Sunteți pe pagina 1din 5

Cercul literar de la Sibiu a reprezentat, in ambianta literara de la sfirsitul celui de al doilea razboi mondial, momentul resurectiei esteticului si al cultivarii

valorilor umane si culturale, in descendenta critica maioresciana. Nicolae Balota observa, in acest sens, ca estetismul cercului literar reprezinta, asadar, cultivarea esteticului si, totodata, subversiunea sa. Foarte moderni, fara sa ajunga la extremismul avangardei, care a incercat sa submineze cu premeditare artisticul, sa provoace o explozie a artei, nereusind sa produca adeseori decit superbe jocuri de artificii estetice, estetismul Cercului literar ancora arta intr-o sfera care depasea infinit artisticul si, in acelasi timp, dezancora arta, conferindu-i libertati estetice, jucindu-se prin ironie, parodie si cochetarie dezinvolta cu riscurile autoanihilarii artei . Poetii Cercului literar de la Sibiu au pornit de la premisa ambiguitatii fundamentale a actului poetic, in alchimia caruia se regasesc, cu egala indreptatire si fervoare, solemnitatea dictiunii si instinctul ludic, rigoarea formala si ceremonialul gratuitatii. Radu Stanca sublinia, de altfel, ca saltul poeziei din experienta in constructie e necesar , punind accent pe ideea necesitatii disciplinarii afectelor, pe convertirea starilor sufletesti in ritual poetic, in ceremonie lirica, intr-un construct cu valente estetice incontestabile. Manifestul Cercului literar de la Sibiu a fost publicat in primavara anului 1943 in ziarul Viata si este atit o scrisoare de solidarizare cu critica de directie, normativa si axiologica a lui Lovinescu, cit si un apel la idealuri umanitare care depaseau ingustele veleitati ale timpului si un protest impotriva unei arte infeudate , cum scrie Nicolae Balota, care continua: Intrucit semnatarii acelui manifest faceau profesie de credinta entuziasta pentru critica estetica ce descindea din Maiorescu, atacurile alaturi de unele adeziuni calduroase n-au intirziat sa se produca . Importanta Cercului literar de la Sibiu pentru evolutia lirismului romaneasc postbelic este indiscutabila. Intr-un articol programatic, intitulat Perspectiva, I. Negoitescu nuanteaza circumstantele si motivatiile care au dus la aparitia Manifestului Cercului literar: Manifestul pornise dintr-o necesitate lucida a disociatiei. Nu era un refuz principial fata de poezia patriotica, asa cum n-ar fi nici azi unul fata de literatura zisa sociala. Opera de arta poate cuprinde si alte valori decit cea estetica. Daca insa pe aceasta n-o cuprinde, ea e nula ca opera de arta. Artistul mare nu confunda, si de aceea opera lui e durabila: obiectivul lui e estetic, chiar daca, printr-o forta exceptionala, atrage si alte valori . Imperativele programatice ale Manifestului Cercului literar se regasesc, in diferite nuantari teoretice, si in Revista Cercului literar, aparuta in perioada ianuarie-august 1945, la Sibiu, si totalizind sase numere. In revista vor publica eseuri, articole programatice, dar si opere literare propriu-zise scriitori precum I. Negoitescu, Radu Stanca, I.D. Sirbu, Stefan Aug. Doinas, Ioanichie Olteanu, Cornel Regman, Nicolae Balota, Victor Iancu, Henri Jacquier s.a. In mod semnificativ, textul programatic cu care se deschide primul numar al revistei, text intitulat Perspectiva, semnat de I. Negoitescu, subliniaza mai ales disocierea literaturii de factorul politic, in numele restabilirii principiului autonomiei esteticului si al eliberarii operelor literare de orice tendinte istoriste, localiste, etniciste: Cind, in primavara anului 1943, a aparut Manifestul Cercului literar, ca un elogiu al spiritului de libertate, ca o reintegrare a generatiei tinere in romanitatea de perspectiva universala, rupta de nebuloasele conjuncturii politice si regionaliste, imprejurarea a fost socotita, in lumea literaturii propagandistice si a ortodoxismului pe de o parte, in lumea stingii oprimate pe de alta parte, ca un act cu semnificatii politice . Gheorghe Grigurcu considera ca in numele criteriului estetic, cerchistii respingeau lamentatia patriotarda, discursul localist, Ardealul mesianic. Nu se sfiau sa-si exprime incredintarea ca exaltarile etnosului sint desuete si, ca atare, paguboase. Asezindu-se deasupra momentului istoric, de altminteri ingrat, la altitudinea nazuintei spre o creatie care sa transgreseze ocazionalul, ei nu se deziceau insa, asa cum au sustinut unii, de ideea etnica, ci o proiectau pe ecranul unor valori reprezentative, perene. Dincolo de reminiscentele samanatorismului, de accentele rudimentar revendicative ale simtamintului de patrie

lezat, de ruralismele anacronice si agasante carora, pare-se, Radu Stanca le-a acordat denumirea de pasunism, tinteau un romanism substantial . Desigur, faptul ca refuzau sa-si inscrie creatiile in cercul inchis si vicios al conjuncturalismului si al unei exaltari a trecutului nu inseamna ca cerchistii refuzau istoria. Doar ca ei vizau o circumscriere mai ampla a faptului estetic, o depasire a limitelor regionale, a mediocritatii si a provincialismului: Ne simteam radacini adinci si ne gindeam cu staruinta la scoala ardeleana si latinista, la Budai-Deleanu, la Codru Dragusanu. Aceste radacini erau, desigur, foarte fizice in sens geografic, fiindca atitudinea noastra insemna, de fapt, in primul rind, denuntarea prejudecatii regionaliste . Intr-un alt articol cu titlul semnificativ Viitorul literaturii romane?, I. Negoitescu afirma, cu numeroase argumente, evolutia organica a literaturii romane, dar si dezvoltarea sa sub auspiciile culturii si literaturii occidentale: Ceea ce au fost umanitatile care au nutrit copios renasterea franceza, e, pentru literatura noastra, descoperirea culturilor apusene, asimilate cu un apetit devorator. In limba de-abia iesita din Evul Mediu, inca sovaitoare, barbara, desi materialul originar era rupt din limba marii civilizatii a Romei, s-au revarsat starile lirice ultime, rafinate, ale artelor occidentale. In acest nou aliaj, uluitor, s-a nascut poezia romana . Fara indoiala ca atit programul estetic al Manifestului, cit si textele programatice din Revista Cercului literar sint rezultatul unei aderente intime si, in acelasi timp, lucide la estetica lovinesciana, fapt subliniat de Negoitescu in acelasi articol, Perspectiva: Ni s-a spus de unii, cu malitie, estetii din Ardeal. Formula ridicula si de doua ori odioasa. Intii, fiindca literatura agreata in Cercul literar se revendica tocmai de la refuzul localismului cultural si apoi tocmai fiindca estetismul, depasit si anarhic, impropriu nazuintelor noastre, se aplica la un nume cu faima traditiei indaratnice. Manifestul pornise dintr-o necesitate lucida a disociatiei . In Revista Cercului literar, criticii estetice i se acorda un loc privilegiat, considerindu-se ca aceasta trebuie sa posede un rol de orientare a gustului si de consolidare a valorilor estetice autentice, valori care trebuie sa fie disociate de valorile de alt tip: Importanta disociatiei se invedereaza mai cu seama in critica, unde lipsa discriminarii valorilor duce la falsificarea gustului cititorilor, la stirnirea confuziei in mintea multimii de lectori care sint astfel inselati si lipsiti de desfatarea estetica spre paguba mai ales a lor. Constiinta fata de public, asadar, trebuie sa determine o critica fondata pe principii solid estetice . Reprezentantul cel mai insemnat al criticii promovate de cerchisti este, desigur, Nicolae Balota, care, in eseurile publicate mai ales in Familia, dar si in volumul Euphorion, asaza accentul pe caracterul axiologic si antropologic al actului critic: Este firesc ca cea mai larga perspectiva a criticii ca disciplina, ca teren de explorare ori ca instrument de investigatie sa apara atunci cind o consideram ca un mod al anchetei asupra omului. Critica antopologica este, azi, cea mai cuprinzatoare formula a acestei anchete. Marxismul are o antropologie. Psihanaliza este o incercare de explorare a psihologiei abisale umane. Structuralismul sustine, de asemeni, ca, pentru a intelege marile creatii artistice, e nevoie de un model antropologic. Diverse scoli, tendinte contemporane sint apropiate in aceasta privinta dincolo de toate deosebirile dintre ele. Critica este tributara antropologiilor filozofice . La rindul sau, Victor Iancu pledeaza, intr-un articol, pentru o critica axiologica, o critica fundamentata pe idealul identificarii, ilustrarii si consolidarii valorilor: Axiologia moderna ne-a demonstrat ca fundamentarea valorii estetice pe alte valori, ca de pilda pe valoarea morala, religioasa, sociala etc., departe de a o anula, este adesea de natura s-o protejeze. Daca Faust este considerat o atit de reprezentativa capodopera literara a omenirii, aceasta se datoreste, fara indoiala, si caracterului sau larg antropologic. Marile creatii ale lui Shakespeare traiesc cu deosebire prin faptul ca rasfring insusiri atit de profund si tipic umane . In paginile Revistei Cercului literar, Radu Stanca se distinge prin pozitia sa de repudiere a poeziei pure , deplingind,

cum subliniaza Gheorghe Grigurcu, mestesugul surclasat de inventie . Poezia pura transformata in poezie purista este, pentru Radu Stanca, un nonsens: Poetul pur a devenit, de indata ce a luat cunostinta ca e pur, purist, a transformat, prin urmare, o realitate in atitudine, intr-o atitudine normativa. Descoperirile s-au schimbat la fata si cu pretentia de a fi prescriptiuni care usureaza sarcina poetului, au usurat in mod simtitor incarcatura poeziei . Solutia pe care o intrevede Radu Stanca la aceasta poezie purista, stagnanta si nerelevanta din punct de vedere estetic, este specia literara a baladei, a carei resurectie o proclama si o ilustreaza cerchistii. Balada este specia literara cea mai apta de a reda un continut de arta si de traire umana, cea mai revelatoare din perspectiva unei dinamici a imaginarului si a expresiei de cea mai certa anvergura, ea reprezentind, in fond, in viziunea lui Radu Stanca, o noua emancipare a esentialului impotriva neantului, a substantei impotriva haosului . Pe de alta parte, in structurarea imaginarului baladesc, in tectonica sa atit de dinamica, se produce un fel de contaminare, de ingemanare fecunda a genurilor literare, pentru ca liricul, epicul si dramaticul fuzioneaza in mod plenar, tocmai pentru a transcrie in regimul unei autenticitati totale stari afective dintre cele mai diverse, aspect relevat, cu luciditate si spirit disociativ, de Radu Stanca: Baladescul se constituie tocmai din aceasta comunicare, din aceasta prezenta a dramaticului in interiorul poeziei lirice. Bineinteles, aceasta prezenta dramatica nu inseamna nicidecum coruperea liricului. Dimpotriva. In noul aliaj, transfigurarea o suporta nu elementul flotant, ci tot coagulul stabil, substantial. Adaptarea nu se face in sensul dramaticului, ci tocmai in sensul liricului. Elementul care se transfigureaza in sublima atingere este, asadar, indeosebi elementul dramatic. Transfigurarea lui se infaptuieste sub ochiul liric, ale carui raze inunda oglinzile . Importanta Cercului literar de la Sibiu in ansamblul literaturii romane este incontestabila si, in acelasi timp, comparabila, pastrind, fireste, proportiile, cu aceea a Junimii sau a cercului din jurul revistei Sburatorul. Actiunea Manifestului si a Revistei Cercului literar a fost una modelatoare si structuranta, prin optiunile estetice cristalizate in paginile revistei, dar si prin operele literare propriu-zise pe care cerchistii le-au modelat, ca reflexe mai mult sau mai putin fidele ale unor astfel de optiuni.

Cercul literar de la Sibiu apare inconditiile istorice ale Dictatului de la Viena si ale anexarii Ardealului de Nord la Ungaria, cand viata culturala si universitara a Clujului, cel mai important centru cultural din Transilvania, se muta la Sibiu. Aici, o grupare de tineri,scriitori, Radu Stanca, Stefan Augustin Doinas, I. Negoitescu, Nicolae Balota, Cornel Regman, Ioanichie Olteanu, Eugen Todoran, Eta Boieriu, Radu Enescu, infiinteaza un Cerc literar dupa model junimist, care isi propune continuarea unei traditii moderate in literatura, evitand deopotriva exagerarile gandiriste si samanatoriste ("pasuniste"), cat si pe cele avangardiste. Prin articolul-program publicat in mai 1943 in ziarul "Viata", "Manifestul Cercului literar de la Sibiu. Ardealul estetic", tinerii scriitori isi manifesta aderenta la: ideile lovinesciene, autonomia esteticului, combaterea ideologiei curentelor traditionaliste, refuzul loca-lismului cultural, militand pentru continuitatea valorilor in spatiul literar romanesc. La inceputul anului 1945, gruparea infiinteaza "Revista Cercului literar", in care isi sustine ideile programului estetic si publica opere literare ilustrative. in numarul 5, Radu Stanca publica eseul "Resurectia baladei", care orienteaza creatia literara a tinerilor scriitori catre genul baladesc, cu realizari notabile, publicate in numerele urmatoare ale revistei sau in volumele de mai tarziu. O data cu instalarea regimului comunist, activitatea gruparii este interzisa (ultima sedinta a Cercului are loc in 1949), scriitorii se risipesc prin tara, unii dintre ei fiind condamnati la ani lungi de detentie, Nicolae Balota, I. Negoitescu, I. D. Sarbu, Stefan Augustin Doinas. Cei care au rezistat infernului inchisorilor comuniste vor reveni in lumea literara dupa amnistia din 1964, publicand opere literare si studii critice de valoare. Cercul literar de la Sibiu a asigurat continuitatea valorilor literare si culturale romanesti in perioada de criza ce a urmat, facand conexiunea cu noua generatie de poeti din anii 60, trecand peste pustiul ideologic si estetic al manifestarilor proletcultiste din "obsedantul deceniu" 1950-1960.

"Manifestul Cercului literar de la Sibiu" este adresat, sub forma unei scrisori deschise, unei instante critice competente, reprezentata, in acel moment, de Eugen Lovinescu, singurul capabil sa inteleaga, in conceptia tinerilor

scriitori, demersul lor estetic. Textul este redactat de I. Negoitescu, viitorul critic literar de notorietate, care identifica, in peisajul ideologiei literare romanesti, "o problema de suprema importanta si gravitate, sub semnul crizei. care a mai bantuit si in trecut", nerezolvata nici in momentul respectiv, "desi fericitele solutii de acum cateva decenii nu vor mai putea fi ingaduite". Este criza creata de resurectia curentelor traditionaliste, devenite, sub forma gandirismului, tot mai agresive in promovarea unei izolari a culturii romane in plan european, a inchiderii in sine, a unei atitudini autarhice in fata oricarei inovatii, altfel absolut necesare in dezvoltarea fireasca a unei culturi. Tinerii de la Sibiu apreciaza contributia fiecarui curent literar la dezvoltarea literaturii romane, de pilda "nationalismul romantic" pasoptist, prelungit in conceptia ideologica a "Junimii", rolul samanatorismului (scrisoarea vine tocmai din Ardeal, unde samanatorismul este la el acasa, firesc integrabil in patrimoniul cultural national), dar cultura romaneasca, inclusiv cea din/ Transilvania, are nevoie de integrarea intr-un context mai larg, european, idee sustinuta de, mentorul sincronismului si al mutatiei valorilor estetice, Eugen Lovinescu. De aceea, "Manifestul" nu este in primul rand un program estetic si ideologic, cat mai mult o adeziune la o orientare care exprima propriile tendinte si actiuni: "Domnule Lovinescu,/ Scrisoarea vrea sa va marturiseasca participarea noastra constienta la spiritul contemporan si, mai mult decat un omagiu, ea este poate o prezenta comuna sub un simbol. Pentru noi, literatura romana nu inseamna un fenomen inchis, petrecut intr-o tarmuire autarhica, nu o contributie pitoreasca la etnografia europeana, ci o ramura tanara a spiritualitatii continentale, ramura strabatuta de aceeasi seva si incarcata de aceleasi roade, chiar daca pamantul in care s-au implantat radacinile e altul." Membrii Cercului literar de la Sibiu apreciaza "probitatea intelectuala" a criticului modernist, "bunul gust in cea mai pura acceptie a cuvantului", aducandu-i, in felul acesta, un respectuos omagiu. Eugen Lovinescu are posibilitatea de a crea un nou curent literar: "intreaga noastra admiratie merge spre atmosfera ce ati creat in cercul Sburatorul, care pentru critica literara romana are o importanta egala Junimii. Nu numai creatori de mare arta au fost in zilele noastre sburatoristi, precum Hortensia Papadat-Bengescu, Ion Barbu sau Dinu Nicodin, dar s-a nascut acolo insasi critica literara, in ce are ea mai definitiv." "Sburatorul" este un cerc literar apreciat de toti estetii europeni: "Comparat cu alte grupuri literare si artistice, intrate in istorie, precum acela al lui Mallarme, la Paris, sau Stefan George (cu Gundolf), in Germania, Sburatorul e nu numai un cerc de rafinati ai gustului literar, ci mai ales uri izvor pentru spiritul critic al unei intregi epoci. Caracterul Sburatorului a fost imprimat de personalitatea Domniei Voastre, criticul care a delimitat zone precise pentru istoria literara si care in mediul contemporan, atat de bogat in aspecte si creatii cum pentru prima data am avut la noi, a stiut, printr-o viziune clara, printr-o justa sesizare a nuantelor celor mai variate, printr-o degustare generoasa si un echilibru intelectual niciodata dezmintit, sa desfaca apele, sa limpezeasca limitele inca obscure pentru public, si cu o pasiune extraordinara sa aprinda focurile tinere si sa le intretina combustiunea. Operele scriitorilor sburatoristi au insemnat etape glorioase pentru arta romaneasca: Concert din muzica de Bach, Joc secund." Cercul literar de la Sibiu mentioneaza si importanta pe,care a avut-o "Sburatorul" in crearea unei atmosfere literare creatoare: "La un sfert de veac de la infiintarea sa, Sburatorul, al carui rol imens in istoria literaturii noastre va putea fi stabilit abia de critica postuma, se manifesta inca o data ca un mediu plin de vigoare, fiindca in spiritul sau apar si acum, peste greutatile si ostilitatile timpului, opere de o exceptionala valoare, Revolutia de Dinu Nicodin sau T. Maiorescu si posteritatea lui critica de E. Lovinescu." Cercul literar de la Sibiu isi afirma, in felul acesta, desi nu o declara explicit, un adevarat program estetic modernist, aflat in continuarea celui al gruparii "Sburatorul", al carui mentor spiritual a fost Eugen Lovinescu.

Postmodernismul reprezinta o expresie a postmodernitatii, a schimbarilor ce s-au produs si se produc in dinamica lumii contemporane si se produc in dinamica lumii contemporane (democratizare, globalizare, explozia informatiei si a comunicarii, tehnologia etc.). Postmodernismul nu poate fi conceput si apreciat critic decat prin raportare la modernism, asa cum arata si prefixul post: Modern si postmodern sunt termeni care definesc mai curand stari de spirit complementare, aflate in acelasi timp in relatii de ruptura, continuitate si intrepatrundere (J.Joyce). Daca avangarda neaga trecutulsi vrea sa reinventeze literatura, modernismul il asimileaza, il incorporeaza intr-o noua conceptie, chiar daca parodic, ironic si metatextual. Poetul postmodern ia parte cu voluptate la joc, fara a-si pierde insa controlul de sine (Paul Cornea), el are credinta ca toate lucrurile esentiale au fost spuse si de aceea nu mai continua evolutia in sensul de mai inainte, ci o aboleste, si-o asuma, construindu-si o reactie esentialmente livreasca, a citatului intertextual si a parafrazei, face literatura pornind de la literatura, intr-un colosal joc ce se ataseaza traditiei, recreand-o: Raspunsul postmodernului dat modernului consta in recunoasterea ca trecutul, de vreme ce nu poate fi distrus, pentru ca distrugerea lui duce la tacere, trebuie sa fie revizuit: cu ironie, cu candoare (Umberto Eco). Poezia moderna a fost cea dintai care a respins trecutul in intregul sau. Un lucru exact invers se intampla in postmodernism: el nu numai ca nu intoarce spatele poeziei moderne, pe care, intr-o anumita masura, o recupereaza, dar nu-l intoarce nici macar poeziei mai vechi decta ea. Este ca si cum postmodernismul s-ar defini printr-o dorinta de inglobare a trecutului si s-ar referi la toata poezia scursa inainte (...). Poetul modern este de obicei "inocent" in raport cu traditia: se scutura de ea ca de o povara inutila. Vrea sa faca altceva decat inaintasii sai. Sentimentul lui este unul de libertate impinsa pana la anarhie. Pentru el tendinta este o povara purtata cu gratie, asumata critic sau ironoc." (Nicolae Manolescu, "Despre poezie"). Generatia care si-a asumat drept calificativ identitar postmodernismul este cea a "optzecistilor", concept care devine astfelo noua paradigma culturala. In cartea "Postmmodernismul romanesc", M.Cartarescu opereaza, pe langa clarificarile conceptuale, si o suita de distinctii in randul scriitorilor apartinand acestei generatii. Putem vorbi, astfel, de textualistii influentati de "noul roman" si de neoavangarda frnceza (Nedelciu, Iova, Craciun, Flora), de microanalistii sau biografistii proveniti din "Cenaclul de luni" patronat de N.Manolescu, (Cosovei, Stratan, Iaru etc.), minimalistii apropiati de tardomodernism si de neoavangardele abstracte (Romosan, Lefter, Visniec) si expresionistii preocupati de o problematica etica si metafizica (Hurezeanu, Nichita Danilov, Marta Petreu). In domeniul prozei, care se devolta mai greu, lider al generatiei este considerat Mircea Nedelciu. Se cultiva genul scurt, aglinda a unei realitati cotidiene apasatoare, lipsita de orizont, hiperrealismul, insa si fictiunea, imaginarul turnat in poemele sofisticate ale textualismului (Grosan, Agopian). La nivelul structurii si al discursului, observam alternarea de registru si tonuri narative, documentarismul, jocul convenctiilor naratoriale, fantezia exploziva, metatextualitatea. Dintre lucrarile notabile in acest sens, retinem "Femeia in rosu" (Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies) si "Ingeniosul bine temperat" de Mircea Horia Simionescu. Postmodernistii modifica fundamental insusi conceptul de "literatura", care se extinde acum dincolo de spatiul pur beletristic, incluzand si genurile nonfictionale (jurnal, corespondenta, literatura de popularizare) si literaturile noncanonice (literatura minoritatilor nationale, cea pntru femei etc.). "Dispare caracterul monist, exhaustic, piramidal si teologic al istoriei literaturii si artelor; ca atare, istoriei totale, "de la origini pana in prezent", i se substituie istoriei locale, fragmentare, istorii ale contextelor extraliterare, biografii etc." (Paul Cornea) Intre trasaturile esentiale ale literaturii postmoderniste in ansamblu, putem observa: desolemnizarea discursului, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversitatii realului, refuzul stilului inalt, ermetic si impersonal, valorificarea creativa si recuperatoare a stilurilor poetice consacrate, prin ironie, parafraza si parodie, practicarea unei poetici a concretului si a banalului, receptivitatea fata de livresc, in forma intertextualitatii, a metatextualitatii si a transtextualitatii. Primele manifestari ale postmodernismului romanesc se regasesc in operele lui Nichita Stanescu si Marin Sorescu, insa reprezentantii notabili ai curentului sunt Mircea Cartarescu, Mircea Horia Simionescu, Radu Petrescu, Costache Olareanu ("Scoala de la Targoviste"), Mircea Nedelciu, Cristian Teodorescu