1964- Onirismul estetic

Principalii fondatori si teoreticieni ai onirismului estetic au fost Leonid Dimov si

Dumitru Tepeneag. Definitoriu pentru practica de creatie onirica era recursul la vis. Desi visul
mai fusese substantial utilizat de-a lungul vremii: literatura barocului, literatura fantastica
din diferite epoci, romantismul, expresionismul, diferitele avangarde, suprarealismul s.a.,
onirismul romnesc din anii 60 nu repeta vreuna din procedarile anterioare, situndu-se
polemic n raport cu ele (chiar daca descindea, n parte, fie si prin reactie, din ele). Onirismul
estetic se aseza sub semnul luciditatii, ntelegnd sa foloseasca o tehnica, si valoriza artificiul
(n sensul bun al cuvntului). Respingnd incoerenta libertara a dicteului automat
preconizata de suprarealismul literar, el si afirma afinitatea cu suprarealismul pictural,
mbratisnd si promovnd capacitatea de a stapni tehnica figurativa a unor Giorgio De
Chirico, Salvador Dal, Ren Magritte, Victor Brauner, Yves Tanguy. Cultivnd capacitatea de
a sugera vizualitatea, oniricii o asociau cu o metoda proprie de structurare, dorita a fi
omoloaga regulilor de structurare a visului. Visul era considerat de onirici ca un ndreptar
legislativ (formularea i apartine lui Leonid Dimov). Scriind, ei nu pretindeau ca viseaza
(ori ca descriu vise nocturne reale sau reminiscente ntmplatoare ale acestora etc.), ci aspirau
sa produca vise, sa ofere creatii compuse dupa regulile visului. Principalele puncte ale
esteticii si poeticii onirismului nu au fost proclamate n vreun manifest explicit, ci enuntate si
sustinute de cei doi principali reprezentati ai curentului, Leonid Dimov si Tepeneag, n
interventiile lor publicistice si microeseistice cu valoare teoretica si programatica, gazduite de
periodice.
Putem s constatm, astfel, c actul estetic oniric n sine conine dou etape distincte,
etapa de contemplare i etapa de contopire cu obiectul de contemplat. Prima etap este una
preliminar, e o tentativ de apropriere a sensului artistic, printr-o operaie de radiografiere a
obiectului artistic, de la distan, prin intermediul percepiei vizuale, care presupune dinamism
i versatilitate. A doua etap realizeaz, n fapt, circumscrierea obiectului estetic, valorificarea
i exploatarea lui, prin instrumentarul inefabil al visului,literatura oniric putnd fi
considerat, n perspectiva istoriei literare, ca o modalitate de sintez ntre fantasticul
tradiional i suprarealism; e vorba, aadar, de o literatur cu relief eterogen, care i asum
voina de a configura un teritoriu instabil, ce se afl la confluena imaginarului i a realului,
alimentndu-i energiile novatoare din menadele fantasticului i din arhitectura fluid a
visului.