Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”- Chișinău

Gib I. Mihăescu - Rusoaica.

Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac
(1933)

 
 TABEL CRONOLOGIC

1894 — La 23 aprilie se naște la Drăgaşani, judetul Valcea, Gheorghe Mihăescu.

Tatăl său este Ion Mihăescu, avocat, urmaş al lui Mihai Predescu Stegaru,
pandur și purtător de drapel în oastea lui Tudor Vladimirescu. A fost
primar al orasului Dragăşani. Mama sa este Ioana, născută Ceauşescu.
Este cel de al 6-lea din cei 12 copii ai familiei.

1901-1905 — Gheorghe Mihăescu urmează școala primară în orașul natal.

1905 — Este elev al Liceului „Carol I" din Craiova.

1906-1907 — Fratele său mai mare, Nicolae, moare, ceea ce îl impresionează

foarte tare și îi afectează situația școlară. Nu promovează clasa a II-a,
rămânând repetent.

1907-1908 — Se mută la liceul din Slatina, unde repetă clasa a II-a.

1908-1909 — Își continuă studiile la Liceul ,,Alexandru Lahovary" din Ramnicu

Valcea, dar rămâne iarăși repetent în clasa a III-a.

1909-1911 — Revine la Liceul „Carol I" din Craiova, reușind să termine cu bine
cursul inferior. Îl are ca profesor de limba si literatura română pe Ion
Niculescu, care îl va îndruma spre scris.

1911-1914 — La Liceul „Carol I" din Craiova urmeaza cursul superior, la sectia
clasică. I-a examenul de bacalaureat.

1914 — Se înscrie la Facultatea de Drept din București. Nu îi plac știintele

juridice și nu își dă examenele.

1916 — Odată cu începerea Războiului, se refugiază la Iasi și intră la Școala de

Infanterie.

1917 — În luna mai absolvește Școala de Infanterie cu gradul de plutonier și este

trimis pe front în zona Muncelului. Este avansat sublocotenent și participă
efectiv la lupte.
1918 — La încheierea războiului este demobilizat. Își petrece vara la Drăgașani.
Toamna revine în București și iși continuă studiile universitare.

1919 — Se angajează la redacția revistei "Luceafarul", condusa de Octavian C.

Taslauanu. La 15 februarie debutează în "Luceafarul" cu nuvela Linia
întâi. Semneaza cu Gib Stegaru, în amintirea bunicului său. Publică tot în
"Luceafarul" schițe și nuvele: În tren, Cel din urmă card, Figurina. În 6
septembrie îi apare în revista "Sburatorul" nuvela Soldatul Nistor. Este
redactor la revista "Țara nouă". Leagă o strânsă prietenie cu Cezar
Petrescu.

1920 — Se stabilește cu Cezar Petrescu la Cluj. Este redactor la ziarele

"Infratirea" si "Voința", unde este coleg cu Lucian Blaga, Liviu Rebreanu,
Adrian Maniu, Sexal Puscariu. Publică în revista "Hiena" mai multe
nuvele: Doi vecini în numărul 4 din aprilie, Pe drumul gloriei în numărul
10 din 22 august si Eroilor lauri în numărul 14 din 19 septembrie.

1921 — Este redactor la "Gazeta Ardealului". Semnează cronici literare și

dramatice, ține rubrica „Inscriptii pe nisip." La 1 mai apare la Cluj primul
număr al revistei "Gândirea", scoasă de Cezar Petrescu si Gib Mihaescu.
Publică în "Gândirea" O zi de primavară în numarul 3 din
iunie, Retragerea în numărul 4 din 18 iunie, Un călător în numărul 9 din 1
septembrie.

1922 — Publică în "Gândirea" nuvelele Ierni jilave în numărul 17 din 1

ianuarie, Soarele în numerele 22—23 din martie-aprilie. În decembrie
revista "Gândirea" își începe apariția la Bucuresti.

1923 — Publică în "Gândirea" nuvela În goana, numărul 14 din 20 februarie.

Publică în revista "Lamura" nuvela Baba Mandica, numerele 7—8 din
aprilie-mai. În decembrie obține licența în drept, finalizând astfel studiile
universitare.

1924 — Se stabilește la Drăgășani și practică sporadic avocatura.

Începe să scrie romanul Bratul Andromedei, cu titlul inițial La poarta
necunoscutului. Ocupa funcția de consilier juridic al băncii „Redeșteptarea".
 Este profesor la școala de ucenici din Drăgășani. Va deține această catedră până
la plecarea la București din 1929.
1925 — Publică în "Gândirea" numarul 7 din 15 ianuarie, nuvela Coșul cu
târguieli.Publica in "Gândirea" numerele 12, 13 si 14 din aprilie-mai, primele
capitole din romanul Femeia de ciocolata.
1926 — Pe 27 ianuarie Primăria orașului Dragașani îl numește „avocat al comunei".Pe 9
august se naște prima sa fiică, Mira.
Primește premiul întâi al Asociației criticilor dramatici și muzicali, pentru
piesa Pavilionul cu umbre.
Publică Tabloul în "Gândirea" numărul 1 din februarie,
Publică Asemanarea în "Universul literar" numărul 48 din martie,
Publică  La „Grandiflora" în "Viața românească" numărul 2—3 din februarie-martie și
numărul 4 din aprilie.Publică Scuarul în "Ramuri" numărul 7—9 din iulie-
septembrie.
Publică Uratul în "Gândirea" numărul 6—8 din iulie-septembrie și numărul 9—11
din octombrie-decembrie.
Publică Examenul în "Viața românească" numărul 12 din decembrie.
1927 — Publică Așteptare în "Gândirea" numărul 3 din martie.
Publică Frigul în "Gândirea" numărul 5 din mai.
1928 — Apare primul volum de nuvele al lui Gib I. Mihăescu, La
„Grandiflora", în Editura „Scrisul românesc" din Craiova.
Pe 3 martie are loc premiera piesei Pavilionul cu umbre La Teatrul Național din
București, care se bucură de mult succes.
1929 — Gib I. Mihăescu se stabilește la București și obține un post la Direcția presei din
Ministerul Afacerilor Externe.
Apare al doilea volum de nuvele, Vedenia, la Editura „Cartea românească".
1930 — Apare primul roman al lui Gib I. Mihăescu, Bratul Andromedei, la Editura
„Nationala" Ciornei. Colaborează la ziarul "Curentul".
Publică nuvela Piaza în revista "Gandirea" din septembrie.
Publică un fragment din romanul Rusoaica în Gândirea, numărul 12 din
decembrie.
1931 — Colaborează la "Curentul", publică în "Vremea", "Viața românească", "Boabe de
grâu", "Gândirea", "Adevărul literar și artistic".
1932 — În ianuarie apare ziarul "Calendarul" avand în redacție și pe Gib I. Mihaescu,
care publică aproape în fiecare număr.
1933 — Îi apare în volum romanul Rusoaica, care se bucură de aprecieri din partea
criticii literare. Scoate la Editura „Națională" Ciornei romanul Femeia de
ciocolata.
Pe 10 aprilie se naste a doua fiica a scriitorului, Ionica.
Primește Premiul Societății Scriitorilor Români pentru romanul Rusoaica.
1934 — Apare romanul Zille si noptile unui student întarziat scos la Editura „Cugetarea".
1935 — Apare romanul Donna Alba, tipărit de Editura „Cartea românească".
Are în proiect opera Vămile văzduhului.

Pe 3 august suferă o puternică criză de rinichi.

Pe 19 octombrie Gib I. Mihăescu se stinge din viață la București.
Pe 22 octombrie este înmormântat la Drăgășani.
 ROMANUL‚,RUSOAICA”

1.Încadrarea romanului în contextul epocii.

„Romanul aspirației spre ideal”(Perpessicius), „romanul

confesiune”(Tudor Vianu), „dramă a imaginarului” (N. Balotă) sau
„dramă a așteptării”(N. Manolescu), roman al „al situațiilor
fundamentale[…],un fel de Madame Bovary al virilității”(G.
Călinescu), romanul Rusoaica a fost și este considerat și astăzi nu
numai o capodoperă a autorului, ci și „ una dintre cele mai solide
opere românești din câte s-a scris până astăzi”. (Ion Chinezu).
Realismul,obiectivitatea se relevă prin tema romanului: căutarea
obsesivă şi febrilă a idealului feminin, goana nebună după femeia
inaccesibilă, enigmatică, impalpabilă, intangibilă, care rămâne în
definitiv o „nebuloasă”,după cum o numeşte autorul Gib I. Mihăescu.
Structură(sferică), tehnica detaliului, crearea de personaje
tipice. Romanul ,,Rusoaica” scris în 1933 ,este cea mai cunoscută
realizare a celebrului romancier, prozator, dramaturg,: Gib I.
Mihăescu (1894-1935).
Problematica romanului este dată de teme evidente: cea
socială, particularizată în manieră a personajelor care trăiesc
permanent într-un conflict psihologic, cu filiații pe linia puterii
nefaste a visului asupra aspiraţiile ascunse ale individului și a
stratificării sociale cu repercursiuni privind relațiile interumane; tema
iubirii, corespunzând evoluției și tema formării, care-l vizează pe
Ragaiac, erou de bildungsroman.
 2.Geneza Romnaului.

RUSOAICA. Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac.

Al doilea roman al lui Gib I. Mihăescu (după Brațul Andromedei,
1930), tipărit în 1933 la "Naționala" - Ciornei și lansat de Ziua Cărții,
20 mai, cu o largă susținere în presa vremii. Editat pentru început într-
un tiraj mediu (3000 de exemplare), cunoaște o difuzare de veritabil
best-seller: patru ediții în primii doi ani (mai si octombrie 1933,
respectiv 1934) ultima, "suplimentată" fraudulos de către editor cu
înca 600 de exemplare (cf. VI. Barna,în "Rampa", nr. 5745, 1937) -
urmate în intervalul 1935-l945 de alte patru, din care doua în țară
(1936 și 1943) și doua peste hotare (în versiune slovacă la Bratislava,
1935, și în Italia la Milano, 1945). Prezența a numeroase erori de tipar,
atât în ediția princeps (cf și semnalarea autorului din "Calendarul", nr.
380, 1933: Rahmaninowschi sau colaborarea benevola a tipografilor),
cât și în unele transcrieri, inclusiv mai noi, ale versiunilor revăzute din
anii următori, recomandă ca virtuale texte de referinta îndeosebi
edițiile de la "Minerva" (1990, 1995), îngrijite de Al. Andriescu. O
primă încercare (strategică!) a acestuia de a relansa romanul -după mai
bine de trei decenii de interdicție - în cadrul celui de-al doilea volum
al seriei de Opere ("insoțind", deci, Bratul Andromedei) avusese de
fapt loc încă în înăsprirea cenzurii, mai cu seamă în urma "vizitei" cu
tâlc, în România (unde apăruse între timp și Delirul lui Marin Preda),
a lui Andrei Gromiko, ministrul sovietic de externe, zădărnicise însă
orice tentativă, în această privință, documentatul editor văzându-se
silit să rămână încă un șir de ani (cf. densele sale intervenții din
publicațiile literare ale epocii) în postura, paradoxală, a
comentatorului unui text, practic, inaccesibil generatiilor postbelice.
Adevarata șansă a cărții de a fi și citită a constituit-o astfel, ca și în
atâtea alte cazuri, abia eliberarea de tabu-uri datorată momentului .
Pe motive de cu totul alt ordin, Rusoaica mai stârnise, ce-i
drept, unele umori potrivnice și prin 1934, când, după ce fusese
distinsă de către Societatea Scriitorilor Români cu Premiul Regele
Carol II, acordat de Ministerul Instrucției (cf. "Universul", nr. 124,
1934), se pomenise înscrisă de un oficial pudibond al aceluiași
minister, pedagogul de școală veche și scriitorul Const. Kiritescu (ale
carui Flori din gradina copilăriei, apărute cam tot pe atunci, fusesera
ocolite de juriile literare), în fruntea unei abracadabrante liste de opere
interzise accesului în școli și biblioteci de profil (cf. ibid., n-rele 128 si
154, acelasi an). Lista mai mult decâît "neagră", ce alatură capodopere
precum Patul lui Procust, Icoane de lemn și Poarta neagra sau Tablete
din Tara de Kuty, Cartea nunții, întoarcerea din rai. La Medeleni,
Calea Victoriei, Maidanul cu dragoste ș.a., maculaturii unor
Al.Bilciurescu, M. Toneghin, Lucretia Karnabatt, Z. Buruiana etc. (cf.
și acida opinie marginală a lui Gib I. Mihăescu, strecurată în interviul
acordat la a patra editie lui Z.Stancu, în "Naționalul nou", nr. 115,
1934). Romanul “Rusoiaca” este una din cele mai reprezentative
lucrări ale lui Gib I. Mihăiescu. Această lucrare a fost scrisă în anul
1933, dar din motive politice cartea a fost interzisă în România timp
de câteva decenii, până în anul 1990.
Romanul i-a fost inspirat lui Gib I. Mihăiescu din povestirea
unui prieten, ofiţer de grăniceri, despre tragica aventură a unei tinere
violoniste care a trecut clandestin frontiera. Ca și cei mai mulți dintre
prozatorii vremii, Gib I. Mihăescu mizase inițial pe virtuțile
povestirii, încercând să-și valorifice astfel, piesa de piesă, "istoriile"
ostășești, trăite sau auzite. Însăși "nuvela" din "Gândirea", concepută
ca secvență a unui soi de Hanu Ancuței de bivuac, evocă perfect
maniera de a relata, tributară încă tradiției sadoveniene, din Bisericuța
de brad. Rătăciți sau Pe drumul gloriei, toate publicate. Succesul
obținut apoi ca nuvelist și, partial, ca romancier (Bratul Andromedei
constituise, totuși, un debut promițător și pe acest tărâm) nu putea să
nu-i dezvolte însă apetitul pentru specia tot mai prizată a epicii
interbelice, întreaga documentație amintită este supusa astfel unui
proces febril de refictionalizare, sub semnul canoanelor asa-zisului
"gen proteic". Modul de a se implica și "stilul bătrînesc" (Al.
Andriescu) al povestitorilor ocazionali lasă deci locul formulei doar
aparent înrudite a naratorului unic, a carui personalitate și a cărui
viziune structurează și determină întregul. "Capitanul" Ragaiac din
falsa nuvelă, deși își pierde o tresa, apărând în roman ca locotenent,
dobândește în noua ipostază magistratura supremă a narațiunii,
devenind, dintr-un fel de frate vitreg al capitanului de mazali Neculai
Isac, personajul central și, deopotrivă, "eul" povestitor, constructorul
si raisonneur-ul romanului. Rezonanță galică, probabil voita (Ragaiac,
este de altfel, în ambele texte, și vorbitor de limba franceza), a
numelui acestuia, evocator de figuri celebre precum Ravaillac ori, de
ce nu, Rastignac, pare sa le fi scapat comentatorilor Rusoaicei. Care
au preluat în schimb a la lettre marturisirea prozatorului, dintr-o
scrisoare către Susanne Davalova (cf. ciorna de la Biblioteca
Academiei, Fond Gib I. Mihăescu, coresp., cota 30876, reprodusa
partial intai de E. Manu, inca in 1976), că el ar comporta numai
"inversiunea primelor silabe" ale patronimicului unui fost coleg de
campanie, de la care deținea de fapt unele dintre întâmplările descrise
în roman (respectiv, "aceea cu luntrea încărcată de evrei, care se
scufundă și aceea de la urma, cu nunta"), precum și amănuntul
semnificativ privind vioara din mâna tinerei "rusalce" înghițite de
valurile Nistrului. Or, o cercetare mai aprofundată a surselor ne-a
convins, cel puțin până la proba contrară, ca acel Ion (prenume
standard, asociat ad hoc de biografi!) Garaiac, atât de străin de spiritul
antropo-nomasticii românești, va trebui înlocuit probabil, în viitoarele
exegeze ale Rusoaicei, cu mult mai plauzibilul Vasile Caraiac
(adica ,,Iacob cel negru", descendent al vreunei familii de aromâni),
fost ofițer al regimentului 19 infanterie, mentionat în "Monitorul
Oficial" din 25 mai 1920 ca fiind avansat, pe data de 1 iulie 1917, la
gradul de locotenent (o luna mai târziu, tânărul Gib I. Mihăescu
devenea, la rându-i, sublocotenent). Substituirea consoanei surde (c)
cu corespondența ei sonoră (g) în versiunea Ragaiac ține de bună
seamă, doar de legile de bun simț ale eufoniei. Așa cum acceptarea
unanimă (inclusiv de catre cel vizat!) a numelui de Caraiac, pentru
așa-zisul prototip al eroului Rusoaicei, își poate afla explicația și
numai în forță de seducție a tradiționalei "aure" ce înconjura miturile
(ori gloriolcle) de acest gen.

Ceea ce e cert este însă că acest pseudo-Garaiac, "personajul-

pretext care mi-a sugerat pe eroul cărții" - în caracterizarea mai
nuanțată ce i-o face însuși Gib I. Mihăescu răspunzându-i lui V.
Cristian a existat în carne și oase și că se mândrea, cum și-l amintește
Aurel I.cu faptul că a fost principala sursă de inspirație și informare a
prozatorului (care se știe că nu trecuse nicicând, cu unitatea sau
altcumva, dincolo de Buicani și Chișinau) în legatură cu regimul de
viață și categoria de întâmplări ce-i creeau probleme, prin anii '20 ai
secolului trecut, unui ofițer pus să acopere, cu plutonul său, o porțiune
a malului cu multiple meandre al Nistrului. Mai dincolo de care "juca"
la orizont, "asemeni zaristei namiczilor de vară, neliniștea misterului
rosu" în astfel de "pitoresti pustietati"', iși lămurea autorul cititorii - de
astă dată în interviul acordat lui F. Lastun o asteapta Ragaiac pe
"rusoaica visurilor sale", naluca făurită de el, prin ani, "din lecturi" și
din "ideea pe care și-o făcea din iubire". O așteapta înfrigurat,
îndeosebi o dată cu lăsatul iernii aspre, când "crivatul siberian" aruncă
"punți de sticlă" peste fluviu, ispitind parcă fantasmele să-și
oglindeasca în ele chipul. Dacă problema mult discutatului "model" al
lui Ragaiac, personajul implinit de fapt, lăuntric, mai ales prin
proiecția eului ascuns al prozatorului insuși (aspect îndelung și divers
comentat, totuși, în critica, de la G. Calinescu, să
zicem, ori Petru Manoliu, a carei opinie a fost deocamdată pe nedrept
ignorata, la N. Manolescu, L. Petrescu, N. Balota, Al.
Protopopescu, M. Papahagi sau Al. Andriescu) nu ar mai comporta
dezvoltări, aceea a intruchipării misterioasei Venus slavică mai
necesită încă cel puțin câteva precizări (ca sa nu spunem sugestii de
lectură). Căci așa cum lui Ragaiac i-a fost împrumutată, adeseori țara
prea mult discernamant, tunica amintitului sau consilier militar (pe
nume, va trebui probabil să ne obișnuim, Caraiac), Valentina
Andreevna Grușina, alias Valia, rusoaica asteptată patimas de
protagonist, în speranța unei repetări sub alte suspicii a tentativei
blocate în sectorul lui Iliad, s-a încercat nu o dată a fi asimilată, în
critica, unui veritabil fenotip, apărând astfel mai mult ca o tipică
proiecție imagologica, cu toate determinarile de rigoare, a mentalului
colectiv.

De unde și acea supraestimare a unei anume filiere literare, a

livrescului deci, atât în schițarea virtualului portret al Valiei, cât și,
mai ales, în intuirea "ecartului" sufletesc, finalmente inevitabil, dintre
Ragaiac și oricare presupusa transpunere în realitate a idealului său
feminin. O lectură mai atentă a romanului dovedește, de altminteri, că
înșesi referințele livresti ale autorului vădesc o identificare destul de
relativă și mai mult simbolică a Valiei cu posibilele ei "modele" (pe
unele, cum a semnalat și Al. Andriescu, le și confunda). Încât nu
putem să nu fim de acord cu obiecția (singura, de altfel) adusă
romancierului de Șerban Cioculescu, în cronica sa din "Adevarul"
(nevalorificată, din păcate, editorial), unde, punând în general sub
semnul întrebării ambiția lui Gib I. Mihăescu de a face din eroul său
un intelectual, consideră regretabil și faptul că "iluzia lui Ragaiac",
fundamentată pe ideea că "absolutul erotic dăinuiește numai prin
piedici", intuiție cât se poate de exactă în context," e crescută cam ca o
buruiană pe materialul cărturăresc al eroinelor din romanul rusesc",
împrumutând o superbă imagine barbiana, am spune, deci, că
Rusoaica lui Ragaiac e menită să ramână de-a pururi doar "al Evei
trunchi de fum". Fascinația ei este înselătoare, precum "chipul voalat"
(D. Adamek) al Marusei, personaj ce pare la un moment dat a i se
substitui cu succes himerei de peste Nistru, dar care iși pierde râvnita
identitate o data cu "sfâșirea", în spasm, a voalului de prezumtivă
mireasă a profesorului Antimov. "Lupta lui Ragaiac e o veșnică
izbândă și o veșnică înfrângere", observă pe drept cuvânt Vintila
Horia, și aceasta "pentru ca fiecare femeie frumoasă iî cedează și în
nici una nu consimte să-și recunoască Rusoaica". Implorat în final, cu
"candoarea"-i caracteristica, de către Iliad, să-i spuna totusi și lui "cum
o vede" el pe emblematica Rusoaica, Ragaiac preferă să pună punct
Jurnalului" său, de neincheiată "campanie" donquijotesca, fără a
încerca vreun răspuns Fuga de sine sau detasare "superioara"?
Multitudinea unghiurilor din care a fost și continuă a fi abordată
Rusoaica este totuși, fără nici un dubiu, o dovadă a perenității în sine a
operei, oricare ar mai fi impresiile și opțiunile particulare ale
exegeților ei, de față și viitori.

3.Subiectul și Fabula.

Incipitul romanului este lung,elaborat oferindu-ne, pe câteva

pagini, detalii precise despre locul, despre timpul și despre
principalele personaje ale romanului. Locul este precizat:”când mi s-a
dat ordinal să trec cu detașamentul de pază pe Nistru“. Primul
personaj cu care facem cunoștință este Ragaiac, locotenentul
intelectual de pe Nistru. Prin intermediul lui facem cunoștință cu
“Bordeiul pe Nistru al locotenentului Ragaiac”. Localizarea lui
geografică , integrarea în peisaj, scurgerea sensibilă a timpului,
apropierea surdă a Nistrului, orizonturile de stepă ce-l
înconjură,schimbarea anotimpurilor, nopțile magice de îngheț,
înțepenirea de cleștar în iarnă :”...am revenit din această expediție
nocturnă…”
Temperamentul dual contemplative , robit de visul unui ideal
îndepărtat, care nu se peirde în aspiraţie şi aşteptare , Ragaiac
relatează uneori sub o puternică stare de încordare sufletească , alteori
pe un ton lapidary, sec, peripeţiile petrecute în anul cât a fost de pază
pe graniţă , combustia sufletească dată de iubirea pătimaşă a Niculinei
şi mai ales a aventurilor spiritului său în căutarea idealului feminin.
Acţiunea romanului are loc într-un cadru monoton şi
cenuşiu , de mic târg de granite ,în care e stabilită garnizoana din care
făcea parte tânărul locotenent Ragaiac ,sau într-un izolat sector de
frontieră şi în cătunul anonim apropiat de acesta. Scriitorul ştie să
folosească atmosfera şi ambianţa cadrului pentru a sugera stări
sufleteşti şi a define aspiraţiile şi universal moral al eroilor.
După o viaţă uşoară , de petreceri şi aventuri , ofiţerii şi ostaşii
din care făcea parte Ragaiac sunt nevoiţi spre regretul lor , să plece un
timp pe granite . Mulţi părăsesc oraşul nemulţumiţi , luându-şi adio de
la vinul bun, fetele vesele şi viaţa asta cu sindrofii, cu baluri şi
întâlniri furişe, fiind îngroziţi de lungul repaos forţat la care erau
condamnaţi . Singurl care primeşte cu entuziasm vestea mutării pe
granite este Ragaiac. . Izolarea sectorului său, destul de departe şi în
dreapta şi în stânga şi în spate de sate ori locuinţe omeneşti , îi dădea
certitudinea că va reuşi să se schimbe , să ducă o viaţă serioasă ,
retrăgându-se în liniştea tonifiantă a cărţilor. Înainte de a pleca
Ragaiac face o comandă impresionantă de tratate şi manual de
matematică , chimie, fizică , cărţi de literatură , filozofie, istorie şi
mitologie. Din lectura cărţilor de istorie , de mitologie , a Bibliei şi în
special a literaturii, răsare ca o himeră Rusoaica, femeia inaccesibilă,
acea zveltă făptură de fum , care întruchipează chemarea chinuitoare
spre idealul erotic. Viziunea plămădită de imaginaţia lui Ragaiac
detaliu cu detaliu , cu cu deosebire izvorâtă din lecturi devine reală ,
pe punctual de a-şi releva misterul , împrumutând trăsăturile eroinelor
din romanele citite.
Rusoaica nu trăieşte într-un timp şi spaţiu reale , ci descinde din
iamginaţie, face parte din universal sufletesc al lui Ragaiac , devenind
un bun al acestuia , steaua lui polară către care tinde în permanenţă.
Ea nu e un personaj , ci o dorinţă , o aspiraţie, visul lui de puritate şi
iubire . Pe graniţă, locotenetul Ragaiac trăieşte cu aceeaşi intensitate ,
două vieţi , una imaginară , dominată de Rosoaică , şi alta reală, în
care Niculina , femeia neînvinsă şi chinuitoare ca un drac, îşi joacă
rolul de amantă , la inceput din interes şi apoi robită de patimile
dezlănţuite ale iubirii. Calmă şi odihnitoare , dragostea acesteia este
mai sănătoasă decât dorul infinit după o himeră , care-l răpise până
atunci.
Un alt plan narativ Ragaiac în braţele Niculinei continuă să
viseze la Rusoaica cea ideală , cu chipul eroinelor din romanele ruseşti
şi cu sufletul încărcat de misterul depărtărilor de unde descinde .
Imaginea Rusoaicei creşte în roman şi se amplifică cu fiecare
pagină , la început este o dorinţă vagă, un ideal înceţoşat , dar căutat
cu infrigurare , opus femeii obişnuite , de felul Marusiei sau a
Niculinei. Pe parcurs , printr-un ingenios proces de plăsmuire a
fanteziei lui Ragaiac , sau prin descrierea infiorată de durere şi regret
a lui Iliad , Rusoaica prinde viaţă , capătă un nume, o biografie ,
începe să aibă o identitate , devenind întruchiparea în imaginative sau
în realitate a dorinţei şi obsesiei celor doi ofiţeri.
Chemarea interioară către un ideal , aspiraţia către Rusoaica
întreagă a gândurilor sale este anterioară plecării pe graniţă ,deşi
până atunci nu se manifestase obsesiv , nu captase întreaga existent a
lui Ragaiac. Marusea , sau alte femei , care îmbogăţeau experienţa sa
erotica şi în care căuta imaginea de fum a idealului său , nu egalau
prin totalitatea lor femeia ideală şi integral , deoarece, accesibile ,
lipsite de mister , nu erau decât parțial apropiate de frumuseţea fizică
şi spirituală inegalabilă a acestuia. Femeia ideală este unică şi
inimitabilă; ea există , prin anume trăsături fizice sau calităţi
sufleteşti , în toqate celelalte femei , dar în nici una în stare pură ,
capabilă să releve bărbatului misterul eternului feminine.
Un alt plan narativ al romanului este reprezentat în izolarea ,
totală a sectorului său de graniţă , singurul eveniment mai important,
care îi aduce lui Rgaiac veşti din lumea parăsită cu câteva luni în
urmă, este vizita vecinului său de sector, a locotenentului Iliad.
Prins în mrejele imaginaţiei lui Ragaiac, care trăieşte în
permanent sub zodiac iubirii îndepărtate , ca prezenţă fizică dar şi ca
intensitate şi puritate a sentimentelor, Iliad este contaminat şi el de
aceeaşinostalgie a aşteptării, de cultul obsedant al perfecţiunii
feminine, al iubirii eterne .În pustietatea de pe frontieră apare în sfârşit
o rusoaică adevărată, care răspunde chemărilor pătimaşe ale celor doi
locoteneţi bolnavi de nostalgia eternului femini. Ea este adăpostită de
Iliad , care îi povesteşte ulterior lui Ragaiac iubirea nefericită cu
tânăra refugiată.Apariţia şi dispariţia Valiei Gruşina, întruchiparea
reală a celei anticipate în vis şi în îndelungi plăsmuiri ale imaginaţiei
constituie punctul de maximă adâncire a conflictului şi determină acea
nebunească şi incredibilă vânătoare de fantome , pentru descoperirea
celei disparate, printre refugiaţii şi contabandiştii care treceau
frontiera. Ragaiac se străduieşte gelos să prindă el Rusoaica, fără a
izbuti, fiindcă fata se îneacă probabil în Nistru şi rămâne mereu
insccesibilă, în poziţia idealului.
În ultima parte a romanului Ragaiac revine la aceeaşi viaţă
banală şi aventuroasă în orăşelul de garnizoană de unde please cu un
an în urmă . Himera spre care alergase şi de care fusese atât de
aproape, fără a fi părăsit definitiv , îl obsedează din ce în ce mai puţin
şi devine pănă la urmă doar un vis frumos şi îndepărtat . Singurul
eveniment mai important, care-l plasează pe erou şi de această dată
sub aceeaşi chinuitoare sete a pasiunii erotice , este aventura cu
Marusea , petrecută chiar în noaptea nunţii acesteia, pentru a verifica
posibilitatea înlocuirii perfecţiunii de vis a unei Rusoaice inaccesibile
cu o rusoaică adevarată, apropiată şi odihnitoare.

4.Sistemul de personaje.

Romanul prezintă o întreagă serie de personaje, reprezentând

tipuri umane, fiind așadar reprezentative pentru o anumită categorie
morala: parvenitul(Serghei Balan), etc. Personajele sunt organizate în
două clanuri antagonice, din punct de vedere al intereselor: familia lui
Serghei Balan (sora și soșia) și Ragaiac (locotenentul de pe Nistru)
Ragaiac- Este personajul principal al romanului, deoarece în
jurul lui se desfășoară majoritatea acțiunilor, a intereselor, atât ale
celor care-l protejează , cât și ale celor care-l dușmănesc, iar acțiunea
romanului încetează odată cu întoarcerea de unde a plecat. Este un
personaj clasic un ofițer ca toți ofițerii, care vorbește limba tuturor
locotenenților din lume, preoucupat să execute ordinele, este veșnic în
căutarea de aventuri galante, la prima vedere e un ins frivol un Don
Juan superficial, iar slăbiciunea lui este lectura, e împătimit de ea ,mai
cu seamă de cea rusă, caută să trăiasca în doua lumi paralele: cea reală
(unde păzește granița) și cea virtuală (unde e în așteptarea unui ideal
absolut al feminătății). În caracterizarea personajului său
Gib I. Mihăescu folosește modalitățile clasice: prezentarea directă de
către autor sau de către alte personaje;autocaracterizarea; prezentarea
indirecta prin mediul în care trăiește, prin acțiuni, gesturi, opinii etc.

Niculina- este un personaj feminin cu intenții ascunse,

orgolioasă și cu dorința autoflagerării. Este soția lui Serghei Balan,
contrabandist rus și fiică de târgoveț moldovean. Bunătatea,
onestitatea și onestitatea nu fac parte din portretul Niculinei. Însă
celelalte trasături ca frumusețea rară mândria fără margini, ura,
disprețul, plăcerea de a domina și suferința îi sunt apropiate. E un
amestec de candoare și naivitate, dar având un instinct feminin sigur și
îi farmecă pe bărbați. Este uneori visătoare, alteori neliniștită sau
dezlănțuită în bucuria ei (aleargă prin iarbă cu picioarele goale, se dă
în leagăn, doarme în fân...)

În Rusoaica, Gib I.Mihăescu afişează o concepţie de moralist

clasic, o observaţie atentă a eticii umane, pe care o clasifică tipologic:
„Romanul nu apare decât când ne dăm seama că începe să se
organizeze o lume de tipuri şi de caractere”.

5. Po(i)etica de tranziţie: de la doric la ionic. 

Perspectiva narativă  este specifică romanului doric,
presupunând un narator omniscient, omniprezent ,extradiegetic și
obiectiv .Naratorul este situat în spatele personajelor . Timpul relatării
evenimentelor este anterior producerii lor, ceea ce susține ipostaza
naratorului actor, care relatează evenimente la persoana a treia, în mod
obiectiv și detașat, urmărind relația cauză-efect.Uneori, se depășeste
modelul prin renunțarea la naratorul demiurgic.
Astfel, omnisciența este limitată prin introducerea unui
personaj  martor, Ragaiac, căruia îi sunt atribuite părerile și limbajul
unui comentator savant și expert, care nu are vocația de a crea o lume ,
și de a o comenta și de a o studia „pe probe de laborator” .
În spatele măștii lui Ragaiac, prin intermediul căruia se descriu
casele de pe strada Antim, se simte prezența estetului Mihăescu.
Naratorul se ascunde și în spatele celorlalte personaje, alte măști ale
sale, fapt dovedit de limbajul uniformizat. Sunt folosite două
perspective narative în acest roman:
Focalizarea zero. Naratorul știe și vede mai multe decât
personajul. Narațiunea este realizată de naratorul omniprezent în
romanul doric.
Focalizarea internă.Naratorul transpune situația personajelor și
privește evenimentele narate prin ochii acestora.
Romanul este structurat pe capitole, fără titluri , urmate de un
epilog. Acțiunea respectă cronologia faptelor, astfel încât secvențele
narative sunt redate prin înlănțuire și completate prin inserția unor
narațiuni. Înlănțuite temporal și cauzal, faptele creează iluzia vieții.
Inserția unor elemente de modernitate – între care analiza
psihologică, prin intermediul căreia personajele au viață interioară –
întrerupe cronologia faptelor. De asemenea, se observă caracterul
scenic (de exemplu, Capitolul I şi al XVIII-lea), prin folosirea
dialogului ca mod de expunere preponderent, a monologului interior
(care reflectă gândurile personajelor), prin notarea gesturilor şi
vestimentaţiei al multor fragmente, prin tehnica restrângerii treptate a
focalizării, prin detaliile didascalice.În același sens, analepsa,
prolepsa și elipsa unor evenimente din narațiune sunt mărci ale
modernității romanului.

Acțiunea se desfășoară pe două planuri narative, prima parte

fiind aranjarea detașamentului la hotarul Nistrului, vigilența cu care
este păzit și partea a doua o constituie căutarea idealului feminin,
anume a „rusoaicei” întruchipare a femeii îndrăzneţe şi frumoase,
intelectuală, senzuală, posesivă şi plină de tulburătoare chemări.
Structura discursului narativ este circulară, simetrică, prin
plasarea aceluiași personaj, Ragaiac, pe aceeași zonă a unui sector de
pază. Desfășurată pe parcursul câtorva ani, acțiunea debutează cu
venirea lui Ragaiac la graniță și are ca deznodământ păzirea graniței și
așteptarea unui ideal, și chiar după plecarea sa de la hotar.
Deznodământul este urmat de un epilog , în care sunt prezentate
devenirile unor personaje (Ragaiac,Niculina, Marusea) ). Romanul are
un final închis prin stingerea tuturor conflictelor.
Incipitul și finalul  operei , ca și în romanele lui Rebreanu, se
utilizează procedeul narativ al circularității  începând și terminându-se
cu ilustrarea scenei în care se  descrie aventura cu Marusea , petrecută
chiar în noaptea nunţii acesteia, pentru a verifica posibilitatea
înlocuirii perfecţiunii de vis a unei Rusoaice inaccesibile cu o rusoaică
adevarată , apropiată şi odihnitoare.
 Indicii temporali și spațiali sunt bine precizați, acțiunea
petrecându-se la granița dintre România și URSS, pe malul Nistrului ,
majoritatea scenelor având loc la hotar unde se fîcea trecerea
frontierei, și prezența persoanelor care ajutau emigranții să treacă
granița. 
Romanul, în totalitatea lui reprezintă structura cronotopică a
Bildungsromanului tradiţional, în care eroul tinde să devină, se
dezvoltă, se formează cu ajutorul mediului şi a altor personaje.O
importanță în devenirea personajului o constituie studiile, educaţia,
învăţătura.
Autorul face o analepsă, arătând cum era situația lui Ragaiac și
a subalternilor lui, aceasta accentuând considerabil structura de
Bildungsroman: „Când erau strigați să se așeze în linie, se repezeau
agitând cu ușurință armele, pe care până aci le mânuiau cu greutate și
cu pioasă resemnare, de parcă ar fi cântărit sute de kilograme”.
Expozițiunea romanului cuprinde și o scenă, a jocului de cărți,
pe care le comandase Ragaiac.Aici se conturează și principalele
conflicte ale romanului: intelectul și lupta pentru o schimbare în
căutarea idealului feminin. Nararea prin reprezentare este o strategie
textuală prin care se impune discursul personajelor ce substituie pe
spații ample discursul naratorului.Conferă narațiunii un caracter
scenic determinând predominația stilului direct. Vorbirea directă a
personajelor este marcată subiectiv,afectiv și stilistic prin prezența
indicilor lexico-gramaticali ai persoanei I-a și a II-a ,prin utiliarea
dialogului și monologului .
,,-Vas-zică d-astea îmi fac scumpii mei gradați, în timpul
nopții...când toată lumea trebuie să încremenească la datorie...
-Păi care-i de serviciu rămâne,dom locotenent... ”
Tehnica monologului interior este utilizată pentru a demonstra
latura profund morală a personalității locotenentului Ragaiac. În
același timp, Ragaiac se dovedește fidel idealului său de a-și întâlni
Rusoaică viselor lui.Discursul narativ se desfășoară lent, gradat, către
punctul care va accelera ritmul aşteptării, al unei chinuitoare şi
obsesive aşteptări şi al aspiraţiei spre ideal, atingând culmea creaţiei
lui Gib I Mihăiescu , Rusoaica este o opera fundamental, printre cele
mai reuşite din literatura română, o biruinţă deplină a realismului
psihologic. Structurat în planuri diverse, dimensionat în special printr-
o fantastică imaginative şi o profundă şi complex analiză sufletească,
romanul constituie un admirabil şi halucinant stadiu de obsesie .

Mozaic didactic
Domeniul 1: Textul literar şi nonliterar
Standardul 1. Utilizează strategii de lectură adecvate
pentru o varietate de texte literare şi nonliterare.
Indicatorii:
Cunoaşte trăsăturile distinctive ale genurilor şi speciilor
literare.
• Demonstrează, în trei teze, că „Rusoaica” este un
roman doric.
• Ilustrează afirmaţia dată cu 2-3citate din textul
romanului.
Realizează lectura cognitivă, analitică, expresivă a textului.
• Citeşte expresiv un fragment din roman, la
alegere.
• Aplică strategiile de lectură a textului, în raport cu
circumstanţele de lectură.
• Citeşte primul alineat al textului şi identifică în
el cuvintele-cheie ale naraţiunii. Comentează,
în raport cu fiecare lexem selectat.
• Recurge la diferite forme grafice, pentru prezentarea
sintezelor în baza textelor citite independent.
• Reprezintă printr-un clustering liniile de
subiect ale romanului.
• Efectuează transferul strategiilor asimilate asupra
textelor pe care le citeşte independent.
• Citeşte independent textul romanului „Acasă” şi aplică
pentru analiza lui strategiile asimilate.
• Construieşte cronotopul romanului.
Interpretează axiologia textelor literare.
• Explică, cu 3-5 argumente, de ce romanul a fost
respins / receptat inadecvat de critica literară a timpului.

Standardul 2. Rezumă textele literare şi nonliterare.

Indicatorii:
1.1.Expune rezumativ textele studiate.
• Rezumă fabula romanului în 120-150 de
cuvinte.
• Rezumă subiectul romanului în 250-300 de
cuvinte.
1.2. Rezumă orice text literar şi nonliterar.
 • Rezumă, în 3-5 teze, esenţa interpretării
pe care critica literară i-a dat-o la apariţia
romanului, comparând-o cu interpretarea
actuală.
1.3. Sintetizează în diferite forme grafice informaţia dintrun text
citit independent.
• Organizează, într-o formă grafică
Sistemul de personaje din roman.
1.4.Prezintă, oral şi în scris, rezumatul textului citit sau
audiat.
• Relatează oral, fără a folosi un suport scris,
rezumatul episodului în care Ragaiac află despre Valia.
1.5.Include rezumatul în cadrul unui text metaliterar
propriu.
• Construieşte rezumatul romanului, pentru a-l
utiliza într-un eseu de sinteză cu tema:
„Destinul lui Ragaiac’’
Standardul 3. Operează cu termenii din domeniul
lingvistic şi literar, în limita standardelor de conţinut.
1.1. Se documentează în legătură cu structura, etimologia,
sensul / sensurile termenului.

• Citeşte glosarul, aplicând tehnica SINELG.

Rezolvă semnele de întrebare cu ajutorul altor
dicţionare de termeni literari.
1.2.Explică esenţa, structura şi semnificaţia termenilor, în
raport cu sistemul terminologic lingvistic şi literar.
1.3.Integrează termenii din domeniu în textele
metalingvistice şi metaliterare produse.
• Formulează 3-4 întrebări pe care ai vrea să
le adresezi scriitorului Gib I Mihăescu
utilizând termeni care vizează arhitectonica
romanului său.
Standardul 4. Produce acte de vorbire orală şi scrisă
personalizate, care îi reflectă propriile idei, judecăţi,
opinii, argumente, experienţe senzoriale şi lectorale.

4.1. Susţine un dialog.

• Dialoghează cu cineva dintre colegi, într-o discuţie
controversată cu privire la stilul lui Gib I Mihăescu.
4.2. Aplică variate strategii de desfăşurare a polemicii /
discuţiei / dezbaterii.
• Completează Graficul T, pregătindu-te pentru o
dezbatere în baza afirmaţiei:
Romanul ca gen presupune o arhitectonică bine
armonizată.
4.3. Îşi exprimă şi îşi argumentează starea afectivă
postlectorală, în raport cu textele studiate sau citite
independent.
• Formulează-ţi, într-un text coerent de 1 pagină, starea
afectivă postlectorală, după ce ai citit cartea.
4.6. Se documentează din surse tipărite şi electronice,
pentru a susţine o opinie privind textul citit.
• Consultă site-urile revistelor literare, pregătind
o prezentare orală cu suport electronic cu
subiectul: Opera lui Gib I Mihăescu în
Internet.
Standardul 5. Interpretează / Analizează textele literare
şi nonliterare, în limita standardelor de conţinut.
1.1.Cunoaşte manifestarea procesului literar românesc în
context universal.
• Construieşte o argumentare (5 alineate:
introducere, trei idei distincte, încheiere) în
dezvoltarea ideii de mai jos, făcând referinţă la
unul dintre romane
1.2.Cunoaşte instrumentarul ştiinţific (termeni,
algoritmi, criterii, principii) de abordare a textului
literar şi nonliterar.
• Analizează, paralel, fabula şi subiectul romanului.
• Selectează o afirmaţie din interviurile acordate de
autor, pe care să o poţi dezvolta cu referinţă la textul
romanului.
• Argumentează impactul / importanţa cronotopului
pentru fabula acestui roman.
1.3.Analizează creaţia unor scriitori canonici şi textele
reprezentative, apreciind valoarea operei scriitorului.
• Compară opiniile a doi critici literari şi formulează-ţi
părerea proprie.
• Recomandă colegilor, în text persuasiv de ½ pagină / în
discurs de 3 minute, să citească unul dintre romanele
lui Mihăescu.
1.4.Alege strategia de analiză adecvată tipului de text /
potrivită sarcinii.
• Clasifică personajele romanului în baza unei tipologii
(la alegere).
1.5.Aplică diferite strategii de analiză a textului literar şi
nonliterar, oferit pentru prima lectură.
• Examinează structura inelară a romanului, pornind de
la reperul: „Structura inelară e o ramă care încadrează
flashback-ul, materia definitorie a romanului. ”
 1.6.Explorează transdisciplinar textul literar, angajându-şi
cunoştinţele de geografie, istorie, cultură.
• Descoperă, analizând textul, semnele toposului
riveran.
1.7.Apreciază rolul structurii şi al faptelor de limbaj ale
textului literar, în raport cu preceptele estetice ale
curentelor literare.
• Interpretează semnificaţia simbolică a structurii
inelare a romanului, în raport cu alt roman cu
aceeaşi structură.
• Aplică tehnica 6 De ce?

Bibliografie selectivă:
1. George Călinescu-Istoria literaturii..., ed. Minerva,Bucuresti, 1988.
2. Pompiliu Constantinescu- Romanul rom. Interbelie,ed. Minerva, 1977.
3. Gib I. Mihaesu- Rusoaica/ Lecturi paralele- postfata la roman de
Andriesu, ed. Minerva, Bucuresti, 1990.
4. Perpessicius-Opere 7, ed. Minerva, Bucuresti, 1975.
Prof.Florina-ClaudiaArgyelan
5.Ion SIMUT, „Gib I. Mihaescu. Rusoaica - un roman european",
în Diferenta specifică, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1982, pp. 67-74
6. E. LOVINESCU, Istoria literaturii române contemporane.1900-1937, Editura
Librăriei Socec & Co., S.A. București, 1937, pp.312-313
7.Florea Ghiţă , Gib I. Mihăiescu (monografie) , Editura Minerva , 1984;
8. Alexandru Burlacu, PROZA LUI VLADIMIR BEŞLEAGĂ.
HERMENEUTICA ROMANULUI, Editura Gunivas,2013;