Alexandru Macedonski

NOAPTE DE DECEMVRIE

Date despre autor

Alexandru Macedonski s-a nascut la 14 martie 1854, la Bucuresti, ca fiu al
generalului Alexandru D. Macedonski.
Debuteaza cu poezia “Dorinta poporului” (“S-aduc fericire prin a
mea cantare/ Sa sfaram sclavia, sa dau liberare/ Anima-mi dorea”), in “Telegraful Roman ”
(1870). Volumul de debut “Prima verba” trece aproape neobservat.
Incercarea de a se apropia de Junimea si Titu Maiorescu
esueaza. Orgoliul nemasurat il impinge la gesture discordante care ii vor atrege un trist renume
(il ataca pe Alecsandri, ataca Junimea, scrie nedreapta epigrama impotriva lui Eminescu, mai
tarziu i se alatura lui Caraion, in procesul cu I. L. Caragiale).
In 1880 scoate revista “Literatorul”, una din
creatiile literare cu mare influenta in ultimele doua decenii ale secolului al XIX-lea si inceputul
secolului al XX-lea. Ea se va sprijini pe o alta “Liga Ortodoxa” (aparuta in 1896), in care vor
debuta scriitori de mare marime ai literaturii noastre: Ion Theo (Tudor Arghezi), Gr. Pisculescu
(Gala Galaction).

Portretul scriitorului
Alexandru Macedonski este un scriitor din perioada de la sfarsitul secolului al
XIX-lea, inceputul secolului al XX-lea, care face trecerea de la romantismul eminescian la
curentele modern, in special spre simbolism.
Poet, prozator, daramaturg, Macedonski este, inainte de toate, autorul
Noptilor si al Rondelurilor, primele apartinand romantismului, prin ultimele intorcandu-se la
clasicism. Intre aceste doua extreme se consuma celelalte experiente estetice, cum ar fi
parnasianism, dar mai ales simbolism.
Fara a fi dus lipsa de adepti – a fost sef de scoala literara,
incurajand numerosi scriitori, printre care Gala Galaction, Tudor Vianu, Tudor Arghezi, George
Bacovia, pe care il publica in revistele sale, Macedonski a fost un poet contestat in viata literara a
timpului sau, victima, intre altele, a propriului sau orgoliu.
O puternica constiinta de sine l-a ajutat sa treaca peste atitudinea
negatoare a contemporanilor sai, nutrind o nestramutata incredere intr-o recunoastere peste
generatii: “Dar cand patru generatii peste moartea mea vor trece,
Cand voi fi de-au veac aproape, oase si cenusa rece,
Va suna si pentru mine al dreptatii ceas deplin
Si-al meu nume peste veacuri, inaltandu-se senin
Va-nfiera ca o stigmata neghiobia dusmaneasca,
Cat vor fi in lume inimi si o limba romaneasca.”
La mai putin de o jumatate de secol de la moartea poetului,
valoarea poeziei macedonskiene, a fost, intredevar, recunoscuta de istoria literara, cat si de
cititori.

Geneza poemei
Cand scria in 1901, Noapte de decemvrie, Macedonski publicase cu multi ani
urma Noptile (“Noapte de noiembrie, Noapte de februarie, Noapte de ianuarie”), cu un puternic
caracter social, critic si protestatar. Isi armonizare, de asemenea, lira pentru a intona acel poem
frumos, de slava, inchinat frumusetii si puritatii naturii din “Noapte de mai”. Avea, asadar, o
bogata experienta artistic si isi privea cu luciditate trecutul literar bantuit de tot felul de inamicitii
literare.
Cu 11 ani in urma, adica in 1890, Macedonski publicase in revista “Romanul”, un poem
in proza intitulat “Meka si Meka”, in care valorifica o legenda orientala, spatiu mult indragit de
poetii mai noi, de la romantici, la parnasieni si simbolisti.
“Meka si Meka”contine o parabola, dictata cu “limba de foc” intr-o noapte de
“decemvrie” cu ger si zapada, unui poet sarac si in dezacord cu lumea guvernata de vanitate si
aur. Un print, Ali – ben – Mohamend – ben – Hassan, primeste cu “limba de moarte”, de la tatal
sau, indemnul de a nu se abate niciodata de la calea cea dreapta. Acest principiu etic, lasat
mostenire cu o imensa avere, este pastrat cu sfintenie de tanarul print. Plecat in pelerinaj la
Meka, cetatea sfanta a musulmanilor, printul isi alcatuieste un convoi stralucitor si indestulat,
alcatuit din servitor, cai, camile si provizii, cu care urma sa strabata “drumul drept peste imensa
pustie araba”. Tot spre Meka pleaca si cersetorul Pocitan – ben – Pehlivan, care prefer calea
“ocolita” si “umbroasa”. Convoiul tanarului print piere, intr-adevar, in desert. Ali are viziunea
inselatoare a cetatii, ca intr-o fata Morgana si i se pare, inainte de a muri, ca Pocitan patrunde
prin poarta “Mekai pamantesti”, pe cand el trece poarta “Mekai ceresti”. De aici si numele si
semnificatiile poemei in proza “Meka si Meka”.
Dupa 11 ani, Macedonski revine asupra subiectului si, decantand in materia
parabolei noi simboluri, da nastere celei mai valoroase din Noptile sale.

Semnificatii si simboluri
Cum s-ar traduce povestea emirului din Bagdad. Emirul poemului devine
simbolul credintei stramutate in ideal, al capacitatii omului superios de a ramane ferm pe drumul
ales, de a face fata, depasindu-le, tuturor obstacolelor ce se ivesc in calea lui spre acest ideal. La
randul ei, cetatea Meka se incarca de semnificatiile simboliste ale acestui ideal. Nu are
importanta daca emirul ajunge sau nu acest ideal, pentru ca scopul acestui poem nu a fost sa
transmita acest lucru, ci sa infatiseze etica omului superior, atitudinea lui cu viata, cu obstacolele
pe care le intalneste in cautarea idealului. Drumul ocolit devine simbol al eticii inferioare, a
omului comun, dispus de a face compromisuri in orice moment. In antiteza, omul superior
ramane inflexibil in hotararea sa, fara a face concesii asprimilor vietii.
Atatea simboluri nu epuizeaza, insa, bogatia de
semnificatii a poemului. E vorba pe de alta parte de drama geniului in aspiratia lui permanenta
spre absolut, de “tragedia idealului in veci neatins” cum spunea Eugen Lovinescu. Mai mult,
coborand semnificatiile la dimensiunile obisnuite ale umanului, putem vedea in imaginea
stralucitoare a Mekai preasfinte, simbolul sufletului omenesc mereu fascinat de alte si alte
tentatii ale necunoscutului. Din perspective conditiei dramatice a
omului de geniu, “Noapte de decemvrie” se aseamana cu “Luceafarul” eminescian. Cu alte
cuvinte, cei doi poeti, inruditi pana la un punct si prin substanta esteticii romantice, diferentieaza,
fiecare in felui sau, etica omului de geniu si cea a oamenilor de rand.

Structura poemului
“Noapte de decemvrie” se organizeaza in functie de continut, pe trei mari moment
sau, altfel spus, pe doua momente principale legate intre ele prin motivul inspiratiei: imaginea
creatorului infatisat in contextual social, la modul simbolic – motivul inspiratiei – lupta pentru
atingerea absolutului.
Prima parte il infatiseaza pe poet intr-un mediu ambiant si natural ostil, o realitate
neconvenabila, de unde si nevoia de a se converti intr-o alta.
In partea a doua, poetul isi cauta conditia in “flacara vie a inspiratiei”. Pentru
aceasta este necesara mortificarea elementului material si dislocarea lui integral in elemental
spiritual: “Nămetii de umbră în juru-i s-adună...
Făptura de humă de mult a pierit
Dar fruntea, tot mândră, rămâne în lună -
Chiar alba odaie în noapte-a murit...-
Făptura de humă de mult a pierit.
E moartă odaia, si mort e poetul...-
Dar scrumul sub vatră, deodată, clipeste...
Pe ziduri, aleargă albastre năluci...
O flacără vie pe cos izbucneste,
Se urcă, palpită, trosneste, vorbeste...
-"Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?"
Si flacăra spune: "Aduc inspirarea...
Ascultă, si cântă, si tânăr refii...”
Astfel se realizeaza saltul din
cotidian in fantastic, din material in spiritual, dintr-o realitate in alta, transfigurata artistic
inchipuita de energia sufleteasca a poetului. Cititorul patrunde pe nesimtite prin aceasta poarta,
fiind intampinat de imaginea mirifica a Bagdadului, in care poetul este insusi emirul
stralucitorului oras al lumii orientale. Sub raport stilistic,
simbolul devine figura centrala in primele doua parti, pentru a zugravi datele materiale ale
conditiei poetului in relatia lui cu societatea. Campia “pustie si alba”, “viscolul - albastru”,
“ochiul – otetit al lumii” etc. sunt tot atatea simboluri ale aceleiasi conditii damnate a artistului.
Partea
a treia dobandeste o puternica tenta epica. Un sir de moment infatiseaza succesiv pe bogatul emir
in diferite ipostaze ale evolutiei sale simbolice. Mirajul
cetatii preasfinte, Meka, devine pentru printul “rozului Bagdad” o adevarata obsesie.
 Despartit de “roza idila” a Bagdadului, emirul intalneste pe drumetul “zdrenturos” si
“pocit”, de care se desparte, urmandu-si drumul lui simbolic:
“Si pleacă drumetul pe-un drum ce coteste...
Pocit, schiop si searbăd, abia se târăste...
Si drumu-ocoleste mai mult -- tot mai mult,
Dar mica potecă sub pomi serpuieste,
O tânără umbră de soare-l fereste,
Auzu-i se umple de-un vesel tumult,
Si drumu-ocoleste mai mult -- tot mai mult.
Iar el, el emirul,de-asrmenea pleacă --
Pustia-l asteaptă în largu-i s-o treacă...
Prin prafu-i se-nsiră cămile si cai,
Se mistuie-n soare Bagdadul, si piere
Mai sters decât rozul de flori efemere,
Mai stins decât visul pierdutului rai.”
Printul strabate drumul drept, fara
sfarsit al desertului, lasandu-si in nisipurile si arsita lui neiertatoare stralucita-i caravana,
ajungand, el insusi, la capatul puterilor. Din amorteala disperarii el are viziunea cetatii sfinte:
“- Emirul puterea si-o
strânge...-- Chiar portile albe le
poate vedea... E Meka! E Meka! s-aleargă
spre ea. Spre albele ziduri, aleargă --
aleargă, Si albele ziduri, lucesc --
strălucesc, -- Dar Meka începe si dânsa să
meargă Cu pasuri, ce-n fundul de
zări o răpesc, Si albele ziduri, lucesc --
strălucesc!” In timp ce frumoasa lui Meka
ramane in zarea pustie, emirul vede cum drumetul “zdrenturos si pocit”, de care se despartise la
plecarea din Bagdad, intra in cetatea cea sfranta. “Si moare emirul sub jarul pustiei”,
iar poetul descifreaza definitive simbolurile poemei: “Si-acea izlolare si-acea dezolare
 Sunt Meka cereasca, sunt Meka cea
Mare.” Limbajul poetic este deosebit, fiind
creionat de multitudinea de metafore, epitete metaforizante si ornante, metonimii, repetitii,
sinecdoca (in versurile cincizeci si opt si saizeci si doi).
“Noapte de decemvrie”
reprezinta izbanda artistic cea mai deplina a operei macedonskiene.
Prin ideologie, tema si
simbolica, poetul este romantic; prin vraja muzicala a textului, prin predilectia nuantei cromatice
si prin cultul pietrelor pretioase, Macedonski este simbolist. Astfel “Noapte de decemvrie” este o
stralucita sinteza intre traditia romantica si elementele novatoare ale simbolismului.