ANGHELESCU MĂLINA-ANDREEA

ANUL III, Seria I, Grupa 1

Text 5

PSALTIREA ÎN VERSURI
PSALMUL 65

Într-o perioadă dominată de structurile politice, în secolul al XVII-lea scrierile Mitropolitului

Dosoftei erau apreciate și studiate atât în Țările române, cât și în Moscova, Kiev sau Lvov.
Traducerile psalmilor au ilustrat un moment esențial în ceea ce privește dezvoltarea limbii și a
literaturii române, chiar dacă intențiile principale ale lui Dosoftei erau de natură pastorală și
totodată, misionară.1
Psaltirea este cea mai citită și ascultată carte din Vechiul Testament. În prima jumătate a
secolului al XVI-lea traducerile psalmilor au influențat literatura română, însă anumiți filologi și
istorici susțin faptul că traducerile datează încă din secolul al XV-lea. De asemenea, s-a afirmat
faptul că acesți psalmi ar reprezenta “adevăratul certificat de naștere al limbii române scrise, chiar al
celei literare”.2
Anul 1673 reprezintă o perioadă glorioasă întrucât se tipăresc Psaltirea în versuri (Psaltire a
sfântului proroc David), Preacisntitul Acatist și de asemenea, Paraclis al Preasfințitei Născătoare
de Dumnezeu editată de Mitropolitul Dosoftei la Uniev în Polonia.
Chivu afirmă în studiul Lexicul operei lui Dosoftei şi înnoirea vocabularului limbii române
literare vechi :„Dosoftei a fost, în mod indiscutabil, cea mai importantă personalitate a culturii
moldovenești în epoca anterioară lui Dimirie Cantemir, limba operei sale nu a beneficiat încă de o
cercetare monografică. Iar vocabularul textelor ce-i sunt îndatorate a fost sudiat numai parțial și din
alte perspective, respectiv cu alte scopuri decât acela de a afla starea și evoluția vocabularului literar
românesc.”3
În a doua perioadă a secolului al XVII-lea are loc consolidarea și specializarea structurii
stilurilor limbii române literare vechi prin intermediul asimilării, unor noi modele stilistice în anul
1650, iar 50 de ani mai încolo apariția scrierii literare originale.4
Literatura religioasă cuprinde atât texte canonice de lectură, precum Biblia, Apostolul,
Psaltirea, Evanghelia, cât și texte specifice slujbelor, precum Cazaniile, Molitvenicul, Octoihul, dar
și textele apocrife, precum Moartea lui Avraam, Lemnul Crucii, Disputa lui Isus cu Satana sau
liturgice sau apocaliptice. Încă din perioada anilor 1640-1780 literatura religioasă evidențiază
anumite indicii care semnalează încercările de înnoire stilistică și totodată schimbarea atitudinii față
de o scriere religioasă care au contribuit la textele în versuri. Scrierea în versuri care conține un
subiect religios “cunoaste o realizare de excepție în Psaltirea în versuri, alcătuită de cel dintâi poet
al literaturii noastre culte. Mitropolitul Dosoftei a adaptat, într-o manieră original și cu neegalate de
încercările similar ale lui Teodor Corbea, un model stilistic de largă ciculație în scrisul apusean.”.

1
Ursu, N.,A, 2003, Mărturii documentare privitoare la viața și activitatea Mitropolitului Dosoftei, Ed. Trinitas, Iași,
p.7
2
Andriescu, Al.,2004, Psalmii în literatura română, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza,Iași, p. 9
3
Chivu, Gh., 2005, „Lexicul operei lui Dosoftei şi înnoirea vocabularului limbii române literare vechi”, în Gabriela
Pană Dindelegan (ed.), Limba română. Structură şi funcţionare, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, p.715
4
Gheorghe Chivu, 2000, Limba română de la primele texte până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, , p.28
ANGHELESCU MĂLINA-ANDREEA
ANUL III, Seria I, Grupa 1
Text 5

S-a considerat faptul că Mitropolitul Moldovei era preocupat peste măsura doar de
versificație “ne mirăm de cât de vie trebuie să fi fost năzuința de a desăvârși vers după vers și cât de
exaltantă această euforie a noviciatului de vreme ce mitropolitul aduce în spațiul biblic ierni și
ghețuri și-l umple de râuri cu bulboane smârcuri, de munți cu otavă și cu bouri, de păduri presărate
cu tăuri, fără a se lăsa intimidat de sacralitatea textului originar”5. Andriescu susține afirmarea pe
care o face Eugen Negrici în ceea ce privește expresivitatea involuntară întâlnită la Dosoftei, “opera
retrăiește într-o perspectivă originală” .6
Eugen Negrici constată un factor esențial, și anume că există anumite diferențe mari între
scrierea lui Dosoftei și traducerea sugerată de “un anumit institut specializat în asemenea texte”.7
Bianu îl considera pe Dosoftei “un rob al versificației” în timp ce Eugen Negrici analizează
psalmii lui Dosoftei ajungând la concluzia că perfecțiunea prozodică este cea care predomină
textele lui Dosoftei: “Dosoftei nu se conforma vocabularului psalmilor biblici, ci regulilor
prozodice”8, iar Andriescu susține că “Dosoftei avea o acută motivare estetică atunci când versifica,
dar în rest nu depășea “expresivitatea involuntară, un rezultat neașteptat al constrângerilor
prozodice”.9 Andriescu susține afirmarea pe care o face Euge Negrici în ceea ce privește
expresivitatea involuntară întâlnită la Dosoftei, “Opera retrăiește într-o perspectivă originală”.10
Psaltirile scrise anterior (Psaltirea Scheiană ) au reprezentat punctul de pornire a lui Dosoftei,
însă Mitropolitul moldovean oferă un act artistic mult mai dezvoltat. Psalmul 65 ilustrează limba
literară veche din Moldova din anul 1673.

ANALIZA LIGVISTICĂ
Din punct de vedere lexical, se poate observa că majoritatea cuvintelor s-au păstrat și în limba
română actuală, fie cu același sens, fie schimbate (De văd lumea și limbile toate -în acest stih,
substantivul “limbi “ înseamnă, de fapt, țări străine ) însă au suferit modificări considerabile de
grafie. Formele neobișnuite ale cuvintelor sunt : price, ferice, giuruite.
Câmpul sematic al rituarulior bisericești este marcată de următoarele cuvinte: Dumnezău,
svât, să-nchină, să roage,rugile, etc ; câmpul sematic al corpului omenesc : Ochii, fața, piciorul,
brațe,etc, campul semantic al elementelor naturii : văi, mare, uscat,pământ. În a doua jumătate a
secolului al XVII-lea au ieșit în evidență utilizarea anumitor neologisme latinești în opera
mitropolitului ortodox. De asemenea, unele structuri lexicale au contribuit prin unicitatea lor la
transpunerea în limba țării a unor texte deopotrivă religioase și laice.11
Chivu susține faptul că “limba operei lui Dosoftei nu a beneficat încă de o cercetare
monografică, iar vocabularul textelor ce-i sunt datorate a fost studiat numai parțial și din alte
perspective, respectiv cu alte scopuri decât acela de a afla starea și evoluția vocabularului literar

5
Andriescu, Al.,2004, Psalmii în literatura română, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, p.19 apud Eugen
Negrici, Expresivitatea involuntară, Editura Cartea Românească, București,1977, p.13.
6
Ibidem, p. 18
7
Ibidem p. 20
8
Ibidem p.19
9
Idem.
10
Ibidem p. 18
11
Chivu, Gh., 2005, „Lexicul operei lui Dosoftei şi înnoirea vocabularului limbii române literare vechi”, în Gabriela
Pană Dindelegan (ed.), Limba română. Structură şi funcţionare, Bucureşti, Editura Universităţii din Bucureşti, p.715
ANGHELESCU MĂLINA-ANDREEA
ANUL III, Seria I, Grupa 1
Text 5

românesc”.12 Utilizarea neologismelor latinești și folosirea anumitor structuri lexicale sunt

fundamentale pentru transbordarea scrierilor cu subiect religios și laice în limba română. O trăsătură
specifică Mitropolitului Moldovei o reprezintă numărul mare al derivatelor lexicale.
În Psalmul 65 derivatele cu sufixe sunt pronunțate, însă vocabularul actual al limbii române
nu le-au păstrat. Cele mai frecvente sunt: -oare (strecătoare, herbătoare ) –ătate (strâmbătate ) –
ăreț (strângăreț) –oaie (nevoaie, voaie), -eastă (mândrească).
În această epocă se afirma utilizarea anumitor cuvinte marcând o anumită intenție artistică,
precum regionalismele, termenii populari și familiari, cuvintele de origine străină, termenii argotici,
etc. Aceste particularități evidente în morfologie dețin anumite caracteristici inovatoare, care ne
îndreaptă către o diferență dintre scrisul beletristic laic și cel bisericesc. Scrierea beletristică laică
încearcă “să perfecționeze continuu exprimarea și să integreze prin aceasta literatura română în
cultura umanistică europeană, iar scrierea bisericească se subordonează în continuare rigorilor
impuse de un stil bisericesc prin definiție conservator”. Opera lui Dosoftei este și va rămâne o rară
și valoaroasă excepție.
Din punct de vedere fonetic, în Psalmul 65 sunt evidente anumite fonetisme vechi mai apropiate
de etimon, precum cătră (<contra) și de asemenea, diftongul [ea] redus la e deschis, precum cel –
“Numele lui cel svînt, și-i daț slavă” (<ceal).
Fonetismul etimilogic [î] este specific zonei de nord și se păstrează în texte. În cazul de față,
avem “Și prin văi îș trece oastea lesne”;” Lui Dumnezău să-i zîceț”. Spre deosebire de cele sudice,
în partea de nord apar două fenomene importante, și anume rotacismul și conservarea africatelor
nesimplificate la fricative. Pronunțarea dură a lui ș și ț duce la dispariția lui [i]final devocalizat în
cuvintele “Strigaț lui Dumnezeu[..] Cîntaț să s-auză”.
Prin fenomenul de disimilare totală se marchează dispariția lui [r] în prepozițiile pre, preste, însă
în textul analizat se observă conservarea lui [r] în construcțiile pre/ preste, ilustrând faptul că
inovația nu s-a generalizat pe tot teritoriul românesc “Și ochii lui privesc preste gloate/ Ce-i vestit
de cinste preste lume”. Inovația nu apare în partea de nord, ci în partea de sud.
În fragment întâlnim evoluția lui [e] la [ă] în cuvântul Dumnezău „Strigaț lui Dumnezău, toț din
țară”; „Lui Dumnezău să-i ziceți ferice” ; jărtfe “Jărtfe de ars cu măduha grasă”. Rostirile cu [ă]
sunt rezultatul din velariarea lui [e] specifică în partea de nord.
Evoluția lui [u] la [i] apare înainte de anul 1600, iar inovația zonei sudice, apare în 1640-1780 în
texte ardelenești, bănățene și moldovenești.Trecerea lui [ă] la [i] s-a făcut direct, fără stadiu
intermediar13. Totuși, cuvintele care conțin ă predomină în scrierile perioadei vechi, iar în textul de
față găsim prăvăsc “Și ochii lui prăvăsc preste gloate”.
În tipăriturile sud-vest-ardeleneşti din perioada 1641-1702 norma o constituie [g]. În fragment
avem prezența africatei etimologice [g] nesimplificată la fricativa [j]: agiung, giuruite “De le-
agiunge apa pre la glezne”.Africata se păstrează în Moldova până la începutul secolului al XVIII-
lea, apoi alternează cu fricativa, după care dispare.
Reducerea diftongului [oa] la o nu era stabilită în perioada 1673, ci în a doua jumătate a secolului
al XVIII-lea. Nevoaie, voaie “Cu rostul mieu ce-am zîs la nevoaie”; “Ț-voi aduce cu drag și cu
voaie”

12
Idem
ILRL, 1997 – Ion Gheţie (coord.), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780), Gheorghe Chivu,
13

Mariana Costinescu, Constantin Frâncu, Ion Gheţie, Alexandra Roman Moraru, Mirela Teodorescu, Bucureşti, Editura
Academiei.
ANGHELESCU MĂLINA-ANDREEA
ANUL III, Seria I, Grupa 1
Text 5

Conservarea lui [v] în grupul consonantic [sv] în cuvinte de origine slavă se întâlneşte numai în
texte scrise în Moldova, Transilvania şi Banat-Hunedoara: svatul “Că-ntrece toț oamenii cu svatul”
și svântului în aceleaşi zone se observă însă şi evoluţia lui [v] la [f] prin acomodare consonantică:
sfade, sfatul sfinţi. în Ţara Românească evoluţia lui [sv] la [sf] e foarte răspândită.14
În ceea ce privește substantivul, formele de declinarea a III-a sunt frecvente în scrierile nordice, în
timp ce în scrierile sudice se întâlnesc formele de declinarea I. Exista tendința de schimbare a
desinenței de plural –e cu desinența-i pentru substantivele feminine.Unele forme cu –i prezintă o
normă generală la anumite substrantive precum : viața “Că mi-au pusu-mi sufletul în viață”, țară
“Strigaț lui Dumnezău, toț din țară”, tăcere “Pizmașii tăi toț stau cu tăcere”. Cuvântul gloate
(<gloată) din versul “Și cu ochii lui prăvesc preste gloate” a “rezistat” la tendința de schimbare a
desinenței –e prin –i din anumite criterii fonetice și morfologice.
În fragment întâlnim de asemenea articolul hotărît lui, specific cazurilor genitiv-dativ lui
Dumnezău “Lui Dumnezău să-i ziceț ferice”.
În ceea ce privește pronumele personal, formele cu [î] protetic apar în toate textele literare din
toate regiunile. În psalmul 65 întâlnim formele îț “Pentr-aceea îț voi intra-n în casă” și îș “Și prin
văi îș trece oastea lesne”. “Formele neaccentuate ni, vi, li sunt practic generalizate in limba scrisă
din toate regiunile, inlocuind formele vechi nă, ne, vă, la, le”15. În text avem “Le voi da-le să nu să
uite”/ Ce tu, Doamne, cu lesne ni-i trece” / De le-agiunge apa pre la glezne”. “Sistemul verbal din
perioada 1640-1780 este in general stabil in punctele sale centrale, schimbările afectand periferia,
punctele slabe şi neavand consecinţe importante asupra normelor literare.”16

Inovația înregistrată în textele din Moldova este reprezentată de pronumele reflexive reluate
după verb, la diferite timpuri ale modului indicativ sau condițional17: “că mi-au pusu-mi sufletul în
viață”/ “mi-au iușuratu-mi greu din gîrbă”. În domeniul morfologiei, în perioada veche se impun
anumite criterii ale flexiunii verbale, și anume: condiționalul optativ și imperfectul.
Adesea se poate observa reluarea pleonastică a formelor pronominale neaccentuate “Că mi-au
pusu-mi sufletul în viața./ mi-au ușuratu-mi greul din gîrbă”.
Formele cu iotacizare (etimologice sau analogice) în a doua parte a perioadei vechi (1640-1780)
alternează cu formele inovative. Verbul văd „De văd lumea și limbile toate” este o forma inovativă
cu dentala refăcută. La modul indicativ prezent și conjuctiv prezent formele iotacizante ale verbelor
de conjugarea a II-a, a III-A și IV-a cu radicalul terminat în d,t,n, r răman mai frecvente decât
formele refăcute in toate textele, indiferent de varianta literară pe care o reprezintă : “Cîntaț să s-
auză păn-afară”.

„Inovaţia este prezentă mai intai in textele munteneşti şi se răspandeşte treptat, in

a doua jumătate a secolului al XVII-lea, şi in textele din Moldova şi din Ardeal. Formele
vechi, etimologice, devin din ce în ce mai rare pe măsură ce ne apropiem de sfarşitul
secolului al XVII-lea”. Verbul dați “Dați-i cinste fără de zăbavă” reprezintă variata literară
etimologică care nu prezintă reduplicare analogică cu perfectul simplu18.

14
Ibidem, p.322
15
Ibidem p.325
16
ibidem p.330
17
Ibidem p.331
18
Ibidem p.333
ANGHELESCU MĂLINA-ANDREEA
ANUL III, Seria I, Grupa 1
Text 5

Predicatul ocupă în fragment în majoritatea versurilor primul loc, iar acest fapt amplifică acțiunea
verbală “Strigaț lui Dumnezău, toț din țară/ Cîntaț să s-auză pân-afară [..] Dați-i cinste fără de
zăbavă, etc ).
În perioada anilor 1640-1780, la nivelul sintaxei propoziției au un criteriu notabil, și anume
frecvența mare a predicatelor verbale. Aglomerarea verbelor predicative dinamizează în mod
evident povestirea, și de asemenea, crează sugestii auditive.19 Frazele sunt realizate fecvent prin
coordonare copulativă, adversative sau prin juxtapunerea unor propoziții principale20 “Și pământul
ție tot să-nchină”/ „ Și să roagă svîntului tău nume”.
Observăm o anumită succesiune a formelor verbale compuse în topică “Că mi-au pusu-mi
sufletul în viață” /”Le voi da-le să nu se uite”. Dosoftei din anumite rațiuni prozodice folosește
reluarea pleonastică a formei pronominale atone după verb.
În fragment se regăsește tendința de linearitate și de exprimarea raporturilor sintactice prin
coordonare copulativă cu și “Și pământul ție tot sa-nchină/Și să-l strigăț cinstea preste gloată”.
Topica nu este justificată sintactic, precum vedem în versul “Numele lui cel svînt și-i daț slavă/Dați-
i cinste fără de zăbavă [..] Și cu tauri, vătui ț-voi aduce/ Vin și pâine, unt și cu grâu dulce”
Prepozițiile simple cătră, cu, la pre sunt întânire frecvent în această epocă. Prepoziția cătră (lat.
contra) era utilizată în secolul al XVI-lea cu forma etimologică terminată în –ă. Scrierile literar
înregistrează doar forma în varianta cătră. Prepoziția pre este frecvent folosită în această formă
până în anul 1780.
“Jărtve de ars cu măduha grasă”, inovația apare deoarece se încerca evitarea palatarizării întrucât
nu era considerată o trăsătură onorantă.
În ceea ce privesc elemntele de stilistică în Psalmul 65 mitropolitul Moldovei urmărește
rigurozitatea sensului textului.Andriescu susține că “nu prozodia determină imaginile, ci acestea își
caută o rezolvare prozodică fericită, chiar stângace”. Eugen Negrici este de părere că elementele de
prozodie și micile “greșeli” de versificație sunt fundamentale întrucât se emit imagini splendite în
psalmii lui Dosoftei.
Abundeța de metafore biblice este remarcată în această scriere, Dosoftei evidențiind tabloul
static și adăugirile sale.Andriescu „pune poezia în slujba credinței și credința în slujba credinței
românești, pe care o îmbogățește în latura ei mistică. Ideea principală pe care Dosoftei o ilustrează,
este aceea că Dumnezeu este veșnic (Și pământul ție tot să-nchină), iar oamenii sunt trecători.
Psaltirea în versuri se încadrează în stiul beletristic întrucât în perioada veche a limbii române
literare predominau textele atât religioase,cât și laice, iar începutul prozodiei semnifica un gen
literar distinct.
În ceea ce privesc elementele de prozodie rima este nelipsită în cadrul Psalmului 65. După
succesiunea în strofă este evidentă rima împerecheată ( Strigăț lui Dumnezău, toț din țară/ Cîntat să
s-auză pân-afară/ Numele lui cel svînt, și-i daț slavă/Dați-i cinste fără de zăbavă), iar după expresia
morfologică întâlnim atât rime categoriale (țară-afară, nume-lume), heterocategoriale(să-nchină-
lină). Repetarea prepoziției la în “La răpaos și la sălaș dulce” marchează repetarea mărcilor de caz
Versul “Veniț de vedeț”-în perioada veche de era un conector polifuncțional, iar conjucția de în
această structură are valoare subordonatoare întrucât introduce propoziții subiective, completive
directe, relative, concesive, consecutive, de scop sau cauzale. De asemena, de în perioada veche

19
Gheorghe Chivu, 2000, Limba română de la primele texte până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Editura Univers
Enciclopedic, Bucureşti, p.86
20
Idem.
ANGHELESCU MĂLINA-ANDREEA
ANUL III, Seria I, Grupa 1
Text 5

ținea locul lui ca să, sugestiv în versul “De văd lumea și limbile toate”. Propozițiile exclamative
sunt specifice scrierii beletristice “Lucrurile tale și neînfricate!”.
Predicatul ocupă în fragment în majoritatea versurilor primul loc, iar acest fapt amplifică acțiunea
verbală “Strigaț lui Dumnezău, toț din țară/ Cîntaț să s-auză pân-afară [..] Dați-i cinste fără de
zăbavă”.
“Dosoftei este, înainte de orice, un creator conștient de poezie religioasă. Nimeni nu poate nega că
își dădea seama că aceasta dorea să facă atunci când și-a alăturat vocea la aceea a psalmistului”.21

BIBLIOGRAFIE

Andriescu, Al.,2004 Psalmii în literatura română, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași.

Chivu,Gh.,2000 Limba română de la primele texte până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Editura

Univers Enciclopedic, Bucureşti.

Chivu, Gh., 2005, „Lexicul operei lui Dosoftei şi înnoirea vocabularului limbii române literare

vechi”, în Gabriela Pană Dindelegan (ed.), Limba română. Structură şi funcţionare, Bucureşti,

Editura Universităţii din Bucureşti.

Ursu, N.,A, 2003, Mărturii documentare privitoare la viața și activitatea Mitropolitului Dosoftei,

Editura Trinitas, Iași.

ILRL, 1997 – Ion Gheţie (coord.), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780),

Gheorghe Chivu, Mariana Costinescu, Constantin Frâncu, Ion Gheţie, Alexandra Roman Moraru,

Mirela Teodorescu, Editura Academiei, Bucureşti.

21
Andriescu, Al., op. cit, p.26.