Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași

Facultatea de Litere
Nume: Vrabie Nicoleta-Georgiana
Specializarea: RO-LUC
An: II

Sintagma verb copulativ+nume predicativ-predicat nominal sau altceva

Predicatul nominal reprezintă o construcție complexă care a suscitat interesul a

numeroși cercetători, fără a se ajunge la o convergență finală de opinii. În Gramatica din
1963, volumul II, se precizează că „Predicatul nominal este alcătuit dintr-unul sau mai multe
nume predicative și dintr-un verb copulativ”. Gramatica Academiei din 1966 definește
verbele copulative ca :„Verbe care nu pot forma predicatul unei propoziții decât cu ajutorul
unui nume predicativ, având doar funcțiunea de verb copulativ între subiect și numele
predicativ.1 În cea mai recentă gramatică a limbii române( GALR), predicatul nominal este
tratat drept un predicat complex, în structura căruia intră un operator copulativ și un suport
semantic( numele predicativ), operatorul impunând restricții vecinătăților de la stânga și de la
dreapta.

În funcție de semantica lor, verbele copulative se grupează în:

a) Copulative absolute2( vide semantic): Verbul a fi este copulativ prin excelență. Datorită
faptului că nu participă la realizarea predicației din punct de vedere semantic, verbul a fi
poate lipsi. Funcția sintactică a copulativului a fi și a numelui predicativ care îl însoțește,
se numește „Predicat Nominal propriu-zis”3.
b) Copulative lexico-gramaticale: care sunt insuficiente semantic pentru predicație,
fiindu-le necesară o complinire semantică care să facă posibilă predicația. A deveni
este întotdeauna nepredicativ, copulativ, care „pentru a îndeplini rolul de actualizare
esențial predicației are nevoie de limite exterioare; limita și-o află într-un
nume( substantiv, adjectiv, numeral) sau pronume.4”

Plecând de la definițiile de mai sus, precum și de la clasificarea verbelor copulative,

putem observa că în marea majoritate găsim cuvântul „insuficiență”. Problema predicatului
nominal a generat păreri contradictorii printre lingviștii români, o parte dintre ei încercând să
demonstreze( făcând trimitere la Gramatica Academiei) că sintagma verb copulativ + nume
predicativ nu este unitară.

Unul dintre lingviștii care a abordat problema predicatului nominal este Valeria Guțu
Romalo. Aceasta definește numele predicativ ca „ posibilitatea de a fi realizat printr-un
nume( substantiv, substitut al substantivului, adjectiv) în nominativ, un nominativ care nu
impune verbului( spre deosebire de nominativul subiect) caracteristici de acord. 5” Tocmai
prin lipsa de acord, afirmă Valeria Guțu Romalo, se poate face distincția între numele
1
Gramatica Academiei, București, Edit. Academiei., 1966, vol. I, p.206;
2
Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Edit. Academiei, 1966, p. 160;
3
Iorgu Iordan, Vladimir Robu, Limba română contemporană, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1978,
p. 452;
4
Dumitru Irimia, Gramatica limbii române, Edit. Academiei, 1966, p.161;
5
Valeria Guțu Romalo - Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări, București, 1973, p.134;

1
predicativ și subiect, ambele aflate în nominativ. Prin raportarea față de verb se stabilesc
diverse relații, astfel: subiectul realizează împreună cu verbul o relație de interdependență, în
timp ce numele predicativ trebuie să stabilească alături de verb o relație de dependență6.
Numele predicativ are în vedere același referent ca subiectul. Poziția sintactică nume
predicativ presupune în comunicare prezența unui verb susceptibil de a cere, în limitele unei
structuri fundamentale, a două nominative( un verb caracterizat prin două valențe
combinative, satisfăcute, ambele, prin nume în nominativ.

Elena Neagoe ajunge la concluzia că sintagma nume predicativ+verb copulativ nu

este unitară, deci nici predicatul nominal nu poate exista. Afirmația privind caracterul
fundamental al predicatului nominal se bazează pe faptul că definiția formulată de Gramatica
Academiei este incompletă, așa încât numele predicative pot avea și alte funcții sintactice,
deci sunt inexistente din punct de vedere terminologic, iar verbul copulativ nu satisface
funcția de predicat verbal, deoarece semantic, apare absența unui înțeles de sine stătător 7.
Totodată, în lucrarea sa, autoarea afirmă faptul că verbele nepredicative, cu funcție de verb
copulativ ar exista și această afirmație rezumă inexistența predicatului nominal.

Luminița Cărăușu-Hoarță afirmă, în Probleme de sintaxă a limbii române, că, dacă se

pune accentul numai pe informația gramaticală și se pierde din vedere aspectul semantic,
definiția dată de literatura de specialitate asupra predicatului este în mod conștient,
imparțială: „verbul la mod predicativ nu este suficient pentru realizarea predicației atunci
când el aparține unei structuri analitice, considerăm că tot motive de ordin semantic conduc la
ideea că nici verbul copulativ nu este suficient pentru realizarea predicatului, atunci când
verbul copulativ este însoțit de numele predicativ.” 8. Autoarea afirmă totodată că sintagma
verb copulativ și nume predicativ este considerată o funcție sintactică unitară și precizează că
există predicat nominal doar „dacă verbul copulativ este la mod personal, alături de unul sau
mai multe nume predicative”9.

Avantajul neacceptării unei singure funcții îndeplinite de verbul copulativ și nuele predicativ
este acela de a anula contradicția că verbul copulativ este nepredicativ, idee care stă și la baza
teoriei lui G.G. Neamțu. G. G. Neamțu folosește criteriul semantic pentru a demonstra, în
numeroase contexte, că „verbul a fi( redat în clasificare ca fiind copulativ prin excelență)
funcționează ca orice alt verb predicativ, deci plin semantic( când arată existența, o acțiune
propriu-zisă, continuitatea, mișcarea, originea/ proveniența, prețul/valoarea/ cantitatea ori
sensul de a pleca, a sosi, a trebui, a fi dat)”10. Privind semantismul și caracterul predicativ al
verbului a fi, în orice context, lingvistul clujean pornește de la teza existenței unui singur tip
de predicat, și anume predicatul verbal. Acesta afirmă că verbele copulative din structura
predicatului nominal „ nu se justifică din punct de vedere semantic și sintactic11”, rolul lor
fiind doar acela de a intermedia un raport de calificare, de categorizare sau de identificare a
6
Ibidem;
7
Elena Negoe – Observații asupra definiției verbului copulativ, în CL, nr.1, 1969, p.96;
8
Luminița Hoarță-Cărăușu – Probleme de sintaxă a limbii române, Ed. Cermi, Iași, 1999, p. 63
9
Ibidem, p.61;
10
G.G.Neamțu – Termeni regenți pentru determinanți (complementele) predicatului nominal, în CL. nr.1, 1972,
p. 51-66 ;
11
Ibidem.

2
subiectului prin numele predicativ. Totodată, lingvistul realizează o schemă care
demostrează cum verbul copulativ, respectiv numele predicativ, sunt subordonate subiectului,
prin acord verbal:

S (Muncitorul)

(este)V.cop. N.P.(harnic) ,unde

S=Subiect ; V.cop.=Verb copulativ ; N.P.= Nume predicativ

Ca rezultat la concluziile criticului, s-a demonstrat că numele predicativ și verbul

copulativ se subordonează subiectului, „fiecare independent și diferit; între aceste două
elemente neexistând un raport sintactic materializat.” De asemenea apare îndoială, dacă într-
adevăr predicatul nominal ar fi o funcție unitară. Criticul afirmă cu privire la predicatul
nominal ca fiind un „grup de două funcții”12 și nu o singură funcție.

D.D.Drașoveanu13 dezvoltă teoria conform căreia „o sintagmă „verb+adjectiv”- când

acestea sunt subordonate aceluiași substantiv (pronume), fără prezența în fața adjectivului a
vreunei prepoziții – nu există. Mai amintește totuși că fiecare dintre cele doua părți de vorbire
menționate, aduc informații noi , prin valență, substantivului regent. Rezultatul ar fi că,
fiecare parte de vorbire îndeplinește „calitatea unei părți de propoziție distincte”.

Atât Iorgu Iordan și Vladimir Robu, cât și Paula Diaconescu14 sunt de acord asupra
existenței predicatului nominal și menționează că: „unitatea pozițională a verbului copulativ
și a numelui predicativ constă în aceea că întreaga sintagmă predicativă realizează relația de
interdependență cu subiectul.15” Verbul copulativ cel mai întâlnit este a fi. În sintagma
predicativă, verbul copulativ este purtător de categorii gramaticale și ajută la realizarea
predicației în propoziție: modul, timpul, persoana, numărul. Chiar mai mult, aceștia introduc
și termenul de copule lexico-gramaticale, respectiv subcategorizarea predicatelor nominale în
propriu-zise, nominal-verbale sau mixte.

Sunt de acord cu opinia lingviștilor Iorgu Iordan și Vladimir Robu, conform cărora
predicatului nominal există. Un argument ar fi faptul că atât numele predicativ, cât și verbul
copulativ nu au niciun înțeles luate separat. Degeaba avem subiectul și numele predicativ
dacă nu avem un element care să le aducă împreună într-un raport. Nu putem spune „El
deștept”, precum nu putem spune nici „El este”, deoarece nu reușim să transmitem nicio
informație dacă facem abstracție de un element din cele două. Dacă le luăm împreună,
acestea capătă atât sens. Putem spune „El este deștept”, reușind astfel să transmitem
informația gramaticală necesară. De menționat este și faptul că verbul a fi, la modul indicativ-
timpul prezent, nu transmite nicio informație de unul singur.

12
G.G.Neamțu- idem, p.54 ;
13
D.D.Drașoveanu – Sintagma „ verb+adjectiv”- o certitudine ? , în CL, nr.2, 1973, p. 267-268
14
Iorgu Iordan, Vladimir Robu – Limba română contemporană,București, Edit. Didactică și Pedagogică, 1978,
p. 594
15
Paula Diaconescu, Rolul elementului verbal în componența predicatului nominal, în SG, volumul II, 1957, p.
112-113;

3
 Bibliografie:

 Cărăușu- Hoarță Luminița , Probleme de sintaxă a limbii române, Ed. Cermi, Iași,
1999 ;
 Diaconescu Paula, Rolul elementului verbal în componența predicatului nominal, în
SG, volumul II, 1957;
 Drașoveanu D.D. , Sintagma „ verb+adjectiv”- o certitudine ? , în CL, nr.2, 1973
 Gramatica Academiei, București, Edit. Academiei., 1966, vol. I;
 Guțu Romalo Valeria, Sintaxa limbii române. Probleme și interpretări, București,
1973;
 Iordan Iorgu, Robu Vladimir, Limba română contemporană,București, Edit.
Didactică și Pedagogică, 1978;
 Irimia Dumitru, Gramatica limbii române, Edit. Academiei, 1966;
 Neamțu G.G., Termeni regenți pentru determinanți (complementele) predicatului
nominal, în CL. nr.1, 1972 ;
 Negoe Elena, Observații asupra definiției verbului copulativ, în CL, nr.1, 1969;