit, acesta este tărâmul predilect
al incursiunilor scriitorului nostru”12. Ca orice creator de ficŃiune, Gib I. Mihăescu este
fascinat de această funcŃie ludică, absolut indispensabilă, a minŃii omeneşti, de a crea o
lume imaginară, menită să exfolieze realitatea, pe care, de altfel o şi conŃine, pentru că nu
trebuie să omitem faptul că aşa cum imaginaŃia reprezintă o formă extinsă a realităŃii
comune, şi realitatea se insinuează pregnant în imaginaŃia propriu-zisă.
Încă din scrierile de început, relativ modeste sub aspect stilistic şi compoziŃional,
răzbate o stranie şi constantă preferinŃă a scriitorului pentru scrutarea microscopică, dacă
putem spune astfel, a destinelor umane, pentru obsesii înfiorătoare ivite în conştiinŃa
hipertrofiantă a ostaşilor pe fondul unor tensiuni sociale insolubile. Proiectat pe un
tulburător fundal social şi psihologic, războiul dobândeşte o dimensiune escatologică
relevantă prin consecinŃele nefaste asupra conştiinŃei fragile a protagoniştilor ce se
înscriu, adesea involuntar, pe făgaşul unui dezarmant dezechilibru moral. În toate aceste
instantanee narative autorul nu urmăreşte, cu predilecŃie, imortalizarea unor scene de
război, cât mai ales, aşa cum observă Al. Andriescu, „demontarea articulaŃiilor unei
psihologii elementare (...). Preocuparea scriitorului este dirijată mereu către sondajul
acestor conştiinŃe naive, în reacŃiunea ori la presiunea spaimei sau a unei ameninŃări
provocate de factori exteriori”13.
Protagoniştii acestor povestiri de început – soldaŃi, mai ales – intră parcă în
perimetrul unei experienŃe directe a autorului şi, de aici, provine tendinŃa de a-i lăsa să
evolueze liber, fără nici o disimulată intenŃie de apoteozare. „ToŃi trăiesc cu sentimentul

9
Nicolae Balotă apud Gib I. Mihăescu, Nuvele, antologie şi postfaŃă de Nicolae Balotă, text stabilit, tabel
cronologic şi bibliografie de Ion Nistor, p. 25
10
Johan Huizinga, Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii, Traducere din
limba olandeză de H.R. Radian, PrefaŃă de Gabriel Liiceanu, Bucureşti, Editura Univers, 1977, p. 215
11
Adrian Marino, DicŃionar de idei literare, Bucureşti, Editura Eminescu, 1973, p. 661
12
Nicolae Balotă, op. cit, p. 32
13
Al. Andriescu, „Studiu introductiv” apud Gib I. Mihăescu, Opere, I, Nuvele şi povestiri, EdiŃie îngrijită,
studiu introductiv, note şi variante de Al. Andriescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, p. LV

6
unei crize permanente, fiindcă în jurul lor lipseşte orice stabilitate.”14 Scriitorul se
dovedeşte încă de pe acum adeptul notaŃiei precise, fruste, a unor stări sufleteşti confuze,
a unor senzaŃii halucinante şi obsesive de lumină, de frig sau de frică.
InterferenŃa dintre vis şi realitate – planuri ce se concurează în permanenŃă în
opera scriitorului, conducând spre un conflict psihologic ce minează existenŃa precară a
protagoniştilor - apare mai pregnant, în special, în creaŃia de după anul 1922, a satirei
vieŃii provinciale, relevante fiind în acest sens nenumăratele tribulaŃii sentimentale tipice
eroilor. Amorul devine mobilul care întărâtă voinŃele, mistifică sau formează caractere,
dar care antrenează şi împrejurări groteşti, farse burleşti ori, mai frecvent în romane,
visuri bovarice, de puritate şi nobleŃe sufletească.
Partea cea mai durabilă a nuvelisticii scriitorului rămâne, fără îndoială, proza de
investigaŃie a unor stări obsesive sau traume sufleteşti. Surprinse într-o situaŃie-limită,
făpturile care populează universul imaginar al lui Gib Mihăescu sunt neliniştite la gândul
unei apropiate morŃi, sugerată de simboluri precum Frigul sau Urâtul. Iar teama de
moarte năprasnică îi face să trăiască aievea închipuiri terifiante, catastrofe imaginare ce
scapă controlului conştiinŃei.
În seria monografiilor obsesiei erotice, în care, riscând o butadă şi parafrazându-l
pe Ortega Y Gasset, se vorbeşte mult despre iubiri şi prea puŃin despre iubire15, se înscriu
nuvele ca: La „Grandiflora”, Întâmplarea, Vedenia, Frigul, Între porŃelanuri, ş.a, ai
căror eroi concep iubirea în mod elementar, în sensul unei patimi violente, sub care se
lasă descifrate instinctele unei fiinŃe abrutizate.
2.3. Drama hipertrofiei vanităŃii virile. Pornind de la câteva consideraŃii
generale, în acest capitol sunt analizate, pe larg, nuvele precum: Scuarul, La
„Grandiflora”, Întâmplarea, Frigul, Între porŃelanuri şi Vedenia. Personajele lui Gib
Mihăescu nu pot cuprinde semnificaŃia deplină a iubirii, li se refuză acest dat firesc,
natural şi mai ales vital. Poate, din acest motiv, majoritatea protagoniştilor sunt nişte
abulici devitalizaŃi, narcisişti sau însetaŃi de „idealuri” pervertite. Morbul care minează
din interior universul compozit al protagoniştilor este orgoliul nemăsurat, conjugat cu o
neostoită sete de viaŃă. Mai mult decât atât, bazate în general pe relaŃii pur convenŃionale,
majoritatea cuplurilor – precare şi sterile - salvează aparenŃa unei stabilităŃi spre care
tânjesc, fără a o putea atinge vreodată. Gelozia parazitează conştiinŃa şi naşte teamă,
teama naşte anxietate, iar anxietatea este un mediu de cultură propice chinuitoarelor
jocuri ale imaginaŃiei.
Atunci când sunt siguri de iubire, adică atunci când nu au rival, bărbaŃii privesc
femeia-soŃie cu indiferenŃă, proiectând-o într-un univers casnic obişnuit. Ceea ce îi
indispune la culme nu este infidelitatea – pe care ei înşişi o practică nonşalant în atâtea
escapade sentimentale -, ci ideea că au pierdut acel drept care li s-ar fi cuvenit în
exclusivitate şi mai ales că au devenit subiectul de batjocură al „opiniei publice” (recte
amicilor), situaŃie care îi determină să reacŃioneze adesea violent şi să îşi piardă orice
urmă de încredere într-o alteritate de gen feminin. De aceea, în mahalaua gibmihăesciană,
salvarea aparenŃelor constituie, credem, un veritabil modus vivendi.
Pentru aceşti indivizi, aparent anodini, sentimente ori senzaŃii precum gelozia,
iubirea, frica, frigul devin prilej de izolare şi surse permanente de criză ce preced drama

14
Alfred Heinrich, op. cit, p. 139
15
J. Ortega Y Gasset, Studii despre iubire, traducere din spaniolă de Sorin Mărculescu, ediŃia a III-a
revăzută, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007, p. 9

7
propriu-zisă a destinului lor potrivnic. E nevoie doar de o amintire, Ńâşnită dintr-un colŃ al
memoriei afective sau de un fapt banal reŃinut aleatoriu din realitatea ce-i înconjoară,
astfel încât mintea lor să oglindească un bogat repertoriu al obsesiilor dintre cele mai
diverse. Neputând să contracareze efectele dezastruoase ale trăirii lor anacronice, aceste
personaje oscilează dramatic între viaŃa adevărată şi cea imaginată, infuzată de un halou
liric adesea redundant.
Prin urmare, eroii acestor naraŃiuni nu sunt atinşi de boala alienării, specifică
universului citadin; ei nu resping, se pare, realitatea, din cauza înstrăinării de tradiŃiile
rurale, după cum speculează proza tradiŃionalistă, ci din cu totul alte motive pe care însuşi
prozatorul ambiŃionează să le desluşească. „Se remarcă aici donquijotismul, existenŃa în
iluzie, în ficŃiune. Fiecare erou e în felul său, un fantast, un fascinat, e înălŃat pe suportul
unei imagini sacralizate despre sine, în care se simte egalul modelului său ideal. Tocmai
în aceasta constă bovarismul acestor personaje”16, cum bine remarcă Anişoara PiŃu
într-un studiu proiectat asupra „celor doi Caragiale”. Naturi primare, pentru ei bărbăŃia
este apanajul puterii absolute care, în plan erotic, se traduce prin „posesiune şi
supunere”17.
În spaŃiul impermeabil al celulei de sticlă, gândurile eroului incubează situaŃii
terifiante, fiinŃe himerice care produc mutaŃii definitive şi semnificative asupra propriului
destin, favorizate în mod cert de un subconştient încărcat de gelozie şi obsesii maladive,
dictate, frecvent, de un orgoliu exacerbat.
2. 4. Mecanismele obsesiei devorante. Preocupat constant de sondarea tainicelor
profunzimi ale subconştientului unde se plămădesc obsesiile, fobiile sau impulsurile
scăpate de sub cenzura raŃiunii ordonatoare, scriitorul aduce în atenŃia cititorului
personaje trădând stări psihologice limită, iar calvarul lor existenŃial e dat de
incapacitatea de a se sustrage imaginarului tentacular, aşa cum reiese din analiza unor
naraŃiuni precum: Semnele lui DănuŃ, TroiŃa, Urâtul, Piaza, Un călător, Ierni jilave,
Singuratecii, Poarta de fier, Mâna, Noaptea focurilor, ÎmpricinaŃii.
Majoritatea protagoniştilor acestui tip de proză pot fi lesne etichetaŃi drept nişte
bovarici incurabili, robiŃi de lumea propriilor fantasme cărora le dau întru totul crezare.
Sentimente comune, precum iubirea sau prietenia sunt, în cazul acestor fantaşti,
permanente surse de criză. Ei par să caute, cel mai frecvent, „realitatea iubirii prin
iluzie”18. Pe de altă parte, refugiul în imaginaŃie nu credem că reprezintă o tentativă de a
se sustrage greutăŃilor, obstacolelor iminente ale realităŃii cotidiene, ci singura alternativă
posibilă, atâta vreme cât propria închipuire îi absoarbe ca o forŃă irepresibilă, căreia nu
pot şi nici nu vor să i se opună.
De ce nu sunt totuşi fericiŃi, chiar departe de realitatea nesatisfăcătoare? De ce
visele devin în cele mai multe cazuri coşmaruri? Probabil, deoarece închipuirea
deformatoare, influenŃată atât de factori externi, obiectivi, cât mai ales de propriile
predispoziŃii şi obsesii, naşte adesea ipostaze terifiante care înspăimântă. Cu alte cuvinte
imaginaŃia fascinează şi oripilează totodată, iar această dihotomie favorizează apariŃia
unui clivaj, a unui conflict ce întreŃine suspansul până la final.
2.5. Nuvele regăsite, reprezintă un volum eterogen, din punct de vedere tematic şi
compoziŃional, apărut în anul 2003 la editura Echinox, graŃie selecŃiei întreprinse de

16
Anişoara PiŃu, Bovarismul celor doi Caragiale, Iaşi, Editura Alfa, 2005, p. 52
17
Al. Andriescu, Studiu introductiv la vol. Opere, I, Bucureşti, Editura Minerva, 1976, p. XX
18
Idem, ibidem

8
criticul Leon Baconsky, în speranŃa de a întregi „opera” scriitorului. Sunt incluse aici
proze scurte, greu de subordonat unei specii unitare, mai puŃin realizate artistic, cu
mediocrităŃi stilistice frapante, dar, ele rămân relevante, în măsura în care unele au
cunoscut ulterior dezvoltări mai ample şi vor contribui la o reeditare completă a operei
scriitorului, într-un viitor pe care editorul îl dorea cât mai apropiat.
2.6. Avatarurile sentimentale şi aventura onirică în nuvela Visul. Vorbind
despre fixaŃiile insistente şi absurde ale personajelor asupra unei singure trăiri, un
exemplu elocvent îl reprezintă nuvela „inedită” Visul. Publicată în anul 1935, doar la un
an după apariŃia romanului Rusoaica, nuvela reprezintă, în esenŃă, o prelungire a
atmosferei de mister din roman şi transpunerea aceluiaşi ideal erotic, dincolo de realitate,
în vis şi halucinaŃie, după cum însuşi titlul o sugerează. În linii mari, proza aceasta
reproduce diafanul vis în vis al moşierului Calomfir, la mai mulŃi ani de la despărŃirea
inopinată de frumoasa lui soŃie, basarabeanca Natalia Alexandrovna. Evadarea sau
călătoria extramundană, prin spaŃiile vaste ale ficŃiunii, se produce în spirit romantic, pe
calea reveriei, căci „visul este forma lor de libertate, de ieşire din contingentul
meschin”19, după cum opinează Ion Vartic. Ceea ce fascinează la acest tip de personaj
evocat anterior este, cu certitudine, neîndestularea cu fantezia, cu visul, de care se dezice
fără resentimente, atunci când acesta începe să prindă conturul însuşi al tiparului realităŃii
refuzate, de altminteri.
2.7. Femeia de ciocolată – nuvelă sau roman? Mai amplă totuşi decât nuvelele
anterioare, însă fără a atinge complexitatea epică şi profunzimea caracterelor, trăsături
intrinseci romanului, proza în discuŃie oglindeşte aceeaşi predilecŃie a scriitorului pentru
sondarea unor stări de conştiinŃă labile, torturate de obsesia erotică, sub cea mai comună
formă de manifestare a ei: gelozia. Aşadar, subiectul acestei nereuşite tentative de roman
nu se deosebeşte fundamental de tiparul epic al nuvelelor, trama fiind doar un pretext
pentru surprinderea unor procese sufleteşti complicate, halucinante prin intensitatea
obsesiei erotice ale cărei simptome le plasează la limita patologicului. Eleonora rămâne,
însă, nucleul conflictual al nuvelei, sursa ce întreŃine gelozia mistuitoare a rivalilor
amorezi din triunghiul conjugal, devenit veritabil leitmotiv al prozei scriitorului. În
realitate, întregul interes al cărŃii nu rezidă în farmecul banalei Eleonora, ci în aspiraŃia
necontenită a bărbatului spre femeia dorită şi care, până la final, se demistifică, rămânând
pură zămislire a imaginaŃiei masculine febricitante. Regăsim, deci, şi aici o reiterare a
eternei drame a bărbatului care parcurge o experienŃă iniŃiatică, de autocunoaştere prin
intermediul unei iubiri unice, sortită de cele mai multe ori eşecului în cazul eroului de
acest tip, datorită mistificării realităŃii pe care nu ştie sau nu o poate înfrunta altfel.
Expresionist se dovedeşte Gib Mihăescu prin atmosfera dominată de straniu,
enigmatic şi adesea absurd ce răzbate din fiecare nuvelă analizată, precum şi prin
tentativele de evadare în imaginar ce îi sustrag pe protagonişti unei existenŃe frustrante,
neasumate până la capăt. Nu putem vorbi însă de un expresionism în sensul aderenŃei
cultural-artistice a scriitorului la estetica expresionismului german, având în vedere chiar
confesiunea lui în interviul cu scriitorul I. Valerian20 şi absenŃa unor preferinŃe nete în
materie de lecturi, mai mult sau mai puŃin consacrate.

19
Idem, ibidem, p. 260
20
“N-am nici o dogmă literară şi nu mă încumet să –mi dau păreri critice. Când am început să scriu nu mi-
am zis: voi Ńine de cutare sau cutare şcoală. Consider curentele literare ca fenomene exterioare, de multe
ori greşit interpretate. Fondul acestor manifestaŃiuni rămâne tot talentul (…) N-am preferinŃe pentru

9
 Capitolul al treilea, Gib I. Mihăescu, romancier, abordează problematica
romanelor scriitorului, cuprinsă în următoarele subcapitole:
3.1. Debutul romancierului. BraŃul Andromedei sau drama inadaptării. După
un frumos succes în materie de proză scurtă, debutul în calitate de romancier presupune,
pentru Gib Mihăescu, un îndelungat şi laborios proces de gestaŃie literară, întrucât
nuvelistul întâmpina unele dificultăŃi în a-şi adapta tehnica narativă la cerinŃele
compoziŃionale complexe impuse de genul romanesc.
În seria contemporanilor săi, romancierul ocupă un loc aparte, căci, interesat de
complexitatea obsesiei, el reia şi aprofundează stări sufleteşti, obsesii asupra cărora
meditase şi în nuvele. Au existat şi păreri potrivit cărora romanul de început nu ar fi decât
o nuvelă mai lungă, cu o construcŃie epică neomogenă, adesea digresivă, şi cu personaje
eterice, ale căror obsesii compun un univers sufletesc, nu de puŃine ori grotesc, în
manifestările lui exterioare.
DorinŃa scriitorului de a pune în evidenŃă, prin antiteză, două lumi coexistente
(lumea mediocrităŃii şi a pervertirilor de tot soiul, pe de o parte, iar pe de altă parte, lumea
pură a ideilor) produce uneori derapaje în planul de adâncime al naraŃiunii, de unde
impresia de artificiu, de construit, care se păstrează până la final.
Eterna poveste de iubire, disputată în războiul dintre sexe, eterna confruntare a
visătorului Adam şi a voluntarei Eva, este impregnată aici de accente satirice, scriitorul
pedepsind parcă excesul de imaginaŃie care suprimă elanul vital al protagoniştilor săi şi îi
transformă în victime ale propriilor obsesii. Nu de puŃine ori, în proza lui Gib Mihăescu,
femeia apare în nuanŃe expresioniste; ea şi-a pierdut feminitatea, s-a depersonalizat,
transformându-se într-un monstru uman, avid de eros. Mai mult, ea practică amorul
comercial fără remuşcări, alterându-şi fiinŃa lăuntrică. Vidul sufletesc şi impulsurile
htoniene nu îi permit să procreeze, ceea ce trimite cu gândul la desacralizarea celui mai
autentic sentiment omenesc.
3.2. Spre un bovarism intelectual. Zilele şi nopŃile unui student întârziat. În
ciuda marilor aşteptări pe care le nutreau atât cititorii, cât şi scriitorul însuşi, noua
producŃie romanescă nu va marca o evoluŃie semnificativă faŃă de cartea precedentă.
Dimpotrivă. Spre deosebire de BraŃul Andromedei, aici ne contrariază amploarea epicului
sufocat de prea multe detalii secundare şi digresiuni livreşti ce încarcă inutil trama,
făcând-o anostă. Pe de altă parte, nu putem contesta savoarea peripeŃiilor protagonistului
printre care e lesne să dibuim reverberaŃii ale unei vieŃi trepidante pe care a parcurs-o, în
tinereŃe, însuşi avocatul din Drăgăşani. Aşa cum fiecare personaj principal din romanele
sale aduce cu sine câte o reflexie a unor experienŃe biografice ale scriitorului însuşi, în
cazul acesta, poate mai clar decât în oricare altul, distingem frânturi din viaŃa destul de
agitată a adolescentului, bântuit de povara unei studenŃii frecventate sub presiunea tatălui
autoritar, în afara propriilor dorinŃe.
Drama protagoniştilor nefericitului vis de dragoste mistificatoare provine, probabil,
din neşansa întâlnirii lor într-un moment existenŃial în care fiecare se automistifică, vrând
să pară altfel decât este în realitate. Ambii nutresc tentaŃia aventurii spre necunoscut. Însă
evoluŃiile lor sunt antagonice: Mihnea este acaparat de aventura cunoaşterii prin cultură,
crezând, eronat, că astfel îşi va cuceri iubirea, în timp ce universitara Arina, respingând

nimeni. Citesc pe toŃi scriitorii mari, deopotrivă. (…)” apud Poetica romanului românesc, Antologie, note
şi repere bibliografice de Mircea Regneală, PrefŃă de Radu G. łeposu, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1987, p.
188

10
lumea spiritului, a înaltelor sisteme filozofice, se abandonează frenetic trăirilor autentice,
chiar dacă brutale, „captivată de luciul elementar al materiei”(p. 245). Refăcând invers
drumul parcurs de Arina, adică pornind dinspre viaŃă şi experienŃa practică, înspre lumea
cărŃilor, Mihnea apare, în finalul romanului, claustrat între pereŃii odăii sale obscure,
„rătăcind singuratic pe hăŃişurile abstracte ale filozofiei”(p.276) şi refuzând orice
contact cu lumea din care s-a autoexilat.
3.3. Eşecul lui Pygmalion. Rusoaica. NaraŃiunea, scrisă la persoana I, este axată
pe două teme fundamentale în economia creaŃiei epice gibmihăesciene: tema idealului
feminin şi tema aşteptării acestui ideal de puritate, supranumit, vom vedea, nu
întâmplător, „Rusoaica”. Încă din primele pagini, naratorul subiectiv, ca atare şi
protagonist, locotenentul Ragaiac, ni se dezvăluie drept un neobosit căutător al esenŃelor,
un erou atipic, răzleŃit într-o lume materialistă ce respiră trauma absurdităŃii unui război
terifiant, inutil. Într-un asemenea moment crucial, în care teroarea istoriei implacabile
agresa neîncetat realitatea şi pe supravieŃuitorii ei, Ragaiac, spirit lucid, se repliază în
sine, caută refugiu într-o lume ireală, dar verosimilă, ivită din propria închipuire. Ordinul
de plecare pe Nistru devine pentru conştiinŃa eroului, imboldul şansei unice de a trăi
marea aventură a vieŃii sale.
În ciuda unor inadvertenŃe stilistice vizibile, cu acest roman Gib Mihăescu, aşa
cum nota autorul unei monografii dedicate prozatorului, „a izbutit să dea cea mai înaltă
expresie gândului organizat după legile obsesiei erotice”21. Roman „al prezentului
indicativ, şi nu al evocării”22, după cum sesiza Marian Papahagi, prin frecvenŃa verbelor
la prezent, Rusoaica nu permite anticipări cu privire la evoluŃia ulterioară a
evenimentelor, cum se întâmplă frecvent în nuvele, unde tehnica „discursului
inconsecvent”23 rezultat din demontarea sau contrarierea orizontului de aşteptare al
cititorului, reprezenta cheia de boltă a succesului literar. Această constantă narativă
corespunde universului interior al protagonistului care trăieşte cu voluptate într-un
prezent precar, incert, sub tutela senzaŃiilor imediate. Victimă, în esenŃă, a propriilor
aspiraŃii, conturate prin aventura cunoaşterii livreşti, eroul se îndrăgosteşte, asemenea
miticului sculptor Pygmalion, de însăşi creaŃia sa, sublimată în mitul Rusoaicei. Noul
Pygmalion eşuează, însă. Destinul potrivnic refuză să insufle viaŃă „Galateei” născută în
timpul delirului imaginar.

3.4. Capitularea himerei : Donna Alba. NaraŃiunea subiectivă, mult mai

dinamică şi complexă decât în Rusoaica, cunoaşte, în cazul ultimului roman al
prozatorului (stins prematur dintr-o existenŃă oricum zbuciumată), dezvoltări mai ample,
divagaŃii şi suspansuri, axată fiind tot pe problematica erosului dilematic. Tema idealului
feminin ce jalonează întreaga existenŃă precară a personajului gibmihăescian, este
concurată aici de tabloul social pitoresc al unei aristocraŃii desuete, pândită de o
fulminantă disoluŃie. Epocii tulburătoare, răvăşită de dezastre, pierderi materiale şi
umane, îi corespunde o uimitoare răsturnare a valorilor morale autentice. Într-un
asemenea context istoric şi social, marcat de haos şi vacuitate morală, personajul-narator,
- fire boemă, nostalgică-, are convingerea iluzorie, de altfel, că singura clasă socială
autentică, depozitară a unei atitudini morale nobile şi generoase, ar fi aristocraŃia. Dar,

21
Mihail Diaconescu, Gib I. Mihăescu, colecŃia „Universitas”, Bucureşti, Editura Minerva, 1973, p.234
22
Marian Papahagi, Eros şi utopie, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999 , p. 120
23
Idem, ibidem, p. 116

11
prinsă în iureşul metamorfozelor de pe scena istoriei, această clasă elitistă va cunoaşte un
iminent proces de evanescenŃă, dispărând din arena socială tocmai datorită inerŃiei şi
incapacităŃii de adaptare la noile imperative sociale.
Himera capitulează, sedusă de frumuseŃea şi puritatea sufletească a visătorului
care o urmărise îndeaproape şi tenace atâta timp, fără să abdice în faŃa obstacolelor ivite
în cale. Idealul este cucerit. Pendulând de-a lungul vieŃii între revelaŃie şi încifrare, între
demonic şi angelic, prezenŃa impunătoare a Albei, - al cărei nume ales, nu întâmplător,
trădează orgoliul de clasă al femeii ce înfruntă bărbaŃii cu o privire severă şi trufaşă,
pornită parcă dintr-o revoltă interioară împotriva bărbatului universal -, se insinuează în
finalul ambiguu al romanului, în ipostaza unui înger al morŃii, ca o posibilă întrupare a
destinului tragic care a curmat timpuriu existenŃa celorlalŃi doi rivali ce-şi disputau
supremaŃia, şi care pluteşte necruŃător asupra noului cuplu, măsurând fericirea visată de
amândoi.
Capitolul al patrulea dezbate problema Erosului, ca mit al totalităŃii. I s-a
reproşat adesea prozatorului caracterul vulgar al producŃiilor sale epice, mizând în mare
măsură pe tema obsesiei erotice. La o lectură atentă, obiectivă, constatăm, însă, că pentru
Gib Mihăescu, erotismul – pe terenul căruia şi-a construit un complex de preocupări
literare – poate exprima chiar o formă de libertate pe care şi-o asumă scriitorul spre a
surprinde o stare de criză parcursă, la acea dată, de întreaga societate românească. În
opoziŃie cu dramele şi absurditatea Războiului, cu criza reală a civilizaŃiei antebelice,
scriitorul propune personajelor sale sau chiar sie însuşi, o revanşă împotriva
academismului steril, încorsetat şi mai ales împotriva propriei existenŃe monotone, căci,
aşa cum susŃine Nicolae Manolescu, „un romancier nu creează personaje doar ca să se
exprime pe sine prin intermediul lor, ci şi ca să se dezică uneori de sine însuşi”24. SpaŃiul
generic în care se consumă gesturi aparent banale, dar încărcate de semnificaŃii iniŃiatice,
precum şi insolubile drame spirituale, e numit de prozatorul însuşi (în nuvela Între
porŃelanuri) printr-o metaforă plină de sugestie – „celula de sticlă”-, ca simbol al
existenŃei de excepŃie.
Cât despre tema sexualităŃii ce traversează întreaga creaŃie a scriitorului, am spune
că nu este un caz singular în peisajul prozei interbelice, dimpotrivă. Însuşi G. Călinescu
mărturisea, de altfel, că „problema sexualităŃii este capitală într-o literatură, totul
pivotând în jurul ei”.25 Protagoniştii acestui tip de proză sunt singulari prin abnegaŃia
vădită cu care îşi urmează idealul erotic, dar mai cu seamă prin îndârjirea de a da formă
concretă himerelor ce îi bântuie fatal, rămânând veşnic nefericiŃi, saturaŃi de amor, dar
niciodată împliniŃi în iubire. AutoexilaŃi în spaŃiul absurd al imaginarului obsesiv în care
singura alternativă reală de a se sustrage presiunii imaginilor fantasmagorice este
erotismul - uneori exacerbat -, eroii romanelor analizate sfârşesc, de cele mai multe ori,
sub semnul ridicolului, devenind nişte abulici, retraşi dramatic în propriul labirint
sufletesc din care nu mai reuşesc să iasă vreodată. Nu întâmplător, criticul Mirela
Roznoveanu opina că, „pentru Gib Mihăescu, atât singularizarea, cât şi libertatea
individului sunt în genere situaŃii accidentale, destinate să se epuizeze într-o temporalitate
fatal limitată şi un spaŃiu foarte special, uniform şi chiar estetizat”26.

24
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Bucureşti, Editura Gramar 100+1,
p. 14
25
G. Călinescu, Principii de estetică, Bucureşti, E.P.L., 1968, p. 233
26
Mirela Roznoveanu, Lecturi moderne, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1978, p. 32

12
 4.1 Degradarea mitului femeii inaccesibile. Pentru protagoniştii prozei lui Gib
Mihăescu, idealul feminin reprezintă mai mult decât o simplă aspiraŃie spre împlinirea
senzual-erotică, şi anume un simbol al perfecŃiunii, un liman nepervertit încă de
vulgaritatea noilor realităŃi de după Război. Repliat în sine, eroul acestei proze îşi
construieşte imaginar o fermecătoare Galateea care îl fascinează atâta timp cât rămâne
departe, misterioasă, întreŃinând extazul spiritual al celui care o contemplă în taină.
Atunci când prinde viaŃă, frumoasa Galateea îşi decepŃionează creatorul şi, animată de un
elan vital irepresibil, porneşte dârză în căutarea nefericitei aventuri senzaŃionale care o
coboară pe divina frumuseŃe în rândul femeilor vulgare, mediocre, demistificând-o brutal.
4.2. Eternul feminin ca oglindă a conştiinŃei mistificatoare. Femeia deŃine în
romane statutul de personaj-pivot, chiar dacă edificiul epic se clădeşte pe acŃiunile unui
erou masculin, mai bogat sufleteşte. Ea devine motorul acestor acŃiuni şi proiecŃia în
afară a unor conştiinŃe frământate de nostalgia unei iubiri unice, irepetabile. La fel ca în
trecut, Galateea prinde viaŃă din dorinŃa ancestrală, androginică, a unui Pygmalion de a-şi
întregi fiinŃa. Iubirea pentru o femeie unică se împleteşte în sufletul protagoniştilor cu
ideea de creaŃie, căci ei nu se mulŃumesc cu datul concret, ci sunt tentaŃi mereu să-l
contrazică, să-l înnobileze cu fantasmele închipuirii lor febrile. După spusele criticului
Ştefan Cazimir, acest „Pygmalion, mai înainte de toate, e un exponent exemplar al
insatisfacŃiei generate de real, al aspiraŃiei spre purităŃi inaccesibile. Feminitatea coruptă
îl împinge, suprem act de refuz, spre făurirea simulacrului de fildeş. Dar aceasta, prin
absenŃa vieŃii îl nemulŃumeşte la rândul său. ÎnsufleŃită de Afrodita, statuia devine femeie
şi putem fi siguri, îl va dezamăgi şi în noua ei calitate”27. Pe de altă parte, „militantul
erotic”, omniprezent în romanele scriitorului, se situează la antipodul metafizicianului
prin însuşi modul său de existenŃă. Dominat de mult spirit practic, prin urmare optimist şi
confient, el nu cunoaşte zbaterea lăuntrică provocată de irepresibile drame intelectuale,
cum se întâmplă, de pildă, în cazul eroului camilpetrescian; dimpotrivă, ceea ce-l
bulversează este, mai degrabă, zădărnicia unei febrile căutări a materialităŃii, de unde şi
încercările disperate ale acestuia de a corporaliza fantasma. Eroul gibmihăescian este, din
această perspectivă, un ins activ care preferă trăirea senzorială, introspecŃiei, dovada cea
mai clară a unei astfel de opŃiuni fiind frenezia cu care se avântă în aventuri efemere,
chiar dacă adesea vulgare.
4.3. Cuplul şi infernul existenŃial. Adevărata dramă a eroilor lui Gib Mihăescu
rezidă în faptul că ei se realizează spontan în plan secund şi niciodată în planul principal,
întrucât „în relaŃiile dintre El şi Ea nu există decât tensiune, vibraŃie, nelinişte. Cu totul
alta se prezintă însă situaŃia dintre El şi Altele”28, constată criticul Mircea Popa. Bărbatul
se simte fatalmente atras de femei superioare, însă nu îi displace defel nici compania unor
exemplare vulgare, prostituate sau simple infidele de mahala, fără relief literar deosebit,
care nu vor fi nicicând capabile să-i perceapă zbuciumul sufletesc. Paradoxul e că, în cele
mai multe cazuri, aceste femei adorate din planul prim nu se deosebesc cu mult, în cele
din urmă, de statutul social şi moral al femeilor de rang secundar, iar vina stă în ochii
celui care venerează, deformând realitatea. Setea de autentic, de experienŃă irepetabilă,

27
Ştefan Cazimir, Pygmalion.Eseu de mitologie comparată, Cartea Românească, 1982, p.18
28
Mircea Popa apud De la N. Filimon la G. Călinescu. Studii de sociologie a romanului românesc, Studiu
introductiv de Paul Cornea, Institutul de lingvistică şi istorie literară Cluj-Napoca, Bucureşti, Ed. Minerva,
1982, p. 202

13
este atât de copleşitoare încât opŃiunea e dictată de dorinŃa exacerbată a personajului care
se despiritualizează treptat, frizând mediocritatea.
Ultimul capitol este intitulat Celula de sticlă sau spaŃiul alterării psihice.
SpaŃiul limitativ în care se consumă actele fundamentale ale existenŃei protagoniştilor – o
existenŃă mediocră, de altfel, care nu pare să anunŃe nimic senzaŃional -, este dublat de un
spaŃiu imaginar compensatoriu, asemănător unei „celule de sticlă”29 .
În acest spaŃiu matriceal, singura formă de libertate a protagoniştilor este
erotismul ca „mod al fiinŃei de a atinge absolutul şi de a se situa în vecinătatea unei
transcendenŃe”30. Avea Gib Mihăescu o imaginaŃie dominată de obsesie, cum s-a
vehiculat adesea prin presa literară a timpului? Credem că răspunsul la această dilemă îl
găsim în însăşi structura discursului epic, a cărui evoluŃie ne conduce spre
surprinzătoarea concluzie că imaginaŃia prozatorului stăpâneşte obsesia şi nu invers,
conferindu-i statut de principiu de creaŃie.
PrezenŃă concretă sau imaginară, femeia este, la Gib Mihăescu, agentul
perturbator care provoacă intrarea funestă a eroului sub incidenŃa spaŃiului-limită,
subînŃeles prin metafora celulei de sticlă, spaŃiu al alterării psihice, al viziunilor
halucinante, dar şi al iniŃierii într-o experienŃă existenŃială pe cât de fundamentală, pe atât
de distructivă, subordonată principiului erotic. Autoarea Lecturilor moderne sublinia cu
pertinenŃă că „intrarea în unda de şoc a spaŃiului experienŃei este semnalată epic printr-o
incapacitate a personajului de a mai decide în mod real asupra actelor sale”31.
Personajul modern devine „o conştiinŃă hipersensibilă”32, o cutie de rezonanŃă a
existenŃei umane, alcătuită din fapte şi întâmplări aleatorii, adesea lipsite de sens, în
concluzie un ins care trăieşte înăuntru, pentru că suferă de un minus de vitalitate. În felul
acesta, literatura interbelică, în genere, dă naştere eroului problematic, dominat, după
cum opinează criticul Anton Cosma, „până la anulare, de propriul ideal, încât substanŃa
problematică nici nu se mai cunoaşte”33, căci idealul nu reprezintă altceva decât o stare
confuză de înstrăinare a omului în raport cu lumea din jur. Iar înstrăinarea de care vorbim
creează premise favorabile unei trăiri egocentrice care minează din interior fiinŃa umană,
aservind-o unei instinctualităŃi obscure, tradusă prin trăiri-limită la nivel biologic mai
mult decât la nivel cognitiv. Potrivit aceluiaşi critic, „ambiguitatea, jocul de-a enigma
existenŃială, personaje simulante care-şi concep viaŃa ca pe o reprezentaŃie, amoralismul
consecvent şi general profesat de personaje, tema vieŃii ca mistificare”34 – toate aceste
aspecte devin definitorii în afirmarea stilului baroc şi în proza modernă interbelică. Am
putea spune că proza lui Gib Mihăescu poartă amprenta unui barochism incipient, tradus
prin câteva elemente specifice, semnalate de unii critici literari, din care e locul să
amintim asimetria compoziŃională, precum şi polimorfismul personajelor aflate în plin
proces de dezarticulare morală şi trăind un conflict vădit între iluzie şi realitate, conflict
ce conduce iremediabil spre trăiri obsesive dirijate de subconştient.
În mod cert, perioada interbelică aduce mutaŃii fundamentale în ceea ce priveşte
structurile narative tradiŃionale care vor fi detronate de o epică modernă, mizând pe
29
Mirela Roznoveanu, op. cit., p.24
30
Idem, ibidem
31
Idem, ibidem, p.27
32
Anton Cosma, Romanul românesc şi problematica omului contemporan, Cluj-Napoca, Editura Dacia,
1977 , p.50
33
Idem, ibidem, p. 86
34
Idem, ibidem, p. 312

14
autenticitate şi pe factorul autoreferenŃial. Lumea materială, a percepŃiilor nemijlocite şi a
elementelor descriptive tipice perioadei sămănătoriste, începe să îi satureze pe scriitorii
români, deschizându-le perspective inedite spre analiza propriului eu, a universului mai
complex şi mai nuanŃat, dar şi mai tragic care emerge prin psihologism. Sub influenŃa
catalizatoare a francezilor A. Gide şi M. Proust, literatura noastră este marcată de inovaŃii
fundamentale sub raportul structurilor narative ce converg unanim spre „o epică
modernă”35 bazată pe autenticitate şi inconformism.
În ciuda încadrării prozei lui Gib Mihăescu în direcŃia modernismului lovinescian,
mai cu seamă prin tendinŃa omniprezentă de sondare a subconştientului misterios, de
coborâre în „arcanele sufletului individual”36, nu întâlnim nici într-o scriere, nuvelă sau
roman, tipul intelectualului absolut, măcinat de insolubile drame intelectuale sau de
neputinŃa adecvării la contextul social. Eroii care foiesc în universul epic al acestor
ficŃiuni sunt mai degrabă prizonieri ai unor trăiri-limită la nivel biologic, decât la nivel
intelectual, ceea ce ne face să împărtăşim opinia lui Pompiliu Constantinescu, potrivit
căreia „omul e o victimă roasă de cancerul libidinei”37, sau cel puŃin aşa ar putea fi
reprezentat, în cele mai multe cazuri, omul gibmihăescian. Din această perspectivă, proza
anlizată are puncte de congruenŃă cu unele dintre scrierile lui Felix Aderca, alt scriitor
care aşază creaŃia „sub semnul tutelar”38 al eternului feminin. Aşadar, proza lui Gib
Mihăescu rămâne, în viziunea noastră, un eşantion purtând marca modernităŃii, în ciuda
unor vicii stilistice sau estetice care provin, fără îndoială, în mare parte dintr-o cultură
literară lacunară a artistului.
Lăsând la o parte aceste scăderi ale scriiturii gibmihăesciene, se cuvine să
remarcăm aderenŃa prozatorului la direcŃia modernismului literar, nu în sens teoretic sau
dogmatic, ci în sensul dirijării investigaŃiei epice pe tărâmul vieŃii mentale şi afective,
miza constituind-o oglindirea în imaginaŃie a complexelor şi obsesiilor de care suferă
personajele sale memorabile. Cu alte cuvinte, Gib I. Mihăescu rămâne în memoria
cititorilor drept un explorator neobosit al imaginaŃiei declanşate de forŃa incoercibilă a
obsesiilor tulburătoare.

35
Valentin Chifor, Caleidoscop critic, Oradea, Editura Cogito, 1996, p.173
36
Nicoale Manolescu, Arca lui Noe, Bucureşti, Editura Gramar, 2003, p. 18
37
Pompiliu Constantinescu, Romanul românesc interbelic, Antologie, postfaŃă şi bibliografie de G.
GheorghiŃă, Bucureşti, Editura Minerva, 1977, p. 26
38
Valentin Chifor, op. cit, p.110

15
 BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIOGRAFIA OPEREI (ediŃii consultate):

Nuvele, Antologie şi prefaŃă de Nicolae Balotă, Text stabilit, tabel cronologic şi

bibliografie de Ion Nistor, Editura Tineretului, 1969
Nuvele, ediŃie îngrijită de Al. Andriescu, repere istorico-literare de Aurora Slobodeanu,
Bucureşti, Editura Minerva, 1979
Opere I, Nuvele şi povestiri, ediŃie îngrijită, studiu introductiv, note şi variante de Al.
Andriescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1976
La „Grandiflora”, Nuvele, I, prefaŃă de Nicolae Manolescu, Editura pentru Literatură,
1967
Nuvele regăsite, ediŃie şi postfaŃă de Leon Baconsky, Cluj-Napoca, Editura Echinox,
2003
Femeia de ciocolată, ediŃie îngrijită şi postfaŃă de Constantin Popescu, Craiova, Editura
Scrisul Românesc, 1983
BraŃul Andromedei. Zilele şi nopŃile unui student întârziat, tabel cronologic şi
crestomaŃie critică de Alexandru Metea, Timişoara, Editura Facla, 1989
BraŃul Andromedei în vol. Opere, II, Romane, ediŃie îngrijită, studiu introductiv, note şi
variante de Al. Andriescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1978
Rusoaica. Bordeiul de pe Nistru al locotenentului Ragaiac (1933), ediŃie îngrijită şi
postfaŃă de Al. Andriescu, Iaşi, Editura Polirom, 2004
Donna Alba, Craiova, Editura Apollo şi Editura Oltenia, 1993

16
Donna Alba, PrefaŃă de LaurenŃiu Ulici, tabel cronologic de Ion Nistor, Bucureşti,
Editura Minerva, 1982
Însemnări pentru timpul de azi, ediŃie îngrijită şi prefaŃă de Diana Cristev, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1975

2. BIBLIOGRAFIE CRITICĂ SELECTIVĂ

a) în volume:
Andriescu, Al., Disocieri, Iaşi, Editura Junimea, 1973
Andriescu, Al., Studiu introductiv la vol. Opere, I, Bucureşti, Editura Minerva, ColecŃia
“Scriitori români”, 1976, p. XXIV-XXX, apud Gib I. Mihăescu, Nuvele, Bucureşti, Ed.
Minerva, 1979
Balotă, Nicolae, De la Ion la Ioanide, Bucureşti, Editura Eminescu, 1974
Balotă, Nicolae, PrefaŃă la ediŃia Gib I. Mihăescu, Nuvele, Antologie şi prefaŃă de
Nicolae Balotă, text stabilit, tabel cronologic şi bibliografie de Ion Nistor, Bucureşti,
Editura Tineretului, 1969
Bataillle, Georges, Erotismul, Bucureşti, Editura Nemira, 2005
Biberi, Ion, Eros, Bucureşti, Editura Albatros, 1974
Blaga, Lucian, Trilogia cunoaşterii, Bucureşti, F.R.P.L.A., 1943
Caraion, Ion, Sfârşitul continuu, Bucureşti, Editura Cartea Românească
Cazimir, Ştefan, Pygmalion.Eseu de mitologie comparată, Cartea Românească, 1982
Călinescu, G., Istoria literaturii române de la origini până în prezent, Bucureşti,
FundaŃia pentru literatură şi artă, 1941,revăzută şi adăugită, EdiŃie şi prefaŃă de Al. Piru,
Bucureşti, Editura Minerva, 1982.
Călinescu, G., Istoria literaturii române (Compendiu), Bucureşti, EPL, 1968,,
Bucureşti, E.P.L., 1968
Chifor, Valentin, Caleidoscop critic, Oradea, Editura Cogito, 1996
Cincă, Stelian, Psihanaliză şi creaŃie în opera lui Gib Mihăescu, Craiova, Scrisul
Românesc, 1995
Clement, Jerome, Femeile şi dragostea. Dialoguri despre iubire, Bucureşti, Editura
Nemira, 2006
Constantinescu, Pompiliu, Romanul românesc interbelic, Bucureşti, Editura Minerva,
1977
Cosma, Anton, Romanul românesc şi problematica omului contemporan, Cluj-Napoca,
Editura Dacia, 1977
Crohmălniceanu, Ov. S., PrefaŃă la ediŃia Gib I. Mihăescu, Zilele şi nopŃile unui student
întârziat, ediŃie îngrijită de Şt. Dumitriu, PrefaŃă, curriculum vitae şi bibliografie de Al.
Piru, Bucureşti, Editura Gramar, 1994
Crohmălniceanu, Ov. S., Literatura română între cele două războaie mondiale, Editura
pentru Literatură, 1967
Dan, Pavel Sergiu, Proza fantastică românească, Bucureşti, Editura Minerva, 1975
De Gaultier, Jules, Bovarismul, Iaşi, Institutul European, 1993
De Rougement, Denis, Iubirea şi Occidentul, traducere, note şi indici de Ioana Cândea-
Marinescu, prefaŃă de Virgil Cândea, Bucureşti, Editura Univers, 1987

17
Descartes, René, Tratat despre sentimente, Bucureşti, Editura Iri, 1999
Diaconescu, Mihail, Gib I. Mihăescu, colecŃia „Universitas”, Bucureşti, Editura Minerva,
1973
Duda, Gabriela, Introducere în teoria literaturii, Bucureşti, Editura ALL Educational,
1998
Durand, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic, 1998
Eibl-Eibesfeldt, Irenaeus, Iubire şi ură. Rădăcinile biologice ale valorilor morale, Iaşi,
Editura Trei
Freud, Sigmund, „Scriitorul şi activitatea fantasmatică” în Scrieri despre artă, Bucureşti,
Editura Univers, 1980
Eco, Umberto, Opera deschisă. Formă şi indeterminare în poeticile contemporane,
PrefaŃă şi traducere de Cornel Mihai Ionescu, Bucureşti, EPLU, 1969
Enăchescu, Constantin, Tratat de teoria cercetării ştiinŃifice, Polirom, 2005
GhiŃă, Florea, Gib I. Mihăescu (Monografie), Bucureşti, Editura Minerva, 1984
GhiŃă, Florea, “PrefaŃă” la ediŃia Gib I. Mihăescu, Nuvele, Antologie, cronologie, note,
repere critice şi bibliografice de Ion Nistor, Bucureşti, Editura Albatros, 1986
Girard, René, Minciună romantică şi adevăr romanesc, Bucureşti, Editura Univers,
1972
Glodeanu, Gheorghe, Poetica romanului românesc interbelic – o posibilă tipologie a
romanului, Bucureşti, Editura Libra, 1998
Grigorescu, Dan, Istoria unei generaŃii pierdute: expresioniştii, Bucureşti, Editura
Eminescu, 1980
Heinrich, Alfred, Peregrinările căutătorului de ideal, Timişoara, Editura Facla, 1984
Huizinga, Johan, Homo ludens. Încercare de determinare a elementului ludic al culturii,
Traducere din limba olandeză de H.R. Radian, PrefaŃă de Gabriel Liiceanu, Bucureşti,
Editura Univers, 1977
Kernbach, Victor, DicŃionar de mitologie generală, Bucureşti, Editura Albatros, 1983
Lăzărescu, Gheorghe, Romanul de analiză psihologică în literatura română, Bucureşti,
Editura Minerva, 1985
Liiceanu, Gabriel, Despre seducŃie, Bucureşti, Editura Humanitas, 2007
Lorenz, Konrad, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Bucureşti, Editura
Marino, Adrian, Introducere în critica literară, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968
Humanitas, 2007
Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, 1900-1937, Bucureşti,
Editura Minerva, 1989
Mancaş, Mihaela, Limbajul artistic românesc în secolul al XX-lea, Bucureşti, Editura
ŞtiinŃifică, 1991
Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, Bucureşti Editura
Gramar 100+1, 2003
Manolescu, Nicolae, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură,
Bucureşti, Editura Paralela 45, 2008
Manolescu, Nicolae, PrefaŃă la vol. Gib I. Mihăescu, La “Grandiflora”. Nuvele I,
Editura Pentru Literatură, 1967
Marino, Adrian, Modern, modernism, modernitate, Bucureşti, EPU, 1969
Marino, Adrian, DicŃionar de idei literare, Bucureşti, Editura Eminescu, 1973

18
Mărgineanu, Nicolae, Psihologie şi literatură, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002
Micu, Dumitru, Istoria literaturii române. De la creaŃia populară la postmodernism,
Bucureşti, Editura Saeculum I.O, 2000
Mihăilescu, Florin, Conceptul de critică literară în România, Bucureşti, Editura
Minerva, 1976
Moisan, Clement, Istoria literară, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2000
Nabokov, Vladimir, Cursuri de literatură rusă, Bucureşti, Editura Thalia, 2006
NegoiŃescu, Ion, Analize şi sinteze, Bucureşti, Editura Albatros, 1976
Oprea, Al., Mitul ‹‹faurului aburit››. Excurs în atelierul prozatorilor români moderni,
Bucureşti, Editura Albatros, 1974
Oprea, Al., FaŃa nevăzută a literaturii, Bucureşti, Editura Eminescu, 1965
Oprescu, Horia, Scriitori în lumina documentelor, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968
Ortega Y Gasset, José, Studii despre iubire, ediŃia a III-a revăzută, Bucureşti, Editura
Humanitas, 2007
Ovidiu, Amores, II, Elegia XIX apud Ion Biberi, Eros, Bucureşti, Editura Albatros
Pamfil, Alina, SpaŃialitate şi temporalitate. Eseuri despre romanul românesc interbelic,
Cluj-Napoca, Editura Dacopress, 1993
Papahagi, Marian, Eros şi utopie, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1999
Pârvulescu, Ioana, Întoarcere în Bucureştiul interbelic, Bucureşti, Editura Humanitas,
2007
Perez, Hertha, Ipostaze ale personajului în roman, Editura Junimea, 1979
Perpessicius, 12 prozatori interbelici, Bucureşti,Editura Eminescu, 1980
Petrescu, Liviu, Realitate şi romanesc, Cluj, Editura Tineretului, 1969
Petrescu, Liviu apud DicŃionar analitic de opere literare româneşti, vol. 1, Coordonare
şi revizie ştiinŃifică: Ion Pop, Cluj-Napoca, Casa CărŃii de ŞtiinŃă, 2000
Piru, Al., Varia. Preciziuni şi controverse, Bucureşti, Editura Eminescu, 1972
PiŃu, Anişoara, Bovarismul celor doi Caragiale, Iaşi, Editura Alfa, 2005
Popa, Mircea, apud XXX, De la N. Filimon la G. Călinescu. Studii de sociologie a
romanului românesc, cu un studiu introductiv de Paul Cornea, Institutul de lingvistică şi
istorie literară Cluj –Napoca, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
Popa, Marian, Gib Mihăescu, în „Luceafărul”, an X, nr. 44 (288), 4 noiembrie 1967, apud
Gib I. Mihăescu, Nuvele, ediŃie îngrijită de Al. Andriescu, Bucureşti, Editura Minerva,
1979
Popovici, Vasile, Lumea personajului. O sistematică a personajului literar, Cluj-Napoca,
Editura Echinox, 1997
Poulet, Georges, ConştiinŃa critică, Bucureşti, Editura Univers, 1979
Protopopescu, Al, Romanul psihologic românesc, Bucureşti, Editura eminescu, 1978
Ralea, Mihai, Între două lumi, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1943
Ralea, Mihai, Explicarea omului, ediŃie îngrijită de N. Tertulian, prefaŃă şi tabel
cronologic de Florin Mihăilescu, Bucureşti, Editura Minerva, 1996
Râpeanu, Valeriu, Scriitori dintre cele două războaie mondiale, Bucureşti, Editura
Cartea Românească, 1986
Richards, I.A., Principii ale criticii literare, Bucureşti, Editura Univers, 1974
Robert, Marthe, Romanul începuturilor şi începutul romanului, Traducere de Paul
Voicu-Dohotaru, PrefaŃă de Angela Ion, Bucureşti, Editura Univers, 1983
Roznoveanu, Mirela, Lecturi moderne, Cartea Românească,1978

19
SimuŃ, Ion, Confesiunile unui opinioman, Oradea, Editura Cogito, 1996
SimuŃ, Ion, DiferenŃa specifică, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982
SimuŃ, Ion, Revizuiri (eseuri), Bucureşti, Editura FundaŃiei Culturale Române, 1995
Starobinski, Jean, RelaŃia critică, traducere de Al. George, prefaŃă de Romul Munteanu,
Bucureşti, Editura Univers, 1974
Santerres-Sarkany, Stephane, Teoria literaturii, Bucureşti, Editura Cartea Românească,
2000
Stekel, Wilhelm, Psihologia eroticii feminine, traducere din limba germană şi cuvânt
introductiv de Georgeta Mitrea, Bucureşti, Editura TREI, 1997
Streinu, Vladimir, Pagini de critică literară, vol.I, Bucureşti, Editura pentru literatură,
1968
ŞuluŃiu, Octav, Scriitori şi cărŃi, Bucureşti, Editura Minerva, 1974
Ulici, LaurenŃiu, PrefaŃă la ediŃia Gib I. Mihăescu, Donna Alba, prefaŃă de L. Ulici, tabel
cronologic de Ion Nistor, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
Valerian, I. Cu scriitorii prin veac, Bucureşti, EPL, 1967
Vartic, Ion, Modelul şi oglinda, Editura Cartea Românească, 1982
Vasile, Marian, Conceptul de originalitate în critica literară românească, Bucureşti,
Editura Cartea Românească, 1988
Vasile, Marian, Teoria literaturii, Bucureşti, Editura Albatros, 1997
Vianu, Tudor, Scriitori români din secolul XX, Bucureşti, Editura Minerva, 1979
Wellek, René; Warren, Austin, Teoria literaturii, Bucureşti, EPLU, 1967
Wellek, René, Conceptele criticii, Bucureşti, Editura Univers, 1970
Zalis, Henri, Sub semnul realului. Eseu despre naturalismul European, Bucureşti,
Editura Enciclopedică Română, 1974

b) în volume colective:

Academia Română, DicŃionarul general al literaturii române, coordonator general

Eugen Simion, 2004-2005, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic
De la N. Filimon la G. Călinescu. Studii de sociologie a romanului românesc cu un
studiu introductiv de Paul Cornea, Bucureşti, Editura Minerva, 1982
Din presa literară românească (1918-1944), ediŃie îngrijită, prefaŃă şi note de Eugen
Marinescu, Bucureşti, Editura Albatros, 1975
DicŃionar analitic de opere literare româneşti, coordonare şi revizie ştiinŃifică: Ion Pop,
Cluj-Napoca, Ed. Casa CărŃii de ştiinŃă, 2000
Istoria literaturii române în evocări, propusă de I. Oprişan, Bucureşti, Editura Saeculum,
2001
Literatura română. CrestomaŃie de critică şi istorie literară, Coordonatori Titus Moraru
şi Călin Mănilici, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1983
Poetica romanului românesc, Antologie, note şi repere bibliografice de Mircea
Regneală, PrefaŃă de Radu G. łeposu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1987
Romanul românesc în interviuri, Antologie, text îngrijit, sinteze bibliografice şi indici
de Aurel Sasu şi Mariana Vartic, Bucureşti, Editura Minerva, 1986, vol.II
Sinteze de literatură română, coordonator Constantin Crişan, Bucureşti, EDP, 1981

20
Cioculescu, Şerban, Streinu, Vladimir, Vianu, Tudor, Istoria literaturii române moderne,
Bucureşti, EDP; 1971

b) în periodice:
Andriescu, Al., Gib I. Mihăescu. Variante necunoscute ale romanului BraŃul
Andromedei, în revista “Manuscriptum”, 1/1978, (30) Anul IX
Andriescu, Al., O carte uitată: Femeia de ciocolată de Gib I. Mihăescu, “Timpul”,
decembrie 2007, p. 8
Cheie, Laura, O poetică a obsesiei în “Luceafărul”, nr. 39 (439) din 10 noiembrie, 1999
Cristev, Diana, Gib I. Mihăescu. Don Juan de Mârşani, “Manuscriptum”, Revistă
trimestrială editată de Muzeul literaturii române, 3/1972, (8) anul III
Cristev, Diana, Camil Petrescu şi Gib I. Mihăescu la Praga, “Manuscriptum”, Revistă
trimestrială editată de Muzeul literaturii române, 1/1974, (14) anul V
Cristev Diana, Gib I. Mihăescu. O nuvelă cu final deschis, “Manuscriptum”, Revistă
trimestrială editată de Muzeul literaturii române, 2/1974, (15) anul V
Cristev, Diana, Pe marginea unui fragment dintr-un proiectat roman de război,
“Manuscriptum”, Revistă trimestrială editată de Muzeul literaturii române, 3/1975, (20)
anul VI
Cristev, Diana, InvestigaŃii în laboratorul romanului Rusoaica, “Manuscriptum”,
Revistă trimestrială editată de Muzeul literaturii române, 3/1978, (32) anul IX
Marin, Irina, Elena Loghinovski, Dostoievski şi romanul românesc, “România
literară”, nr. 33, an XXXVI, 20-26 august, 2003
Oprea, Al., Mitul femeii ideale şi travaliul artistic, “Manuscriptum”, 2/1973, (11) anul
IV
Pârvulescu, Ioana, Aer de familie în “România literară”, septembrie-octombrie 2001, nr.
38
Pârvulescu, Ioana, “România literară”, nr. 20 din 24 mai 2000, articolul Ce citesc
bărbaŃii?
Pârvulescu, Ioana, Mofturi virile în „România literară”, nr. 3, 2000
Pârvulescu, Ioana, Bărbatul ideal, „România literară”, nr. 21 din 31 mai 2000
Scurtu, Nicolae, O scrisoare necunoscută a lui Gib I. Mihăescu, „România literară”, nr.
42/27 oct. – 2 nov. 2004, p. 13-14
Vodă Căpuşan, Maria, în “Apostrof”, Cluj, anul XII, nr. 3 (130), 2001, p. 9, despre
studiul Sinuciderea, studiu în perspectivă biopsihosocială, Cluj, Risoprint, 2001

c) Internet:
Fântânaru, Teodora, art. „GraniŃe infidele” în Oglinda literară, p.3086,
www.oglindaliterara.ro
Corobca, Liliana, Personajul în romanul românesc interbelic, Bucureşti, Editura Univers,
2003, http: //ebooks.unibuc.ro/filologie/lil/cuprins.htm

21
3.Alte referinŃe:
Aderca, Felix, Zeul iubirii, Timişoara, Editura Argo, 1991
Aderca, Felix, Domnişoara din str. Neptun, PrefaŃă de Henri Zalis, Bucureşti, Editura
Minerva, 1982
Andreev, Leonid, Proză. Teatru, vol. 2, Bucureşti, Editura Univers, 1970
Filimon, Nicolae, Ciocoii vechi şi noi sau Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă, PrefaŃă,
curriculum vitae şi bibliografie de Aureliu Goci, Bucureşti, Editura Gramar, 1997
Holban, Anton, Opere, I, Bucureşti, Editura Minerva, 1970

22