LA CARAGIALE CITESTE SI CURSURILE DE LA ARDELEANU PE

RECEPTARE !!!!!!!!!!!

~ a) Curs ppt: Caragiale ~

BIBLIOGRAFIE:

1) I.L.C., Momente și schite, notite critice, ed. îngrijită de Al.Rosetti, Șb. Cioculescu, Liviu
Călin, București, ed. Minerva, 1983
2) I.L.C., Publicistică și corespondență, ed. de Marcel Duță, studiu introductiv de Dan C.
Mihăilescu, București, Ed. „Grai și suflet” – Cultura Națională, 1999
3) I. Pârvulescu, Lumea ca ziar. A patra putere. Caragiale, București, Humanitas, 2011
4) Radu Olteanu, Bucureștii în date și întâmplări, București, ed. Paideia, 2002

Etapele receptării lui Caragiale

 Junimiștii îl acceptă, pe model maiorescian;

 Contemporanii îl resping, din motive diverse:
 Lectura de identificare (pentru prima data se identifică – se recunosc! – și cu
personajul negativ, ridiculizat);
 Grila naționalistă și patriotică, în sensul îngust;
 Rezonanța vulgară, gazetărească;
 Piedica detaliilor epocii, care par trecătoare;
 Prejudecata tematică (temă măruntă = valoare mică);
 Urmașii îl mitizează (chiar mai mult decât pe Eminescu).

Caragiale „avangardistul”. Tonuri specific gazetărești

I. Clișee (adjective) gazetărești senzaționale:

„Înfiorătoarea și îngrozitoarea și oribila drama din strada Uranus”
II. Calificative neologistice gazetărești.
(impacient, viceversa, complimente măgulitoare, de clasică memorie);
III. Limbaj administrativ (petițiune, situațiune, recensiune), stilul telegrafic, procesul-verbal,
limbajul justiției;
IV. Limbaj prețios sau liric, clișeizat (teribil, grațioasa, consoarta).
Nume specifice, rimate, îngemănate

 Mache & lache (Tache, Sache) / Ghiță & Niță / Ghiță Nițescu & Niță Ghițescu / Lache
Diaconescu & Mache Preotescu / Mitică & Costică / George Marinescu & Marin Georgescu
 Diminutive: Costăchel Gudurău, Leonică
 Nume latine sau grecești: Leonida, D-ra Pavugadi, madam Panaitopolu, madam Parigoridi
 Nume cu rezonanță vulgară (vezi Teatrul la țară)

Variațiuni onomastice pe tema „spanac”, altfel spus moft

„Spănăcel Spanacovici a lipsit de la școală trei zile. A patra zi, aduce profesorului o scrisoare de
la babaca: «Domnule profesor, Vă rog să scuzați absențele fiului meu Spănăcel, pe motivul că a
fost cu mine la revoluție»” (Calendarul Moftului Român, 1902)

Caveant cives – un dialog între Spinatberger și Spanacovici (Calendarul Moftului Român,

1902)

Amprenta specifică a lui I. L. Caragiale

Limbajul gazetăresc, din perioada aurorală a gazetăriei, când totul mergea în presă, doar ca să se
umple pagina, când totul era exagerat, semidoct, administrativ, telegrafic, ajustat... ca la gazetă.
Personajul lui generic – fie și invizibil, dar prezent totuși – este gazetarul care ia notițe.

Naratorul lui omniprezent și omnipotent e ziaristul (entuziast, dar necopt, ridicol, cu

expresivitate involuntară).

Gazetar plus dramaturg

Din amalgamul gazetar plus dramaturg a ieșit Caragiale. Caragiale e un dramaturg al

gazetăriei, de acolo își ia și materia primă și limbajul, iar prin asta el e nou și unic.

Lumea lui Caragiale a ieșit dintr-o realitate mai degrabă frumoasă, ordonată, cultă, aflată pe
calea cea bună, în care nici chiar criza nu-i dizlocă pe oameni, însă o realitate împachetată în
hârtie de ziar.

Arta poetică a lui Caragiale

Formula lui Caragiale, arta lui poetică este ziarul, cu limbajul lui. Opera lui comică alcătuiește o
mare gazetă, cu toate defectele presei vremii.

Există o realitate, o lume mai degrabă pașnică, deformată în bună măsură de gazetele vremii.
Realitatea din gazete era încă o data deformată artistic de Caragiale.

~ b) Curs ppt: I.L. Caragiale VS Mateiu Caragiale ~

BIBLIOGRAFIE I.L. CARAGIALE:

 Șb. Cioculescu, Viața lui I. L. Caragiale, București, Fundația pentru Literatură și Artă
„Regele Carol II”, 1940 sau Humanitas, 2012
 Florin Manolescu, Caragiale și Caragiale. Jocuri cu mai multe strategii, București,
Cartea Românească, 1983 sau Humanitas, 2002
 Mihai Zamfir, Caragiale – tatăl și fiul, în România literară nr. 8, 2015 și Sigiliul lui
Mateiu I. Caragiale, ibid, nr. 13

BIBLIOGRAFIE MATEIU CARAGIALE – Ediții:

 Opere, ediție definitivă îngrijită de Perpessicius, București, Fundația pentru literatură și

artă „Regele Carol II”, 1936
 Opere, ediție, studiu introductiv, note, variante și comentarii de Barbu Cioculescu,
București, Univers Enciclopedic, 2001
 Marian Papahagi, Figurile ambiguității, în Eros și utopie, București, C.R., 1980, pp. 46-
76
 Ion Iovan, Portretul unui dandy român, București, ed. Compania, 2002

Biografii paralele
ION LUCA CARAGIALE (30 ian.1851, Haimanale – 9/22 iun. 1912, Berlin) 60 de ani
Fiul Ecaterinei Karaboas și al lui Luca Caragiale, avocat, magistrat la Ploiești
Publicist, dramaturg, sufleor, dir. de teatru, prozator, patron de berărie
La 4 ani după nașterea lui Mateiu, se căsătorește cu Alexandrina Burelly (1889)
1901, oct. apare vol. Momente
 Exil voluntar la Berlin, din nov. 1904
Moare la 1912. Dintre cei 5 copii, trăiesc 3 (Mateiu, Luca Ion, Ecaterina); muriseră 2 fete

 MATEIU I. CARAGIALE (17/25 mart. 1885, București – 17 ian. 1936, București) 50 ani
 Fiu natural (recunoscut de tată, al lui I.L.C. și al Mariei Constantinescu)
 Studii de drept, neîncheiate. Berlin nov. 1904 – mai 1905
 Șef de cabinet la Min. Lucrărilor Publice (1912-1914); Șef al biroului Presei, 1919-1921
 1923 căsătorie cu Marica Sion, cu 25 de ani mai bătrână (38/63)
 1929, în 29 mart. (44 ani și 4 zile) – apar Craii de Curtea-Veche, la Cartea Românească
 1936, moare fără urmași

caragialesc VS matein. Trăsături generale

o Diurn o (A se compara și titlurile)
o Schițe  Nocturn
o Arta faptului public, respinge  Nuvelă, roman
misterul  Arta misterului, poetica tainei
o Totul „la lumina zilei”. Anotimpul  Totul e învăluit în taină, noaptea „e
preferat – vara (cu halba alături) mai de temut ca beția”
o lume fără secrete  lume secretă
o M: - Vorbeați ceva secret?  Nu țin să aflu nimic (Remember)
o G: - Aș (C.F.R)  Nu știu și nu se va afla, cred,
niciodată (Sub pecetea tainei)

Cave, age, tace – deviza scrisă pe „armele” blazonului lui Mateiu, pictat de el însuși: Ferește-te,
fă, ferecă-ți gura / Ferește-te, lucrează, taci

caragialesc VS matein. Personaje

o Personaje oarecare o Domnul e oarecare, „băiat bun”,
o Doamna e cochetă și grațioasă (nu amic (până la proba contrarie),
neapărat cu gust) adaptabil, bârfitor
o Ținută cam neglijentă
 Personaje neobișnuite  Personaje excentrice, pline de
 Femei damnate, monștri, bolnave, necunoscut, cu viață dublă, cu trecut
vicioase, pierdute ascuns, înfricoșător
 Ținută căutată, dandy

o Numele cele mai banale, mai  Nume căutate, prețioase, rare, cu

comune, diminutivale și perechi: rezonanță străină și inițiale identice:
Mitică și Costică, Ghiță și Niță, Pașadia, Pantazi, Pirgu, Pena
Lache și Mache (un fel Bouvard și Corcodușa
Pecuchet)  Fără ocupații clare, crai

o Funcționari, impiegați, (amploaiați),

familiști

caragialesc VS matein
o Decor simplu, banal, trasat din  Decor încărcat de trecut, decrepit,
câteva linii, familiar misterios, căutat
o Burghezul  Aristocratul sau omul cu origini
o Negativul apare în zona comunicării: obscure
semidocți, ilogici, proști,  Negativul apare în zona obiceiurilor:
demagogisau doar amețiți, abulici vicioși, travestiți, bețivi etc.
o Dramolete cu happy end; „pupat  Drame cumplite, crime nerezolvate
toți”

caragialesc VS matein. Stil

o Dialogul, replica, foarte sumare o Ironia, râsul deschis
descrieri
o Limbajul străzii (dar cu acumulare
de „perle” ce țin de caricatură)
o Mai degrabă vesel, optimist
 Descrieri voluptoase, cu
ornante, adjective rare
 Ironia rece, fără râs
 Prelucrare savantă a frazei
 Melancolie fără leac
epitete

caragialesc VS matein. Citate celebre

o „Pupat toți piața endependenți”  Veacul nostalgic între toate...
(Telegrame)  Veacul cel din urmă al bunului plac
o „Da cu onoarea mea nereperată cum și al bunului gust...
rămâne?” (Justiție)  Aur și verde, verde și aur
o „Care va să zică la pensii”  Asemenea seri se întorc, zice-se, de
(Petițiune...) demult, în taina lor le plăcea
o „Mița mea-i la Ploiești” /fals citat/ meșterilor cei vechi să întruchipeze
(C.F.R.) unele legende sacre... E seara
o „Nu mai ai niciun haz! (C.F.R.) izgonirii Agarei, seara fugii în
o „Ăsta e cusurul lui – e măgar!... și Egipt...
violent!... și n-are manieră!” (Amici)  Montaigne e drăguț, are părțile lui.
(Pirgu)

CUVINTE ȘI CITATE CELEBRE

o „am plătitără..., am făcutără”  Motto-urile, mai ales primul: „Que

o „care va să zică”; „moft” voulez-vous, nous sommes ici aux
o „monșer”, „loază” portes de l’Orient, ou tout est pris a

o „amic”, „parol” la legere...” (Raymond Poincare

caragialesc și matein
  Birtul, cârciuma, băutura
 Statul la taclale „fără treabă”

 Tatăl colecționa vorbe involuntar  Fiul colecționa vorbe cu rezonanță

comice, absurdități de o rară specială, uneori străină, alese, piese rare
expresivitate, prostii din piață, de la birt de limbaj, din locuri neobișnuite
și din ziare;

...același model

...același București Belle époque (mai la început la tată – 1900, la fiu, 1910). Așadar nu putem
judeca lumea lui I.L.Caragiale ca într-un tablou mimetic, cum s-a făcut adesea. Bucureștiul Belle
époque nu e nici al lui I.L.Caragiale, nici al lui Mateiu Caragiale. Fiecare l-a prelucrat artistic
până la a-l transforma într-un univers propriu.

~ c) Curs ppt: TEATRUL NAȚIONAL ȘI I.L.CARAGIALE~

... s-au născut în același an.

De Teatrul Național se leagă meseria lui (de la sufleor la director), cariera artistică (aici are loc
premiera pieselor lui) și viața lui (aici își cunoaște viitoarea soție).

Primul director al Teatrului e Costache Caragiale, unchiul dramaturgului.

Stagiunea 1888-1889

 Caragiale e numit prin decret regal director al Teatrului Național din București la 25 iunie
1888.
 25 sept. 1888 – Actorul Edouard de Max, student la Conservatorul de Artă Dramatică din
Paris recită „O, rămâi” de M. Eminescu și un fragment din V. Hugo, apoi joacă în „La
nuit d’Octobre” de Musset.
 1 oct. 1888, dată importantă – Se sting pentru prima dată luminile în sală! (Wagner
introduce asta în spectacolele de operă); Se joacă „Manevrele de toamnă”, adaptare după
„Krieg im Frieden” de Gustave Moser.
Piesele lui Caragiale jucate la Național

Aplaudate „de se zguduie sala”, dar și fluierate.

 „O noapte furtunoasă” – ian. 1879 (în același an, Despot-Vodă de Alecsandri)

 „O scrisoare pierdută” – noi. 1884
 „D’ale carnavalului” – apr. 1885 (foarte criticată în presă, Maiorescu îl apără)
 „Năpasta” – 3 febr. 1890
 „Conu’ Leonida față cu reacțiunea” (premieră la Grădina Rașca, 22 iulie 1880)

La național se mai joacă și farsa „O soacră” (1883).

Repertoriul și controverse

o Caragiale e prezent la Teatru de dimineață până noaptea. Repertoriul ales este extrem de
variat, pentru diverse tipuri de public: Alecsandri și Moliere, Shakespeare și Hugo,
Labiche și „Cele două orfeline” de Ennery și Cormon și o mulțime de autori azi uitați.
Plus Caragiale.
o 5 mai 1889 – Caragiale își dă demisia din cauza atacurilor la adresa repertoriului ales.

Sfârșitul Teatrului Național

3 lovituri istorice (nemții, bolșevicii, românii) – 24 aug. 1944, ora 9:22

Concluzie

Instituția Teatrului Național, cu frământările, cu rigorile, cu imprevizibilul ei au asigurat (chiar și

prin reclamă negativă uneori) spațiul privilegiat al dramaturgiei lui Caragiale și i-au dat
vizibilitate.

~ a) Curs ppt: Simbolism~