Sunteți pe pagina 1din 3

Sonata Kreutzer

-Ludwig van Beethoven-

Ludwig van Beethoven (17 decembrie 1770 26 martie 1827) a fost un compozitor
german si pianist. El a fost una dintre figurile cele mai importante ale trecerii de la Clasicism
catre Romantism. Cele mai cunoscute compozitii ale sale includ 9 simfonii, 5 concerte pentru
pian, 32 de sonate si 16 cvartete.
Nascut in Bonn, Beethoven si-a dezvaluit talentul la o varsta frageda si a fost instruit de
catre tatal sau, Johann van Beethoven si de catre Christian Gottlob Neefe. Pe parcursul primilor
sai 22 de ani in Bonn, Beethoven a intentionat sa studieze cu Wolfgang Amadeus Mozart si a
devenit prieten cu Joseph Haydn. Beethoven s-a mutat la Viena in 1792, studiind cu Haydn si
castigandu-si rapid o reputatie de pianist talentat. A trait in Viena tot restul vietii. In jurul anului
1800 auzul a inceput sa i se deterioreze si in ultimul deceniu al vietii sale, compozitorul a fost
complet surd. A renuntat la a dirija si a canta in public dar a continuat sa compuna. Multe dintre
cele mai admirate opere ale sale au fost scrise in aceasta perioada.
Cariera lui Beethoven este de obicei impartita in trei perioade. Prima ( pana in 1802) este
caracterizata de influenta lui Mozart si a lui Haydn. A explorat totusi si directii noi, cateva dintre
cele mai imortante creatii din aceasta perioada fiind primele doua simfonii, primele doua
concerte pentru pian si aproximativ 12 sonate. Perioada de mijloc a inceput la scurt timp dupa ce
auzul a inceput sa i se deterioreze. Acesteia ii apartin lucrari care exprima in cele mai multe
cazuri eroism si lupta ( sase simfonii, trei concerte pentru pian, cinci cvartete, mai multe sonate
pentru pian , sonata Kreutzer si opera Fidelio). Cea de-a treia perioada a inceput in jurul anului
1815, iar lucrarile care ii apartin sunt caracterizate prin profunzime intelectuala, inovatie si
intensitatea sentimentelor.
Sonata pentru vioara Nr. 9 a lui Ludwig van Beethoven (Sonata Kreutzer) este cunoscuta
pentru partea solicitanta de vioara, lungimea neobisnuita si trecerile bruste de la o emotie la alta:
furie in prima parte, meditativa in cea de-a doua si exuberanta in ultima.

Cele trei parti ale sonatei sunt:


1.Adagio sostenuto Presto (aprox. 15 minute)
2. Andante con variazioni (aprox. 18 minute)
3. Presto (aprox. 10 minute)
Sonata se deschide cu o introducere de 18 masuri, dintre care primele patru sunt un solo
pentru vioara. Apoi incepe pianul si putem observa anumite afinitati cu barocul, in timp ce
armoniile sunt din ce in ce mai intunecate cu cat se avanseaza inspre Presto. Aici, partea pianului
devine la fel de dificila precum cea a viorii. Catre sfarsit, Beethoven reia o parte din deschiderea
in Adagio, incheind prima parte intr-un sentiment de tulburare profunda.
Cea de-a doua parte nu ar fi putut fi mai contrastanta fata de prima. Atmosfera este una
serena, incluzand atat momente meditative profunde cat si triluri vesele. Aceasta parte este mai
aproape de rigorile clasicismului.
Calmul este insa spulberat in ultima parte a sonatei printr-o intrare furtunoasa a pianului.
Dupa o serie de episoade contrastante, tema revine pentru ultima oara, intr-un final compus
initial pentru o alta sonata de-ale sale Nr.1, Op.30. Putem observa aici unul dintre elementele
specifice lui Beethoven: opririle bruste urmate de reluarea melodiei, insa intr-o atmosfera mai
mult joviala decat intunecata.
La nivel de trecere de la clasicism spre romantism, caracteristica lui Beethoven, putem
observa elemente inovatoare. Un exemplu este asimetria, spre deosebire de echilibrul
caracteristic clasicismului. Pentru publicul clasicist caruia i se adresa Beethoven, acest
dezechilibru ar putea sa fi parut grotesc. Se spune ca insusi cel caruia i-a fost dedicata Sonata
Kreutzer, cel mai bun violonist al vremii, a refuzat sa o interpreteze, calificand-o drept
neinteligibila. Strategia prin care erau compuse sonatele era in general melodie plus
acompaniament, instrumentul principal fiind cel pe care se pune intreg accentul. Beethoven nu
pare in schimb sa tina cont de aceasta structura, transferand interesul de la vioara la pian, in
functie de care dintre cele doua instrumente exprima mai bine sentimentul dorit. Desi este o
sonata pentru vioara, cele doua instrumente sunt intr-un parteneriat egal.

Beethoven pare sa puna in accentul in Sonata Kreutzer mai mult pe fragmente decat pe
linia melodica de ansamblu. Se pot observa asemanari cu Sonata pentru pian Tempest la nivel
de retorica ambigua si ezitanta, bazata structural pe fragmentarea mentionata.